Recurs contencios administrativ. trimiterea declaraţiei de recurs printr-o societate de curierat. tardivitatea recursului. -art. 104, art.301 Cod procedură civilă..

Decizie 35 din 28.01.2009


SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. TRIMITEREA DECLARAŢIEI DE RECURS PRINTR-O SOCIETATE DE CURIERAT. TARDIVITATEA RECURSULUI.

-art. 104, art.301 Cod procedură civilă..

Înscrisul prin care recurenta a arătat că face dovada predării declaraţiei de recurs la o societate de curierat, nu poate fi avut în vedere de către instanţa de judecată, deoarece acest înscris nu cuprinde nici ştampila acestei societăţi şi nici ştampila Tribunalului Bihor la rubrica destinatarului, astfel că nu se poate considera recursul declarat în termenul prevăzut de lege.

Prin Sentinţa nr.433 din 13.10.2008 Tribunalul Bihor a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G.SRL în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului O. şi Consiliul Local O.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa examinând cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat prin prisma disp.art.14, 15 din Legea nr.554/2004 instanţa a reţinut în fapt că prin cererea care face obiectul prezentului dosar reclamanta SC G.SRL a solicitat suspendarea măsurii reţinerii autorizaţiei taxi nr.792/30.11.2004 dispusă de către Primăria Municipiului O. Considerentele reţinerii autorizaţiei taxi la constituit încălcarea, în viziunea pârâtei, a dispoziţiilor art.10 al.4 a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, dispoziţie legală care interzice transmiterea autorizaţiei taxi de la un transportator autorizat la alt transportator sau persoană fizică. Întrucât, autorizaţia taxi nr.792/30.11.2004 a fost eliberată în favoarea unei alte societăţi comerciale care ulterior obţinerii autorizaţiei în baza unui contract de asociere în participaţiune a transmis-o societăţii reclamante, pârâta a luat măsura reţinerii autorizaţiei taxi.

Conform art.14 din Legea nr.554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

 Prin cererea astfel cum a fost formulată reclamanta nu a justificat vreo pagubă iminentă care să impună necesitatea suspendării actului administrativ Mai mult conform deciziei 257/27.10.2006 a Curţii Constituţionale, suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de o prezumţie de legalitate, situaţie faţă de care instanţa, faţă de prev.art.14 şi art.15 din L.554/2004, a respins cererea de suspendare, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen şi legal timbrat, recurenta reclamantă SC G.SRL, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinţei şi admiterea cererii de suspendare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata pârâtă Primăria Municipiului O. s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Examinând excepţia tardivităţii formulării recursului, pusă în discuţia părţilor de către instanţă din oficiu, s-a constatat că această excepţie este întemeiată, motiv pentru care a fost respins ca tardiv recursul declarat de SC G.SRL.

Astfel, sentinţa nr. 433/13.10.2008 a fost comunicată reclamantei SC G.SRL la data de 14.11.2008, iar recursul a fost înregistrat la instanţa a cărei hotărâre se atacă la data de 21.11.2008, peste termenul de 5 zile prevăzut de art.14 alin.4 din Legea nr.544/2004.

Înscrisul prin care recurenta a arătat a făcut dovada predării declaraţiei de recurs la o societate de curierat în data de 18.11.2008, nu poate fi avută în vedere de către instanţa de judecată deoarece acest înscris nu cuprinde nici ştampila acestei societăţi şi nici ştampila Tribunalului Bihor la rubrica destinatarului.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că  recursul declarat de reclamanta SC G.SRL este tardiv, şi l-a respins ca atare.

(Decizia nr.35/CA/28.01.2009 a Curţii de Apel Oradea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).