Acţiunea în constatarea nevalabilităţii titlului statului. Admisibilitatea acţiunii, calitatea procesuală activă şi interesul în promovarea acţiunii.

 Acţiunea în constatarea nevalabilităţii titlului statului. Admisibilitatea acţiunii, calitatea procesuală activă şi interesul în promovarea acţiunii.

 Prin sentinţa civilă nr. 3699/18.04.2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta B.P.O. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

 A constatat că imobilul situat în Bucureşti, str. Popa Savu, a fost preluat de Statul Român de la autorul reclamantei, I.N., fără titlu valabil.

 Statuând asupra concordanţei actului normativ de preluare a imobilului cu ordinea constituţională şi reglementările în vigoare de la momentul naţionalizării, judecătorul fondului a constatat că imobilul a fost preluat de Statul Român de la autorul reclamantei, fără titlu valabil.

 Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă, reclamanta având deschisă calea acţiunii în realizarea dreptului, pe care a şi urmat-o, obţinând decizia de restituire în natură a imobilului, tribunalul a respins acest incident, arătând că deşi prin Legea nr. 10/2001 s-a deschis calea pentru realizarea dreptului, instanţa este competentă să stabilească valabilitatea titlului cu care statul a preluat bunul, conform prevederilor art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998.

 Asupra apelului exercitat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, tribunalul a apreciat ca fiind nefondate criticile formulate, stabilirea valabilităţii titlului statului impunând, astfel cum a arătat prima instanţă, verificarea conformităţii Decretului nr. 92/1950 cu constituţia, tratatele internaţionale la care România era parte şi legile în vigoare la data preluării imobilului de către stat.

 Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi intervenienţii Szasz Carol, Szasz Daniela Maria şi Mitrache Mihaela.

 Modificarea hotărârii constituie motiv de critică a recursului intervenienţilor şi pe temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, aceasta întrucât instanţele au aplicat greşit dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă la raportul dedus soluţionării, în condiţiile în care reclamanta avea pe rol două acţiuni în realizare vizând acelaşi bun – cererea în revendicarea imobilului şi contestaţia împotriva dispoziţiei de restituire a imobilului.

 Faţă de obiectul acţiunii, mai sus expus şi temeiul de drept pe care reclamanta l-a indicat, instanţele s-au raportat la prevederile art. 111 Cod procedură civilă, constatând că imobilul a fost preluat de Statul Român de la autorul acesteia fără titlu valabil. Prin acest obiect al judecăţii, astfel recunoscut de instanţă, pretenţia reclamantei se încadrează în categoria acţiunilor în constatare, nefiind formulate cereri de natură a stabili dreptul său real de proprietate, de natură a conduce la apropierea bunului, ca formă de realizare a dreptului. Pe cale de consecinţă, intervenienţii nu se pot prevala de considerentul valoric, apt a conferi competenţa materială de primă instanţă în soluţionarea litigiului instanţei indicate de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.

 În examinarea obiectului raportului litigios, prima instanţă şi instanţa de apel au analizat, astfel cum am arătat, aplicabilitatea în ansamblu a actului normativ de naţionalizare la principiile constituţionale şi de drept internaţional public în vigoare la momentul adoptării, fiind cercetată conformitatea Decretului nr. 92/1950 cu Constituţia din 1948. Judecătorul fondului în realizarea acestui proces, utilizează un termen care inoculează recurenţilor intervenienţi sentimentul că şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, stabilind că susmenţionatul decret contravine legii fundamentale a timpului, sintagmă care însă corespunde analizei de conformitate a acestui act normativ cu constituţia. Din întreaga economie a considerentelor sentinţei se desprinde rezultatul acestei constatări, nefiind folosită noţiunea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor decretului menţionat, concluzie care nu putea fi avansată în condiţiile în care un control constituţional al legilor a fost instituit în regimul de drept recunoscut după 1990, prin crearea unei instanţe speciale de contencios constituţional.

 Nu pot fi acceptate nici criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 5 Cod procedură civilă care ar atrage casarea hotărârilor pe motiv că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale ori că prin hotărâri au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, datorită modului în care a fost rezolvată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu de către prima instanţă. În aplicarea prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, judecătorul fondului a invocat din oficiu, la termenul din 28.03.2005, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, apreciind că faţă de temeiul de drept al cererii – art. 111 Cod procedură civilă – reclamanta are deschisă calea acţiunii în realizare. În procesul deliberării asupra incidentului de care s-a prevalat, instanţa a respins excepţia, cu argumentele expuse în dispozitivul încheierii de la termenul menţionat, fără a se putea susţine că faţă de soluţia pronunţată faţă de excepţia invocată din oficiu judecătorul s-a antepronunţat, fiind necesar ca asupra acesteia instanţa să delibereze într-o altă compunere. Excepţiile de procedură sau de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, având natura unor excepţii de ordine publică, pot fi invocate de oricare dintre părţi sau ridicate din oficiu de către instanţa de judecată, aceasta fiind competentă în aceeaşi compunere să se pronunţe asupra incidentelor în cauză.

 Cât priveşte motivele prin care se tinde la modificarea hotărârii, instanţa de apel, asemănător primei instanţe, s-a raportat strict la obiectul cererii cu care a fost investită, constatând, urmare a examinării decretului de naţionalizare, că imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil. Aceasta nu înseamnă că instanţa a acordat prin soluţia pronunţată ceea ce nu s-a cerut – în înţelesul art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă – finalitatea urmărită de reclamantă fiind cea a nevalabilităţii titlului statului ca urmare a ineficienţei actului de preluare a imobilului, ineficienţă cu efect retroactiv din chiar momentul trecerii imobilului în proprietatea statului, proprie sancţiunii juridice a nulităţii.

 Prin decizia dată în apel, tribunalul a analizat excepţiile invocate de intervenienţi prin cererea de intervenţie, dând o dezlegare amănunţită fiecăreia dintre aceste excepţii, în final respingând cererea de intervenţie. Chiar dacă dispozitivul deciziei nu poartă menţiunea expresă a cererii de intervenţie, lăsându-se să se înţeleagă că au fost respinse doar apelurile, câtă vreme intervenienţii sunt indicaţi nominal, este evident că judecata căii de atac a avut în analiză cererea acestora, examinată punctual în cuprinsul considerentelor.

 Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii şi lipsa interesului reclamantei în promovarea acţiunii, aceste problematici au mai format obiect de control în cercetarea recursului pârâtului Municipiul Bucureşti, urmând a fi respinsă critica recurenţilor intervenienţi faţă de greşita reţinere a calităţii procesuale pasive a pârâţilor din proces, astfel cum în mod legal s-a arătat fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamantei i-a fost restituit o parte din imobil, nevalabilitatea titlului statului neputând fi opusă decât pârâţilor.

 Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursurile au fost respinse şi hotărârea atacată a fost menţinută. Decizia civilă nr. 51/R/18.02.2008 – M.D.C.

Domenii speta

Spete similare