Condiţia anteriorităţii creanţei

Baza juridică a acţiunii revocatorii se află în dreptul de gaj general pe care creditorii îl au asupra patrimoniului debitorului dar şi în faptul  că prin actele sale frauduloase debitorul comite un delict civil în contra creditorului, pe care este obligat a-l repara şi care creează în beneficiul creditorului o creanţă de indemnizare, în virtutea art. 998 c.civ.

Condiţia anteriorităţii creanţe, are în vedere momentul naşterii acesteia şi nu pe cel al constatării existenţei ei prin hotărâre definitivă.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg. Cărbuneşti la 15.04.2004 reclamanta P.E.a chemat în judecată pe pârâţii M.I. şi M.L. pentru a se anula contractul de întreţinere autentificat sub nr. 564/30.01.2003.

În motivarea cererii a arătat că prin sentinţa penală nr. 842/2002 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, definitivă prin decizia penală nr. 988/2002 a Tribunalului Gorj pârâtul M.I. a fost obligat la despăgubiri în sumă de 117.363.118 lei şi 9 milioane lei cheltuieli de judecată şi că a înstrăinat cu rea credinţă averea mobilă şi imobilă cu scopul de a deveni insolvabili.

Au fost citaţi în cauză ca pârâţi şi cumpărătorii L.E. şi G.C.D., părţi în contractul a cărui revocare s-a solicitat.

Judecătoria Tg. Cărbuneşti prin sentinţa civilă nr. 2080/14.09.2004 a admis în parte acţiunea şi a dispus revocarea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 564/30.01.2003 având ca obiect imobilele enumerate în dispozitivul hotărârii, respectiv terenuri şi construcţii. A fost obligat pârâtul M.I. la 106.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut din probele administrate în cauză că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 975 cod civil, că s-a făcut dovada că vânzătorii au acţionat cu intenţia de a crea o stare de insolvabilitate.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că hotărârea nu cuprinde elemente ce au stat la baza admiterii acţiunii, în condiţiile în care s-a făcut dovada că actul de întreţinere a fost încheiat cu scopul întreţinerii celor doi vânzători, persoane în vârstă, care nu-şi pot asigura traiul de zi cu zi, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii pauliene.

Tribunalul Gorj prin decizia civilă 1390/14 decembrie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi, iar prin decizia civilă 1867/22.05.2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a admis recursul pârâţilor, s-a casat decizia Tribunalului Gorj  şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A reţinut instanţa de recurs că motivele invocate de instanţa de apel în motivarea hotărârii sunt străine de natura pricinii, respectiv că soluţia s-a bazat pe rezoluţiunea contractului de întreţinere în baza art. 1020 şi 1021 cod civil, şi nu pe revocarea contractului de întreţinere, potrivit art. 975 cod civil, astfel că nu s-a cercetat fondul cauzei.

Tribunalul Gorj prin decizia nr. 645/A/23.10.2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii  M.I., M.I., G.C.D. şi L.E. împotriva sentinţei civile nr. 2080/14.09.2004 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosarul nr. 2174/2004.

Au fost obligaţi apelanţii la 300 lei RON cheltuieli de judecată în apel.

S-a reţinut că prin contractul a cărui revocare s-a solicitat, pârâţii M.I. şi M.L. au înstrăinat pârâţilor G.C.D. şi L.E. imobilul compus  casă şi construcţii anexă, situat în comuna Aninoasa sat Groşerea jud.Gorj  şi terenurile arabile pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.18/1991, cu obligaţia dobânditorilor bunurilor de a asigura înstrăinătorilor întreţinerea pe tot timpul vieţii acestora şi de a suporta cheltuielile de înmormântare.

Pârâtul M.I. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr.842/9.04.2002 a Judecătoriei Tg.Cărbuneşti şi decizia penală nr.998/A/16.10.2002 a Tribunalului Gorj, la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiunea prev. de art.219 alin.1 Cod penal şi obligat să-i plătească reclamantei din prezenta cauză, în calitate de parte vătămată, despăgubiri de 117.363.118 lei, plus cheltuieli judiciare.

S-a apreciat că încheierea contractului de întreţinere s-a făcut în prejudiciul intereselor creditorului, debitorul obligaţiei urmărind prin acest act juridic să devină insolvabil, în acest mod realizarea creanţei fiind imposibilă.

Faţă de apărarea pârâţilor, privind anterioritatea contractului faţă de data pronunţării hotărârii definitive, în procesul penal – respectiv decizia penală nr.900/24.06.2003 a Curţii de Apel Craiova, s-a constatat că acţiunea revocatorie nu este condiţionată de existenţa unui titlu executoriu, în speţă de o hotărâre definitivă anterioară înstrăinării bunului, fiind suficientă dovada faptului că împotriva înstrăinătorului se prefigura o creanţă.

În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei pârâţii M.I., M.L. şi respectiv G.C.D. şi L.E. au declarat recursuri, susţinând în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, a reţinut eronat aplicabilitatea dispoziţiilor art.975 Cod civil, deşi s-a făcut dovada că primii apelanţi au încheiat actul tocmai datorită nevoii reale de a li se asigura întreţinerea.

S-a mai arătat că probele administrate au fost greşit interpretate şi nu s-a ţinut seama de faptul că debitorul a încercat să achite prejudiciul,dar reclamanta a refuzat primirea sumelor de bani datorate.

Recursurile nu sunt fondate.

Se constată că instanţa de apel, conform obligaţiei rezultată din dispoziţiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă, a motivat în fapt şi în drept hotărârea pronunţată, prezentând în considerentele deciziei atât circumstanţele de fapt ale speţei, cât şi argumentele şi raţionamentul juridic pe care se întemeiază soluţia, cu precizarea instituţiei de drept aplicabilă, respectiv a temeiului de drept.

Judecarea litigiului s-a făcut conform obiectului acţiunii, precizat prin cererea de chemare în judecată şi respectându-se îndrumările din decizia de casare a Curţii de Apel Craiova, astfel că incidenţa prevederilor art.975 Cod civil s-a reţinut constatându-se îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii pauliene, în raport de situaţia de fapt rezultată din probele administrate.

Baza juridică a acţiunii revocatorii se află în dreptul de gaj general pe care creditorii îl au asupra patrimoniului debitorului, dar şi în faptul că prin actele sale frauduloase debitorul comite un delict civil în contra creditorilor, pe care este obligat a-l repara şi care creează în beneficiul  creditorilor o creanţă de indemnizare, în virtutea art.998 Cod civil.

Pentru promovarea acţiunii pauliene sunt necesare următoarele condiţii:  existenţa unei fraude din partea debitorului; cauzarea unei prejudicieri a drepturilor creditorului, care să constea în micşorarea gajului general, de natură să determine insolvabilitatea totală sau parţială a debitorului; actul atacat să nu constituie exerciţiul unui drept strict personal al debitorului; creanţa creditorului să fie anterioară actului atacat, să fie certă, lichidă şi exigibilă.

În cauză, toate aceste condiţii sunt îndeplinite, justificând concluzia că încheierea contractului de întreţinere s-a făcut în frauda intereselor creditoarei, având drept consecinţă imposibilitatea reclamantei de a executa creanţa împotriva debitorului obligaţiei.

Prin actul juridic contestat, pârâtul M.I., în calitate de debitor al reclamantei, a înstrăinat toate bunurile imobile deţinute în proprietate împreună cu soţia sa, insolvabilitatea pe care şi-a provocat-o astfel fiind manifestă şi vădită, rezultată din lipsa notorie de bunuri aparente, împrejurare de altfel necontestată de pârâţi.

Apărarea constantă a pârâţilor a fost aceea privitoare la neîndeplinirea condiţiei anteriorităţii  creanţei faţă de actul de înstrăinare, motivat de faptul că procesul penal s-a finalizat prin decizia penală nr.900/2003 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată ulterior încheierii contractului de întreţinere.

Regula anteriorităţii  creanţei este logică, întrucât faţă de creditorii posteriori, un act al debitorului nu poate fi, în general, nici prejudiciabil, nici fraudulos.

Nu poate fi prejudiciabil fiindcă în momentul când se naşte creanţa actul este deja îndeplinit şi bunul înstrăinat prin act a ieşit din patrimoniul debitorului aşa încât creditorii posteriori nu mai pot conta pe acest bun ca făcând parte din gajul lor general şi nu pot avea în vedere drept garanţie a creanţei lor, decât patrimoniul debitorului aşa cum se afla la data naşterii creanţei, adică micşorat cu bunul înstrăinat.

Nu poate exista nici fraudă în contra creditorilor posteriori, deoarece aceasta se poate manifesta numai împotriva unor creditori actuali şi existenţi, nu împotriva unor viitori creditori.

Dar condiţia anteriorităţii creanţei, are în vedere momentul naşterii acesteia şi nu pe cel al constatării existenţei ei prin hotărâre definitivă, cum susţin pârâţii.

Chiar dacă procesul penal în care pârâtul M.I a fost condamnat şi obligat la despăgubiri faţă de reclamantă, s-a finalizat la data de 24.06.2003, deci ulterior încheierii contractului de întreţinere, creanţa s-a născut în momentul comiterii faptei creatoare de prejudiciu – 5.06.2001, hotărârile penale pronunţate nefăcând decât să confirme existenţa şi certitudinea creanţei.

Prin urmare, instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor nr.975 Cod civil, având în vedere intenţia neîndoielnică a debitorului, de a frauda interesele creditoarei prin actul intervenit după pronunţarea hotărârii în apel, în procesul penal ( decizia civilă nr.988/R/16 oct.2002 a Tribunalului Gorj).

Pârâţii nu au prezentat dovezi certe din care să rezulte în mod neechivoc diligenţele pretinse, pentru efectuarea plăţii, astfel încât acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Critica privind modul de interpretare a probelor se referă la netemeinicia hotărârii, motiv ce nu poate fi invocat în recurs, faţă de dispoziţiile art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă, în conformitate cu care recursul este admisibil numai pentru motive de nelegalitate.

În consecinţă, recursurile pârâţilor sunt nefondate şi urmează să fie respinse, conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

În baza art.274 Cod pr.civilă, recurenţii vor fi obligaţi la 300 lei cheltuieli de judecată, către intimată.

Domenii speta

Spete similare