Autoritate de lucru judecat. Condiţii

Decizie 141 din 01.03.2007


Autoritatea de lucru judecat, principiu consacrat de dispoziţiile art.1201 Cod civil, caracterizat prin exclusivitate, interzice judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, dând expresie raţionamentului potrivit căruia hotărârea irevocabilă poate fi atacată numai în situaţiile excepţionale prevăzute pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.

In consecinţă, în condiţiile în care cererea reclamantului a fost soluţionată anterior prin hotărâre irevocabilă, ea nu mai poate face obiectul unei noi judecăţi, în raport de dispoziţiile art.1201 Cod civil.

Prin plângerea depusă la data de 8 mai 2006 conform Legii nr. 10/2001, reclamantul P.I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta  Primăria Dr. Tr. Severin să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 1267 din 18 aprilie 2006 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a suprafeţei de 450 mp., situată în Dr. Tr. Severin str. Crişan nr. 148.

În motivare a arătat că prin sentinţa civilă nr.4679/1969 pronunţată de Judecătoria Tr.Severin, având ca obiect partaj bunuri comune, i-a fost atribuit în proprietate un imobil compus din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă totală de 2000 mp. În anul 1983, construcţiile au fost demolate, fără să existe vreun act de expropriere şi terenul a fost preluat de stat.

S-a mai precizat că prin Ordinul Prefectului nr.164/F din 27 septembrie 1999 reclamantului i s-a restituit suprafaţa de 1552,19 mp,  după apariţia Legii nr.10/2001 a solicitat restituirea în natură şi a diferenţei de 450 mp, iar prin dispoziţia 1267/2006 cererea i-a fost respinsă, propunându-se nelegal măsuri reparatorii prin echivalent, deşi terenul este liber. Susţinerea pârâtei că pe acesta s-a edificat o piaţă de legume si fructe nu are nici un suport probator, piaţa fiind amenajată fără autorizaţie şi după depunerea cererii de restituire în natură.

A depus la dosar dispoziţia nr.1267/2006, Ordinul 164/F/1999, sentinţa 4679/1969, fişa imobilului, sentinţa civilă 1952/2003, un raport de expertiză extrajudiciară, deciziile civile nr.299/2004 şi 3201/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că terenul este ocupat de  piaţa de legume şi fructe şi nu poate fi restituit în natură, iar pentru faptul că nu există teren în rezerva primăriei pentru a i se da în compensare, s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent.

Susţine de asemenea că decizia a fost emisă în urma pronunţării deciziei civile nr.3201/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr.1675 din 9 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul cu nr.4807/2006, s-a admis plângerea formulată de reclamant, s-a anulat dispoziţia nr.1267 din 18 aprilie 2006 emisă de pârâtă şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 448 mp. situat în Tr. Severin, str. Crişan nr.148.

S-a reţinut că imobilul în litigiu compus din construcţii şi teren aferent de 2000 mp. a fost dobândit de reclamant în baza sentinţei civile nr.4679/1969 a Judecătoriei Turnu Severin, fiind preluat de stat fără titlu, iar locuinţa demolată în 1983.

Reclamantului i s-a restituit suprafaţa de 1552,19 mp, prin Ordinul Prefectului nr.164/F/1999, iar diferenţa de 450 mp. a fost solicitată de acesta în baza Legii nr.10/2001, notificarea fiind rezolvată prin dispoziţia nr.1267/2006 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ca urmare a faptului că terenul este afectat de detalii de sistematizare.

Expertiza efectuată în cauză a constatat că terenul este ocupat de o piaţă de legume şi fructe, care are ca amenajări 6 rânduri de tarabe cu schelet din cornier şi este acoperită cu profile susţinute pe 48 ţevi metalice încastrate în platforma de beton, amenajări care pot fi dezafectate cu uşurinţă.

S-a concluzionat  că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.1 alin.3 din Legea nr.10/2001, în conformitate cu care se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, după 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.

Împotriva sentinţei, Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin a declarat apel, invocând în principal, excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de decizia nr.3201/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre prin care s-a soluţionat un litigiu între aceleaşi părţi, cu obiect şi cauză identice celor din pricina de faţă.

Pe fond, s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001, terenul solicitat de reclamant fiind ocupat de construcţii autorizate şi afectat de reţele de canalizare şi alimentare cu apă.

Apelul este fondat.

Dispoziţiile art.1201 Cod civil, privitoare la autoritatea de lucru judecat sunt incidente în cauză, faţă de decizia nr.3201/21.04.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr.9004/2004.

Prin această decizie s-a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, s-au casat decizia civilă nr.299/27.02.2004 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţa civilă nr.1052/2.10.2003 a Tribunalului Mehedinţi şi pe fond s-a respins acţiunea reclamantului P.I.

În cauza soluţionată irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a solicitat anularea adresei nr.3494/11.03.2003 a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin prin care i s-a comunicat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 450 mp. situat în str. Crişan nr.148, urmând ca reclamantul să primească despăgubiri în echivalent conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.

S-a cerut ca pârâta să-i restituie reclamantului bunul în natură, invocându-se aceleaşi considerente care se regăsesc în motivarea acţiunii introductive din dosarul de faţă.

Autoritatea de lucru judecat, principiu consacrat de dispoziţiile art.1201 Cod civil, caracterizat prin exclusivitate, interzice judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, dând expresie raţionamentului potrivit căruia hotărârea irevocabilă poate fi atacată numai în situaţiile excepţionale prevăzute pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.

Condiţia triplei identităţi, impusă de norma legală menţionată este îndeplinită în speţă, cele două litigii purtându-se între aceleaşi părţi şi pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Chiar dacă, în dosarul soluţionat prin decizia nr.3201/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a contestat adresa (nr.3494/2003) a Primarului, iar în prezentul litigiu dispoziţia nr.1276/2006, se constată că obiectul şi cauza sunt identice în ambele dosare, cele 2 acte având acelaşi conţinut (propunerea de acordare a despăgubirilor), iar finalitatea urmărită de reclamant prin introducerea acţiunilor fiind aceeaşi, respectiv de a obţine restituirea în natură a imobilului.

In consecinţă, în condiţiile în care cererea reclamantului a fost soluţionată anterior prin hotărâre irevocabilă, ea nu mai poate face obiectul unei noi judecăţi, în raport de dispoziţiile art.1201 Cod civil.

Faţă de aceste considerente se apreciază ca  fondat apelul şi în baza art.296 Cod procedură civilă urmează să fie admis, să se schimbe sentinţa, iar pe fond acţiunea reclamantului să fie respinsă.