Legea nr.10/2001. imposibilitatea restituirii în natură. zonă sistematizată.

LEGEA NR.10/2001. IMPOSIBILITATEA RESTITUIRII ÎN

NATURĂ. ZONĂ SISTEMATIZATĂ.

Art.11 pct.3 din Legea nr.10/2001

Legea nr.33/1994

Legea nr.247/2005

Art.166 Cod procedură civilă

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001

(H.G.  nr.250/2007)

Entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia,

înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate

terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a

terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile

de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare,

parcări amenajate şi altele asemenea). În acest sens sunt şi

prevederile art.10 pct.3 din H.G. nr.250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor

rurale şi urbane are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei

utilităţi publice, respectiv cele supuse unor amenajări destinate a

deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi,

alei, trotuare, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de

spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice,

pieţe pietonale şi altele).

Zona la care se face referire în acord cu prevederile

Legii nr.213/1998 aparţine domeniului public de interes local, fiind

cuprinsă în planul urbanistic al oraşului.

(Decizia civilă nr.75/A din 20 martie 2008, pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări

Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Reclamanţii P.C., R.W., P.F., P.E., M.J., C.E. au solicitat în

contradictoriu cu pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar,

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, anularea dispoziţiilor nr.690 din

23 februarie 2006 şi nr.469 din 23 februarie 2006, emise de Primarul

Municipiul Râmnicu Vâlcea privind propunerea de acordare despăgubiri

în condiţiile Legii nr.10/2001 şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură

a terenului situat în Râmnicu Vâlcea, str.Regina Maria (fostă strada Cozia

nr.3-5) care nu a fost afectat de obiectivele menţionate în decretul de

expropriere.

La data de 22 iunie 2007, reclamanţii R.W. şi P.C. au solicitat

introducerea în cauză, a lui C.G.R., în calitate de moştenitor al

reclamantei C.E., decedată în timpul procesului.

S-a motivat acţiunea, în esenţă, în sensul că reclamanţii au

fost proprietarii unui teren în suprafaţă totală de 821 m.p. situat în

Râmnicu Vâlcea, str.Regina Maria, fostă I.C.Frimu nr.5-7 şi ulterior

str.Cozia nr.3-5, potrivit sentinţei civile nr.2288/24 octombrie 1958 a

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar prin Decretul nr.404/1978, poziţia 22,

le-au fost expropriate atât terenul, cât şi construcţiile situate pe acesta.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr.10/2001 au notificat Primăria

Râmnicu Vâlcea cu cererile înregistrate sub nr.999/2001 şi respectiv

Prefectura Vâlcea sub nr.407/2001, solicitând restituirea terenului în

natură, cereri respinse, cu justificarea că terenul este afectat prin

amenajarea unei parcări publice betonate ce deserveşte ansamblul de

locuinţe din zonă şi piaţa publică şi a unei staţii pentru transportul public.

S-a susţinut de către reclamanţi că dispoziţiile atacate sunt

nelegale întrucât scopul exproprierii a fost edificarea unui ansamblu de

apartamente la bloc, astfel că finalitatea exproprierii nu a fost realizată

decât parţial.

În prezent terenul reclamanţilor este folosit ca parcare, alee

de acces la parcare, trotuarul străzii, strada Cozia şi o suprafaţă este

închiriată de către primărie unor comercianţi particulari, care au amplasat

o construcţie provizorie.

Prin modul de soluţionare al notificărilor au fost încălcate

dispoziţiile art.6 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului, principiul prevalenţei restituirii în natură prevăzut

de dispoziţiile art.9 din Legea nr.10/2001.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererii

reclamanţilor privind anularea dispoziţiilor nr.690/2006 şi respectiv

nr.469/2006, întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat în raport

de dispoziţia primarului nr.847/2002 şi sentinţa civilă nr.316/30 mai

2003 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

S-a mai arată că pentru acelaşi teren reclamanţii au formulat şi

cerere de retrocedare în temeiul Legii nr.33/1994, cererea fiind respinsă 

prin sentinţa civilă nr.392/1997, cu motivarea că scopul pentru care s-a

dispus exproprierea a fost respectat, iar terenul a primit afectaţiunea

pentru care a fost expropriat şi nu poate fi restituit în natură.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.936 din 9 noiembrie

2007, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâţi şi a

admis cererea reclamanţilor, cu consecinţa anulării dispoziţiilor nr.690 şi

469 din 23 februarie 2006 emise de Primarul Municipiului Râmnicu

Vâlcea, în sensul obligării pârâţilor la restituirea în natură a suprafeţei

totale de 442 m.p., teren situat în strada Regina Maria, identificată

în Anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de expert R.S.A., respectiv

suprafeţele de S1+S2+S7+S9+S8+S5 cuprinse între punctele K-E-B-

114-115-X, haşurată în culoare galbenă (f.148 dosar).

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că

reclamanţii sunt proprietarii unei suprafeţe de 821 m.p. teren, situat la

adresa mai sus enunţată, potrivit sentinţei civile nr.2228/24 octombrie

1958, pronunţată de Tribunalul Popular Raional Râmnicu Vâlcea, în

dosarul nr.5611/1957, iar prin Decretul Consiliului de Stat nr.404/1978 -

Anexa poziţia 22 s-a dispus exproprierea atât a terenului, cât şi a

construcţiilor situate pe acesta, în vederea construirii unui bloc de

locuinţe.

După anul 1990, reclamanţii au formulat cerere de

retrocedare în baza Legii nr.33/1994, cât şi în baza Legii nr.10/2001

(împotriva dispoziţiei Primarului nr.847/2002), însă cererile lor au fost

respinse cu motivarea că terenul este afectat de utilităţi publice, respectiv

o parcare publică, iar altă parte ocupată de trotuar şi stradă.

Urmare notificării reclamanţilor, au fost emise dispoziţiile

nr.469 şi nr.690/2006 de către Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin

care au fost respinse cererile de restituire în natură a suprafeţelor de

201 m.p. şi respectiv 251,68 m.p. (cota indiviză din suprafaţa totală de

800 m.p.) cu motivarea că terenul este afectat prin amenajarea unei

parcări publice betonate ce deserveşte ansamblul de locuinţe din zonă şi

piaţa publică a municipiului.

Prin expertiza efectuată în cauză de către expert R.S.A. s-au

aplicat pe teren actele de proprietate primare ale reclamanţilor, actele de

expropriere, planul urbanistic zonal. S-a efectuat o cercetare locală,

procesul-verbal şi schiţa fiind ataşate la dosarul cauzei.

Din probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că din

suprafaţa totală a terenului proprietatea reclamanţilor, suprafaţa de

442 m.p. nu a primit afectaţiunea pentru care a fost expropriat, fiind în

prezent ocupată de către o parcare betonată cu plată, trotuar, alee şi

stradă. Parcarea este cuprinsă în inventarul bunurilor ce aparţin

domeniului public Râmnicu Vâlcea potrivit H.C.L. nr.96/1999.

Terenul este cuprins în planul urbanistic zonal în sectorul 2c.

şi se prevede construirea în acest sector a unui sediu bancar Credit Banc,

parcări publice subterane şi pasaj pietonal subteran.

Potrivit însă Regulamentului local de urbanism, autorizaţiei

de construire emisă în august 2007 în zona centrală a Municipiul

Râmnicu Vâlcea se prevede construcţia acestei parcări în alte sectoare,

respectiv sectorul 5, în partea de apus a pieţei centrale, de aceea este

posibilă restituirea în natură.

Totodată, s-a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile

art.166 Cod procedură civilă, neexistând identitate de cauză, atâta timp

cât  Dispoziţia Primarului nr.847/2002 a fost emisă în condiţiile Legii

nr.10/2001 nemodificate şi în care nu era prevăzut expres principiul

restituirii imobilului în natură, iar prin sentinţa civilă nr.316/2003,

pronunţată de aceeaşi instanţă, în raport de dispoziţiile Legii

nr.213/1998, s-a reţinut că imobilul aparţine domeniului public şi nu

poate fi restituit, în cauza dedusă judecăţii dispoziţiile atacate au fost

emise ulterior modificărilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea

nr.247/2005 ce conţine prevederi noi ce fac posibilă restituirea în natură

a imobilului.

Acţiunea a fost admisă în baza art.11 pct.3 din Legea

nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005 şi din Normele

Metodologice de aplicare unitară şi anume imobilele expropriate care nu

au primit afectaţiunea  pentru care s-a dispus exproprierea şi sunt libere

se restituie integral persoanei îndreptăţite.

Împotriva acestei sentinţe, în conformitate cu prevederile

art.282 şi respectarea termenului statuat de art.284 Cod procedură civilă,

au formulat apel reclamanta M.A.J. şi pârâţii Primarul Municipiului

Râmnicu Vâlcea şi Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Reclamanta, în apelul său, declară că nu a înţeles să formuleze

acţiunea dedusă judecăţii şi nici nu şi-o însuşeşte, solicitând să fie scoasă

din litigiu, întrucât nu a intenţionat să atace decizia emisă de pârâţi.

Pârâţii au invocat următoarele critici:

- Greşita respingere a excepţiei autorităţii lucrului judecat,

întrucât au fost îndeplinite cumulativ condiţiile de la art.166 Cod

procedură civilă.

În dezvoltarea criticii s-a arătat că obiectul cererii este acelaşi,

chiar dacă actele administrative sunt diferite, urmărindu-se restituirea în

natură pe fostul amplasament a terenului considerat liber, iniţial 800

m.p., ulterior doar 420 m.p., litigiile fiind purtate între aceleaşi părţi.

- Instanţa a greşit admiţând cererea de restituire în natură, pe

considerentul că terenul nu a fost folosit scopului pentru care s-a dispus

exproprierea, făcând o analiză superficială a planului de situaţie anexă la

Decretul Consiliului de stat nr.404/1978, în baza căruia terenul a fost

preluat de către stat, întrucât anterior instanţele au stabilit în mod

irevocabil că scopul exproprierii a fost realizat, respectiv în hotărârile

pronunţate în temeiul Legii nr.33/1994.

În sintagma amenajări de utilitate publică, susţin pârâţii, se

includ nu numai construcţiile de interes public, ci şi alte lucrări destinate

a servi comunităţii: căi de comunicaţii, pasaje, spaţii verzi, etc.

Se dezvoltă critica în sensul că terenul solicitat a fi restituit în

natură are destinaţia de tranzit pietonal, parcare, petrecerii timpului liber,

organizării de adunări publice, spectacole, fiind singura piaţă publică a

municipiului, iar planul urbanistic a fost aprobat înainte de anul 1994.

S-a solicitat admiterea apelului şi pe fond respingerea

contestaţiei.

La data de 1 februarie 2008 a formulat întâmpinare

reclamantul C.G.R., iar la 28 februarie 2008 reclamanţii P.C., R. W., P.F.,

P.E., solicitând respingerea apelului formulat de pârâţi, cu motivarea că

în cauză nu există autoritate de lucru judecat, modificările aduse Legii

nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 făcând posibilă restituirea în natură a

terenului solicitat, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art.11

pct.3 din Legea nr.10/2001, aşa cum a fost modificată, întrucât terenul

expropriat nu a primit afectaţiunea pentru care a fost expropriat, aşa cum

de altfel rezultă şi din probele dosarului, cu referire la interogatoriul luat

pârâtului şi expertiza tehnică efectuată, cât şi procesul-verbal încheiat cu

ocazia cercetării la faţa locului.

La data de 28 februarie 2008, apelanta M.A.J. a precizat că

prin apelul declarat a solicitat excluderea din grupul reclamanţilor, cu

motivarea că au apărut neînţelegeri între moştenitori şi a cerut pârâţilor,

în cazul său, întocmirea unui dosar separat.

Curtea, văzând prevederile art.246 combinate cu art.267 Cod

procedură civilă, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea

apelului, instanţa, faţă de motivarea căii de atac, nemaifiind obligată să

expliciteze consecinţele juridice ce decurg din această renunţare.

Apelul declarat de pârâţi a fost privit ca fondat pentru

considerentele ce se vor prezenta:

Este adevărat că în speţă nu este îndeplinită tripla identitate

pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, existând identitate de părţi şi

de obiect, cauza însă fiind diferită, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de

fond.

Iniţial, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului

de 821 m.p. situat în Râmnicu Vâlcea, str.Regina Maria nr.3-5, teren

expropriat, iar prin dispoziţia nr.847/11 noiembrie 2002 a fost respinsă

această solicitare, cu motivarea că au fost respectate dispoziţiile art.16 din

Decretul nr.404/1978.

Contestaţia formulată de reclamanţi a fost respinsă prin

sentinţa civilă nr.316/30 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea, reţinându-se, în

esenţă, că pe terenul revendicat se află o parcare publică betonată,

inventariată în domeniul public al municipiului, situaţie faţă de care,

nemaifiind posibilă restituirea în natură, s-au acordat despăgubiri

conform art.9 alin.2, art.11 alin.4 şi 8 din Legea nr.10/2001.

Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia civilă

nr.30/A/22 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin

care s-a respins ca nefondat apelul şi irevocabilă prin decizia nr.5340/17

iunie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În considerentele acestei din urmă decizii s-a statuat că

susţinerea reclamanţilor conform căreia obiectivele exproprierii nu au

fost realizate, nu are suport real, întrucât prin Decretul nr.404/1978 s-a

expropriat suprafaţa de 12457 m.p. pentru a se edifica un ansamblu de

construcţii cu 271 apartamente şi amenajări specifice, inclusiv parcare

publică ce face parte din domeniul public, ce prin caracterul său de a fi

inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, nu poate fi sustras din acesta şi

înapoiat proprietăţii private a persoanelor fizice.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că

ansamblul de locuinţe ce a determinat exproprierea a fost realizat, iar

zona este sistematizată, terenul reprezentând singura piaţă publică a

municipiului, cu o utilitate socială.

Terenul revendicat de reclamanţi este ocupat, astfel: parţial de

trotuar, pe care este amplasată o construcţie metalică destinată activităţii

de taxare pentru parcarea autovehiculelor; strada Cozia (fostă Regina

Maria); parcare inventariată în domeniul public; trotuar cu destinaţie

pietonală; acces la scări şi parc (f.148, dosar fond).

În toate cazurile, entitatea învestită cu soluţionarea notificării

are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu

exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală

a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de

acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări

amenajate şi altele asemenea). În acest sens sunt şi prevederile art.10

pct.3 din H.G. nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor rurale

şi urbane are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi

publice, respectiv cele supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile

comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de

locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele).

Zona la care se face referire în acord cu prevederile Legii

nr.213/1998 aparţine domeniului public de interes local, fiind cuprinsă în

planul urbanistic al oraşului.

În interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr.10/2001 este

de reţinut că scopul şi raţiunea acesteia nu poate fi decât acela de a se

retroceda proprietatea, când acest lucru este posibil în natură, în caz

contrar urmând a se acorda măsuri reparatorii, foştilor proprietari ale

căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă, dispoziţii

ce concordă cu principiul respectării proprietăţii prevăzut de art.1 din

Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului

şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pentru aceste considerente, apelul declarat de către pârâţi a

fost privit ca fondat şi  admis ca atare, în temeiul art.296 Cod procedură

civilă, cu consecinţa schimbării sentinţei în sensul respingerii contestaţiei

şi a menţinerii ca legale şi temeinice a dispoziţiilor nr.690/23.02.2006 şi

nr.469/23.02.2006, emise de pârâţi.

Domenii speta

Spete similare