Cerere de soluţionare a notificării formulată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

Notificare.

Cerere de soluţionare a notificării formulată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001. Aplicabilitatea Legii nr.165/2013 în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii, în faza execuţională.

Legea nr.10/2001, Legea nr.165/2013

Legea 165/2013 se aplică şi procesului de faţă, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură urmează a se face în procedura prevăzută de Legea 165/2013.

Curtea apreciază însă că schimbarea titulaturii instituţiilor competente şi modificarea reglementării procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii reprezintă doar aspecte formale şi nu justifică modificarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, înainte de apariţia Legii 165/2013, chiar dacă această lege produce efecte juridice în sensul arătat.

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1931/14.11.2013, în dosarul nr. 10515/3/2012)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă sub nr. 10515/3/2012, la data de 02.04.2012, reclamantul ASa chemat în judecată pe pârâtul MB, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziţii motivate de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului format din apartamentele nr. 2 şi 3 cu terenul aferent, situat în Bucureşti, Intr. Mr. AC, sector 1, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată.

Prin încheierea de la termenul din 14.01.2013, Tribunalul a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi a respins ca nefiind utile cauzei probele cu expertiză topografică şi evaluatoare solicitate de reclamant.

Prin sentinţa civilă nr. 91/21.01.2013  pronunţată de  Tribunalul  Bucureşti Secţia a  IV-a Civilă, s-a admis  în parte cererea formulată de reclamantul AS, în contradictoriu cu pârâtul MB, s-a constatat  că reclamantul Alexiu Ştefan este persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 2 şi 3, situate în Bucureşti, Intr. Maior AC, , sector 1, precum şi pentru terenul situat sub acestea, în suprafaţă de 36,59 mp, respectiv 30,81 mp, imobile înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 prin contractele de vânzare-cumpărare nr. /1999 şi nr. /1997, a fost obligat  pârâtul MB să emită în favoarea reclamantului AS dispoziţie motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilele menţionate anterior şi s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a  hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prezenta cerere constituie o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. XX/ /19.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii. Astfel, reclamantul AS a depus notificarea nr. 5138/14.11.2001, comunicată Prefecturii Municipiului Bucuresti prin intermediul BEJA B, R şi B transmisă spre competentă soluţionare Primăriei Municipiului Bucureşti, formându-se dosarul administrativ nr.

Prin notificarea menţionată, s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Mr. AC sector 1 (fostă str. Î).

Având în vedere refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare timp de peste 10 ani, tribunalul este competent să soluţioneze pe fond acţiunea.

Tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. a şi art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, imobilul compus dintr-o parcelă de teren, situată în Bucureşti, str. Î a fost dobândit de A şi NA (NA, respectiv NA, potrivit declaraţiei de notorietate de la fila 127) prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30867/1932 de Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat pe numele proprietarului AIN fiind eliberată autorizaţia de construire nr. 20.I/18.07.1936, acesta figurând ca titular de rol fiscal cu privire la imobilul menţionat, conform matricolei privind impozitul pe clădiri .

Potrivit situaţiei juridice comunicate de S.CRV. şi de PMB imobilul situat în Bucureşti, Intr. MC sector 1 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, la poziţia 34 din anexa Decretului figurând fostul proprietar AN cu 4 apartamente în imobilul menţionat, dintre care două apartamente au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar apartamentul nr. 1 a fost retrocedat în baza Dispoziţiei nr. 1841/1997 a PGMB

Astfel cum a rezultat din certificatul de moştenitor nr. 590/1976 de pe urma defunctului AN, decedat la 28.05.1976, au rămas ca moştenitori AA şi RVA, cu o cotă de câte 1/2 fiecare, iar conform certificatului de moştenitor nr. /1981 de pe urma defunctei AA, decedată la data de 27.10.1981, a rămas ca unică moştenitoare fiica acesteia, RVA.

Reclamantul AS este unicul moştenitor legal al defunctei NVA (fostă A, respectiv R), decedată la 12.08.1994 (potrivit certificatului de moştenitor nr. /13.06.1995) şi totodată legatar cu titlu particular al defunctei cu privire la „eventualele drepturi ce se nasc ca urmare a revendicării apartamentelor nr. 2 şi nr. 3, situate în Bucureşti, str. Intr. Mr. AC sector 1, conform certificatului de moştenitor nr. /05.06.1996.

De asemenea, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, conform dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.

Potrivit situaţiei juridice a imobilului comunicate de SC RV SA  şi conform adresei emise de DITL Sector 1 Bucureşti privind istoricul de rol fiscal al imobilului, 2 apartamente din imobil au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. /27.09.1999 încheiat cu M,V – (apartamentul nr. 2 etaj 1 şi terenul aferent în suprafaţă de 36,59 mp) şi nr. /11.06.1997 încheiat cu IŞ –(apartamentul nr. 3 etaj 2 şi terenul aferent în suprafaţă de 30,81 mp), apartamentul nr. 1 fiind restituit prin Dispoziţia nr. /1997 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

Cu privire la cele 2 apartamente şi suprafeţele de teren aferente acestora, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 (apartamentul nr. 2 etaj 1 şi apartamentul nr. 3 etaj 2, cota indiviză din spaţiile comune şi terenul aferent acestora), care fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, s-a constatat că acestea nu pot fi restituite în natură reclamantului, faţă de dispoziţiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 modificată, urmând a se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale.

Astfel, Tribunalul a constatat că, deşi notificarea nr. 5138/2001 formulată de AŞ vizează întregul imobil situat în Bucureşti, str. Maior AC sector 1, acţiunea de faţă are ca obiect exclusiv apartamentele nr. 2 şi 3 din imobilul menţionat, precum şi terenul aferent acestora, vândute în baza Legii nr. 112/1995. Prin urmare, în virtutea principiului disponibilităţii, Tribunalul s-a pronunţat numai asupra solicitării reclamantului din petitul acţiunii, situaţie în care nu se pune problema existenţei vreunui apartament sau a vreunei suprafeţe de teren rămasă liberă, care să poată fi restituite în natură reclamantului, din moment ce acesta nu a investit instanţa cu o cerere care să vizeze întregul imobil notificat, compus din teren şi construcţie.

Împotriva acestei hotărâri au  declarat  recurs recurentul-reclamant AŞ şi recurentul-pârât MB

În  motivarea recursului declarat de  recurentul  MB acesta a  arătat că  în mod greşit instanţa  a constatat  calitatea  reclamantului de persoană îndreptăţită  la măsuri reparatorii  prin echivalent şi a MBsă emită  dispoziţie cu propunere  de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condiţiile Titlului VII  a Legii nr. 247/2005.

 Recurentul a  arătat că potrivit Legii nr. 165/2013  nu mai sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deţinătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile acestei legi.

Conform art. 1 alin. 1 şi alin. 2,  art. 4, 16 şi 50 din Legea  nr. 165/2013, Municipiul Bucureşti urmează să fie obligat  să emită  dispoziţia în sensul  art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.

În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea  recursului, modificarea sentinţei, iar pe fond  respingerea  acţiunii ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate dispoziţiile  art. 304  pct. 9 Cod procedură  civilă.

În motivarea  recursului declarat de recurentul AS, acesta  a criticat  hotărârea recurată, susţinând că  în mod greşit  acţiunea nu a fost  admisă în totalitate.

Recurentul a arătat că are dreptul să primească măsuri reparatorii conform pct. 5 din contract şi pentru părţile de folosinţă comună, astfel. 30,91 %  din părţile de folosinţă comună ale apartamentului nr. 2,  vândut prin contractul de vânzare–cumpărare nr. /1999 şi  26,3 %  din părţile de folosinţă comună ale apartamentului nr. 3, vândut prin contractul de vânzare – cumpărare nr.  /1997.

S-a mai arătat că  suprafaţa de teren reprezintă cei  230,23 m.p., teren neocupat de construcţie, proprietatea numitului CRD, vândută probabil  acestuia de  autorii iniţiali.

În  drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041 Cod procedură  civilă.

Prin decizia civilă civilă nr.1931/14.11.2013 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul – pârât, acesta a criticat hotărârea recurată, susţinând că potrivit Legii nr. 165/2013,  nu mai sunt aplicabile dispoziţiileTitlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deţinătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile acestei legi, ci urmează să emită dispoziţia în sensul  art. 1 alin. 2 din Legea 165/2013, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.

Curtea constată că, într-adevăr, după pronunţarea hotărârii de către prima instanţă, a fost adoptată Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 278/17.05.2013.

Legea 165/2013 prevede la art. 1 alin. 2 că în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.(art. 16-31).

Potrivit art.16 cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

Conform art. 18 (3) din lege, Comisia Naţională preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.

Articolul 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma "măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".

Potrivit art. 4, dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin urmare, Legea 165/2013 se aplică şi procesului de faţă, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură urmează a se face în procedura prevăzută de Legea 165/2013.

Curtea apreciază însă că schimbarea titulaturii instituţiilor competente şi modificarea reglementării procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii reprezintă doar aspecte formale şi nu justifică modificarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, înainte de apariţia Legii 165/2013, chiar dacă această lege produce efecte juridice în sensul arătat.

În limitele criticilor formulate de recurentul pârât şi cu precizările arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul pârât, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul reclamant, acesta a criticat hotărârea recurată, susţinând că în mod greşit prima instanţă nu a constatat dreptul recurentului la acordarea de măsuri reparatorii şi pentru părţile de folosinţă comună ale apartamentelor vândute.

Critica este nefondată, deoarece acţiunea a avut ca obiect exclusiv apartamentele nr. 2 şi 3 din imobil, precum şi terenul aferent acestora, vândute în baza Legii 112/1995.

Instanţa s-a pronunţat în limitele cererii, astfel cum a fost formulată, cu respectarea principiului disponibilităţíi consacrat de art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, potrivit cu care “în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii ”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând şi disp. art. 377 alin. 1 pct. 3 C.pr. civ.

Domenii speta

Spete similare