Calitatea de reprezentant legal . Legea nr. 51/1995

Calitatea de reprezentant legal . Legea nr. 51/1995

Prin sentinţa civilă nr.1918 din 08.12.2008 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 6096/2004 s-a constatat perimată contestaţia formulată de contestatoarea G. V. I. M. I. împotriva dispoziţiei nr.265 din 26.10.2004 emisă de pârâtul Primarul oraşului Iernut.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 23 mai 2005 cauza a fost suspendată în temeiul art.155 ind.1 din Codul de procedură civilă, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an din culpa părţii.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând respingerea excepţiei perimării, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe, pentru că nu a intrat în cercetarea fondului.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal instanţa a dispus suspendarea cauzei în baza art.155 ind.1 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care s-a pus în vedere apărătoarei contestatoarei să răspundă solicitărilor expertului, fără a se emite o adresă în acest sens către contestatoare. Astfel, contestatoarei nu i se poate imputa vreo culpă pentru lăsarea în nelucrare a pricinii.

De asemenea, s-a invocat faptul că încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei nu a fost comunicată legal contestatoarei, comunicarea realizându-se greşit în localitatea Sfântu Gheorghe din judeţul Harghita, în loc de judeţul Covasna. Prin urmare, a intervenit o suspendare a curgerii termenului de perimare pe toată durata suspendării judecăţii.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art.304 pct. 9 şi art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă şi menţinerea sentinţei pronunţată de Tribunalul Mureş. În acest sens, intimatul a arătat că suspendarea judecării cauzei a fost chiar solicitată de apărătoarea contestatoarei, care o reprezenta pe aceasta în baza unui contract de asistenţă juridică, astfel că încheierea de suspendare este legală.

De asemenea, s-a mai arătat că recurenta îşi invocă propria culpă atât în ceea ce priveşte motivul suspendării cât şi lăsarea cauzei în nelucrare mai mult de un an.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Oraşului Iernut, dispoziţia nr.265 din 26.10.2004 emisă de acesta din urmă.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat domiciliul său ca fiind în Sfântu Gheorghe,  precum şi domiciliul ales la sediul Cabinetului individual de avocatură G.A., în Tg.-Mureş, aceasta fiind apărătorul ales al contestatoarei, conform împuternicirii avocaţiale aflate la fila 13 în dosarul primei instanţe.

La termenul din data de 07 aprilie 2005 instanţa a pus în vedere reprezentantei contestatoarei să indice în scris anumite aspecte relevante pentru efectuarea expertizei în construcţii dispusă în cauză, precum şi să achite onorariul provizoriu pentru expertiză.

Întrucât aceste dispoziţii ale instanţei nu au fost respectate şi prin acesta se determina amânarea cauzei şi imposibilitatea efectuării expertizei, la termenul din data de 23 mai 2005 instanţa a dispus, chiar la cererea reprezentantei contestatoarei, suspendarea judecării cauzei, în baza art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă, până când reclamanta urma să se conformeze dispoziţiilor instanţei.

Recurenta susţine că suspendarea s-a dispus nelegal prin această încheiere, întrucât instanţa era obligată să emită o adresă către contestatoare prin care să-i pună în vedere să se conformeze dispoziţiilor menţionate.

Curtea va înlătura această susţinere a recurentei, constatând că aceasta avea apărător ales, la sediul căruia îşi alesese şi domiciliul procesual, în vederea comunicării actelor procedurale.

Conform împuternicirii avocaţiale depusă la fila 13 în dosarul Tribunalului, d-na avocat G. A. a fost împuternicită de către reclamantă, în baza contractului de asistenţă juridică să exercite activităţile prevăzute de art.3 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în faţa Tribunalului Mureş, text legal potrivit căruia activitatea avocatului se realizează printre altele şi prin reprezentare în faţa instanţelor de judecată.

Prin urmare, independent de conţinutul contractului de asistenţă juridică încheiat între părţi, în faţa Tribunalului Mureş, d-na avocat s-a legitimat prin împuternicirea avocaţială, cu conţinutul menţionat, respectiv ca reprezentant al reclamantei.

Faţă de această împrejurare, nu exista nicio obligaţie în sarcina instanţei de a emite vreo adresă către contestatoare, în contextul în care reprezentatul acesteia s-a prezentat la termenele de judecată şi i s-a pus în vedere de către instanţă îndeplinirea anumitor obligaţii, iar domiciliul ales al reclamantei pentru comunicarea actelor procedurale era tot la cabinetul avocaţial.

În acest context, reprezentanta reclamantei avea obligaţia să o informeze pe aceasta din urmă de obligaţiile stabilite de instanţă, în vederea efectuării expertizei dispusă în cauză, iar cu toate acestea, chiar reprezentanta contestatoarei a solicitat suspendarea cauzei, aşa cum rezultă din conţinutul încheierii în discuţie.

Referitor la comunicarea acestei încheieri, Curtea a constatat că, pe lângă faptul că reprezentata reclamantei a fost cea care a solicitat suspendarea judecării cauzei, fiind prezentă la termenul de judecată din data de 23 mai 2005 şi cunoscând dispoziţia instanţei de judecată şi dincolo de faptul că reclamanta avea domiciliul ales la cabinetul individual de avocatură al apărătorului ales, instanţa a dispus comunicarea acestei încheieri şi la domiciliul reclamantei, astfel cum a fost indicat prin cererea de chemare în judecată, Sfântu Gheorghe.

Este adevărat că pe dovada de comunicare a încheierii, aflată la fila 83 în dosarul Tribunalului, s-a menţionat judeţul Harghita, astfel cum s-a indicat în cererea de chemare în judecată, însă,  aşa cum rezultă de pe ştampila poştei, actul de procedură a fost comunicat la adresa din localitatea Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, ştiindu-se că nu poate fi decât o eroare materială, întrucât în judeţul Harghita nu există o localitate cu această denumire.

Rezultă aşadar că încheierea de suspendare a fost comunicată în judeţul Covasna, iar nu în judeţul Harghita, astfel încât atât apărătorul reclamantei cât şi reclamanta au avut cunoştinţă de măsura suspendării judecării cauzei.

Din această perspectivă, vor fi înlăturate şi argumentele recurentei în susţinerea nelegalei comunicări a încheierii prin care s-a dispus suspendarea  şi suspendarea curgerii termenului de perimare din acest motiv.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, cauza a rămas în nelucrare din culpa reclamantei mai mult de un an, astfel că la data de 15 iunie 2006 cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vedere constatării perimării.

Pentru acel termen de judecată însă procedura nu a fost legal îndeplinită cu reclamanta, aceasta fiind citată în localitatea Sfântu Gheorghe din judeţul Mureş, neexistând în acest judeţ o localitate cu această denumire. Pentru următorul termen de judecată procedura de citare cu contestatoarea a fost din nou nelegal îndeplinită din aceleaşi considerente, iar la termenul din 21 noiembrie 2006, instanţa, omiţând faptul că motivul repunerii pe rol a cauzei a fost verificarea împlinirii termenului de perimare şi fără a-l analiza a procedat la continuarea judecării cauzei şi administrarea probatoriului.

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 248 din Codul de procedură civilă sunt imperative, perimarea având o natură juridică mixtă, fiind, pe de o parte, o sancţiune procedurală, pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, iar pe de altă parte, o prezumţie de desistare, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă vreme îndelungată în judecată.

În mod legal prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile perimării, cauza rămânând în nelucrare timp de un an de la data suspendării în baza art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă din culpa reclamantei. În intervalul de timp până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării, reclamanta ori apărătorul acesteia nu au efectuat niciun act de procedură în vederea judecării procesului, care să aibă efect de întrerupere a cursului termenului de perimare. De asemenea, nu există nicio cauză de suspendare a termenului de perimare, în raport de dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 312 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta G. V. I. M. I. împotriva sentinţei civile nr. 1918 din 08.12.2008 pronunţată în dosarul nr. 6096/2004 al Tribunalului Mureş.

Domenii speta

Spete similare