Aplicarea dispoziţiilor art. 87, pct. 4 , nr. 303/2004

Aplicarea dispoziţiilor art. 87, pct. 4 , nr. 303/2004

Prin contestaţia în anulare formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg-Mureş la data de 12.10.2009 sub nr. 1151.1/96/2008, contestatorul M. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Tribunalul Harghita, Ministerul Finanţelor Publice- prin DGFP Harghita şi Casa Judeţeană a Asigurări de Sănătate Harghita, anularea deciziei civile nr. 1491/R din 31.08.2009 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr.1564 din 26.06.2008 a Tribunalului Harghita şi respingerea acestuia ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca legală şi temeinică.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că procedura de citare cu contestatorul a fost viciată pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti, dar şi în ziua când s-a judecat recursul, acesta fiind citat în Topliţa, cu toate că indicase domiciliul său ca fiind în Topliţa.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 1 din C.pr.civ.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 1491/R din 31.08.2009 a Curţii de Apel Tg.- Mureş s-a admis recursul  declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1564 din 26.06.2008, pronunţată în dosarul nr. 1151/96/2008 al Tribunalului Harghita, s-a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii formulată de reclamantul M. E, fiind menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa recurată.

Contestatorul a contestat această decizie, invocând motivul de contestaţie în anulare prev. de art. 317 al. 1 pct. 1 din C.pr.civ, respectiv acela că procedura de citare pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Analizând decizia contestată, din perspectiva primului motiv invocat, Curtea a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. E. a indicat ca domiciliu adresa din Topliţa, adresă la care a fost citat pe tot parcursul judecării procesului.

În recurs, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a formulat o întâmpinare, prin care a indicat ca domiciliu actual, adresa din Topliţa, în conformitate cu dispoziţiile art.98 din Codul de procedură civilă.

Cu toate acestea, reclamantul nu a fost niciodată citat la această adresă, ci la prima adresă indicată, procedura de citare îndeplinindu-se cu acesta prin afişare.

Aşa fiind, Curtea a constatat că pentru termenul de judecată din data de 31.08.2009, reclamantul contestator nu a fost citat la adresa pe care a indicat-o, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 65 în dosarul de recurs, citarea efectuându-se prin afişare, astfel că reclamantul nu a avut cunoştinţă de termenul stabilit pentru judecarea recursului.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, fiind întemeiată contestaţia în anulare formulată de reclamant, motiv pentru care a fost admisă, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 1491/R din 31.08.2009 a Curţii de Apel Tg. - Mureş şi rejudecării recursului declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1564 din 26.06.2008 a Tribunalului Harghita.

Asupra recursului, Curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1564 din data de 26 iunie 2008, Tribunalul Harghita a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de Casa de Asigurări de Sănătate Harghita şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Harghita şi, în consecinţă, a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 8.598,94 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 00475501/09.02.2007 şi nr. 00475502/09.02.2007, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, calculată până la data plăţii efective.

De asemenea, prima instanţă a respins acţiunea reclamantului privind obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita la alocarea fondurilor necesare plăţii sumei menţionate şi a respins acţiunea reclamantului faţă de Casa de Asigurări de Sănătate Harghita.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţiile invocate în cauză, faptul că potrivit art. 1 alin. 3  şi art. 2 alin.1 din Hotărârea nr. 972 din 26 iulie 2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene, care sunt instituţii publice cu personalitate juridică, cu bugete proprii, ce se organizează şi funcţionează potrivit statutelor proprii. Potrivit prevederilor art. 227 – 228 din Legea nr. 95/2006, serviciile medicale curative ( inclusiv cele a căror decontare o solicită reclamantul ) sunt suportate de către Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, care este gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ( art. 1 pct. 1 din H.G. nr. 972/2006), şi nu de casele de asigurări de sănătate judeţene.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, tribunalul a reţinut că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectându-se în acest sens procedura reglementată prin Legea finanţelor publice, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.

De asemenea, s-a apreciat că nefiind vorba de un drept salarial, ci de o despăgubire, ce constă în decontarea unor servicii medicale, Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi ţinut să răspundă în solidar cu ceilalţi pârâţi, atâta timp cât asigurarea fondurilor necesare acestor servicii se suportă din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, raporturile contractuale în acest sens existând între Ministerul Justiţiei (care este obligat în mod expres prin lege – art. 79 alin. 5 din Legea nr. 303/2004, să suporte decontul unor servicii medicale ) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că potrivit actelor medicale, anexate în xerocopie la dosar la filele 4, 5, 6 şi 42, reclamantul a fost internat de urgenţă la sfârşitul lunii ianuarie 2007 la Clinica de Cardiologie Târgu Mureş, timp în care a beneficiat de  efectuarea unui test  coronarian urmat de un implant de stent D1 ADA, acesta împreună cu materialele sanitare necesare implantului fiind achiziţionate (şi achitate) de către reclamant de la S.C. T. M. S.R.L. la recomandarea Comisiei de Cardiologie din cadrul Clinicii Târgu Mureş, iar contravaloarea acestora a fost de 8.598,94 lei.

În cursul lunii aprilie 2007, reclamantul s-a adresat Serviciului Contabilitate din cadrul Tribunalului Harghita, solicitând ca în baza art. 78 pct.4 din Legea nr. 303/2004 să i se deconteze facturile fiscale,însă această instituţie, în baza adresei Ministerului Justiţiei – Serviciul de Asistenţă Medicală nr. 55307/08 mai 2007, nu a dat curs solicitărilor reclamantului, refuzând  decontarea contravalorii facturilor fiscale mai sus menţionate.

Reţinând dispoziţiile art.79 alin.5 din Legea nr. 303/28.06.2005, republicată, privind  statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevede în mod expres şi necondiţionat gratuitatea asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor atât pentru judecătorii în activitate cât şi pentru magistraţii pensionari, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, întrucât între Ministerul Justiţiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate există un raport contractual ce vizează alocarea unor astfel de fonduri (din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate), în vederea efectuării unor deconturi, cum ar fi şi cel ce vizează contravaloarea serviciilor medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că, în calitate de asigurat, reclamantul beneficia în mod gratuit de stentul coronarian implantat, nefiind necesară achiziţionarea lui, în schimb, trebuia să urmeze procedura prevăzută de Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nr. 670/2006, emis în aplicarea Legii nr. 95/2006 şi a H.G. nr. 1842/2006, respectiv să se adreseze, pe baza unui bilet de trimitere al medicului curant, Comisiei speciale din cadrul unităţii spitaliceşti în care a fost internat, urmând ca, după obţinerea aprobării necesare, directorul coordonator să comande necesarul lunar de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pentru aceste considerente, recurentul Ministerul Justiţiei a concluzionat că în mod justificat a refuzat decontarea dispozitivului achiziţionat de către reclamant, suportarea contravalorii acestuia urmând să fie făcută de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instituţie ce avea obligaţia de a asigura fondurile necesare tratamentului afecţiunii reclamantului, inclusiv a dispozitivului implantat, iar nu de către Ministerul Justiţiei.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea hotărârii primei instanţe.

Aceeaşi solicitare a formulat-o prin întâmpinare şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Harghita, în ceea ce priveşte reţinerea lipsei calităţii sale procesuale pasive în  cauză.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este întemeiat, astfel că a fost admis pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Prin Decizia nr. 144411 din data de 21 decembrie 2005 emisă de către Casa Judeţeană de Pensii Harghita, s-a admis cererea reclamantului privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Conform actelor medicale depuse în dosarul primei instanţe (filele 4, 5, 6 şi 42), reclamantul a fost internat de urgenţă la sfârşitul lunii ianuarie 2007 la Clinica de Cardiologie Târgu Mureş, timp în care a beneficiat de  efectuarea unui test coronarian urmat de un implant de stent D1 ADA.

Potrivit facturilor fiscale nr. 00475501 din 9 februarie 2007 şi nr. 00475502 din 9 februarie 2007, stentul coronarian şi materialele sanitare necesare implantului au fost achiziţionate de către reclamant de la S.C. T. M. S.R.L. la recomandarea Comisiei de Cardiologie din cadrul Clinicii Târgu Mureş, contravaloarea acestora fiind de 8.598,94 lei.

Conform dispoziţiilor art. 79 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 şi art. 25 alin.1 din O.U.G. nr. 27/2006, magistraţii în activitate sau pensionari beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Legiuitorul nu a stabilit, însă, în sarcina Ministerului Justiţiei vreo obligaţie concretă sub aspectul acordării efective a respectivei gratuităţi, situaţie în care, făcându-se trimitere la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, în cauză devin incidente actele normative speciale care reglementează gratuitatea serviciilor medicale.

Reclamantul, în calitatea sa de asigurat al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform Legii nr. 95/2006, beneficia în mod gratuit de stentul coronarian implantat, însă în condiţiile şi cu procedura reglementate prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 670/2006, pentru aprobarea derulării programului, respectiv a subprogramelor naţionale cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2006, şi a normelor metodologice de organizare, finanţare, monitorizare şi control al acestora, ordin a cărui aplicabilitate a fost prelungită prin Ordinul nr. 582/2006 şi pentru trimestrul I al anului 2007.

Astfel, în cuprinsul Anexei nr. II – „Programul naţional cu scop curativ” (din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 670/2006) figurează Subprogramul nr. 3 – „Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin chirurgie cardiovasculară şi prin cardiologie intervenţională şi electrofiziologie”, subprogram în care se încadrează şi afecţiunea reclamantului.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.1 din Ordinul nr. 670/2006, sumele alocate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea subprogramelor se utilizează pentru asigurarea în spital şi în ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cronice cu risc crescut, iar conform prevederilor art. 6 alin. 2, achiziţionarea acestora se face de către unităţile sanitare care derulează subprogramele respective.

În speţă, obligaţia achiziţionării stentului coronarian implantat reclamantului revenea unităţii spitaliceşti în cadrul căreia s-a efectuat intervenţia – respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, enumerat în cuprinsul Anexei nr. III din Ordinul nr. 670/2006 printre unităţile sanitare prin care s-a derulat subprogramul menţionat, iar decontarea contravalorii dispozitivului urma a se face în condiţiile prevăzute de art. 3 – 5 din ordin şi conform metodologiei expuse în norme, respectiv de către casa judeţeană de asigurări de sănătate în a cărei rază teritorială funcţionează unitatea spitalicească, din fondurile alocate în acest scop prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constatat că stabilirea obligaţiei de decontare în sarcina Ministerului Justiţiei excede dispoziţiilor legale enunţate, astfel că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a modificat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant şi menţinerii ca legale a celorlalte dispoziţii.

Domenii speta

Spete similare