Drept de deducere asupra tva plătită prin preţ

Prin sentinţa nr. 183 pronunţată de Tribunalul Mureş la data de 20.03.2009 în dosarul nr. …, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC. P. P.I. SRL în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureş şi s-a anulat pct. 2 din Decizia nr. 115/02.10.2007 şi Decizia de impunere nr. 1241/08.07.2005 emise de pârâtă pentru suma de 29.132 lei reprezentând TVA şi a fost obligată pârâta să ramburseze această sumă reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se reţine că reclamanta a achiziţionat la data de 25.07.2003 de la SC. C.B.SA prin contract de vânzare cumpărare un imobil situat în localitatea Livezeni compus din casă de locuit şi teren aferent pentru suma totală de 39.947 EUR din care a achitat la data achiziţionării cu titlu de avans 40% din preţ, respectiv, 15.979 EUR la data de 30.07.2003 , diferenţa urmând a fi achitată în rate lunare a câte 208 EUR timp de 15 ani. În perioada iunie – noiembrie 2004 reclamanta a exercitat dreptul de deducere pentru TVA în sumă de 29.132 lei înscrisă în facturile emise de vânzătoare însă, prin RIF nr. 8/02.03.2005 şi decizia de impunere nr. 404/16.03.2005 suma a fost respinsă de la rambursare. În decontul de TVA pentru luna martie 2005, reclamanta a raportat această sumă inclusă în suma totală de 30.738 lei prin înscrierea acestei sume în rândul 24 din decont însă prin RIF nr. 12/20.06.2005 şi decizia de impunere nr. 1241/08.07.2005 s-a respins la rambursare atât suma de 29.132 lei cât şi suma de 3869 lei reprezentând TVA aferent aceluiaşi imobil. Motivarea pârâtei pentru  respingerea la rambursare a constat în aceea că bunurile achiziţionate de societate nu sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile fiind o locuinţă pentru familie. Prin Decizia nr. 115/02.10.2007, soluţionând contestaţia reclamantei, pârâta a desfiinţat Decizia de impunere nr. 1241/08.07.2005 pentru suma de 3869 lei reprezentând TVA şi s-a respins în ceea ce priveşte suma de 29.132 lei TVA, 1463 lei reprezentând dobânzi aferente impozitului pe dividende şi 458 lei penalităţi aferente impozitului  pe dividende. Reclamanta a contestat doar suma de 29.132 lei  iar instanţa de fond a apreciat că această sumă i se cuvine la rambursare întrucât, chiar dacă la momentul achiziţiei scopul achiziţiei nu a fost dovedit pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, acest scop a fost dovedit ulterior, în anul 2005 prin includerea bunului în patrimoniul societăţii, acest fapt atribuindu-i caracterul de bun social. S-a considerat că, bunul fiind achiziţionat de către societate din fondurile sale, avea acest caracter din chiar momentul achiziţionării, urmând ca ulterior, în raport de destinaţie, societatea să stabilească dacă are drept de deducere asupra TVA plătită prin preţ. În speţă, chiar dacă bunul obţinut prin investiţie în anul 2003 a fost pus în funcţiune în anul 2004  şi nu a fost utilizat pentru realizarea de operaţiuni taxabile până la sfârşitul anului 2005, fapt care a determinat DGFP Mureş să respingă cererea de rambursare, după momentul în care societatea a făcut dovada înregistrării la ORC a bunului ca sediu social, i se naşte dreptul de deducere, drept care nu pateu fi anulat de organul fiscal pe chestiuni formale care ţin de modul de evidenţă şi raportare fiscală. S-a mai precizat că acesta este şi punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta DGFP Mureş criticând-o sub aspecte de netemeinicie şi nelegalitate. Astfel, în considerente se arată că, deşi suma de 29.132 lei fusese respinsă la rambursare, ea nu a fost regularizată de societate în evidenţa contabilă fiind reportată în soldul 4422 ”TVA de recuperat” şi solicitate din nou la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii martie 2005. Se mai arată că, concluziile însuşite de instanţa de fond din raportul de expertiză se referă la pct. 1 din decizie necontestat de către reclamantă.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul este fondat.

 Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, înmatricularea si mentiunile sunt opozabile tertilor de la data efectuarii lor in registrul comertului ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel. Persoana care are obligatia de a cere o inregistrare nu poate opune tertilor actele ori faptele neinregistrate, in afara de cazul in care face dovada ca ele erau cunoscute de acestia.

Controlul efectuat de organele fiscale concretizat prin raportul de inspecţie fiscală nr. 1241/08.07.2005 a vizat perioada ianuarie – martie 2005 iar până la data controlului reclamanta nu făcuse dovada că bunul achiziţionat prin contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 124/25.07.2003 a fost înregistrat la ORC ca şi sediu social al societăţii. Cum nici din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nu rezultă acest aspect, obiectul constituindu-l „casă de locuit” iar înregistrarea ca şi sediu social a avut loc doar în noiembrie 2005, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt doar chestiuni formale care ţin de modul de evidenţă şi raportare fiscală ce nu pot anula dreptul de deducere a TVA, întrucât doar după înregistrarea acestui imobil ca şi bun social folosit pentru operaţiuni taxabile se naşte dreptul societăţii de deducere a TVA. Aceasta interpretare este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 147 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal  şi art. 50 alin. 7 din HG nr. 44/2004. Prin urmare, altfel s-ar fi pus problema dacă societatea îşi exercita dreptul de deducere a TVA la sfârşitul anului 2005 după ce bunului obţinut prin investiţie i s-a dat o destinaţie în scopul realizării de operaţiuni taxabile.

Aşadar, atât în perioada supusă controlului fiscal cât şi la momentul efectuării acestuia, imobilul achiziţionat avea doar destinaţia de  casă de locuit şi teren aferent nefiind utilizat în vederea realizării de operaţiuni taxabile iar susţinerile reclamantei cum că, încă din momentul achiziţionării a folosit drept sediu social nu pot fi opuse pârâtei câtă vreme acest aspect nu rezulta din nici un document şi nu a fost asigurată opozabilitatea faţă de terţi prin înregistrarea la ORC.

Mai mult chiar, societatea reclamantă şi-a majorat nejustificat TVA de rambursat aferentă perioadei ianuarie – martie 2005 cu TVA respinsă la rambursare prin raportul de inspecţie nr. 8/04.03.2005 şi Decizia nr. 404/16.03.2005. Conform art. 149 alin. 2 din Legea nr. 571/2003, „…se determină suma negativă a TVA cumulată prin adăugarea la suma negativă a TVA rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a TVA raportat din decontul perioadei fiscale precedente dacă nu a fost solicitat a fi rambursat…”. De asemenea, alin. 5 prevede că, „…Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a TVA, aceasta nu se raportează în perioada fiscală următoare….”. Cu toate acestea, societatea a înscris în decontul de TVA aferent lunii februarie 2005  la rubrica „soldul sumei negative a TVA la sfârşitul perioadei de raportare” suma de 1.606 lei iar în cel aferent lunii martie 2005, la rubrica „soldul sumei negative a TVA raportată din perioada precedentă pentru care nu s-a solicitat rambursare” suma de 30.738 lei, deşi suma de 29.132 lei i se respinsese la rambursare.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei de vreme ce, aşa cum şi constatase, de altfel, doar din momentul în care bunul a fost înregistrat la ORC se naşte dreptul acesteia la deducerea TVA aferentă acelui bun. Cum sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul pârâtei şi  a modificat hotărârea în sensul că a respins contestaţia reclamantei.

Domenii speta

Spete similare