PRINCIPIUL NEAGRAVĂRII SITUAŢIEI INCULPATULUI ÎN PROPRIA CALE DE ATAC, consacrat de art.372 Cod pr.penală se aplică şi în cazul rejudecării cauzei în fond, după ce hotărârea a fost desfiinţată în apelul inculpatului.
Prin sentinţa penală nr.1364/25.04.2005 a Judecătoriei Focşani ,inculpaţii Ilie Aurel Ciprian , Bratie Săndel , Tuveni Florion şi Drâmbă Florin au fost obligaţi în solidar să plătească părţii civile Conţ Culiţă suma de 6.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. A fost respinsă ca nefondată cerere prin care partea civilă Conţ Culiţă a solicitat obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale.
Prin decizia penală nr. 322/22.06.2005 a Tribunalului Vrancea au fost admise apelurile declarate de inculpaţii Ilie Aurel Ciprian, Bratie Săndel, Tuveni Florin şi Drâmbă Florin , s-a desfiinţat sentinţa penală nr.1364/25.04.2005 a Judecătoriei Focşani şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr.751/13.03.2006 a Judecătoriei Focşani, inculpaţii Ilie Aurel Ciprian, Bratie Săndel, Tuveni Florin au fost obligaţi în solidar să plătească părţii civile Conţ Culiţă suma de 10.000.000 lei daune materiale şi 20.000.000 lei cu titlul de daune morale.
Principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria sa cale de atac a fost încălcat din următoarele motive:
- în rejudecare inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlul de daune materiale, în condiţiile în care suma acordată la prima judecată a fost de 6.000.000 lei ;
Au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 20.0000.0000 lei cu titlul de daune morale, în condiţiile în care la prima judecată această cerere a fost respinsă.
Curtea de Apel București
Legea nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar urmare a Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
Judecătoria Caracal
Pretentii
Judecătoria Lipova
Pretenţii
Tribunalul Olt
exceptie de nulitate recurs
Tribunalul Dolj
OUG 10/2013. Prematuritatea cererii de plata a compensatiilor stabilite in baza Legii 9/1998