Nulitate absolută a deciziei de sancţionare

 Prin sentinţa civilă nr. 230/31.01.2007 a Tribunalului Galaţi, s-a admis acţiunea formulată de contestatoarea M. D., în contradictoriu cu intimata A. D. P.

S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 445/02.10.2006 emisă de intimată, întrucât, prin decizia contestată emisă de intimată s-a dispus sancţionarea disciplinară a contestatoarei , fără însă a se arăta descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Instanţa având în vedere că lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinara se sancţionează cu nulitatea absoluta a măsurii dispuse, a  constatat nulitatea absoluta a decizie nr.445/02.10.2006 emisa de intimata.

Potrivit art.268 alin2 din Codul muncii decizia prin care angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare,trebuie să cuprindă în mod obligatoriu sub sancţiunea nulităţii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, iar potrivit disp. art.76 din Codul muncii concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovita de nulitate absoluta.

Instanţa  a reţinut ca descriere a faptei formularea din cuprinsul deciziei prin care se arata ca s-au constatat mai multe nereguli privind modul in care se desfăşoară activitatea de taxare a parcării autovehiculelor, deoarece nu arata in mod concret fapta contestatoarei care constituie abatere disciplinara.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs intimata Serviciul Public „A. D. P.” Galaţi, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 454/14.05.2007 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca nefondat recursul declarat de intimată, reţinându-se că:

În mod corect a reţinut instanţa de fond că decizia de sancţionare contestată este lovită de nulitate absolută.

Astfel, înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatei contestatoare, şi, implicit, a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare atacată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele, a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit disp. art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Textul menţionat, la litera a) prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, pentru a putea fi legală.

Privind această menţiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta (faptele) pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară .

Astfel, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează şi anume data la care a fost săvârşită (pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul  prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii) şi modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina contestatorului.

Concret, în decizia nr. 445/02.10.2006, fapta este menţionată astfel: „Având în vedere nota de constatare nr. 8282/28.07.2006 întocmită cu prilejul verificărilor efectuate în parcarea din Micro 19, aferent Piaţă, de către un colectiv format din d-l L. I., d-l L. N. şi d-l L. I., în urma cărora s-au constatat mai multe nereguli privind modul în care se desfăşoară activitatea de taxare a parcării autovehiculelor.”

 Deci, prin decizia de sancţionare, nu este descrisă nici o faptă şi nu se arată care sunt acele nereguli pentru care a fost necesară aplicarea sancţiunii disciplinare.

Trimiterea la  note de constatare nu are nici o relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict, şi imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.

Arătarea faptelor abia cu ocazia formulării întâmpinării nu înlocuieşte omisiunea recurentei întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.

Considerăm că, prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social şi al dreptăţii instituit prin disp. art. 1 alin. 3 din Constituţia României.

Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 din Codul muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.

Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege.

În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale.

Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.

Sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, iar soluţia primei instanţe este corectă, contrar susţinerilor recurentei.

În consecinţă, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.p.c, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Serviciul Public „A. D. P.”  Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 230/31.01.2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

Domenii speta

Spete similare