Judecată. Probaţiune. Rol activ al instanţei de judecată. Aplicarea greşită a legii.

Decizie 211/A/COM din 23.11.2006


Judecată. Probaţiune. Rol activ al instanţei de judecată. Aplicarea greşită a legii.

C . pr. civ. – art. 129 alin. 3 şi 4

Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin  aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării  unei hotărâri temeinice şi legale şi, în acest  scop, vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă  nr. 211/A/COM  din 23 noiembrie  2006

Prin sentinţa civilă nr. 260 din 22 august 2006, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta societate comercială împotriva pârâtei societate comercială, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de reprezentând  contravaloarea serviciilor  prestate şi neachitate şi a respins în rest acţiunea.

Împotriva sentinţei a declarat recurs  reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 211/A/COM din 23 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamantă, în consecinţă a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea a reţinut că, considerentele judecătorului primei instanţe referitoare la faptul că nu avea posibilitatea de a verifica modul de calcul al penalităţilor de întârziere, în nici un caz nu putea fundamenta soluţia de respingere a petitului referitor la  acestea, şi, în orice caz, procedând astfel,  se impune cu necesitate concluzia că, sub acest aspect, prima instanţă nu a soluţionat fondul.

Din acest punct de vedere, art. 129 alin. 3) şi 4) C. pr. civ. statuează fără echivoc în sensul că cu privire la situaţia de fapt, cum este şi cazul în speţă, şi motivarea în  drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară  acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de  fapt ori de drept, mai mult judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin  aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării  unei hotărâri temeinice şi legale şi, în acest  scop, vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Or, faţă de dispoziţiile enunţate, exprese şi, în egală măsură neechivoce, este evident că prima instanţă era obligată să lămurească împrejurările de fapt cu privire la cuantumul  penalităţilor  de întârziere, chiar şi prin solicitarea părerii unor specialişti, în sensul dispoziţiilor art. 201 C. pr. civ.