Anulare decizie impunere dgfp. tva persoane fizice. Teren arabil inclus in certificatulde urbaism in zona de locuinte si functiuni complementare.

Sentinţă civilă 736/CA din 07.02.2012


  Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării cererii formulată de către reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâta DGFP BRAŞOV, având ca obiect ”anulare act administrativ”.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică,  la pronunţare se constată lipsa părţilor.

 Procedura îndeplinită.

 Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 31.01.2012, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, văzând şi dispoziţiile art. 146 Cod de procedură civilă a amânat pronunţarea la data de 07.02.2012.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:

Prin acţiunea formulată la data de 13.07.2011, înregistrată sub nr. 9333/62/2011, reclamantul S. L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta DGFP Braşov să se dispună anularea deciziei nr. 318/30.06.2011, a deciziei de impunere nr. 63/05.04.2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 2742/05.04.2011, emise de pârâta DGFP Braşov, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că organul de control a efectuat în perioada 26.05.2010 – 31.05.2010 o inspecţie fiscală cu privire la tranzacţiile imobiliare efectuate în perioada 2005 – 2009 şi a stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale în sumă de 14.725 lei cu titlu de TVA şi 7.122 lei cu titlu de majorări de întârziere TVA.

Reclamantul a mai arătat că operaţiunile de vânzare – cumpărare încheiate reprezintă livrări de terenuri scutite de la plata TVA conform art. 141 alin. 2 lit. f) c.fiscal, care prevede că beneficiază de scutire operaţiunile de „livrare de construcţii/părţi de construcţii şi terenurile pe care sunt construite, precum şi a oricăror alte terenuri”, teza a doua a acestei norme care se referă la construcţii noi, parţi de construcţii noi sau terenuri construibile neaplicându-se în cauză, deoarece terenurile înstrăinate aveau categoria de folosinţă de „teren arabil”.

În plus, reclamantul a mai susţinut că la data efectuării tranzacţiilor terenurile respective erau terenuri arabile, chiar dacă erau incluse în PUG în intravilanul Comunei C., deoarece pentru a fi construibile era necesară scoaterea lor din circuitul agricol, în condiţiile art. 92 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, modificată. A mai arătat că art. 31 din Legea nr. 350/2001 s-a modificat ulterior tranzacţiilor în sensul că pentru a fi construibil un teren nu mai trebuia scos din circuitul agricol dacă se afla în intravilanul localităţii, dar că această modificare nu poate afecta tranzacţiile în care a fost implicat, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 din Constituţie.

Reclamantul a mai arătat că prin pct. 37 alin. 4 din HG nr. 44/2004 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal s-a stabilit că noţiunea de teren construibil sau din alta categorie trebuie raportată la momentul vânzării sale de către proprietar, prin raportare la menţiunile din certificatul de urbanism. Or, potrivit certificatului de urbanism nr. 322/01.08.2008 eliberat de Primăria Comunei Cristian, terenul respectiv era calificat ca tern arabil, fiind instituită interdicţia de construire asupra acestuia până la elaborarea PUZ sau PUD.

Faţă de toate aceste considerente, pe care le-a adus la cunoştinţa organului de control, reclamantul apreciază că actele contestate nu sunt legale, apreciind că se impune anularea lor.

În drept a fost invocată aplicarea c. fiscal, c.pr.fiscală şi HG nr. 44/2004.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

În probaţiune, reclamantul a solicitat, iar instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, în şedinţa publică din data de 31.01.2012 acesta renunţând la administrarea probei testimoniale şi cu expertiza fiscală.

Pârâta DGFP Braşov, prin întâmpinare (filele 19-23), a solicitat respingerea acţiunii promovate de către reclamant.

În motivarea acestei poziţii procesuale a arătat că organele de inspecţie fiscală au constatat că operaţiunile realizate de către reclamant reprezintă operaţiuni cu caracter economic care nu sunt scutite de TVA. Astfel, reclamantul a deţinut în coproprietate imobile care au făcut obiectul unor contracte de vânzare cumpărare şi a depăşit plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin. 1 c.fiscal la data de 30.09.2008, având obligaţia să se înregistreze ca plătitor de TVA, începând cu data de 10.10.2008, obligaţie pe care nu a respectat-o.

Pârâta a mai arătat că art. 126 alin. 1 şi 2 c.fiscal indică operaţiunile supuse taxării, iar art. 127 alin. 1 c.fiscal defineşte noţiunea de „persoană impozabilă”.

De asemenea, pârâta a mai arătat că reclamantul a achiziţionat o serie de imobile în scop de revânzare, pentru obţinerea de profit, fiind întrunite condiţiile art. 127 c.fiscale şi cele ale pct. 3 din HG nr. 44/2004.

În perioada analizată, pârâta a mai susţinut că reclamantul a efectuat un număr de 8 tranzacţii, pentru care a realizat venituri de 1.221.917 lei, plafonul de scutire fiind depăşit la data de 30.09.2008, astfel că numai pentru două tranzacţii a fost calculată valoarea TVA-ului datorată, toate aceste operaţiuni având caracter de continuitate, în înţelesul legii fiscale.

Pârâta a mai arătat că nu pot fi avute în vedere apărările reclamantului referitoare la caracterul construibil al terenurilor, deoarece terenurile respective se aflau în intravilan, fiind incidente prevederile art. 2 lit. d din Legea nr. 18/1991, art. 1 anexa 1 din Ordinul nr. 897/798/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, anexa 2 din Legea nr. 350/2001,  anexa 2 din Legea nr. 50/1991 şi art. 4 din HG nr. 44/2004.

Pârâta a mai arătat că şi din certificatul de urbanism rezultă că destinaţia terenului este de locuinţe şi funcţiuni complementare, fiind teren construibil în sensul legii fiscale.

În drept a fost invocată aplicarea c. fiscal, c.pr.fiscală, a Legii nr. 50/1991, a Legii nr. 350/2001 şi HG nr. 44/2004.

În probaţiune, pârâta a depus la dosar, la solicitarea instanţei, toate actele ce au stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin raportul de inspecţie fiscală nr. 2742/05.04.2011 (filele 66-85) pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligaţii fiscale în sumă totală de 14.725 lei cu titlu de TVA pe perioada  18.08.2008-30.01.2009 şi suma de 7.122 lei cu titlu de obligaţii fiscale accesorii, aceste sume fiind cuprinse apoi în decizia de impunere nr. 63/05.04.2011 (filele 57-65).

Reclamantul a formulat împotriva acestei decizii contestaţie administrativă, în termen legal, ce a fost soluţionată prin decizia nr. 318/30.06.2011, rectificată prin decizia nr. 318bis/07.07.2011, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată (filele 26-39).

Prin prezenta acţiune reclamantul solicită anularea tuturor acestor acte administrative cu privire la obligaţiile stabilite în sarcina sa cu titlu de TVA şi accesorii, în principal, motivat de faptul că operaţiunile de vânzare – cumpărare încheiate reprezintă livrări de terenuri scutite de la plata TVA conform art. 141 alin. 2 lit. f) c.fiscal, deoarece la data efectuării tranzacţiilor terenurile respective erau terenuri arabile, neconstruibile.

În drept, art. 126 al. 1 şi 2 din Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal stabileşte că „(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)”.

Persoana impozabilă este definită de dispoziţiile art. 127 al. 1 şi 2 din Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal, potrivit cărora „(1) este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi”, iar „(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.”

Potrivit pct. 3 din HG 44/2004, în explicitarea art. 127 al. 2 din Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal, „în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. Transferul bunurilor sau serviciilor achiziţionate în scop personal de persoanele fizice în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzută la art. 148 şi 149 din Codul fiscal.”

De asemenea, conform art. 141 alin. 2 lit. f) c.fiscal stabileşte că „următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele: 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare”.

Reclamantul nu contestă caracterul de operaţiuni impozabile al tranzacţiilor efectuate, nici faptul că este persoană impozabilă, dar invocă faptul că terenurile care au făcut obiectul tranzacţiilor supuse analizei inspectorilor fiscali sunt situate în intravilanul Comunei Cristian cu privire la care, potrivit certificatului de urbanism nr. 322/2008 (filele 87-88), există o interdicţie temporară de construire până la elaborarea unui PUZ, PUD şi aveau la data tranzacţiilor destinaţia de teren arabil, astfel că nu puteau fi considerate „construibile”.

Interpretarea reclamantului este însă eronată.

Legea fiscală – art. 141 alin. 2 lit. f) pct. 1 c.fiscal – defineşte noţiunea de „teren construibil” ca fiind „orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare”.

Faptul că eliberarea unei autorizaţii de construire este condiţionată de efectuarea unui PUZ şi PUD nu echivalează cu o interdicţie temporară de construire cum susţine reclamantul, ci impune numai condiţia prealabilă a efectuării unui PUZ şi a unui PUD pentru eliberarea autorizaţiei respective.

De asemenea, faptul că terenurile respective aveau categoria de folosinţă arabilă nu prezintă relevanţă cu privire la posibilitatea construirii sau nu pe acele terenuri. Este evident că terenurile pot fi scoase din categoria arabil/agricol şi sunt construibile, fiind situate în intravilanul localităţii.

Acest aspect este demonstrat şi de preţul de vânzare, fiind de notorietate că un teren pe care nu se poate construi şi care se foloseşte în scop agricol are o valoare de piaţă mult mai mică decât cel avut în vedere la tranzacţiile analizate în cadrul inspecţiei fiscale.

În plus, terenurile respective au suprafeţe mici (între 565 mp şi 592 mp), destinate evident construirii de locuinţe, iar nu exploatării agricole, care, pentru a fi rentabilă trebuie să fie efectuată pe suprafeţe mari (de ordinul hectarelor).

Modificările legislative referitoare la necesitatea scoaterii terenurilor din circuitul agricol pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie – art. 31 din Legea nr. 350/2001, modificări intervenite ulterior datei tranzacţiilor efectuate de către reclamant nu pot avea relevanţă în cauză, deoarece această formalitate era necesară numai pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, neavând incidenţă cu privire la noţiunea de „teren construibil” în sensul legii fiscale.

De altfel, terenurile respective sunt şi evidenţiate în certificatul de urbanism nr. 322/2008 ca „regim economic – folosinţă actuală – zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare”, fiind terenuri construibile în sensul legii fiscale – pe acestea pot fi edificate construcţii, cu respectarea normelor legale în vigoare la data cererii eliberării autorizaţiei de construcţie.

Argumentul de practică judiciară invocat de reclamant nu poate fi reţinut de către instanţă, având în vedere, pe de o parte faptul că aceasta nu este izvor de drept, iar, pe de altă parte, faptul că în cadrul Curţii de Apel Braşov soluţia pronunţată asupra acestui aspect este diferită (sentinţa nr. 1802/CA/06.12.2010 a Tribunalului Braşov, irevocabilă prin decizia nr. 259/R/15.02.2011 Curtea de Apel Braşov).

Prin urmare, faţă de toate aceste considerente, instanţa constată că acţiunea reclamantului nu este fondată, urmând a fi respinsă. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea promovată de către reclamantul S.L., cu domiciliul ales în B., str. I. R., nr. X, în contradictoriu cu pârâta DGFP Braşov, cu sediul în B., str. M. K.nr. X, jud. Braşov.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2012.