Contestaţie în anulare specială. Condiţii

Contestaţie în anulare specială. Condiţii

C.proc.civ., art. 318

Primul motiv prevăzut de art. 318 C.proc.civ. – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale – are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, în această categorie intrând greşelile comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului.

Dezlegarea greşită dată recursului, prin aprecierea eronată a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor, reprezintă o critică privind săvârşirea unei erori de judecată, şi nu a unei greşeli formale constând în neanalizarea tuturor motivelor de recurs, pentru a fi deschisă calea de retractare a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă.

A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluţionată pricina şi s-au stabilit raporturile lor litigioase, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 1022 din 25 septembrie 2007

Prin decizia civilă nr. 596 din 22 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 659/59/2007 Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. „B.” S.R.L. Reşiţa împotriva deciziei civile nr. 874 din 25 septembrie 2006 dată în dosarul nr. 4543/59/2006 a aceleiaşi curţi de apel, reţinând faptul că prin hotărârea atacată cu această cale extraordinară de atac instanţa de control judiciar a anulat ca netimbrat recursul formulat de pârâta S.C. „B.” S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1817/2006 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 4126/2006, întrucât societatea, deşi legal citată cu menţiunea timbrării recursului cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, nu înţeles să se conformeze acestei obligaţii.

Cererea de revizuire formulată împotriva deciziei de anulare a recursului ca netimbrat a fost respinsă de Curtea de Apel Timişoara cu motivarea că, deşi potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, aceste prevederi nu sunt incidente în cauză în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei achitată cu chitanţa nr. 1535183/03.07.2006, la care a făcut referire revizuienta ca şi înscris doveditor în posesia căruia ar fi intrat după pronunţarea hotărârii atacate, aceasta nefăcând parte dintre înscrisurile menţionate la pct. 5 al art. 322 întrucât la data pronunţării deciziei civile nr. 874/25.09.2006 taxa judiciară de timbru era achitată, nefiind un înscris descoperit după acest moment şi nici nu a fost reţinută de partea potrivnică. De asemenea, taxa judiciară de timbru putea fi înfăţişată de către societate cu ocazia soluţionării dosarului nr. 4543/59/2006 la Curtea de Apel Timişoara, deoarece partea a fost citată cu menţiunea timbrării căii de atac promovate.

Împotriva deciziei dată asupra cererii de revizuire, S.C. „B.” S.R.L. a formulat contestaţie în anulare specială pentru motivele prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă – dezlegarea dată fiind rezultatul unei greşeli materiale, prin respingerea revizuirii instanţa omiţând să cerceteze motivul de recurs al societăţii, solicitând anularea hotărârii contestate şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunţării unei hotărâri neviciate, pentru următoarele motive:

Chiar dacă societatea a calificat în mod greşit calea de atac ca fiind revizuire, faţă de incontestabila neîncălcare a obligaţiilor legale de către această persoană juridică, instanţa de judecată trebuia să pronunţe o hotărâre echitabilă, cu atât mai mult cu cât şi intimatul a achiesat la cererea părţii, interesul societăţii româneşti nefiind acela de a desfiinţa cu orice preţ societăţile comerciale, ci acela de a le salva, fiind evident că atât decizia pronunţată în recurs, cât şi cea pronunţată în revizuire sunt rezultatul unor greşeli materiale.

Astfel, raportat la prevederile art. 237 alin. (5), coroborat cu art. 60 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, societatea contestatoare a depus recursul declarat împotriva sentinţei de dizolvare la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la data de 3 iulie 2006, în aceeaşi zi achitând şi taxa judiciară de timbru aferentă exercitării căii de atac cu chitanţa nr. 1535183/03.07.2006. Pe cale de consecinţă, la 25 septembrie 2006, când s-a judecat recursul, atât taxa judiciară de timbru, cât şi timbrul judiciar erau plătite de parte, la dosarul cauzei trebuind să existe dovezile aferente, astfel că în mod nelegal instanţa de judecată a obligat societatea să facă dovada achitării taxei de timbru din moment ce aceasta a fost plătită la un organ judiciar. Mai mult decât atât, cauza era lipsită de obiect încă de la judecarea cererii reclamantului în fond, deoarece la data de 13 iunie 2006 situaţiile financiare pe anii 2003 şi 2004 erau deja înregistrate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, aşa cum reiese din cererile de depunere nr. 19202/05.06.2006 şi nr. 19203/05.06.2006.

Prin decizia civilă nr. 1022 din 25 septembrie 2007 Curtea de Apel Timişoara a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. „B.” S.R.L. Reşiţa împotriva deciziei civile nr. 596 din 22 mai 2007 pronunţată de aceeaşi curte de apel în dosarul nr. 659/59/2007.

În considerentele hotărârii de respingere şi a acestei căi extraordinare de atac instanţa a reţinut că, în speţă, societatea contestatoare şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C.proc.civ., ambele teze, şi anume: hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Primul motiv prevăzut de art. 318 – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale – are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este vorba deci, despre acea greşeală pe care a comis-o instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, în această categorie intrând greşelile comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului. Sunt greşeli materiale, în sensul art. 318, respingerea cererii ca tardivă în raport cu data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că aceasta a fost depusă recomandat la oficiul poştal înăuntrul termenului, anularea acţiunii ca netimbrată cu toate că la dosar se găsea chitanţa de plată a taxei de timbru, anularea greşită a cererii ca fiind făcută de un mandatar fără calitate, deşi la dosar se afla procura dată reprezentantului părţii etc.

Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, ceea ce contestatoarea încearcă să obţină. A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluţionată pricina şi s-au stabilit raporturile litigioase dintre părţi, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată, poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, ceea ce nu este cazul în speţă referitor la aspectul invocat de contestatoare privitor la faptul că în mod greşit instanţa de judecată i-ar fi soluţionat cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă ca şi revizuire şi nu ar fi calificat-o în mod corect raportat la împrejurarea că societatea nu a încălcat dispoziţiile legale privitoare la timbrarea cererii de recurs.

În condiţiile în care însăşi partea formulează o cale de atac extraordinară – revizuire – pe care o întemeiază în mod expres pe cazul menţionat – după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, revizuienta fiind şi reprezentată de un specialist (avocat), nu i se poate imputa instanţei de judecată că nu ar fi „calificat în mod corect” cererea petentei. De altfel, contestatoarea nici nu precizează care ar fi fost, în opinia ei, calificarea corectă a căii de atac promovate împotriva deciziei civile nr. 874/25.09.2006 a Curţii de Apel Timişoara. Mai mult decât atât, în materie de drept procesual civil este de principiu că partea are dreptul să hotărască singură cu privire la exercitarea acţiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop ea este obligată să determine obiectul acţiunii, urmând ca litigiul să fie soluţionat numai în acest cadru şi fără ca instanţa să poată depăşi limitele fixate. Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii constituie o garanţie pentru aplicarea corectă a principiului disponibilităţii, recunoscut părţii prin ultimul alineat al art. 129 din Codul de procedură civilă. În speţă, curtea de apel a judecat în limitele învestirii, pronunţându-se asupra obiectului cererii aşa cum a fost formulată de către societatea petentă în cererea de chemare în judecată, ce fixează cadrul procesual, şi nu prin dovezile administrate. Împrejurarea că acţiunea ar fi fost greşit intitulată şi întemeiată este imputabilă societăţii care avea obligaţia, potrivit art. 112 Cod procedură civilă, să arate în cererea sa, printre altele, obiectul cererii, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile urmând ca pe baza acestora, instanţa să realizeze actul de justiţie.

Nici cel de-al doilea aspect referitor la împrejurarea că instanţa ar fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs invocate de parte nu întruneşte condiţiile pentru a putea fi încadrat în teza a II-a a art. 318 Cod procedură civilă, deoarece nu acest lucru a determinat soluţia din revizuire, ci faptul că instanţa de judecată a apreciat că în speţă nu au fost îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă. Pe de altă parte, cu ocazia judecării cererii de revizuire nu s-a pus problema analizării motivelor de recurs arătate de societatea pârâtă, ci, raportat la temeiul juridic al acestei căi de atac extraordinare promovate de parte, instanţa a apreciat că actul invocat de revizuientă nu face parte dintre înscrisurile menţionate textul de lege amintit.

Nu în ultimul rând, susţinerile contestatoarei referitoare la respectarea de către ea a obligaţiilor privitoare la timbrarea recursului nu prezintă relevanţă juridică în prezenta cerere care are ca obiect o contestaţie în anulare specială împotriva deciziei dată de instanţă în cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă. Mai mult, nu se poate pune problema omisiunii instanţei de a examina, cu ocazia judecării cererii de revizuire formulată de parte, unul dintre motivele de recurs, ştiut fiind faptul că într-un asemenea caz (în revizuire) instanţa are obligaţia de a analiza îndeplinirea condiţiilor pretinse de textele legale ce reglementează această cale extraordinară de atac, obligaţie pe care Curtea de Apel Timişoara a respectat-o cu ocazia pronunţării deciziei civile nr. 596/22.05.2007.

Împrejurarea că societatea contestatoare nu este mulţumită de modul în care a fost soluţionată prima cale extraordinară de atac formulată nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C.proc.civ. (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 C.proc.civ. (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive şi irevocabile nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ceea ce încearcă contestatoarea să obţină în speţă, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Domenii speta

Spete similare