Contestaie la executare

Sentinţă civilă 3939 din 08.12.2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA  ONEŞTI - JUDEŢUL  BACĂU

DOSAR NR.7577/270/2009 - contestaţie la executare -

 Înreg. 13.11.2009

 

SENTINŢA CIVILĂ NR. 3939

Şedinţa publică din data de 08.12.2009

Completul de judecată format din:

Preşedinte – ………..

Grefier – …………….

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe contestatoarea … în contradictoriu cu intimata …, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care, instanţa, consideră cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

- deliberând -

Asupra acţiunii civile de faţă;

Constată că  prin sentinţa civilă nr. 1831/26.X.2009 Judecătoria ……..şi-a declinat competenţa  de soluţionare a contestaţiei la executare  introdusă de … împotriva ….

Din actele şi lucrările dosarului se reţin:

Prin cererea înregistrată sub  nr. 1547/260/2009 pe rolul Judecătoriei ……….,  cu sediul în ………..a formulat  contestaţie la executare în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice ANAF prin Administraţia Finanţelor Publice a oraşului ………cerând anularea somaţiei nr.4/40/3/2009/195 şi a titlului executoriu ce face  obiectul dosarului  de executare nr. 5570/2009 emis de organul fiscal intimat.

Cererea a fost legal timbrată.

Ulterior la 14.05.2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei …..sub nr.1985 contestaţia formulată de aceeaşi contestatoare în contradictoriu cu AFP ……….. împotriva  înfiinţării  popririi a aceloraşi  sume ce fac obiectul  dosarului de executare nr. 298.

La termenul din 15.06.2009 instanţa a dispus conexarea  dosarului nr. 1985/2009 la dosar nr.1546/2009 şi considerând cauza în stare de judecată  acordă  cuvântul pe fond şi amână pronunţarea  pentru data  de 18.06.2009 la care repune cauza pe rol pentru ca AFP ……….. să înainteze dosarul  de executare  în copie certificată.

Prin cererea  înregistrată  sub nr.2311/29.05.2009, pe rolul Judecătoriei ………..contestatoarea  depune o  nouă  cerere împotriva  AFP ………cerând  anularea  formelor  de executare înfiinţate prin somaţia  nr. 4/40/3/2009/277 şi a titlului executoriu nr. 5654/2009.

Prin încheierea  de şedinţă din 5 august 2009 acest dosar a fost conexat la dosarul nr. 1547/2009.

În data de 1.07.2009 s-a înregistrat  pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 2939/260/2009 o nouă contestaţie  la executare între aceleaşi  părţi privind  aceleaşi  acte de executare.

Şi această cauză a fost  conexată la dosarul nr. 1547/260/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 185/26.X.2009, după ce s-au  acordat mai multe termene pentru achitarea  cauţiunii, pentru  lipsa  reprezentantului  contestatoarei, prin sentinţa civilă nr.1835/26.X.2009 s-a dispus  declinarea competenţei  de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti,  motivată pe faptul  că la data  pronunţării  contestatoarea  a depus  adresa nr. 6517/26.X.2009 prin care  face cunoscut  faptul că şi-a schimbat  sediul în Oneşti.

Sesizată  fiind  Judecătoria Oneşti cu această cauză, considerăm că soluţia dată  nu este  corectă  din următoarele motive:

1. Excepţia  de necompetenţă teritorială invocată în cauză, având în vedere  că dosarul de executare a fost  înfiinţat de AFP ……….,  nu se referă la  necompetenţa  de ordine publică în sensul art. 159 Cod procedură civilă şi ca urmare, conform  art. 158 al.5 Cod procedură civilă „partea care a făcut  cerere la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei”.

2. Excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată numai de către pârât şi numai la prima zi  de înfăţişare, nefiind un caz de competenţă absolută, ci una relativă. Or, în speţă excepţia nu a fost invocată de către pârâtă.

3. Dispoziţiile  art. 400 al. 1 Cod procedură civilă potrivit, căreia contestaţia la executare se introduce  la instanţa de executare au în vedere  contestaţiile  îndreptate împotriva titlurilor  executorii  care emană  de la instanţele judecătoreşti, or în cauză titlul  nu emană de la o instanţă judecătorească.

4.  Sediul  ambelor  părţi, la data  introducerii  acţiunii şi până la pronunţarea  soluţiei ( după şapte  termene  de judecată) s-a aflat  în raza teritorială  a Judecătoriei ……., iar toate  rapoartele de inspecţii  fiscale, deciziile  de imputare, somaţiile de plată şi titlurile  executorii  sunt întocmite de către AFP ………….

Pentru  cele  expuse  mai sus, instanţa  constată  că  competenţa de soluţionare revine Judecătoriei …………… , care a fost legal sesizată.

Motivarea contestatoarei  care şi-a  schimbat  sediul  în luna  septembrie  2009 nu are relevanţă deoarece  rapoartele  de inspecţie  fiscală,  titlul  executoriu, actele de executare s-au  emis în perioada iunie 2008-29.01.2001, perioadă în care contestatoarea  figura  în evidenţele  fiscale  ale AFP …………., iar sumele  imputate se referă la  acea perioadă.

În concluzie aflându-se  în faţa unui conflict  negativ de competenţă în temeiul  art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, 21 şi 22 Cod procedură civilă instanţa  va trimite  cauza  Tribunalului Bacău pentru soluţionarea  conflictului  de competenţă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatoarea … în contradictoriu cu  intimata … .

Constată  ivit conflictul negativ de competenţă.

În temeiul  art. 21, 22 Cod procedură civilă trimite  dosarul  Tribunalului  Bacău-secţia Civilă pentru soluţionarea  conflictului  negativ de competenţă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată  în şedinţă  publică  azi 8.12.2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. L.S.M. – 07.01.2010

Tehnored. L.G. – 08.01.2010

ex.2