Contestaţie la executare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 10364/2013

Şedinţa publică de la 19 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea SC  şi pe intimata IFN, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este completa.

S-a facut referatul cauzei, după care :

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică  din data de 12.09.2013, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 19.09.2013, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Constata ca, prin contestaţia la executare înregistrata pe rolul Judecătoriei Oradea in data de 08.02.2013, sub nr. dosar 2730/271/2013, timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru (fila 3) şi 5 lei timbru judiciar, contestatoarea SC …. SRL a chemat in judecata pe intimata …. SA, solicitând instanţei sa constate ca la data de 14.12.2012 a intervenit perimarea executării silite in dosarul execuţional nr. …, iar in subsidiar să dispună anularea in parte a executării silite  pentru orice sume ce ar depăşi suma de 2.571 lei reprezentând rate de leasing restante; constatarea ca având caracter abuziv a clauzelor prevăzute la art. 10.9.1 si art. 13 din „Condiţiile generale de leasing” anexa la contractul de leasing financiar nr. …., cu consecinţa eliminării acestor clauze din contract si obligarea intimatei la cheltuieli de judecata.

In motivarea in fapt a acţiunii, s-a arătat ca BEJ …ca a fost investita de intimata la data de 13.06.2012 prin cererea de continuare a executării silite, iar primul act de executare efectuat după aceasta data a fost o adresa emisa de BEJ ….nca la data de 21.12.2012, prin care a solicitat AFP Oradea sa comunice daca debitoarea are conturi bancare deschise la aceasta unitate. La data de 14.12.2012, a intervenit perimarea executării silite raportat la art. 389 c.pr.civ. S-a mai arătat ca a plătit regulat ratele de leasing, insa in octombrie si noiembrie 2009, nemaiavând posibilitatea financiare, nu a mai putut plăti facturile aferente acestor luni, context in care intimata a reziliat unilateral contractul, iar in martie 2010 a ridicat autoturismul pe care contestatoarea l-a predat de bunăvoie. In acest interval de timp, nu s-au mai emis facturi. In procesul verbal de predare – primire al autoturismului, s-a prevăzut existenta unor rate restante in cuantum de 2.571 lei, contestatoarea considerând ca mai datorează doar aceasta suma, la care eventual pot fi adăugate dobânzi bancare.

In drept s-au invocat Codul de procedura civila şi Legea nr. 193/2000.

Intimata a depus întâmpinare (fila 69), prin care a solicitat: respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiata si menţinerea tuturor actelor de executare; respingerea ca prematur formulat a petitului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din condiţiile generale ale leasingului financiar parte integranta a contractului de leasing nr. ..; respingerea ca inadmisibil a petitului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din condiţiile generale ale leasingului financiar parte integranta a contractului de leasing nr. …; respingerea ca neîntemeiat a petitului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din condiţiile generale ale leasingului financiar parte integranta a contractului de leasing nr. ..; cu cheltuieli de judecata.

S-a arătat ca intre parţi s-a încheiat contractul de leasing nr. …, prin care intimata a transmis contestatoarei dreptul de folosinţa asupra unui autovehicul Dacia Logan Laureate, in schimbul achitării de către contestatoare a finanţării acordate in 48 de luni. Întrucât contestatoarea nu si-a îndeplinit obligaţiile contractuale, in baza art. 12.4.ii, intimata a reziliat contractul, demarând procedura executării silite.

S-a solicitat respingerea excepţiei perimării executării silite, cu motivarea ca executarea silita a început prin intermediul Corpului Executorilor Impuls Leasing Romania IFN SA, iar încuviinţarea executării a fost respinsa prin Încheierea nr. …pronunţata in dosarul nr… al Judecătoriei S, modificata prin admiterea recursului de către Tribunalul Bihor. Având in vedere ca prin Legea nr. 278/2011 s-a desfiinţat profesia de executor financiar nebancar, intimata a optat pentru continuarea executării silite de către BEJ …., prin formularea in data de 08.06.2012 a unei cereri de continuare a executării silite. Fiindcă BEJ … nu a reuşit sa intre in posesia hotărârii pronunţate in recurs împotriva Încheierii nr. 297/2011 pronunţata in dosarul nr. 949/833/2011 al Judecătoriei S, s-a solicitat din nou încuviinţarea executării silite la data de 11.01.2013, fiind pronunţata Încheierea nr. … in dosarul nr. 599/271/2013 al Judecătoriei Oradea. S-au înfiinţat popriri in data de 29.01.2013. S-a mai arătat ca, potrivit art. 390 alin. 1 c.pr.civ., in cazul in care legea încuviinţează executarea silita fara somaţie, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 381 alin. 1 c.pr.civ. astfel ca executarea silita prin poprire a fost încuviinţata fara somaţie potrivit cererii creditorului in temeiul art. 454 alin. 1 c.pr.civ.

Având in vedere ca executarea silita contestata se realizează in baza unui titlu care nu este emis de către o instanţa judecătoreasca, respectiv in baza unui contract de leasing, legea impune contestarea validităţii contractului pe cale separata, potrivit art. 109 – 112 c.pr.civ. Pentru acest motiv, intimata considera ca este inadmisibila in prezentul dosar cererea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale.

Intimata a mai susţinut ca in cauza nu este aplicabila Legea nr. 193/2000, deoarece in privinţa contractelor de leasing exista norme speciale, respectiv OG nr. 51/1997. Raportat la art. 720 ind. 1 c.pr.civ., contestatoarea ar fi trebuit sa efectueze procedura prealabila a concilierii directe, doar după parcurgerea acestei proceduri devenind actual dreptul sau de a solicita instanţei constatarea nulităţii unor clauze contractuale.

Intimata mai susţine ca, întrucât debitoarea nu si-a onorat obligaţiile de plata, a intervenit rezilierea contractului din culpa sa exclusiva, ceea ce a atras aplicarea art. 13 privind clauza penala datorata de contestatoare in temeiul contractului de leasing. S-a mai aratat ca suma cuprinsa in procesul verbal de predare – primire al autoturismului nu are rolul de a stabili cuantumul datoriei pe care debitoarea o mai are de achitat in temeiul contractului, ci are doar rol de a constata starea autovehiculului la primirea lui de către intimata.

Intimata a mai arătat ca, potrivit art. 13 din contractul de leasing, raportat la art. 10 lit. d si art. 15 din OG nr. 51/1997, au fost calculate in sarcina debitoarei următoarele sume:

-diferenţa de capital finanţat de la data rezilierii/stopării reprezentând suma tuturor ratelor de leasing rămasa de achitat in temeiul contractului in cuantum de 19.309,66 lei;

-suma de 722,62 lei care reprezintă contravaloarea dobânzii calculate in temeiul art. 10.6 si art. 13 din contractul de leasing, raportat la art. 10 lit. d si art. 15 din OG 51/1997, pentru ratele de leasing pe care debitoarea le avea de achitat pana la data finalizării contractului;

-suma de 7.616,76 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor calculate la facturile fiscale emise de intimata si neachitate de debitoare respectiv 0,35% din suma restanta pentru fiecare zi de întârziere;

-suma de 281,86 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor calculate la facturile fiscale emise de intimata si achitate de debitoare respectiv 0,35% din suma restanta pentru fiecare zi de întârziere;

-suma de 12,19 lei reprezentând diferenţa de curs valutar datorata potrivit art. 10.4 din contract;

-suma de 1.414,13 lei reprezentând contravaloarea asigurărilor datorate de debitor in temeiul contractului conform art. 9 din contract si art. 5 din OG nr. 51/1997;

-suma de 1.141,54 lei reprezentând comisionul mandatarului pentru activităţile desfăşurate, suma care reprezintă munca pe care mandatarii o efectuează pentru a recupera întreaga suma datorata de debitoare insa care nu include activitatea avocatului ales sa reprezinte in instanţa creditorul. Aceasta suma se datorează in temeiul art. 10.4 si art. 13 din contractul de leasing.

Din însumarea acestor debite, a rezultat suma de 38.776,62 lei. In urma valorificării bunului prin înstrăinarea autovehiculului către un terţ, s-a obţinut suma de 19.900,17 lei, suma calculata la valoarea euro de la data înstrăinării. Astfel, s-a procedat la scăderea din totalul sumelor datorate de către debitor in temeiul contractului, în cuantum de 38.776,62 lei, suma obţinută din vânzarea bunului de 19.900,17 lei, rezultând o valoare de finanţare neacoperita rămasa după valorificare in cuantum de 18.876,41 lei, la care se adaugă facturile neachitate in cuantum de 5.280,20 lei. Prin urmare, debitul total datorat este de 24.156,61 lei.

Intimata a mai arătat ca nu s-a indicat de către contestatoare cu exactitate care articol si litera din Legea nr. 193/2000 este invocat in susţinerea petitului privind nulitatea clauzelor din contractul de leasing.

Raportat la art. 10.9 din contract, s-a arătat ca partile au convenit pentru penalităţi aplicate in cazul neachitării obligaţiilor contractuale in cuantum de 0,35% pentru fiecare zi de întârziere, acestea putând depăşi cuantumul sumei asupra căreia se aplica, o astfel de clauza nefiind nici ilicita nici imorala. S-a mai arătat ca acelaşi articol prevede ca, in cazul in care se reziliază contractul de leasing din culpa exclusiva a utilizatorului, intimata are dreptul de a vinde bunul  pentru acoperirea debitului datorat de acesta si numai in cazul in care, in urma acestei operaţiuni nu se acoperă in întregime plata obligaţiilor, acesta ramane obligat pentru diferenţa de plata, o astfel de clauza fiind evident in favoarea utilizatorului.

Raportat la art. 13 din contractul de leasing, s-a arătat ca acesta reprezintă o clauza penala in care se stabileşte  echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul rău platnic, clauza exprimata in mod clar si inteligibil si cu care debitoarea a fost de acord la momentul semnării contractului. Raportat la art. 1 din OG nr. 51/1997 si la art. 11.1, 11.2 si 11.3 din contractul de leasing, finanţatorul are posibilitatea ca, in caz de reziliere a contractului din culpa exclusiva a utilizatorului, sa recupereze atât bunul, cat si valoarea ratelor restante si a ratelor ramase de achitat pana la finalul contractului, pentru a asigura posibilitatea acestuia de a-si recupera prejudiciul creat, întrucât finanţatorul, la rândul sau, a cumpărat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing. Acesta este motivul pentru ca intimata are dreptul si la dobânda pe care utilizatorul s-a obligat sa o plătească  prin contract.

S-a mai arătat faptul ca suma cu care a fost vândut bunul s-a scăzut din debitul datorat de contestatoare, ceea ce este nu numai in favoarea acesteia din urma, dar este si o prevedere contractuala. In concluzie, pentru toate aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestaţiei la executare.

In drept, s-a invocat art. 115 c.pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine următoarele:

În fapt, la cererea intimatei-creditoare …., a fost demarată procedura executării silite împotriva contestatoarei SC ….. SRL, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing financiar nr. …. (filele 25-35).

Iniţial, executarea silita a început prin intermediul Corpului Executorilor Impuls Leasing Romania IFN SA, iar încuviinţarea executării a fost respinsa prin Încheierea nr. 297/2011 pronunţata in dosarul nr. 949/833/2011 al Judecătoriei Salonta, modificata prin admiterea recursului de către Tribunalul Bihor, în sensul încuviinţării cererii de executare silită (filele 36-48).

Având in vedere ca, prin Legea nr. 278/2011 s-a desfiinţat profesia de executor financiar nebancar, intimata a optat pentru continuarea executării silite de către BEJ …, formulând in data de 08.06.2012 o cerere de continuare a executării silite, înregistrată la biroul executorului pe data de 13.06.2012 (fila 49).

În data de 23.11.2012, BEJ …. emite o adresă către Judecătoria Salonta pentru a i se elibera o copie a încheierii de încuviinţare a executării silite (fila 51).

În data de 21.12.2012, executorul emite o adresă către Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Oradea, pentru a verifica dacă debitoarea are calitatea de debitor a acestei instituţii (fila 56).

În contextul în care BEJ …. nu a reuşit sa intre in posesia hotărârii pronunţate in recurs împotriva Încheierii nr. 297/2011 pronunţata in dosarul nr. 949/833/2011 al Judecătoriei Salonta, a solicitat din nou încuviinţarea executării silite, pe data de 16.01.2013, iar la data de 17.01.2013, Judecătoria Oradea a pronunţat Încheierea nr. 181/17.01.2013 in dosarul nr. 599/271/2013, prin care s-a încuviinţat executarea silită (fila 62). Astfel, s-a constituit dosarul execuţional nr. 450/E/2012 al BEJ ….

În data de 29.01.2013, BEJ …. a emis Somaţia nr. 450/E/2012, prin care a somat debitorul ca, în termen de 1 zi, să achite suma de 27.326,61 lei reprezentând: 24.156,61 lei debit; 162,14 lei reprezentând cheltuieli de executare + TVA; 2.995,41 lei onorariu executor judecătoresc; 12,45 lei taxă judiciară de timbru (fila 64).

În aceeaşi zi, s-a înfiinţat şi poprirea asupra conturilor debitoarei deţinute la Banca Transilvania (fila 64 verso). În data de 08.02.2013, s-a înregistrat prezenta contestaţie la executare la Judecătoria Oradea.

Potrivit art. 389 alin. 1 din Codul de procedura civila, ,,daca creditorul a lăsat sa treacă mai mult de 6 luni de la îndeplinirea oricărui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept si orice persoana interesata poate solicita desfiinţarea ei’’. 

Verificând cronologic toate actele de executare îndeplinite în dosarul execuţional nr. 450/E/2012 al BEJ ….ca, instanţa va constata că nu s-a perimat de drept executarea silită, deoarece între fiecare act de executare nu a trecut o perioadă mai mare de 6 luni.

Drept urmare, instanţa va respinge excepţia perimării executării silite care a fost invocată de contestatoare.

Instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii petitului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de leasing, excepţie invocată de intimată prin întâmpinare.

În acest sens, instanţa va reţine că este îndreptăţită să aprecieze, chiar şi din oficiu, asupra caracterului abuziv a unei clauze contractuale supusă atenţiei sale, cu atât mai mult cu cât titlul executoriu nu este o sentinţa judecătoreasca, astfel că pot fi formulate apărări de fond legate de acesta, inclusiv în cadrul contestaţiei la executare, in baza art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă. Rămâne ca instanţa să analizeze pe fondul acţiunii daca sunt sau nu incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Instanţa va respinge şi excepţia prematurităţii petitului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de leasing, excepţie invocată de intimată prin întâmpinare.

Astfel, instanţa va reţine că invocarea caracterului abuziv a unor clauze contractuale s-a efectuat pe calea contestaţiei la executare, motiv pentru care în cadrul acestei proceduri nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 720 ind. 1 şi urm. Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, instanţa va avea în vedere că a fost învestită în prezentul dosar şi cu anularea titlului executoriu sau lămurirea acestuia privind suma ce trebuie achitata de contestatoare, raportat la caracterul abuziv al art. 10.9.1 şi art. 13 din ,,Condiţiile generale’’ ale Contractul de leasing financiar nr. 03315/27.08.2007.

În acest sens, instanţa va reţine că art. 10.9.1 prevede: ,,în caz de întârziere a plăţii oricăror sume de bani datorate de Utilizator (de exemplu, dar fără a se limita la acestea: avans, taxă de administrare, dobândă de prefinanţare, rate de leasing, amenzi, valoare reziduală, prestaţii vamale, prestaţii RAR, cheltuieli de depozitare, cheltuieli legate de recuperarea şi/sau executarea silită a debitelor restante, de găsirea unui nou client, cheltuieli legate de rezilierea contractului etc), Finanţatorul va avea dreptul să aplice Utilizatorului – în afara celor prezentate la art. 10.4. – şi penalităţi de întârziere în valoare de 0,35% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere. În toate cazurile, totalul penalităţilor poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate. În plus, Finanţatorul, are dreptul să solicite Utilizatorului achitarea tuturor costurilor şi cheltuielilor suportate de Finanţator în legătură cu solicitarea şi realizarea acestor pretenţii. Art. 10.9. se aplică tuturor situaţiilor de întârziere a plăţii de către utilizator, indiferent dacă în cadrul articolelor din Condiţii s-a făcut referire expresă sau nu la art. 10.9’’.

Contestatoarea a mai susţinut că are caracter abuziv şi acea parte din art. 13 din contract, care stabileşte că: ,,în cazul încetării înainte de termen a contractului …Finanţatorul (unilateral) are dreptul să calculeze toate creanţele ce decurg din contract (de exemplu, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, a primelor de asigurare până la radierea bunului de pe numele finanţatorului, a valorii reziduale a bunului, valoarea însumată a tuturor ratelor leasing neplătite … etc)’’.

Instanţa va retine ca, potrivit art. 399 alin.1 teza I Cod procedură civilă,  „împotriva executării silite, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”, iar potrivit art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, „în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţa judecătoreasca, se pot invoca în contestaţia la executare apareri de fond împotriva titlului executoriu”.

In speţa de fata, titlul executoriu – reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 03315/27.08.2007 – nefiind emis de o instanţa judecătoreasca si neexistând fata de acesta o cale speciala de atac, instanţa de executare va putea analiza si apărările de fond formulate de contestator fata de însuşi titlul executoriu.

Instanţa va analiza în ce măsură sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

În acest sens, instanţa va reţine că, potrivit art. 2, alin. 1 din acest act normativ, ,,prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale’’.

Drept urmare, în contextul în care contestatoarea din acest dosar este persoană juridică, instanţa va considera că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000. De aceea, instanţa va analiza în cele ce urmează în ce măsură poate fi aplicat în speţă dreptul comun, în concret dispoziţiile din Codul civil de la 1864 – având în vedere data naşterii raporturilor juridice dintre părţi.

În acest sens, instanţa va avea în vedere că art. 1082 din Codul civil de la 1864 stabileşte că debitorului obligaţiei îi incumbă a suporta plata unor daune-interese în caz de neexecutare sau executare cu întârziere a obligaţiei sale contractuale. Este de necontestat că, în cazul rezilierii unui contract pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi – cum este cazul în speţă -, intervine posibilitatea celeilalte părţi de a solicita antrenarea răspunderii sale contractuale, atât în baza dreptului comun, dar coroborat şi cu dispoziţiile speciale în materie, astfel cum sunt reglementate de OG nr. 51/1997.

Instanţa va reţine că, potrivit OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing si societăţile de leasing, in cazul leasingului financiar, pentru creditul acordat, finanţatorul beneficiază de dobânda, a cărei rata este convenita prin acordul parţilor si care se adaugă la cota parte din valoarea de intrare a bunului.

Potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997, „dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.”

De menţionat că societatea contestatoare nu a criticat clauzele contractuale privind rezilierea contractului, astfel că instanţa nu se va pronunţa cu privire la valabilitatea acestor clauze. Instanţa va analiza doar consecinţele acestei rezilieri sub aspectul raporturilor juridice dintre părţi derivând din art. 13 din contract.

Prin urmare, raportat la art. 15 din OG nr. 51/1997, părţile pot sa convină sau nu, ca in cazul, neplăţii timp de doua luni consecutive a ratei de leasing calculata de la data scadentei, sa intervină rezilierea contractului, sub acest aspect textul legal fiind dispozitiv.

Daca părţile au convenit totuşi in contractul de leasing asupra acestui caz de desfiinţare – cum este cazul în speţă -, textul legal amintit este si devine imperativ cu următoarele consecinţe: „finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.”

Intr-adevăr, potrivit art. 969 alin 1 din Codul civil de la 1864, „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, însă trebuie avute în vedere şi prevederile art. 970 al. 2 din acelaşi Cod civil, în conformitate cu care convenţiile „obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”.

Instanţa consideră că are caracter de clauză penală acea clauză din contractul de leasing - art. 13 din contract -, care statuează plata unor daune-interese egale cu valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, a primelor de asigurare până la radierea bunului de pe numele finanţatorului, a valorii reziduale a bunului, … etc.

În acest sens, este determinată contractual atât întinderea prejudiciului, cât şi cuantumul daunelor care vor fi suportate de utilizator în cazul rezilierii contractului de leasing datorită neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor sale contractuale.

În contextul în care clauza penală are valoarea unui contract, potrivit art. 1066 din Codul civil de la 1864, aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, iar instanţa de judecată nu poate, în principiu, nici să reducă, nici să mărească acel cuantum al clauzei penale stabilit de părţi. Totuşi, art. 1070 din acelaşi Cod civil stabileşte o excepţie, dând posibilitatea judecătorului de a micşora cuantumul clauzei penale proporţional cu ceea ce s-a executat, în cazul executării parţiale a obligaţiilor de către debitor.

În plus, instanţa de judecată este obligată să verifice şi respectarea principiului de drept reglementat de art. 5 din Codul civil de la 1864, părţile neputând deroga, prin convenţia lor, de la dispoziţiile de ordine publică.

 Tocmai de aceea, nu trebuie exclusă posibilitatea instanţei de judecată de a reduce sau majora cuantumul daunelor-interese stabilite de parţi printr-o clauza penala, atunci când există o disproporţie vădită când între prejudiciul real suferit de către creditor şi suma stipulată contractual. În acest sens este, de altfel, şi doctrina şi jurisprudenţa în materie.

 Intervenţia instanţei de judecată nu contravine nici art. 969 Cod civil. O interpretare contrară ar duce la concluzia că libertatea contractuală este fără limite, ceea ce contravine însăşi voinţei legiuitorului exprimată prin art. 970 al. 2 din Codul civil de la 1864, dar mai ales prin art. 5 din acelaşi Cod civil.

Din economia art. 15 din OG nr. 51/1997, nu rezultă intenţia legiuitorului de a obliga utilizatorul să plătească şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală (care reprezintă, potrivit art. 2, alin. 1, lit. c) din actul normativ menţionat, valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum şi a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator şi este stabilită de părţile contractante). Astfel, plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare de utilizator, după rezilierea contractului, precum şi valoarea reziduală, reprezintă o sarcină împovărătoare impusă utilizatorului, astfel că s-ar putea ajunge la situaţia în care finanţatorului îi este mai profitabil să nu aleagă executarea contractului de leasing, deoarece în acest caz ar obţine, pe lângă bunul care face obiectul contractului, şi plata ratelor de leasing ulterioare rezilierii, dar şi valoarea reziduală.

Pe de altă parte, în contextul în care art. 15 din OG nr. 51/1997 nu prevede, în plus, si daune – interese, astfel cum o face in ipoteza reglementata expres de art. 14 din acelaşi act normativ (de refuz al utilizatorului de a primi bunul sau de reorganizare judiciara/faliment – ceea ce nu este cazul în speţă), când finanţatorul „are dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune interese”, clauza daunelor-interese în cazul rezilierii este ilicita, contrara dispoziţiei imperative a art. 15 din ordonanţa, text care concorda cu prevederea legala sus menţionata, in sensul ca răspunderea pentru nerestituirea sumelor împrumutate la termenele convenite consta in dobânda, care in cazul creditului – locaţiune, potrivit legii, este inclusa in rata de leasing si, prin urmare este lovita de nulitate.

Cum daunele-interese pentru reziliere, conform clauzei in speţa, constau in suma ratelor de leasing ramase la plata pana la finalul contractului, care se adaugă la cele plătite deja si la toate sumele datorate pana la data la care debitorul este obligat sa restituie bunul, se ajunge la situaţia ca finanţatorul sa ceara de fapt executarea anticipata a obiectului obligaţiei, contrar naturii succesive a acesteia.

Or, un contract nu poate fi concomitent si in fiinţa si reziliat, iar clauza care conţine o astfel de posibilitate este lipsita de cauza, fiind lovita de nulitate absoluta in baza art. 1866 din Codul  civil din 1864 – aplicabil în speţă.

De esenţa sa, contractul de leasing este un contract cu executare succesiva, locatarul putând opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni; periodicitatea scadentei lunara a ratelor de leasing este stabilita legal, iar la aceasta nu se poate renunţa convenţional, in sensul ca prin efectul rezilierii, ratele devin „automat scadente si plătibile imediat”, astfel cum statuează clauza in speţa, cata vreme, deşi conform art. 8 din ordonanţa, contractul de leasing este titlu executoriu, creditorul nu a optat pentru executare, ci pentru desfiinţarea contractului.

Totodată, instanţa consideră că, aplicând clauzele contractuale analizate, finanţatorul se îmbogăţeşte fără justă cauză, în detrimentul utilizatorului, prin aceea că redobândeşte şi bunul acordat în regim de leasing – pe care îl poate valorifica, cum este cazul în speţă -, dar încasează şi ratele de leasing viitoare, rămase de achitat până la finalul contractului, asigurările datorate de debitor etc.

In acest mod, după cum a arătat instanţa şi mai sus, se ajunge la situaţia absurda ca finanţatorul sa prefere neexecutarea contractului de către beneficiar in locul executării lui, ceea ce este inadmisibil.

Este de menţionat că, potrivit 10 din O.G. nr. 51/1997, printre obligaţiile expres prevăzute de lege în sarcina utilizatorului unui contract de leasing se numără la lit. d) ,,să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul şi la termenele menţionate în contract’’, iar la lit. j) ,,să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing’’, neexistând nicio normă legală care să prevadă obligaţia acestuia ca, la încetarea contractului de leasing, deşi bunul este restituit finanţatorului şi acesta îl poate valorifica, utilizatorul să plătească în continuare ratele de leasing până la expirarea duratei contractuale stabilite iniţial.

Pentru toate argumentele ce preced, instanţa va constata că are caracter abuziv acea parte din art. 13 din partea ,,Condiţii generale’’ ale Contractului de leasing financiar nr. ….., care stabileşte că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, toate obligaţiile financiare prevăzute în sarcina utilizatorului, altele decât cele care au avut scadenţa până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente. În acest sens, va constata nulitatea absolută parţială a art. 13 din partea ,,Condiţii generale’’ ale Contractului de leasing financiar nr. ….07, conform celor de mai sus.

Prin constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către debitor nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor-interese menţionate mai sus. Aceasta în contextul în care creditorului îi este restituit bunul care face obiectul contractului de leasing – pe care l-a şi valorificat -, dar acesta obţine şi toate sumele de bani care erau scadente până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalităţile aferente.

Cu privire la aceste penalităţi, instanţa va reţine că părţile au stabilit, la art. 10.9.1 din partea ,,Condiţii generale’’ ale Contractului de leasing financiar nr. … că ,,în caz de întârziere a plăţii oricăror sume de bani datorate de Utilizator, Finanţatorul va avea dreptul să aplice Utilizatorului … şi penalităţi de întârziere în valoare de 0,35% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere. În toate cazurile, totalul penalităţilor poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate’’.

O astfel de clauză nu poate fi considerată de instanţă ca având caracter abuziv, deoarece părţile, în calitatea lor de profesionişti, puteau negocia şi stabili un anumit cuantum al penalităţilor, chiar şi de 0,35%, o astfel de dispoziţie contractuală nefiind contrară nici O.G. nr. 51/1997, nici art. 5 şi nici art. 970 al. 2 din Codul civil de la 1864.

De aceea, instanţa va considera că art. 10.9.1 din partea ,,Condiţii generale’’ ale Contractului de leasing financiar nr. …. nu are caracter abuziv.

Luând în considerare toate discuţiile de mai sus, la stabilirea sumei pe care contestatoarea o mai are de achitat faţă de intimată, instanţa va avea în vedere următoarele: contractul de leasing a fost încheiat pe o perioadă de 48 luni. Din totalul ratelor stabilite conform scadenţarului depus la filele 40 verso - 41 din dosar, până la rezilierea contractului, debitoarea a achitat integral un număr de 25 rate de leasing (fiecare în valoare de 215,20 Euro, în total 5.380 Euro), avansul (în valoare de 1.824,71 Euro + TVA = 2.171,40 Euro) şi o taxă de administrare (în valoare de 364,94 Euro + TVA = 434,28 Euro). Rata nr. 26 a fost achitată parţial, din suma totală de plată de 1.231,71 lei fiind achitată suma de 278,35 lei, rămânând un rest de plată de 953,36 lei. Pentru rata nr. 27, a fost emisă şi comunicată contestatoarei factura aferentă, pe care aceasta nu a mai înţeles însă să o achite. Toate aceste aspecte au fost arătate de intimată în întâmpinare, iar contestatoarea nu le-a contestat.

Astfel, instanţa va reţine că, până la data rezilierii contractului de leasing, contestatoarea achitase: suma de 2.171,40 Euro reprezentând avansul + suma de 434,28 Euro reprezentând taxa de administrare + suma de 5.380 Euro reprezentând contravaloarea primelor 25 rate achitate achitate integral – toate cumulând suma de 7.985,68 Euro.

La aceasta s-a mai adăugat suma de 278,35 lei reprezentând parte din rata nr. 26, rată pe care a achitat-o doar parţial, având un echivalent în euro de 67,47 Euro, la un curs euro de 1 Euro = 4,1254 lei, conform cursului BNR din data de 19.05.2011, dată la care intimata a formulat cererea de executare silită (fila 36).

Cumulând suma de 7.985,68 Euro cu suma de 67,47 Euro, reiese suma totală de 8.053,15 Euro, sumă achitată de contestatoare până la data rezilierii contractului de leasing.

De menţionat că, potrivit dispoziţiilor contractuale din partea ,,Condiţii speciale’’ a acestuia, valoarea reziduală s-a stabilit să se achite o dată cu fiecare rată de leasing şi cu aceeaşi peruidicitate (fiind prin urmare cuprinsă în rata lunară de leasing), iar nu la sfârşitul perioadei de leasing.

Autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost vândut la un preţ de 4.600,45 Euro, conform facturii fiscale nr. .... (fila 87).

La un simplu calcul matematic, cumulând preţul obţinut pe autoturism (suma de 4.600,45 Euro) cu suma de 8.053,15 Euro (reprezentând contravaloarea primelor 25 rate achitate integral de contestatoare + parţial rata nr. 26 + avansul + taxa de administrare), reiese un total de 12.653,60 Euro.

Suma totală pe care contestatoarea ar fi trebuit să o achite intimatei până la finalul contractului de leasing este suma de 12.935,28 Euro, conform graficului de rambursare depus la filele 40 verso - 41 din dosar. Aceasta este valoarea totală a contractului, suma totală cu privire la care ambele părţi au convenit că se cuvine intimatei la finalul contractului. De menţionat că, după cum s-a mai arătat anterior, valoarea reziduală s-a stabilit să se achite o dată cu fiecare rată de leasing şi cu aceeaşi peruidicitate (fiind prin urmare cuprinsă în rata lunară de leasing), iar nu la sfârşitul perioadei de leasing.

Scăzând din suma de 12.935,28 Euro suma de 12.653,60 Euro, reiese o diferenţă de 281,68 Euro. Prin urmare, numai la această diferenţă ar mai fi îndreptăţită intimata, deoarece dacă ar primi o sumă mai mare de bani s-ar îmbogăţi fără justă cauză, dobândind mai mulţi bani decât părţile s-au înţeles la momentul semnării contractului de lesing.

În plus, instanţa consideră că intimata mai este îndreptăţită şi la suma de 281,86 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor calculate la facturile fiscale emise de intimată şi achitate cu întârziere de contestatoare, respectiv 0,35% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, conform clauzei de la art. 10.9. din contract, cu privire la care instanţa a stabilit că nu are caracter abuziv.

Dat fiind considerentele arătate mai sus, instanţa va reţine că intimata nu este îndreptăţită nici la contravaloarea ratelor de leasing, dobânda legală şi penalităţile de întârziere la aceste rate pe care contestatoarea le mai avea de achitat până la data finalizării contractului de leasing – astfel de clauze fiind abuzive, cum a reţinut instanţa mai sus.

Pentru acelaşi raţionament, contestatoarea nu poate fi obligată nici la suma de 12,19 lei reprezentând diferenţa de curs valutar, nici la suma de 1.414,13 lei reprezentând contravaloarea asigurărilor.

Intimata nu este îndreptăţită nici la suma de 1.141,54 lei reprezentând comisionul pe care a susţinut că l-a acordat mandatarului pentru activităţile desfăşurate: identificarea executorului şi comunicarea cu acesta atunci când este cazul, luarea legăturii cu debitorul, etc. În acest sens, instanţa va reţine că intimata nu a făcut dovada achitării acestei sume de bani către mandatarul său, prin depunerea unui înscris justificativ în acest sens.

Concluzionând, instanţa va considera că o reparare justă a prejudiciului produs intimatei se va face prin achitarea de către contestatoare a sumei de 281,68 Euro şi a sumei de 281,86 lei.

Instanţa va avea în vedere că, la data de 29.01.2013, data emiterii somaţiei nr. 450/E/2012 de către BEJ ..., în dosarul execuţional nr. 450/E/2012, 1 Euro = 4,3853 lei la cursul BNR din acea dată. Astfel, contravaloarea în lei a sumei de 281,68 Euro era la acea dată de 1.236 lei. Cumulând suma de 1.236 lei cu suma de 218,86 lei, instanţa va stabili un total de 1.454,86 lei cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea culpabilă a contractului de către contestatoare.

Deşi prin calculele matematice detaliate mai sus s-a ajuns la suma de 1.454,86 lei, instanţa va avea în vedere că, prin procesul-verbal de predare-primire a autoturismului, încheiat în data de 05.02.2010, cu ocazia preluării autoturismului de către intimată ca urmare a rezilierii contractului, părţile au stabilit că, la acea dată, debitoarea înregistra de fapt un debit restant de 2.571 lei (fila 78). Instanţa va considera această sumă ca o evaluare convenţională, bilaterală, a daunelor-interese care incumbau contestatoarei la data de 05.02.2010.

Contestatoarea însăşi a arătat, în cadrul motivelor contestaţiei la executare, că mai datora intimatei doar suma de 2.571 lei la data de 05.02.2010.

Pentru aceste argumente, instanţa va stabili că intimata este îndreptăţită să primească suma totală de 2.571 lei la data de 05.02.2010, care poate fi actualizată de executorul judecătoresc conform art. 371 ind. 2, alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă. Aceasta sumă o datorează contestatoarea cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea culpabilă a contractului.

Instanţa nu va obliga contestatoarea la suma de 1.454,86 lei, calculată conform celor de mai sus, în contextul în care această sumă este inferioară celei cu privire la care contestatoarea a susţinut că este obligată (suma de 2.571 lei), o soluţie contrară însemnând ca instanţa să acorde contestatoarei mai mult decât aceasta a cerut (o soluţie mai favorabilă decât a cerut contestatoarea).

Raportat la onorariul executorului judecătoresc, instanţa va avea în vedere că, potrivit art. 39, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, ,,în cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite’’. Pe de altă parte, potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2.550/2006, executorii pot percepe pentru activitatea de urmărire mobiliară a creanţelor minimum 60 lei plus 2% din suma de depăşeşte 1.000 lei, pentru creanţe a căror valoare depăşeşte 1.000 lei şi un onorariu de maxim de 10% din creanţă pentru sume mai mici de 50.000 lei.

Astfel, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat prin lege, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte. Instanţa reţine că, raportat la cuantumul creanţei care face obiectul executării silite – în speţă, suma de 2.571 lei -  onorariul executorului judecătoresc stabilit la suma de 2.995,41 lei + TVA depăşeşte maximul legal. Conform dispoziţiilor legale menţionate mai sus, acesta poate fi în cuantum de maxim 257 lei, reprezentând 10% din creanţa urmărită silit. Prin urmare, instanţa va reduce onorariul executorului judecătoresc de la suma de 2.995,41 lei + TVA la suma de 257 lei + TVA.

Faţă de toate acestea, instanţa va admite în parte contestaţia la executare şi, în consecinţă: va constata nulitatea absolută parţială a art. 13 din partea ,,Condiţii generale’’ ale Contractului de leasing financiar nr. …., cu privire la acea clauză care stabileşte că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, toate obligaţiile financiare prevăzute în sarcina utilizatorului, altele decât cele care au avut scadenţa până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente.

Va anula în parte formele de executare silită din dosarul execuţional nr. 450/E/2012 al BEJ ...., în sensul ca aceasta să continue numai pentru suma de 2.571 lei la data de 05.02.2010, cu titlu de debit, care poate fi actualizată de executorul judecătoresc conform art. 371 ind. 2, alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă; suma de 257 lei + TVA onorariu executor judecătoresc, la care se adaugă celelalte cheltuieli de executare silită.

Va respinge celelalte capete de cerere ale contestaţiei la executare ca neîntemeiate.

Raportat la cheltuielile de judecată efectuate de părţi în dosar, cu privire la care s-au depus înscrisuri justificative, instanţa va reţine că societatea contestatoarea a achitat 194 lei taxă judiciară de timbru (fila 3) şi 5 lei timbru judiciar, iar intimata nu a depus înscrisuri justificative în acest sens.

Prin urmare, raportat la art. 274, alin. 1 Cod procedură civilă şi la suma până la care instanţa a păstrat actele de executare silită, instanţa va stabili că taxele timbru achitate de contestatoare vor rămâne în sarcina acesteia. Prin urmare, instanţa nu va obliga pe niciuna dintre părţi la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile invocate în cauză.

Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC …. SRL, cu sediul procesual ales în Oradea, str. …, în contradictoriu cu intimata …. IFN SA, cu sediul procesual ales în Bucureşti, Str. …. şi, în consecinţă:

Constată nulitatea absolută parţială a art. 13 din partea ,,Condiţii generale’’ ale Contractului de leasing financiar nr. 03315/27.08.2007, cu privire la acea clauză care stabileşte că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, toate obligaţiile financiare prevăzute în sarcina utilizatorului, altele decât cele care au avut scadenţa până la data încetării contractului inclusiv, devin scadente.

Anulează în parte formele de executare silită din dosarul execuţional nr. 450/E/2012 al BEJ ...., în sensul ca aceasta să continue numai pentru: suma de 2.571 lei la data de 05.02.2010, cu titlu de debit, care poate fi actualizată de executorul judecătoresc conform art. 371 ind. 2, alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă; suma de 257 lei + TVA onorariu executor judecătoresc, la care se adaugă celelalte cheltuieli de executare silită.

Respinge celelalte capete de cerere ale contestaţiei la executare ca neîntemeiate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 septembrie 2013.

PREŞEDINTE GREFIER 

Domenii speta

Spete similare