Fond funciar

Sentinţă civilă 2307 din 08.08.2011


R O M Â N I A

JUDECATORIA O N E S T I

JUDETUL B A CA U

Dosar nr. 4683/270/2011 fond funciar

Înreg. la 22.07.2011 

Sentinta civila nr. 2307

Camera de Consiliu din data de 08.08.2011

Completul de judecata format din:

Presedinte – …..

Grefier – ….

Astazi a fost pe rol judecarea cererii formulata de reclamanta …… în contradictoriu cu pârâtii Comisia locala pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ….si Comisia judeteana pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ….., având ca obiect „fond funciar – modificare TP”.

La apelul nominal facut în sedinta publica s-au prezentat: avocat ….. pentru reclamanta, consilier juridic …. pentru pârâta Comisia Locala …. lipsa Comisia Judeteana ….

Procedura de citare cu partile a fost legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, care învedereaza:

- cauza are ca obiect „fond funciar – modificare TP”

- se afla la primul termen de judecata,

- Comisia locala ………, prin serviciul registratura, a depus întâmpinare,

- lipsesc relatiile solicitate de la Comisia Judeteana ……

- stadiul procesual fond, dupa care,

Aparatorul reclamantei arata ca relatiile de la Comisia Judeteana ….nu mai sunt necesare având în vedere obiectul cererii, nu are cereri noi de formulat.

Instanta considera ca nu mai sunt necesare relatiile solicitate de la Comisia Judeteana pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …..

Aparatorul Comisiei locale …..arata de asemenea ca nu are cereri noi de formulat.

În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedura civila instanta încuviinteaza proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind-o pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei si nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat ori probe de administrat instanta apreciaza cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii, modificarea titlului de proprietate nr.80193/28.08.1995 în sensul înlocuirii tarla- T66/34 P23 cu tarla 60/34 parcela 23, a se avea în vedere probatoriul si achiesarea pârâtei comisia locala. Precizeaza ca este o singura tarla în intravilan - T nr.60/34. Solicita admiterea actiunii, fara cheltuieli de judecata.

Aparatorul pârâtei Comisia locala …., solicita de asemenea admiterea actiunii, având în vedere actele depuse la dosar.

Dezbaterile fiind terminate, instanta retine cauza spre solutionare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti sub nr. 4683/10.03.2011, reclamanta ……, domiciliata în ……, jud. ……., în contradictoriu cu pârâtii  Comisia locala pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …. si Comisia judeteana pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …… a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna modificarea titlului de proprietate nr. 80193/28.08.1995 în sensul ca la capitolul intravilan sa fie modificat numarul de tarla respectiv în loc de T66/34, parcela 23 sa fie trecuta T60/34, parcela 23.

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca în mod gresit s-a trecut în titlul de proprietate mentionat suprafata intravilan T66/34, parcela 23.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru în temeiul Legii nr. 247/2005.

Cererea a fost motivata în drept, generic, pe dispozitiile Legii nr. 18/1991.

Legal citata, pârâta Comisia locala pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …… a fost reprezentanta în instanta de consilier juridic care s-a prezentat în instanta unde a precizat ca este de acord cu actiunea reclamantei.

Legal citata, Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ……..nu a depus întâmpinare.

Comisia locala ……., la solicitarea instantei, a trimis documentatia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 80193/28.08.1995.

Instanta a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 80193/28.08.1995 i s-a reconstituit numitei ….. dreptul de proprietate pentru suprafata totala de 1 ha 8286 mp în intravilanul si extravilanul comunei ….., judetul ….., din care intravilan suprafata de 575 mp arabil în tarlaua 66/34 parcela 23 si suprafata de 411 mp curti constructii în tarlaua 60/34 parcela 24.

La data de 07.04.1991 numita …. a decedat, ramânând unic mostenitor numita ……, conform certificatului de mostenitor nr. 212/30.04.1992 (fila 5), iar la data de 21.08.1993 a decedat ….., mostenitoarea acesteia fiind reclamanta ….., potrivit certificatului de mostenitor nr. 56/05.06.2009 (fila 4).

Reclamanta solicita prin cererea de chemare în judecata modificarea titlului de proprietate anterior mentionat în sensul înlocuirii numarului de tarla si anume: în loc de T66/34, parcela 23 - Tarla T60/34, parcela 23.

Pârâta Comisia locala ….., prin întâmpinarea depusa la dosar, cât si oral în sedinta publica prin reprezentantul sau, a precizat ca este de acord cu modificarea titlului de proprietate în sensul solicitat de reclamanta. Chiar daca un titlu de proprietate este un act oficial care nu poate fi modificat în urma achiesarii comisiei locale la pretentiile reclamantei, instanta constata ca este fara dubiu o eroare materiala, având în vedere faptul ca suprafata curti constructii este în tarlaua 60/34, iar terenul arabil este de obicei în continuarea terenului unde se afla casa, fiind logic sa fie în aceeasi tarla si anume 60/34.

Având în vedere considerentele expuse, instanta, în temeiul art. 58 din Legea nr. 18/1991, urmeaza a admite actiunea, modificând titlul de proprietate dupa cum urmeaza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E :

Admite cererea formulata de reclamanta ……, domiciliata în com. ….., împotriva pârâtelor Comisia locala pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ….. si Comisia judeteana pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …….

Dispune modificarea titlului de proprietate nr. 80193/28.08.1995 emis de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ……. astfel: la capitolul „suprafata primita în intravilan”, categoria arabil, suprafata de 575 mp va fi trecuta în tarlaua 60/34 parcela 23, în loc de tarlaua 66/34, parcela 23, cum din eroare a fost înscrisa.

Ia act ca reclamantii nu solicita cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 8.08.2011.

Presedinte, Grefier,

1