Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Decizie 133 din 19.04.2010


Constată că Judecătoria Sibiu a dispus în baza art. 305 alin. 1 lit. c C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. condamnarea inculpatului V D, jud. Sibiu, , recidivist la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în urma relaţiilor de concubinaj dintre inculpatul V D şi numita C A s-a născut minora V A M, inculpatul recunoscându-şi paternitatea prin înscrierea sa ca tată în certificatul de naştere.

Prin sentinţa civilă nr. 1881/25.04.2006 pronunţată de Judecătoria Sibiu, inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 82,5 lei în favoarea minorei începând cu 5.04.2006 şi până la majorat.

Deşi potrivit probelor administrate inculpatul a realizat în această perioadă venituri fiind angajat în calitate de cioban la martorul B I, primind lunar suma de 600 lei, ţigări şi mâncare, acesta a fost avertizat de mai multe ori că are obligaţia achitării pensiei de întreţinere, însă nu a înţeles să dea curs acestei solicitări.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs inculpatul, solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecând să se constate că debitul a fost achitat astfel că în cauză se vor aplica dispoziţiile art. 81 şi 305 C.p.

Analizând sentinţa atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 rap. la art. 38515 C.p.p., Tribunalul a constatat că în cursul procesului inculpatul a achitat suma restantă la plata contribuţiei de întreţinere, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 305 alin. 4 C.p. În baza art. 81 C.p. s-a  dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 83 C.p. raportat la art. 359 C.p.p., s-a  atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. 3 lit. b C.p.p., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în baza art. 88 C.p. s-a  dedus din pedeapsa aplicată durata pedepsei executate cu începere de la 18.01.2010 şi până la punerea sa în libertate.

S-au  menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.