Drepturi salariale

Dosar nr. 2224/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 14

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2224/88/2008 reclamantul ...., a chemat în judecată S.C. .... S.A. Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale  în cuantum de 6.500 lei, reprezentând suplimentări salariale cuvenite şi neacordate, aferente anilor 2005,2006, a sumei de 2083 lei reprezentând suplimentări salariale (beneficii pe anul 2006), pentru perioada ianuarie 2006 – 3 noiembrie 2006, a sumei de 3908 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată, conform dispoziţiilor C.C.M. şi ale Planului social. De asemenea reclamantul a mai solicitat indexarea acestor sume cu dobânda legală, în conformitate cu dispoz.art.1088 C.civil, precum şi art.2 şi urm. din OG nr.9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a acestor sume, cât şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei şi, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată de care a beneficiat în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, beneficia şi de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.

A menţionat reclamantul că, C.C.M. încheiat la nivelul societăţii, prevedea la art.168 (1) că: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun salariaţii .... S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe .... S.A.”.

Ori, deşi C.C.M. prevedea aceste obligaţii, precizează reclamantul că, pentru anii 2005 şi 2006 nu a beneficiat de suplimentările salariale mai sus menţionate în cuantum de 6500 lei.

Cu privire la beneficiile pe anul 2006, în cuantum de 2083 lei reclamantul a arătat că, la începutul anului 2007,salariaţilor .... le-a fost acordată suma de 2500 lei impozabilă (1700 lei sumă efectiv primită), cu titlu de suplimentări salariale aferente anului 2006 (beneficii pe anul 2006).

A menţionat reclamantul că, în anul 2006 a avut calitatea de salariat al pârâtei o perioadă de 10 luni, astfel că suma ce i se cuvine cu titlu de beneficii pentru anul 2006, este în cuantum de 2083 lei.

În ceea ce priveşte suma de 3908 lei reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform disp.C.C.M. şi ale Planului social, reclamantul a menţionat că, la data de 3 nov.2006 a fost concediat de către pârât conform disp.art.65 şi 66 din C.muncii, urmare reorganizării activităţii Sucursalei .... Tulcea, conform Planului de reorganizare aprobat prin Hot.C.A. al S.C..... S.A. în baza acordului nr.148/3.11.2006.

A menţionat reclamantul că, urmare reorganizării societăţii, cu ocazia încetării activităţii salariaţii au beneficiat în funcţie de vechimea în muncă de o indemnizaţie de concediere de 8,12,15 salarii medii nete pe .... calculate la salariul mediu net pe .... din anul anterior concedierii, acordate în conformitate cu planul social ...., anexă la C.C.M. a art.50 din C.C.M.

De asemenea, reclamantul a menţionat că, potrivit planului social susmenţionat, salariul mediu brut pe .... care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordată, se va stabili pe baza celui din anul 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile.

Reclamantul a învederat că, a beneficiat de salarii compensatorii calculate la nivelul anului anterior celui în care a încetat activitatea.

Menţionează reclamantul că, la alin.1 al art.50 din C.C.M. pe anii 2005, 2006, 2007 este prevăzut în alin.1 al art.50 nivelul minim al indemnizaţiei de concediere, iar în alineatele următoare sunt făcute precizări referitor la modul concret de acordare al acestei indemnizaţii.

Astfel, precizează reclamantul că, potrivit contractelor de muncă mai sus menţionate (art.50 alin.1) indemnizaţia de concediere trebuie calculată la nivelul salariului mediu net, adică la nivelul salariului mediu net din anul în care a fost acordată indemnizaţia şi nu din anul anterior, aşa cum au fost calculate indemnizaţiile de concediere acordate efectiv salariaţilor ...., motiv pentru car, în ceea ce-l priveşte, pârâta îi datorează suma de 3908 lei reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform CCM şi a Planului social.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Codului Muncii,ale Legii nr.168/1999, art.168 (1) din C.C.M. pentru anul 2007.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei: acordul nr.148/2006 privind încetarea CIM înregistrat la S.C..... S.A. sub nr.223/23.02.1990, copia C.C.M. pentru anul 2005, 2006, adresele .... nr.313/25.01.2005, nr.713/15.05.2006, copia carnetului de muncă, practică judiciară în materie.

Pârâta a depus la dosarul cauzei în apărare: întâmpinare, puncte de vedere,  o situaţie privind suplimentările salariale calculate cu titlu aleatoriu pentru Paşti şi Crăciun pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008, practică judiciară în materie, adresele nr.831/5.02.2008, nr.830/5.02.2008, acte adiţionale la C.C.M., extrase din C.C.M. pe anii 2004, 2005 şi 2006,proces-verbal încheiat pentru şedinţele din perioada 1.03.2006 – 6.05.2005, adresa nr.3795/18.06.2007, adresele nr.5140/31.08.2007, 117/30.08.2007, proiect de concediere nr.1117/30.08.2007, adresele nr.830 şi 831/5.02.2008.

De asemenea, atât reclamantul, cât şi pârâta, au depus la dosar concluzii scrise.

La data de 11 decembrie 2008 pârâta a depus la dosar precizări, planul social .... – versiune finală 21.04.2005, amendament la planul social încheiat la data de 13.09.2006, practică judiciară în materie.

La data de 7 ianuarie 2009, pârâta a depus la dosar adresa nr.1117/30.08.2006, proiectul de concediere colectivă înregistrat sub acelaşi număr, planul social .... versiune finală 21.04.2005, amendament las platul social din 9.01.2006 şi amendament la planul social încheiat la 13.09.2006.

Prin întâmpinare, pârâta S.C..... S.A.Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune arătând că, prin acţiune se solicită plata unor prime acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun pentru perioada 2004 – 2007.

Consideră pârâta că, dreptul material la acţiune s-a prescris.

Menţionează pârâta că, prin acţiunea de faţă, s-a invocat nerespectarea art.168 din C.C.M. încheiat între .... S.A., pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi de către FS....., pe de altă parte.

S-a mai arătat că, izvorul obligaţiei angajatorului, în opinia reclamanţilor, constă în clauzele C.C.M. astfel, fiind incident art.283 alin.1 lit.e din C.muncii.

Tot prin întâmpinare, s-a invocat excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii.

A menţionat pârâta că, potrivit alin.1 al art.168 teza finală din C.C.M., drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul .... pentru fiecare dintre angajaţii societăţii, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăreia dintre cele două evenimente /Paşti şi Crăciun).

S-a arătat că, atâta timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităţilor de acordare, a criteriilor, condiţiilor şi beneficiarilor nu a avut loc, nu se poate vorbi despre existenţa unui drept actual al salariaţilor.

S-a mai arătat că, voinţa părţilor semnatare ale C.C.M. a fost în sensul de a se stabili prin negociere modalitatea de acordare a acestor sporuri. Ulterior, aceste negocieri nu au avut loc, astfel că, din punct de vedere procedural există un „fine de neprimire” a cererii reclamanţilor.

Consideră pârâta că, aceştia nu pot solicita în justiţie realizarea drepturilor lor, atâta timp cât aceste drepturi nu sunt actuale, nefiind îndeplinită condiţia suspensivă prevăzută în teza finală a art.168 alin.1 din C.C.M.

Tot prin întâmpinare s-a arătat că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaţilor .... prin C.C.M., reprezentanţii .... şi cei ai F.S... au convenit ca pentru toţi salariaţii .... drepturile salariale  suplimentare de Crăciun şi de Paşti menţionate în cuprinsul art.168 alin.1 din C.C.M. să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens a fost negociat şi inserat în C.C.M. art.168 alin.2.

A precizat pârâta că, în fiecare an părţile C.C.M. au procedat la republicarea C.C.M., după negocierile purtate anual, textul art.168 din C.C.M. fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

A mai precizat pârâta că părţile au intervenit asupra conţinutului alin.2 al art.168 în sensul clarificării conţinutului său în anul 2005, cu mult înainte de apariţia prezentului litigiu.

S-a menţionat că părţile C.C.M. au convenit asupra interpretării clauzelor prevăzute în art.168 alin.1 şi 2, în sensul includerii bonusurilor de Crăciun şi de Paşti cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, începând cu anul 2003, pentru următorii ani.

Prin punctul de vedere depus de pârâtă la data de 17 sept.2008, pârâta a arătat că, în fapt, nu au existat negocieri cu sindicatul având ca obiect,acordarea unei cote din profit salariaţilor nu s-au stabilit în mod bilateral patronat  - sindicat nici cota de participare la profit, nici modalitatea de acordare şi nici condiţiile de diferenţiere între salariaţi.

De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

S-a subliniat că părţile contractului colectiv de muncă sunt: patronul şi salariaţii. Aceste părţi sunt reprezentate, conform art.14 din Legea 130/1996 (rep.1998) privind contractul colectiv de muncă.

Pârâta a mai menţionat că, salariaţii sunt reprezentaţi, la nivel de unitate, în cazul ...., de sindicat legal constituit.

Sindicatul trebuie să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate, pentru a putea angaja salariaţii într-un contract colectiv de muncă: printre altele, numărul de membri ai sindicatului să reprezinte minim 1/3 din numărul total al salariaţilor unităţii (art.17 alin.1 lit.c) din Legea 130/1996).

Pârâta a subliniat importanţa reprezentativităţii salariaţilor, în condiţiile legale arătând că, numai sindicatul reprezentativ – nu salariaţi ca indivizi, sau chiar grupaţi – poate îndeplini cerinţa art.139 CCM, respectiv poate iniţia şi genera, prin negocieri în condiţiile legii, un drept al salariaţilor faţă de profitul .....

A susţinut pârâta că, CCM este un act juridic bilateral, în care părţile sunt legal reprezentate: dacă reprezentantul legal al unei părţi – sindicatul reprezentativ în condiţiile legii – rămâne în pasivitate cu privire la declanşarea şi finalizarea procedurii prevăzute normativ în art.139 CCM, salariaţii nu pot să acţioneze individual, situaţie nesocotită de către reclamant prin formularea, în contradictoriu cu pârâta, a capătului de cerere privind acordarea cotei din profit.

De asemenea, pârâta a mai invocat şi prematuritatea capătului de cerere privind acordarea cotei din profit.

În acest sens, pârâta a arătat că, drepturile salariatului individual faţă de profitul .... se nasc în urma negocierii speciale patronat-sindicat, nu direct din CCM. Aceasta întrucât clauzele CCM sunt normative. Dacă norma este suficientă pentru a se aplica direct salariaţilor individuali, acest lucru se va aplica. Dacă însă, norma trimite la o reglementare subsecventă, atunci acea reglementare este creatoare de drept pentru subiecţii individuali, potrivit modului în care a fost adoptată.

Concret, art.139 CCM creează numai o vocaţie a salariaţilor la beneficii patrimoniale raportate la profitul ...., stabileşte doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului faţă de profitul ...., nu dă naştere la un  drept cert al salariaţilor de a încasa o sumă de bani cu acest titlu.

S-a precizat că, acest din urmă drept ar fi luat naştere în condiţiile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalităţii concrete de acordare a acestei cote, precum şi a condiţiilor de diferenţiere între salariaţi, aspecte care nu pot fi stabilite decât în cadrul negocierii speciale cu sindicatul.

S-a menţionat că, asemenea negocieri, cu atât mai puţin finalizate pozitiv pentru salariaţi, nu au existat.

Pârâta a invocat şi prescripţia a invocat şi prescripţia capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, arătând că, spre deosebire de drepturile salariale care constau în primele de Paşti şi de Crăciun, cota din profit  - solicitată de reclamant – are natura juridică diferită: reprezintă „alte venituri” conform art.42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naţional pe perioada 2007 – 2010, aplicabil ca drept comun CCM ...., acolo unde acesta din urmă nu conţine o dispoziţie specială.

Astfel, s-a precizat că, art.42 din Contractul nr.2895/2006 – Contract colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nrf.5 din 29.01.2007, distinge dintre adaosurile la salariul de bază şi alte venituri. Aşadar, conform clasificării din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, cota-parte din profit ce se poate repartiza salariaţilor reprezintă „alte venituri” decât cele din salarii.

A învederat pârâta că, potrivit dispoziţiilor art.283 lit.e) din Codul Muncii: „Cererile în vederea soluţionării unui contract de muncă pot fi formulate:

(…) e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.

S-a precizat că, în speţă, solicitarea reclamantului privind acordarea cotei din profit nu reprezintă o acţiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul CCM – ceea ce este evident, reclamantul invocând decât art.139 din CCM, nu şi contractul individual de muncă.

Sub aspectul prescripţiei extinctive, pârâta a învederat că, această acţiune se încadrează deplin în ipoteza art.283 lit.e) Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni – nu cel de 3 ani prevăzut la litera c) din acelaşi articol, cum greşit a considerat instanţa de fond.

În ceea ce priveşte netemeinicia capătului de cerere privind acordarea cotei din profit, pârâta a arătat că, dreptul pretins de reclamant nu există – acţiunea este neîntemeiată – câtă vreme nu există reglementarea acestui drept, aşa cum aceasta este cerută de norma art.139 CCM.

S-a precizat că, din cuprinsul clauzei art.139 CCM reiese cu claritate faptul că în urma negocierilor purtate între .... şi reprezentanţii salariaţilor ce vor stabili următoarele aspecte:

- dacă se va acorda sau nu o cotă de participare a salariaţilor la profitul obţinut de societate (eventual pe ani);

- cuantumul cotei de participare a salariaţilor la profitul anual;

- modalitatea concretă de acordare a cotei de participare;

- condiţii de diferenţiere între salariaţi.

Pârâta a învederat că, art.139 din CCM dă naştere în patrimoniul salariaţilor la un drept al cărui conţinut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita .... demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual.

S-a arătat că, această clauză nu dă naştere în concret la nici un drept bănesc, ci stabileşte doar premisele acordării unui astfel de drept.

Prin urmare, pârâta a precizat că, pentru naşterea în concret, a dreptului de participare la o cotă din profitul anual al societăţii este necesară parcurgerea procedurii negocierilor dintre părţile semnatare ale CCM.

În lipsa procedurii de negociere, salariaţii nu pot solicita obligarea societăţii la plata vreunei sume (deoarece nu au acest drept), ci pot solicita – prin sindicatul legal reprezentativ – obligarea societăţii la demararea procedurilor de negociere în vederea stabilirii existenţei şi cuantumului unui astfel de drept.

Prin punctul de vedere depus la dosar de pârâtă, cu privire la plata diferenţei dintre indemnizaţia de concediere cuvenită şi cea efectiv primită, pârâta a arătat următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor), la data de 21.04.2005 s-a încheiat planul social, a cărui copie este anexată prezentei.

A arătat pârâta că, prin Planul social încheiat urmare procesului de reorganizare a .... S.A., printre alte măsuri sociale convenite cu FS.. din .... (Sindicatul), s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a Planului social fiind 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art.50 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă.

Potrivit acestor dispoziţii, valorile efective ale indemnizaţiilor de concediere urmau a fi stabilite prin negociere cu FS.. .....

Planul social – Anexa la Contractul colectiv de Muncă al S.C....., a fost completat la data de 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006, cu câte un Amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe ...., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan social, în comparaţie cu prevederile – generale – ale art.50 din CCM.

A menţionat pârâta că, atât din Actul Adiţional – Anexă la Planul social, cât şi din Amendamentul la acesta (ambele încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat), rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, în sensul că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe .... pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

Examinând acţiunea prin prisma excepţiilor invocate, urmează a se reţine următoarele:

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa urmează a reţine următoarele:

Prin punctul de vedere depus la dosar, pârâta S.C. .... S.A., prin reprezentant, a apreciat că reclamantul, ca fost salariat nu-şi poate valorifica un drept propriu, ci acest drept ar putea fi valorificat numai de către sindicatul reprezentativ.

Se reţine că dispoziţiile Legii nr. 130/1996, stipulează, la art. 14, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un sindicat pentru a fi reprezentativ însă, reprezentativitatea este o condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un sindicat, pentru a avea dreptul de a participa la negocierea Contractului colectiv de muncă şi nu se referea la condiţia reprezentării în instanţă.

Conform prevederilor art. 282 lit. a) din Codul muncii: „pot fi părţi în conflictele de muncă:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

Aşadar, salariaţii sunt îndreptăţiţi să-şi valorifice drepturile personal, pe cale judecătorească, în cazul nerespectării drepturilor lor, statuate prin contracte colective de muncă;

Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondată.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de reclamantă, întemeiat pe prevederile art.283 al.1 lit.e din Codul muncii, instanţa urmează a reţine următoarele:

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art.283 alin. 1 lit. c din C. muncii, întrucât este vorba de  drepturi salariale aşa cum se menţionează în C.C.M., indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii mai speciale.

Astfel, articolul mai sus menţionat dispune că „cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, situaţie în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariaţi”.

În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din C.muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripţie specială, în sensul că, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data naşterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziţii pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus implicit recunoaşte că dreptul material la acţiune este actual, născut, personal şi, deci, reclamantul are un interes material, care a condus la formularea cererii pentru valorificarea dreptului aşadar, nu se poate susţine că acţiunea este prematură.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a prematuritării introducerii cererii, ca nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia de prescripţie materială a dreptului la acţiune invocată din oficiu de instanţă în şedinţa din  data de 7 ianuarie 2009, raportat la prevederile Decretului nr.167/1958, instanţa va reţine următoarele:

Potrivit art.1 al.1 din Decretul nr.167/1958: ” Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.

Conform prevederilor art.3 din acelaşi decret: „ Termenul de prescripţie este de 3 ani”.

Având în vedere că reclamantul a formulat acţiunea la data de 21 aug.2008, solicitând drepturi salariale (suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paşti pentru anul 2005), faţă de prevederile mai sus citate, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând capătul de cerere privind acordarea suplimentelor salariale aferente sărbătorilor de Paşti pentru anul 2005, ca fiind prescris.

Examinând cauza pe fond, instanţa constată următoarele:

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei.

Potrivit art.168 alin.1 din C.C.M. la Nivelul .... S.A. pe anii 2005 şi 2006, „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun salariaţii  .... S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe .... S.A. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu FS.. .... în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor”.

La alin.2 s-a prevăzut că: „În anul 2003 suplimentările de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.

Potrivit art.969 C.civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” şi prin urmare, dispoziţiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile nu sunt desfiinţate, astfel că trebuie să îşi producă efectele juridice avute în vedere de părţi la data încheierii.

În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit dispoz.art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2005 şi 2006 şi nu i-au fost plătite acestuia suplimentările salariale de Crăciun pentru anii 2005 şi 2006 şi respectiv de Paşti pentru anul 2006.

Conform art.236 alin.4 din C.muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor.

Instanţa reţine că, potrivit adresei nr.830/05.02.2008 salariul de bază mediu pe .... pentru luna noiembrie 2005 a fost în cuantum de 927 ron, iar pentru anul 2006, salariul de bază mediu pe .... în luna martie a fost în cuantum de 1.047 ron, iar în luna noiembrie în cuantum de 1.160 ron.

Potrivit art.168 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivelul S.C..... S.A. pe anul 2006: „În funcţie de profitul obţinut, potrivit legii, .... S.A. prin negociere cu FS.. ...., va acorda şi alte suplimentări, adaosuri, stimulente”.

Coroborând disp.art.168 din C.C.M. pentru anul 2004 cu disp.art.168 din contractul  colectiv de muncă, pentru anii 2005 şi 2006, instanţa apreciază că părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul ..... SA au înţeles să păstreze pentru salariaţi beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 şi 4 art.168 din contractul colectiv de muncă şi, în cursul anilor  2005 şi 2006 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003.

În ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul solicită indexarea, instanţa va reţine că reclamantul este îndreptăţit şi la plata sumei indexate în raport de indicele de inflaţie, pentru acoperirea prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadenţă.

Aşa fiind, faţă de considerentele reţinute mai sus, instanţa urmează a obliga pârâta S.C…. SA  Bucureşti, la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, reprezentând suplimentări salariale de Crăciun pentru anii 2005 şi 2006 şi de Paşti pentru anul 2006, în cuantum de 3.134 lei, sumă brută calculată la salariul de bază mediu pe .... şi beneficii pe anul 2006, în cuantum de 2.083 lei, sume din care se vor scade impozitul pe venit şi contribuţiile la bugetele de asigurări sociale şi care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.908 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoziţiilor C.C.M. şi ale Planului social, instanţa va reţine următoarele:

Reclamantul  .... a fost salariat al pârâtei fiind disponibilizat la data de 3.11.2006.

Pârâta, a procedat în conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii, în sensul că, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului, sau a reprezentanţilor salariaţilor.

La data de 21.04.2005, pârâta a încheiat acest plan social (aflat în copie la dosar).

Se reţine că, prin Planul social încheiat, urmare procesului de reorganizare a S.C..... S.A., printre alte măsuri sociale convenite cu sindicatul FS.. ...., s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum şi criteriile de determinarea cuantumului acestuia pentru anii următori, termenul de valabilitate a acestui plan social fiind 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art.50 al.3 din C.C.M.

Conform acestor dispoziţii, valorile indemnizaţiilor de concediere urmau a fi stabilite prin negociere cu FS.. .....

Se reţine totodată că, Planul social – Anexa la C.C.M. al S.C....., a fost completat  la data de 9 ianuarie 2006 şi respectiv la data de 13 sept.2006, cu câte un Amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe ...., precum şi modalitatea de aplicare a acestui plan social.

Instanţa reţine că, atât din Actul adiţional – Anexa la Planul social, cât şi din Amendamentul la acesta, amândouă încheiate urmare acordului dintre sindicat şi patronat, reiese regula de acordare a salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, astfel că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere au fost stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariu mediu brut pe .... pe anul anterior disponibilizării şi nu pe anul în curs.

Referitor la stabilirea indemnizaţiei de concediere Contractul colectiv de muncă la nivel de .... pe anul 2005 prevedea: Art.50 (1) „La concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatul îi plăteşte funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează:

- de la 6 luni la 3 ani – un salariu mediu net;

- de la 3 la 10 ani – două salarii medii nete;

- de la 10 la 15 ani – trei salarii medii nete;

- peste 15 ani – patru salarii medii nete.

(2) În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

(3)Valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negocierea cu FS.. .....

(4)Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.

Din salariul mediu brut se scad impozitele aferente şi se achită salariul mediu net astfel cum rezultă în urma scăderii acestora”.

Prevederile Planului social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din data de 09.01.2006 (din articolul privind măsurile financiare pentru salariaţii disponibilizaţi) sunt următoarele:

Art.4, prevede următoarele: „În funcţie de vechimea în ...., angajaţii vor primi următoarele pachete:

- 0,5 – 5 ani vechime - 8 salarii medii brute;

- 5 – 15 ani vechime -  12 salarii medii brute;

- peste 15 ani vechime -  15 salarii medii brute.

Salariul mediu brut pe .... care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate pe .... salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectarea indemnizaţiei de concediere”.

Activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul .... Tulcea a fost supusă reorganizării, toţi salariaţii (inclusiv reclamantul) beneficiind de pachete financiare prevăzute în Planul social, anexă a Contractului Colectiv de Muncă (astfel cum a fost completat prin Amendamente.

În context, încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor (printre care şi al reclamantului) s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului social mai sus menţionat, elaborat pentru situaţiile speciale astfel create,reclamantul necontestând decizia de încetare a contractului său individual de muncă.

Se reţine că, suma acordată reclamantului a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social, completat prin Amendamentul din data de 09.01.2006, respectiv prin cel din data de 13.09.2006 care a avut rolul de a lămuri voinţa părţilor, în privinţa modalităţii de acordare a pachetului financiar la disponibilizare  şi care a cuprins măsuri financiare pemntru salariaţii disponibilizaţi, mai avantajoase faţă de cele prevăzute prin art.50 din Contractul Colectiv de Muncă.

Acest aspect rezultă şi din prezentarea anterioară a prevederilor Planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi, comparativ cu prevederile CCM – art.50.

Se susţine că,prin Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 a fost completat punctul 4) al Planului Social încheiat în data de 21.04.2005 („Pachete financiare”), după cum urmează:

„Părţile confirmă faptul că, în redactarea pct.4 din Planul social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective) voinţa comună a părţilor la data semnării Planului social a fost aceea de a  modifica în favoarea salariaţilor .... indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, fără a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă.

Planul social şi Amendamentele la acesta, încheiate prin acordul dintre .... şi FS.. din .... reprezintă astfel „legea părţilor”, iar instanţa de judecată nu poate interveni în sensul de a schimba voinţa părţilor.

 Instanţa reţine astfel că, faţă de considerentele redate mai sus, rezultă fără echivoc că este eronată susţinerea reclamantului potrivit cu care ar fi fost îndreptăţit să primească o indemnizaţie de concediere calculată la nivelul salariului mediu net din anul în care i-a fost acordată indemnizaţia (anul concedierii) şi nu din anul anterior, aşa cum în mod corect şi legal a procedat pârâta, aceasta raportându-se la prevederile C.C.M. ale Planului social şi ale Amendamentelor aduse la Planul social la data de 9.01.2006 şi respectiv 13.09.2006.

Aşa fiind, instanţa urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.908 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoz.CCM şi ale Planului social, ca nefondat.

11

Domenii speta

Spete similare