Legături personale cu minor

Decizie 14 din 16.01.2009


Dosar nr. 4380/327/2008

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILĂ NR. 14

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009

Asupra apelului civil de faţă;

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată sub nr. 4380/327/27.06.2008 reclamantul VA  a chemat în judecată civilă pe pârâta VC  pentru ca în contradictoriu cu acesta prin hotărârea ce se va pronunţa să se încuviinţeze ca reclamantul să aibă legături personale cu minora Vaa născută la data de ……….

În motivare reclamantul arată că minora a fost încredinţată pârâtei spre creştere şi educare însă deşi el a încercat în repetate rânduri să o vadă şi să stea pentru scurt timp cu ea, pârâta a refuzat şi nu i-a permis să îşi exercite drepturile părinteşti fireşti de a-şi vedea copilul la locuinţa lui. 

De aceea, arată reclamantul, solicită a i se încuviinţa să ia minora la locuinţa lui, în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, şi două săptămâni în fiecare vacanţă şcolară. 

Pârâta, legal citată s-a prezentat în faţa instanţei arătând că este de acord cu admiterea acţiunii, să se aibă în vedere însă vârsta minorei.

Prin sentinţa civilă nr.2818 din 30 octombrie 2008 Judecătoria Tulcea a admis acţiunea şi a încuviinţat ca reclamantul să aibe legături personale cu minora Vaa născută la 10.09.2002 după următorul program:

- în prima şi a treia săptămână ale fiecărei luni calendaristice începând de sâmbătă orele 09,00 până duminică orele 14,00.

- în zilele de 26 şi 27 decembrie, în fiecare an.

- a doua zi de Paşti, în fiecare an.

- în perioada 01-15 august, în fiecare an.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2191 din 15 septembrie 2008 a Judecătoriei Tulcea fost desfăcută căsătoria încheiată între părţi iar minora Vaa  născută la data de 10.09.2002 a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei, tatăl fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.

Potrivit art. 43 alin 3 Codul Familiei părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Având în vedere aceste considerente prima instanţă a admis acţiunea şi a încuviinţat ca reclamantul VA  să aibă legături personale cu minora Vaa  născută la data de 10.09.2002 după următorul program:

- în prima şi a treia săptămână ale fiecărei luni calendaristice începând de sâmbătă orele 09,00 până duminică orele 14,00.

- în zilele de 26 şi 27 decembrie, în fiecare an.

- a doua zi de Paşti, în fiecare an.

- în perioada 01-15 august, în fiecare an.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel reclamantul Varabev Alexandru, criticând hotărârea ca nelegală.

Apelantul-reclamant a solicitat încuviinţarea legăturilor personale cu minora Vaa după următorul program: în prima şi a treia săptămână de vineri până duminică sau decalat după programul de lucru, trei zile în fiecare vacanţă semestrială, o lună în vacanţa de vară în două perioade, în funcţie de concediul de odihnă al părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul, perioadele de vacanţă  într-un an şcolar: 20 decembrie – 4 ianuarie; 31 ianuarie – 8 februarie; 11 aprilie – 20 aprilie; 13 iunie – 13 septembrie.

De asemenea a solicitat legături personale cu rudele (bunici, mătuşi, veri, etc.) şi respectarea drepturilor copiilor conform legislaţiei în vigoare de a avea legături cu părinţii, chiar dacă nu i-a fost încredinţat.

Examinând apelul sub aspectul motivelor invocate, tribunalul consideră că acesta este fondat.

Programul de relaţii personale se impune a fi stabilit de o aşa manieră, încât să aibă în vedere interesul superior al copilului şi în acelaşi timp, să permită dezvoltarea unei vieţi de familie a copilului cu ambii părinţi în mod egal.

Or, viaţa de familie presupune în primul rând posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil unul de prezenţa celuilalt.

Potrivit art.15 din Legea nr.272/2004, relaţiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul său, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părinte şi altele.

Aşadar, acest drept este recunoscut de lege atât părintelui cât şi copilului, pentru a da conţinut vieţii de familie, drept recunoscut de asemenea copilului prin preved. art.8 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea dreptului copilului.

Având în vedere vârsta minorei, legătura de ataşament pe care o are cu tatăl său, preocuparea şi implicarea tatălui în creşterea acesteia, precum şi faptul că intimata-pârâtă VC , mama minorei Vaa, nu s-a opus programului de legături personale solicitate de apelant în tem. disp.art.296 Cod proc.civilă, se va admite apelul, se va schimba în parte hotărârea atacată şi se va încuviinţa ca reclamantul – apelant să aibă legături personale cu minora în perioada vacanţelor şcolare astfel: câte 3 zile în timpul fiecărei vacanţe semestriale şi o lună de zile în perioada vacanţei şcolare.

1