Antrenare răspundere patrimonială

Sentinţă civilă 196 din 07.02.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa nr. 196/2012

Şedinţa publică de la 07 Februarie 2012

Completul compus din:

Judecător sindic

Grefier sindic

Pe rol fiind judecarea cererii pentru antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar BNP CONSULT SPRL, desemnat pentru debitoarea SC ……….. SRL, împotriva pârâţilor CF şi LD.

La apelul nominal făcut  în şedinţă publică a răspuns practician în insolvenţă GN, pentru lichidatorul judiciar, lipsă fiind pârâţii .

Procedura  completă.

S-a făcut  referatul oral al  cauzei de către grefier, după care s-a acordat cuvântul .

Practician în insolvenţă GN, pentru lichidatorul judiciar, a solicitat admiterea cererii şi antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâţilor,în solidar, pentru suma de 13.340.570 lei.

JUDECĂTORUL - SINDIC,

Asupra cererii de  faţă  ,

Prin acţiunea înregistrată la data de 14 iunie 2011, lichidatorul judiciar …….. CONSULT SPRL, desemnat pentru debitoarea SC ………… SRL, a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâţilor CF şi LD, în solidar,  pentru suma de 13.340.570 lei .

Acţiunea a fost înregistrată sub nr. 8467/95/2011, cu prim termen de judecată la data de 6 septembrie 2011.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că, s-a dispus continuarea activităţii în condiţiile în care pasivul se majora continuu şi nu exista posibilitatea de achitare a acestuia, faptă prevăzută la art.138 lit.c din Legea 85/2006. Debitoarea avea obligaţia de formulare a unei cererii de deschidere a procedurii, insolvenţa acesteia fiind vădită.

Mai mult decât atât, debitoarea numeroase bunuri în leasing, care nu foloseau  activităţii, fiind achitate sume foarte mari şi nici nu au fost finalizate contractele pentru a intra în patrimoniul debitoarei, cum ar fi Mercedes SL 55AMG, AUDI R8 Quatro, etc.

Mai arată lichidatorul judiciar că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă dovedită cu procesele verbal de sancţionare întocmite de organele fiscal, faptă prev.de art.138 alin.1 lit.d.

Pârâţii au fost încunoştinţaţi să depună actele financiar contabile ale societăţii şi să predea toate bunurile societăţii, dar nu au făcut acest lucru ascunzându-le, faptă prevăzută de art.138 lit.e.

Şi creditorul ………..TG-JIU, prin cererea introductivă depusă la data de 5.06.2008, la Tribunalul Gorj, a solicitat antrenarea răspunderii materiale a administratorului CF, depunând la dosar o listă a administratorilor şi asociaţilor, din care rezultă că pârâtul CF avea calitatea de administrator la data depunerii cererii, începându-şi mandatul la 11.10.2007.

SC ……… SRL, la data depunerii cererii, figura cu sediul în Tg-Jiu, strada …………….,  judeţul Gorj, J18/…………….., CUI……………., iar la data de 20.06.2008, data depunerii contestaţiei debitoarei, aceasta îşi menţiona sediul în comuna ……..judeţul Vâlcea, schimbarea sediului survenind după data depunerii cererii la Tribunalul Gorj, fiind înregistrată în registrul comerţului sub nr.J38/………….., la data de 30.06.2008 neavând bilanţul anual pe 2004, depus la registrul comerţului.

Procedura generală a insolvenţei s-a deschis împotriva debitoarei prin sentinţa nr.1449 din 7.10.2008, la data de 7.04.2009 s-a depus la dosar raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, analizându-se bilanţurile contabile pe anii 2005,2006 şi 2007, evoluţia contului de profit şi pierdere, evoluţia capitalului societăţii care în 2007 se ridica la aproape de 20.000.000 lei, menţionându-se creşterea activelor circulante în perioada 2005-2007.

 Prin încheierea nr.598 din 5.05.2009, judecătorul sindic a aprobat raportul amănunţit cu privire la cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, menţionându-se faptul că debitoarea a fost sancţionată de comisarii Gărzii financiare cu 100.000 lei amendă, în baza art.41 din Legea contabilităţii, pentru că s-au ridicat din casierie sume de bani pentru a se achiziţiona imobile, care nu au fost înregistrate în contabilitate până la data de 30.03.2007.

La data de 31.12.2008, activul societăţii era de 20.622.470 lei, fiind de remarcat faptul că din vânzarea bunurilor care i-au fost predate lichidatorului, s-a obţinut doar suma de 56.000 lei. Se pune problema unde sunt bunurile şi mijloacele fixe ale debitoarei care figurau în balanţa analitică de verificare la 31.12.2008.

Se menţionează ca principală cauză care a dus la apariţia stării de insolvenţă, achiziţionarea în sistem de leasing a numeroase utilaje şi autovehicule, în raport analizându-se  10 contracte de leasing, societăţile de leasing fiind înscrise la masa credală cu sumele restante..

Cei doi pârâţi au fost citaţi şi prin BPI şi prin publicitate şi la adresele lor de domiciliu, aşa cum figurează ele la ORC de pe lângă Tribunalul Vâlcea, lichidatorul judiciar solicitând antrenarea răspunderii patrimoniale a celor doi pârâţi, CF şi LD, în solidar, pentru întregul pasiv, având în vedere faptele săvârşite de aceştia care au dus la falimentarea societăţii, la ascunderea bunurilor acesteia, la ascunderea documentelor financiar contabile, pârâţii refuzând predarea bunurilor şi a documentelor contabile către lichidatorul judiciar.

La dosar, lichidatorul judiciar a depus mai multe contracte de leasing financiar: nr.344/28.02.2007,  nr.349/7.03.2007, după contractele de leasing financiar nr.1763 din 24.08.2007,  nr.1656 din 30.07.2007, contractul de leasing nr. DF 22591 din 20.12.2006, nr. DF 25640 din 18.04.2007.

La data de 10.01.2012, lichidatorul judiciar depune la dosar precizare la acţiune, solicitând obligarea în solidar a administratorul CF şi a fostului administrator LD, la plata sumei de 13.340.570 lei, reprezentând întreaga masă pasivă.

Cei doi pârâţi au avut şi au cunoştinţă de existenţa dosarului de insolvenţă şi a dosarului în care se solicită antrenarea răspunderii acestora, în baza art.138 din Legea 85/2006.

Astfel, la fila 3 a dosarului nr.8216/95/2008, vol.II, se află o cerere a pârâtului CF, în care solicită amânarea cauzei pentru data de 17.11.2009, pentru a-şi angaja apărător.

Rezultă în mod clar că debitoarea nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, caz prevăzut în art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006.

În raportul final, aprobat de judecătorul sindic prin sentinţa nr.1169 din 13.12.2011, în dosarul nr.8216/95/2008/a1, lichidatorul judiciar a invederat faptul că, la înfiinţarea sediul societăţii a fost în…………………. judeţul Vâlcea, schimbat în nenumărate rânduri, ultimul fiind în localitatea …………… judeţul Vâlcea.

În anul 2000 s-a înfiinţat SC …………….. SRL, înmatriculată la ORC Vâlcea, sub nr. J38……………., iar prin actul adiţional nr.766 din 31.01.2008, denumirea societăţii s-a schimbat în SC …………… SRL, în 2000 erau doi asociaţi, LS şi AAG.

Prin certificatul de menţiuni nr.4856 din 4.03.2007, s-a cooptat în societate LF şi s-a retras AAG, care a cesionat părţile sale sociale către LD şi LF, LD deţinând 98% din capitalul societăţii şi Leasă Filofteia 2%.

Prin actul adiţional din 13.09.2007, s-a cooptat persoana juridică SC ……………SRL GALICEA, reprezentată de asociatul unic LF, s-a retras din societate şi din funcţia de administrator LD, cedând 48 din părţile sociale lui LF şi 50 părţi sociale către SC……………SRL, fiind numit administrator CF.

La data deschiderii procedurii, capitalul subscris şi vărsat de 101.420 lei, era deţinut de LF, 50% şi SC …………….. SRL, 50%.

În raportul final s-a arătat că, debitoarea desfăşura activitate prin Complexul …………… din Rm-Vâlcea, prin fabrica de cărămidă din ………………., unde şi-a deschis punct de lucru.

Prin încheierea nr.849 din 16.06.2009, s-a dispus trecerea debitoarei la procedura falimentului, au fost inventariate bunurile societăţii, au fost evaluate, s-au organizat licitaţii, obţinându-se din vânzarea bunurilor debitoarei suma de 56.000 lei.

În tabelul definitiv consolidat modificat al creanţelor, la data de 22.03.2011, este menţionată suma de 13.396.570 lei, din care s-a scăzut suma de 56.000 lei, solicitându-se antrenarea pentru restul sumei rămasă neachitată din tabelul definitiv consolidat al creanţelor, respectiv 13.340.570 lei.

Întrucât reprezentanţii legali ai debitoarei nu au depus actele financiar contabile, rezultând în mod clar că debitoarea a figurat cu bunuri, active imobilizate, active circulante, disponibilităţi băneşti care nu au fost predate lichidatorului judiciar, fiind evidentă fapta de ascundere a activelor societăţii şi de folosirea lor în interes propriu, prevăzută de art.138 alin.1 lit.e, dar şi fapta prevăzută de lit.d, debitoarea nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, aceştia trebuiau să depună la lichidatorul judiciar registrele contabile pe ultimele 6 luni, bilanţurile contabile şi balanţele de verificare pentru perioada 31.12.2008-31.12.2010, lista cu bunurile societăţii, lista cu creanţele de încasat şi cu titlurile executorii. 

Pârâţii au fost notificaţi de către lichidatorul judiciar  şi citaţi pentru termenul din 7.02.2012, potrivit dreptului comun, la domiciliile reale şi actuale ale acestora, precizate şi în adresa nr.P65/24.01.2012 emisă de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Rm-Vâlcea şi aflată la fila 122 din dosar, fiind citaţi totodată prin BPI.

Pârâţii nu s-au prezentat pentru a-şi formula apărările necesare, aceştia nu au prezentat lichidatorului judiciar toate actele prevăzute de art. 28  din Legea  insolvenţei, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 138 al.1 lit. d şi e din lege, în sensul că administratorii debitoarei nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Deci, pârâţii au fost înştiinţaţi că trebuie să depună toate  actele prevăzute de art.28, dar nu şi-au îndeplinit obligaţia ce le revenea, neprezentându-se la nici un termen de judecată, neluând legătura cu lichidatorul judiciar, neformulându-şi nici un fel de apărări la dosar, atitudine care nu poate duce decât la concluzia că îşi însuşesc cererea lichidatorului judiciar.

Pârâţii au avut calitatea de administratori, LD a avut calitatea de administrator până în septembrie 2007, iar de la această dată calitatea de administrator a deţinut-o pârâtul CF aceştia au fost citaţi atât prin BPI, cât şi la adresele ler actuale de domiciliu, conform datelor primite de la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Rm-Vâlcea, din care rezultă că LD are domiciliul în Rm-Vîlcea, strada ………………….., iar CF, în Rm-Vâlcea, strada …………….., judeţul Vâlcea.

Aceştia au săvârşit faptele prevăzute la art.138 alin.1 lit.a, c, d şi e din Legea 85/2006, observându-se în mod clar că la sfârşitul anului 2007 societatea avea bunuri în patrimoniu de peste 20.000.000 lei, fără a se depune lista cu aceste bunuri, fără a fi predate lichidatorului judiciar, fiind retraşi bani din casă şi achiziţionate imobile fără a se preciza care sunt aceste imobile şi pe numele cui au fost achiziţionate. Amenzile aplicate de organele financiare dovedesc pe deplin faptul că nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Faţă de aceste considerente se impune admiterea cererii formulată de lichidatorul judiciar si antrenarea răspunderii materiale a pârâţilor CF şi LD , în solidar,  pentru  întreaga masă credală, în suma 13.340.570 lei,  cererea fiind pe deplin dovedită.

Văzând şi disp.art.138 din Legea 85/2006,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea  formulată de lichidatorul judiciar …………… SPRL, cu sediul în Craiova, strada ……………..,judeţul Dolj, desemnat pentru debitoarea SC …………………SRL cu sediul în localitatea ……………., judeţul Vâlcea, CUI ……………., număr de ordine în registrul comerţului J38/………………., împotriva pârâţilor CF, domiciliat în Rm.Vâlcea, strada ……………….şi LD, domiciliat în ………………………., judeţul Vâlcea.

In temeiul art.138  alin.1 lit.a, c, d şi e din Legea 85/2006, antrenează răspunderea  patrimonială a pârâţilor, în solidar, pentru suma de 13.340.570 lei.

Conexat la dosarul nr……………………..

Cu recurs .

Pronunţată în şedinţa publică din  7 februarie 2012,  la  Tribunalul Gorj  .

Judecător sindic  , Grefier sindic ,