Deschiderea procedurii generale a insolvenţei

Hotărâre 3 din 10.01.2012


R O M Â N I A

Cod operator 2443

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr. ………………

ÎNCHEIERE NR. 3

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 10 Ianuarie 2012

Pe rol soluţionarea cererii formulată de debitorul ……………… cu sediul social în comuna ………………, pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

La apelul nominal  făcut în şedinţa din camera de Consiliu au lipsit părţile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a trecut la soluţionare.

JUDECĂTORUL –SINDIC.

Asupra cererii de faţă,

Constatând că la data de  …………., debitorul …………………, a solicitat a fi supus procedurii generale de insolvenţă, manifestându-şi intenţia de a-şi reorganiza activitatea ;

În motivarea cererii, debitoarea a arătat că, în urma analizei făcute în privinţa situaţiei plăţilor către creditori şi a posibilităţilor efectuării acestora, s-a constatat că, debitoarea înregistrează sume restante de încasat.

Că, din discuţiile purtate cu clienţii de încasat, s-a constatat că, debitoarea poate încasa eşalonat creanţele pe care le detine, date fiind şi dificultăţile întâmpinate de către aceştia.

În dovedirea cererii , debitoarea a depus la dosar certificatul de înregistrare la ORC …………, actul constitutiv al societăţii debitoare, lista întocmită con fart. 28 alin 1 din legea 85/2006, balanţa de verificare la 30.11.2011, bilanţul prescurtat la 31.12.2010.

Judecătorul sindic, examinând cererea de faţă , în raport de susţinerile debitorului şi înscrisurilor depuse la dosar , constată că aceasta corespunde condiţiilor prevăzute la art.27 din lege, aşa încât , în raport de dispoziţiile art.32 alin.1 şi 2 din Legea privind procedura insolvenţei, va fi admisă cererea ,constatând că acesta este în încetare de plăţi şi pe cale de consecinţă, se  va deschide procedura generală a insolvenţei împotriva sa.

 În consecinţă, se vor dispune şi măsurile imediate prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de debitorul ……………….., pentru deschiderea procedurii generale  de insolvenţă.

În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvenţă ,

Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului …………………..

În temeiul art.34din Legea privind procedura de insolvenţă,

Numeşte administrator judiciar  …………………. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu un onorariu de 1000lei lunar, exclusiv TVA.

 În temeiul art. 32 alin 2 din legea 85/2006 dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comertului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea  efectuării menţiunii.

Dispune ca termenele  prev de art. 62 din lege dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prev de art. 61 din legea privind procedura insolvenţei,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului , prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii.

În temeiul art. 54 alin 1 din lege, fixează termen pentru depunerea şi notificarea primului raport la ……………...

În temeiul art. 62 din lege;

Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la …………..

Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la ………………..

Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la ……….. şi pentru soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor la …………….

Fixează termen pentru depunerea tabelului definitiv al creanţelor la ……………………..

Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul  judiciar.

In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvenţă,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară  din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 37 din lege, dispune comunicarea sentinţei Judecatoriei …………………

Definitivă. Cu recurs in 7 zile de la comunicare.

Domenii speta