Plângere împotriva încheierii Curţii de Conturi

 Ca efect al declinării materiale de competenţă, s-a înregistrat pe rolul prezentului Tribunal, la numărul ………/99/2012, plângerea formulată de către reclamantul TS împotriva Încheierii nr. ……/13.10.2011 a Curţii de Conturi Iaşi, prin care s-a respins contestaţia nr. ……../DEA/29.07.2011 promovată de TS împotriva deciziei nr. ……/44 din 15.07.2011, emisă de Directorul Camerei de Conturi Suceava.

 A mai solicitat reclamantul şi suspendarea executării deciziei nr. …../15.07.2011 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 şi 14 din legea nr. 554/2001

 În motivarea cererii sale reclamantul a susţinut următoarele:

 Având în vedere situaţia specifică a activităţii de expertiză tehnică judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2000, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv faptul că durata proceselor în care se dispune efectuarea unor asemenea expertize poate dura mai mulţi ani, termenul de prescripţie nu poate curge decât de la data la care instanţa s-a pronunţat asupra dosarelor printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

 Suma de 26.106,13 lei menţionată în raportul de audit reprezintă onorarii experţi încasate în perioada 2003-2007, în dosare ce au fost finalizate în perioada 2008-2010, neîncadrându-se în termenul general de prescripţie de 3 ani, considerând acest termen calculat de la data închiderii dosarului prin pronunţarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile şi nu de la data intrării sumelor în cont.

 Precizează că există situaţii în care, după o perioadă nedeterminată, dosarele suspendate se pot repune pe rol, instanţa solicitând efectuarea expertizei şi comunicarea sumei, conform chitanţelor depuse la dosar, pentru expertul numit în cauză, sau poate dispune restituirea sumei încasate în urmă cu câţiva ani, părţilor din dosar, în situaţia revenirii la expertiză.

 Din motivele arătate, termenul de prescripţie pentru aceste sume încasate în cazul expertizelor judiciare nu poate curge decât de la data pronunţării dosarelor.

 În perioada derulării misiunii de audit, TS a virat la bugetul statului sume reprezentând onorarii experţi considerate de către echipa de audit ca fiind prescrise şi a efectuat analiza la zi a soldului contului 462.1.2. „Creditori necomerciali – Biroul de expertiză”, detaliindu-se sumele din cont pe fiecare dosar în parte şi în funcţie de vechimea soldului, de la data intrării în cont.

 Cu toate acestea, TS este în imposibilitatea de a aplica măsura dispusă prin decizia în cauză („virarea către bugetul de stat a sumelor pentru care dreptul de a solicita restituirea ori plata s-a stins prin prescripţie” – Decizia …./15.07.2011, punctul 1, paragraful 4), întrucât, aşa cum s-a invocat şi în contestaţie, din conţinutul deciziei nu reiese data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, atâta vreme cât acest termen de prescripţie a rămas în divergenţă, motivarea fiind prezentată anterior (a se vedea nota de conciliere nr. ……./DEA/02.06.2011).

 În încheierea nr. ……/13.10.2011, consilierii Curţii de Conturi au consemnat, în motivarea respingerii acestui capăt al contestaţiei, că „nu s-a pus în discuţie prescripţia dreptului pentru sumele înregistrate în soldul contului creditor, reprezentând onorarii experţi tehnici judiciari, ci doar faptul că nu a fost analizat lunar soldul contului creditor, în vederea clarificării sumelor reţinute nejustificat în acest cont potrivit cap. II, pct. 2.4 din OMFP 59/2011”.

 Ori, atâta vreme cât prin decizie nu s-a stabilit care este termenul de prescripţie şi data de la care acesta începe să curgă, este evident că nu se poate stabili care sunt sumele reţinute nejustificat în acest cont şi, drept consecinţă, nici nu se poate „vira către bugetul de stat sumele pentru care dreptul de a solicita restituirea ori plata s-a stins prin prescripţie”.

 În luna octombrie 2008, în baza sentinţelor judecătoreşti definitive şi executorii nr. …/19.05.2008, …../20.02.2008 şi nr. …./21.04.2008 pronunţate de Tribunalul Suceava şi sentinţa nr. ……./M/25.03.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov, TS a achitat o tranşă de 30% din valoarea acestor titluri executorii.

 Ulterior, prin Deciziile Curţii de Apel Suceava şi Curţii de Apel Braşov nr. ……../19.11.2009, nr. …../07.05.2009, ……/13.12.2009, respectiv nr. …../22.04.2009 s-au admis recursurile şi au fost modificate sentinţele atacate în sensul respingerii acţiunilor reclamanţilor.

 Întrucât aceste decizii nu au constatat că reclamanţii trebuie să restituie TS sumele plătite în condiţiile de mai sus, pentru recuperarea sumelor şi obţinerea titlurilor executorii care să constate creanţa TS asupra reclamanţilor, acesta s-a adresat instanţei de judecată prin formularea acţiunilor care s-au concretizat în deschiderea dosarelor nr. …/86/2010, nr. ……/86/2010, nr. …../86/2010 şi nr. ……/86/2010.

 Referitor la constatarea menţinută în decizia nr. .. din 15.07.2011, respectiv că „nu au fost dispuse măsuri pentru recuperarea acestor creanţe”, readuce în atenţie faptul că tocmai în urma acţiunilor judecătoreşti iniţiate de TS, prin sentinţele civile nr. …/22.02.2011, nr. …../22.02.2011 şi nr. …/22.02.2011 reclamanţii din dosarele sus menţionate au fost obligaţi la plata sumelor încasate în baza titlurilor executorii, aşa cum au fost acestea prezentate mai sus. Tot în aceleaşi sentinţe, prin admiterea cererii reconvenţionale formulate de reclamanţi, instanţa stabileşte şi modalitatea de recuperare a acestor sume, dispunând „compensarea datoriilor reciproce dintre părţi”.

 Având în vedere cele expuse anterior, se observă că momentul constatării dreptului la creanţă al TS este cel al pronunţării hotărârilor judecătoreşti care obligă la plata prin compensare a sumelor stabilite (22.02.2011 data sentinţelor, 16.03.2011 data comunicării acestora). De altfel, în cuprinsul acestor sentinţe civile, instanţa motivează că la momentul formulării cererii reconvenţionale (adică pe parcursul derulării procesului) „creanţa reclamantului nu era certă, lichidă şi exigibilă, însă dobândeşte aceste caractere la momentul pronunţării acestei hotărâri – care este definitivă şi executorie de drept”.

 Întrucât, potrivit cap. III, pct. 3.2 din OMFP nr. 1917/2005 se stipulează că înregistrarea în contabilitate a creanţelor şi datoriilor se efectuează în momentul constatării drepturilor şi obligaţiilor, TS nu avea cum să înregistreze în situaţiile financiare aferente anului 2010 – contul 4282 aceste creanţe, care au devenit certe, lichide şi exigibile în momentul pronunţării sentinţelor judecătoreşti ca urmare a acţiunilor întreprinse de ei în instanţă, respectiv la data de 22.02.2011.

 Nu pot fi elaborate şi implementate proceduri operaţionale proprii cu privire la taxele judiciare de timbru în condiţiile OMFP nr. 946/2005, atâta vreme cât modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru şi verificarea îndeplinirii obligaţiei de plată a acestora sunt atribuţiile exclusive ale instanţei de judecată, iar TS, în calitate de instituţie cu personalitate juridică al cărei conducător este ordonator terţiar de credite, nu are nici o obligaţie în a urmări încasarea veniturilor din taxele judiciare de timbru şi în a raporta aceste venituri în situaţiile financiare trimestriale şi anuale.

 Conform art. 18 din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, „determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă. În cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate”.

 Prin urmare, din interpretarea unitară a textului legal anterior menţionat, rezultă neîndoielnic faptul că, în sensul legii, prin instanţă de judecată se înţelege completul de judecată, stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru nefiind o simplă activitate administrativă ci un act cu efecte procedurale importante întrucât neachitarea taxei în cuantumul stabilit de completul de judecată investit cu soluţionarea cauzei sancţiunea este anularea cererii ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

 Iniţierea procedurilor necesare armonizării prevederilor Legii nr. 146/1997 cu NM de aplicare a acestei legi aprobate prin OMJ nr. 760/1999 nu este de competenţa ordonatorului terţiar de credite, acesta neavând drept de iniţiativă legislativă.

 Legat de constatarea auditorilor în ceea ce priveşte taxele judiciare de timbru nu au fost respectate prevederile art. 2, art. 6, art. 11, art. 17 din legea contabilităţii şi ale cap. I, pct. 1.4.1, cap. III A, pct. 2.2 alin. 1 din OMFP nr. 1917/2005, reiterează faptul că aceste venituri sunt ale bugetelor locale (art. 295 alin. 11 lit.c din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), neputând fi, în nici un fel, evidenţiate în contabilitatea TS.

 De altfel, în structura bugetului de venituri şi cheltuieli a Ministerului Justiţiei nu există o asemenea subdiviziune a clasificaţiei bugetare, care să privească veniturile din colectarea taxelor judiciare de timbru.

 În drept, reclamantul a invocat punctele 227-228 din Hotărârea Curţii de Conturi a României nr. 130/2010, iar în dovedirea acţiunii a administrat proba cu înscrisuri.

 Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii motivând că:

 Abaterea de la legalitate constatată şi consemnată în procesul-verbal de constatare nr. …../03.06.2011, se referă la faptul că persoanele din cadrul TS care au atribuţii în domeniul organizării şi conducerii activităţii contabile, nu au analizat lunar soldurile conturilor contabile, iar la întocmirea situaţiilor financiare, inclusiv a bilanţului contabil la data de 31.12.2010 nu au clarificat sumele care se menţin nejustificat în contul 462 „Creditori”, obligaţii reglementate la punctul 2.4 din dispoziţiile Normelor Metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2010, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 59/2011.

 În acţiune se recunoaşte faptul că, anterior anului 2010 au fost analizate sumele evidenţiate în contul 462 „Creditori”, constatându-se sume prescrise care au fost virate la bugetul de stat, după cum urmează: „Anterior misiunii de audit asupra situaţiilor financiare ale anului 2010, cu OP ../08.05.2007 şi OP ../17.11.2009, TS a virat la bugetul statului sume prescrise, rezultate din analiza asupra soldurilor conturilor analitice din evidenţa contabilă, calculând termenul de prescripţie ca fiind de trei ani de la data soluţionării dosarelor în care sumele au fost încasate”.

 Pentru anul 2010, nu s-a realizat această analiză până la întocmirea situaţiilor financiare. Pe parcursul efectuării misiunii de audit financiar, s-a făcut această analiză asupra eşantionului selectat din cadrul categoriilor de operaţiuni selectate de auditorii publici externi din situaţiile financiare întocmite pentru exerciţiul bugetar 2010. confirmarea acestui aspect a fost consemnat şi în acţiune, respectiv: „În perioada derulării misiunii de audit, cu OP nr. ……../31.05.2011, TS a virat la bugetul statului suma de 26.106,13 lei, reprezentând onorarii experţi constatate de către echipa de audit ca fiind prescrise”.

 Menţionează faptul că „Situaţia privind sumele menţinute nejustificat în evidenţa contabilă a TS la data de 31.12.2010, în contul 462 „Creditori”, reprezentând onorarii expertize aferente dosarelor soluţionate, pentru care termenul de a cere executarea silită s-a stins prin prescripţie”, a fost semnată de reprezentanţii TS fără obiecţiuni – anexa nr. 1 la procesul-verbal de constatare nr. …../03.06.2011.

 Evidenţa extracontabilă a creanţelor faţă de personal, care au fost stabilite prin sentinţele civile nr. ../22.02.2011, nr. ..22.02.2011, nr. ..22.02.2011, contravine normelor şi prevederilor legale din domeniul contabilităţii, în ceea ce priveşte înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor economico-financiare pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii (angajamente), respectiv atunci când se produc şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit. Raportarea la situaţiile financiare ale perioadelor de raportare, inclusiv bilanţul contabil se face numai pentru activele (care includ şi creanţele), datoriile şi capitalurile care sunt înregistrate în evidenţa contabilă. Operaţiunile economico-financiare care sunt evidenţiate extracontabil nu sunt raportate în situaţiile financiare.

 Astfel, potrivit prevederilor art. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată 2008, cu modificările şi completările ulterioare, „Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice prevăzute la art. 1, trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică …”. Conform prevederilor art. 14 şi art. 16 din legea nr. 82/1991, creanţele se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală, iar contabilitatea se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.

 De asemenea, potrivit pct. 1.1 din OMFP nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile publice au obligaţia să conducă contabilitatea în partida dublă cu ajutorul conturilor prevăzute în planul de conturi general cu ajutorul cărora înregistrează operaţiunile economico-financiare pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii (de angajamente), respectiv în momentul producerii acestora şi nu în momentul încasării sau plăţii.

 Momentul înregistrării creanţelor în evidenţa contabilă este reglementată de cap. III A pct. 3.2 din OMFP nr. 1917/2005 care stipulează: „… Înregistrarea în contabilitate a creanţelor şi datoriilor se efectuează în momentul constatării drepturilor şi obligaţiilor”.

 Înregistrările în contabilitate se efectuează cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau de intrare a acestora în unitate şi sistematic, în conturi sintetice şi analitice, în conformitate cu regulile stabilite pentru forma de înregistrare în contabilitate „maestru-şah”. Pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operaţiunile economico-financiare trebuie să fie înscrise în documente originale, întocmite sau reconstituite, potrivit legii – pct. 1.4.1. şi 1.4.5. din OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare.

 O.M.J. nr. 760/C/1999 reglementează şi modul de stabilire, evidenţiere şi încasare a impozitelor încasate din onorariile avocaţilor, notarilor publici, executorilor judecătoreşti şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, care sunt suportate de părţi sau de alţi participanţi la proces.

 Prevederile O.M.J. nr. 760/C/1999, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, sunt în vigoare şi aplicabile şi în exerciţiul bugetar al anului 2010, chiar dacă, aşa cum susţine reclamantul „… filosofia Legii nr. 146/1997 s-a schimbat în timp ca urmare a numeroaselor modificări survenite asupra textelor acesteia…”. Precizează că actele normative trebuie aplicate întocmai şi nu în funcţie de filosofia pe care o dezvoltă.

 Procedura de stabilire şi încasare a taxelor judiciare nu „…reprezintă un act mult mai complex cu valenţe jurisdicţionale…”, după cum se consemnează în acţiune, fiind o sarcină administrativă a instanţelor judecătoreşti şi nu constituie obiect al activităţii lor de judecată, conform prevederilor art. 34 din anexa la O.M.J. nr. 760/C/1999: „Încadrarea în tariful taxelor judiciare de timbru de către instanţele judecătoreşti constituie o sarcină administrativă stabilită de lege a acestor organe, în calitatea lor de prestatoare de servicii taxabile, şi nu constituie obiect al activităţii lor de judecată”.

 În cadrul TS, stabilirea taxelor de timbru se realizează în baza dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor privind atribuţiile personalului din instanţele judecătoreşti stabilite prin legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară şi a regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, fără a exista proceduri proprii privind stabilirea şi înregistrarea taxelor judiciare de timbru.

 Afirmaţia că: „Elaborarea şi implementarea procedurilor operaţionale proprii privind stabilirea, urmărirea, înregistrarea şi încasarea taxelor judiciare de timbru pentru toate acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt ilegale” este contrazisă de prevederile OMFP nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial. În Anexa 1 la OMFP nr. 946/2005 este prezentat Standardul 17 – Proceduri, care prevede elaborarea procedurilor scrise pentru toate activităţile din cadrul entităţii publice şi comunicarea acestora tuturor salariaţilor/personalului implicaţi/implicat. Entitatea publică trebuie să se asigure că, pentru orice acţiune şi/sau eveniment semnificativ, există o documentaţie adecvată şi că operaţiunile sunt consemnate în documente. Documentaţia cuprinde, politici administrative, manuale, instrucţiuni operaţionale, check-lists-uri sau alte forme de prezentare a procedurilor şi asigură continuitatea activităţii, în pofida fluctuaţiei de personal. Lipsa documentaţiei, caracterul incomplet şi/sau neactualizarea acesteia constituie riscuri în realizarea obiectivelor entităţii publice.

 Prevederile art. 2, art. 6, art. 11 şi art. 17 alin. 2 şi 3 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cele ale cap. I pct. 1.1 alin. 11, pct. 1.4.1., cap IV pct. 2.2 alin. 1 din OMFP nr. 1917/2005 nu au fost respectate de către TS, după cum se afirmă în contestaţie, deoarece taxele judiciare de timbru nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă. Conform acestor acte normative, instituţiile publice au obligaţia de a înregistra operaţiunile economico-financiare pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii (de angajamente), respectiv în momentul creării, transformării sau dispariţiei/anulării unei valori economice, a unei creanţe sau unei obligaţii.

 De asemenea, instituţiile publice au obligaţia de a consemna operaţiunile economico-financiare la momentul efectuării lor în documente justificative pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fişe şi alte documente contabile după caz.

 Veniturile se înregistrează în contabilitatea instituţiilor publice, pe baza documentelor care atestă crearea dreptului de creanţă sau în momentul încasării efective a acestora, în situaţia în care nu există documente anterioare încasării pentru înregistrarea creanţei.

 În speţă, cuantumul taxei judiciare de timbru se stabileşte de către instanţa judecătorească, se comunică în scris plătitorului şi se justifică plata taxei prin depunerea la dosarul cauzei a dovezii că s-a achitat (art. 29 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 1 din OMJ nr. 760/C/1999). Deci, se întocmesc documente justificative în care se consemnează cuantumul şi plata taxei judiciare de timbru, care trebuie înregistrate în contabilitate.

 Reprezentanţii legali ai TS susţin că prevederile OMJ nr. 760/C/1999 nu se aplică în cazul taxelor judiciare de timbru pe motiv că „…aceste venituri sunt ale bugetelor locale…”, aspect care este contrazis de faptul că, au fost modificate doar prevederile referitoare la destinaţia resurselor financiare, în sensul că taxele judiciare constituie integral venituri ale bugetelor locale – art. 26 alin. 4 din legea nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare: „Sumele provenind din taxele judiciare de timbru se constituie venituri la bugetele locale”.

 Unităţile administrativ-teritoriale nu au nici o implicare în stabilirea şi încasarea taxelor judiciare de timbru, care sunt stabilite de instanţa de judecată, plătite direct în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, persoanele care au introdus acţiunile şi cererile la instanţele judecătoreşti, după cum stipulează prevederile art. 18, art. 19 şi art. 20 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt prezentate în continuare.

 De asemenea, obligaţia verificării corectitudinii conturilor în care s-au depus sau virat taxele judiciare de timbru, este a persoanei care primeşte acţiunea sau cererea, sau judecă dosarul – art. 32 din anexa la OMJ nr. 760/C/1999.

 După cum s-a arătat în cele ce preced, nu se poate pune problema ilegalităţii deciziei a cărei suspendare se cere, deoarece aceasta, atât pe fond, cât şi pe formă, este în strictă conformitate cu legea. Acestea sunt, aşa cum s-a confirmat în doctrină, dar şi în practică, două condiţii care trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Aşadar, sunt aspecte care scot în evidenţă caracterul ilegal al actului şi abuzului autorităţii.

 Îşi menţine punctul de vedere conform căruia, până la momentul în care este stabilit cuantumul prejudiciului nu se justifică aplicarea art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

 Dacă instanţa procedează la suspendarea actelor de control ale Curţii de Conturi prin care se constată, conform competenţelor actuale, faptul că s-au produs nişte încălcări ale legislaţiei şi se dispun măsuri pentru stabilirea şi recuperarea unor eventuale prejudicii produse prin aceste nereguli, înseamnă că vor da girul abuzului în administraţie, încălcării legilor ce reglementează cheltuirea banului public şi denaturării ideii de legalitate a acestui foarte important segment al unui stat de drept, care este legalitatea în general şi legalitatea cheltuirii banului public în particular.

 Acţiunea reclamantului va fi admisă în parte pentru considerentele ce vor fi expuse.

 Ca urmare a acţiunii de audit financiar realizate cu privire la conducerea contabilităţii şi înregistrarea operaţiunilor economico-financiare efectuate de către TS, Camera de Conturi Suceava a întocmit Decizia nr. ……/44/15.07.2011.

 Reclamantul TS a formulat contestaţie împotriva acestei Decizii, contestaţie ce a fost respinsă de către pârâta Curtea de Conturi Iaşi prin încheierea nr. ……/13.10.2011.

 Tribunalul reţine că măsurile dispuse la punctul 1 al deciziei nr. ……/15.07.2011, emisă de pârâta Camera de Conturi Suceava vizează două aspecte distincte, primul constând în modul în care reclamantul a analizat soldul contului sintetic de gradul II 462.1, reprezentând onorariile aferente expertizelor încasate de TS în cadrul acţiunilor judecătoreşti şi neachitate experţilor tehnici iar cel de-al doilea constând în neînregistrarea în evidenţa contabilă sintetică şi analitică a creanţelor în legătură cu personalul.

 1. Privitor la sumele constând în onorariile experţilor tehnici, instanţa reţine că reclamantul TS a dat curs deja măsurilor dispuse prin decizia nr. ……/15.07.2011, aşa cum reiese chiar din cuprinsul contestaţiei îndreptate împotriva acestei decizii, şi: a stabilit atribuţii clare în fişa postului cu privire la analiza lunară a conturilor bilanţiere privind activitatea de expertiză contabilă, analiza în funcţie de vechime a sumelor provenite din onorariile expertizelor judiciare, clarificarea sumelor pentru care dreptul la acţiune a fost prescris; a efectuat analiza la zi a componenţei soldului contului 4621.02, detaliind sumele din cont pe fiecare dosar şi în funcţie de vechimea soldului; a virat, în perioada derulării misiunii de audit, la bugetul statului, suma de 26.106,13 lei, constatată a fi prescrisă de către experţii auditori.

 Tribunalul reţine că, privitor la această chestiune, singura problemă litigioasă ridicată de către reclamant vizează stabilirea momentului de la care ar trebui să curgă termenul de prescripţie.

 Coroborând dispoziţiile art. 1 şi 23 din Decretul nr. 167/1958 cu cele ale art. 22 şi 23 din O.G. nr. 2/2000, instanţa consideră că termenul de prescripţie de 3 ani, în care experţii judiciari contabili pot cere plata sumelor reprezentând onorariile aferente expertizelor realizate, curge de la data la care organul cu atribuţii jurisdicţionale a înştiinţat biroul local de expertize în vederea efectuării plăţii.

 Prin urmare, nu are relevanţă momentul la care a devenit definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat procesul în cadrul căruia a fost efectuată expertiza.

 În plus, Tribunalul observă că Decizia nr. …../15.07.2011 nu cuprinde nici o dispoziţie obligatorie referitoare la modul de stabilire a prescripţiei ci doar o sarcină adresată reclamantului de a vira către bugetul de stat sumele pentru care dreptul de a solicita restituirea ori plata s-a stins prin prescripţie.

 În concluzie, constatând că reclamantul nu a exhibat nici un element de nelegalitate cu privire la această măsură, Tribunalul va menţine soluţia pârâtelor.

 2. Referitor la înregistrarea în contabilitate a creanţelor faţă de salariaţi, rezultate din hotărâri judecătoreşti, Tribunalul constată că acţiunea reclamantului este fondată pentru argumentele următoare:

 Astfel, în baza sentinţelor judecătoreşti definitive şi executorii nr. …/2008, nr. 342/2008 şi nr. ../2008, pronunţate de Tribunalul Suceava şi nr. ../2008, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost achitată o tranşă de 30% din valoarea acestor titluri reclamanţilor salariaţi ai TS.

 Toate aceste sentinţe au fost modificate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor prin Deciziile nr. ../19.11.2009, nr. ..17.05.2009 şi nr. ../13.12.2009, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, respectiv nr. ..22.04.2009 a Curţii de Apel Braşov.

 Ulterior, prin sentinţele civile nr. ../22.02.2011, nr. ../22.02.2011 şi nr. ../22.02.2011, reclamanţii din dosarele de mai sus au fost obligaţi la plata sumelor încasate iar ca modalitate practică de stingere a debitelor instanţele au dispus compensarea datoriilor reciproce.

 Pârâtele Camera de Conturi Suceava şi Curtea de Conturi au stabilit că momentul înregistrării în contabilitate a creanţelor este cel al pronunţării Deciziilor Curţii de Apel Suceava şi Curţii de Apel Braşov, prin care s-au admis recursurile Tribunalului Suceava şi au fost respinse acţiunile reclamanţilor-angajaţi.

 Însă, în condiţiile în care, prin aceste decizii date în recurs nu s-a dispus sub nici o formă repunerea părţilor în situaţia anterioară şi nici obligarea reclamanţilor-angajaţi la returnarea sumelor deja primite în baza sentinţelor desfiinţate, instanţa apreciază că deciziile menţionate nu constată dreptul TS de a-i fi restituite sumele achitate în temeiul titlurilor executorii anulate.

 Acest drept a fost stabilit posterior prin sentinţele pronunţate de Tribunalul Suceava având numerele ………. din 22.02.2011.

 În consecinţă, instanţa consideră că momentul constatării dreptului reclamantului de a-i fi achitate sumele plătite angajaţilor săi este cel al pronunţării sentinţelor nr. ………, respectiv 22.02.2011.

 Dar acest moment nu se încadrează în perioada cu privire la care pârâta Camera de Conturi Suceava a realizat controlul.

 Din procesul-verbal de constatare nr. …./03.06.2011, întocmit de pârâtă, rezultă că auditorii publici externi au analizat Contul anual de execuţie al bugetului de stat pentru anul 2010 la TS.

 Potrivit art. 2 pct. 1 din legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, an bugetar este anul financiar pentru care se aprobă bugetul, calendaristic începând la data de 01 ianuarie şi încheindu-se la 31 decembrie.

 Conform art. 2 pct. 26 din aceeaşi lege, exerciţiul bugetar este perioada egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută şi se raportează bugetul.

 Reiese din interpretarea acestor texte că, din moment ce auditorii Camerei de Conturi Suceava au verificat exerciţiul bugetar pentru anul 2010, perioada asupra căreia pot face constatări este cea cuprinsă între 01.01.2010 şi 31.12.2010.

 Dar momentul constatării creanţelor datorate către TS de către salariaţii săi este 22.02.2011, astfel încât, aceste creanţe nu pot fi prevăzute în bugetul anului 2010 ci, eventual, al anului 2011.

 În concluzie, tribunalul apreciază a fi neîntemeiată constatarea pârâtei Camera de Conturi Suceava că reclamantul ar fi încălcat dispoziţiile art. 11 din legea nr. 82/1991 şi punctul 1.4.1. cap. I din O.M.F.P. nr. 1917/2005 şi va anula măsurile dispuse prin decizia nr. ………/15.07.2011 privitoare la înregistrarea în contabilitate a sumelor de recuperat de la salariaţi.

 3. La punctul 2 al deciziei nr. ………./15.07.2011 s-au dispus mai multe măsuri vizând stabilirea, urmărirea şi încasarea taxei judiciare de timbru.

 În primul rând, Tribunalul reţine că asupra: identificării naturii taxabile a cererilor; determinării cuantumului taxei judiciare; soluţionării contestaţiilor îndreptate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru; aplicării sancţiunii corespunzătoare neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxei; acordării de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare; restituirii taxelor judiciare şi verificării corectitudinii conturilor în care s-au depus taxele judiciare de timbru, are atribuţii exclusive completul de judecată căruia i-a fost repartizat spre soluţionare respectiva cerere, concluzie ce se desprinde din dispoziţiile art. 18, 20, 21, 23 din Legea nr. 146/1997 şi art. 29, 30 şi 32 din ordinul nr. 760/C/1999 al Ministerului Justiţiei.

 Prin urmare, nu pot fi imputate reclamantului abaterile constatate de pârâta Camera de Conturi Suceava cu privire la lipsa documentelor referitoare la calcularea taxei judiciare, neexplicitarea modului de calcul şi a temeiului legal, calcularea taxei în situaţiile de scutire, calculare eronată a taxei, neaplicarea sancţiunii anulării cererilor ca netimbrate, revenind în totalitate judecătorului de caz respectarea sarcinilor legale ce vizează aceste abateri.

 De asemenea, tribunalul ia act că prevederile Legii nr. 146/1997 şi ale Ordinului nr. 760/C/1999 al Ministerului Justiţiei stipulează proceduri clare vizând stabilirea, urmărirea şi înregistrarea taxelor judiciare, iar Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 nu impun nici o obligaţie a conducătorului instanţei de judecată de a elabora proceduri proprii în acest domeniu.

 De asemenea, tribunalul are în vedere şi dispoziţiile art. 395 alin. 11 lit. c din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, conform cărora veniturile din plata taxelor judiciare revin integral bugetelor locale.

 Cum reclamantului nu îi sunt conferite puteri în materia executării silite a creanţelor fiscale, acestea revenind doar organului fiscal competent, în speţă entitatea specifică din cadrul administraţiei publice locale, TS nu poate fi culpabilizat pentru urmărirea, încasarea şi executarea silită a hotărârilor prin care s-a dispus plata taxelor judiciare.

 Tribunalul ia act că, potrivit art. 2 alin. 1 din legea nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

 Din moment ce sumele provenite din plata taxelor judiciare nu constituie un venit propriu al reclamantului ci al unităţii administrative teritoriale şi în absenţa unor norme care să prevadă înregistrarea în contabilitatea TS a veniturilor produse din achitarea taxelor judiciare, instanţa constată că nu poate fi obligat reclamantul să înregistreze în contabilitatea sa respectivele venituri.

 Referitor la măsura obligării reclamantului de a iniţia proceduri necesare armonizării prevederilor Legii nr. 146/1997 cu Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministerului Justiţiei, în sensul de a se stabili procedura de executare silită a hotărârilor pronunţate de instanţa superioară prin care se dispune plata unor diferenţe de taxă, cât şi organele care efectuează executarea, precum şi verificarea modului de calcul al taxei, Tribunalul constată că reclamantul nu are nici un fel de competenţe în domeniul executării silite a titlurilor de creanţă fiscale şi nici în cel al verificării modului de calcul al taxei.

 Pentru toate aceste raţiuni, instanţa va anula măsurile dispuse la punctul 2 din Decizia nr. …….15.07.2011 în privinţa aspectelor expuse anterior.

 În schimb, tribunalul va menţine obligaţia instituită reclamantului de a ţine evidenţa riguroasă a taxelor judiciare. Această sarcină îşi are fundamentul în dispoziţiile art. 40 alin. 1 din Ordinul nr. 760/C/1999, potrivit cărora, preşedinţii instanţelor judecătoreşti au obligaţia ţinerii unei evidenţe riguroase a taxelor judiciare de timbru, prin grefierul şef.

 Tribunalul reţine că, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a recunoscut posibilitatea ca anumite informaţii referitoare la taxele judiciare să nu fi fost menţionate în aplicaţia ECRIS a instanţei.

 Prin urmare, cu privire la această obligaţie instanţa va menţine actele contestate.

 Întrucât executarea măsurilor dispuse prin decizia nr. ……./15.07.2011, ce au fost anulate prin prezenta hotărâre, este de natură a perturba grav activitatea contabilă a reclamantului iar nelegalitatea acestora a fost expusă anterior, în baza dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 instanţa va suspenda executarea respectivelor măsuri până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Domenii speta

Spete similare