În raport de cei trei inculpaţi este de observat că, deşi se află la o vârstă fragedă, inculpatul bsd fiind minor la data comiterii faptelor, aceştia au comis un număr mare de acte antisociale (5 infracţiuni inculpatul bsd şi 6 infracţiuni inculpatu...

Decizie 45/A/2010 din 03.11.2010


 În raport de cei trei inculpaţi este de observat că, deşi se află la o vârstă fragedă, inculpatul BSD fiind minor la data comiterii faptelor, aceştia au comis un număr mare de  acte antisociale (5 infracţiuni inculpatul BSD şi 6 infracţiuni inculpatul  TGI) caracterizate printr-un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul  BG are antecedente penale.

Gradul sporit de pericol social al inculpaţilor BSD şi TGI mai este relevat de perseverenţa infracţională a acestora, evidenţiată de faptul că aceştia au continuat să comită fapte de natură penală cu toate că erau cercetaţi pentru parte din faptele săvârşite, manifestând dispreţ pentru dispoziţiile legale încălcate  pentru normele şi valorile protejate prin acestea, dar şi indiferenţă pentru consecinţele faptelor lor.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 45/A/11 mai 2010)

 Prin sentinţa penală nr.255 din 2 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr.39/190/2009 au fost condamnaţi inculpaţii:

 BSD la pedeapsa de  4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. c, al. 21 lit. a Cod penal,  cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal (dosar penal nr. 39/190/2009 al Judecătorie Bistriţa); 2 ani şi 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) şi art. 99 şi urm. Cod penal (dosar penal nr. 869/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa); 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal (dosar penal nr. 869/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa); 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor  în formă continuată prev. de art. 198 l. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 99 şi urm. Cod penal (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa) şi 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin.1 Cod penal, cu aplic.art. 99 şi urm. Cod penal (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa).

 În temeiul art. 33 lit. a Cod penal s-a constatat că infracţiunile comise de inculpat sunt în concurs real, motiv pentru care în baza art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare,care a fost sporită cu 6 luni, în total 5 ani închisoare.

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal.

 S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată  reţinerea din data de 25 august 2008, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23 ianuarie 2009, la zi.

 TGI la pedeapsa de  4 ani şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) şi art. 75 lit. c Cod penal  (dosar penal nr. 869/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa); 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,e,g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale) şi art. 75 lit. c Cod penal  (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa); 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare a unor operaţiunii financiare frauduloase prev. de art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002 (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa); 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2 Cod penal (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa); 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (3 acte materiale) şi art. 75 lit. c Cod penal  (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa) şi 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 al. 1 Cod penal (dosar penal nr.66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa).

 În temeiul art. 33 lit. a Cod penal s-a constatat că infracţiunile comise de inculpat sunt în concurs real motiv pentru care în baza art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni,  în total 5 ani închisoare.

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal.

 S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa închisorii ce i-a fost aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23 ianuarie 2009, la zi.

 CFM la pedeapsa de  2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 211 al. 2 lit. c, al. 21 lit. a Cod penal,  cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a Cod penal şi făcând astfel aplicarea disp. art. 76 lit. c Cod penal (dosar penal nr. 39/190/2009 al Judecătorie Bistriţa).

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal.

 În temeiul art. 81 şi art. 82 Cod penal, rap.la art. 110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului CFM şi implicit a pedepselor accesorii potrivit art. 71 al. 5 Cod penal,  stabilind un termen de încercare de 3 ani şi 9 luni, atrăgându-se totodată atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.

 FDA la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 211 al. 2 lit. c, al. 21 lit. a Cod penal, cu aplic.art.75 lit.c Cod penal şi art.37 lit.a Cod penal, cu reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare (nivelul de trai situat la limita subzistenţei şi aportul redus avut la comiterea faptei) şi făcând astfel aplicarea disp. art. 76 lit. b Cod penal (dosar penal nr. 39/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa).

 S-a revocat beneficiul suspendării condiţionate acordat inculpatului în ceea ce priveşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 57/2007 a Judecătoriei Bistriţa,care s-a cumulat aritmetic cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar penal, inculpatul urmând a executa astfel o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare .

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 al.5 Cod penal.

 S-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului reţinerea din data de 25 august 2008.

 BG la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 Cod penal,  art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa).

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal.

 S-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului reţinerea din 26 septembrie 2008.

 AM la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 Cod penal,  art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa).

 S-a revocat beneficiul liberării condiţionate acordat inculpatului în ceea ce priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2182/2004 a Judecătoriei Bistriţa, şi s-a contopit restul rămas de executat de 535 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar penal, în pedeapsa de 3 ani închisoare care a fost sporită cu 3 luni, în total 3 ani şi 3 luni închisoare.

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal.

 OC la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat  prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) şi art. 99 şi urm. Cod penal (dosar penal nr. 66/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa).

 S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal.

 În temeiul art. 81 şi art. 82 Cod penal, rap.la art. 110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi implicit a pedepselor accesorii potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, aplicată inculpatului OC, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani , atrăgându-se totodată atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.

 Au fost obligaţi în solidar, inculpaţii BSD, CFM, FDA şi părţile responsabile civilmente AE,  BS şi CE (fostă B), să plătească părţii civile BCD suma de 200 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul material nereparat şi suma de 8.000 lei cu titlul daune morale.

 Au fost obligaţi în solidar, inculpaţii BSD, CFM, FDA şi părţile responsabile civilmente AE,  BS şi CE (fostă B), să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud suma de 356 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile prilejuite de internarea părţii vătămate BCD, în unitatea medicală indicată. 

 S-a constatat că partea vătămată BIO nu s-a constituit parte civilă în cauză, deşi paguba nu i-a fost integral reparată, motiv pentru care s-a dispus confiscarea de la inculpatul TGI a sumei de 60 lei.

 S-a constatat că părţii civile, cumpărător de bună-credinţă MAC, nu i-a fost restituită suma de bani achitată cu titlu de preţ,  motiv pentru care s-a dispus confiscarea de la inculpatul TGI a sumei de 40 lei.

 S-a constatat că  părţile vătămate VC, PTI, SC L SRL Bistriţa reprezentată prin ILM, TRV, VAM, şi SC FD Bistriţa, reprezentată prin MLF nu s-au constituit parte civilă în cauză.

 S-a constatat că părţii civile cumpărător de bună-credinţă GR nu i-a fost restituită suma de bani achitată cu titlu de preţ (acesta nu a solicitat obligarea inculpatului în acest sens),  motiv pentru care s-a dispus confiscarea de la inculpatul BG a sumei de 80 lei.

 A fost obligat inculpatul TGI să plătească suma de 1.500 lei părţii civile BF, suma de 2400 lei părţii civile IE şi suma de 2000 lei părţii civile LA.

 Au fost obligaţi în solidar, inculpaţii BSD, TGI, OC, AM, precum şi părţile responsabile civilmente BA, BS şi CE (fostă B), să plătească părţii civile SC G PROD SRL, reprezentată prin GRM suma de 25.850 lei cu titlul de despăgubiri civile.

 Au fost obligaţi în solidar inculpaţii BSD, TGI, precum şi părţile responsabile civilmente BS şi CE (fostă B), să plătească suma de 250 lei părţii civile VR, cu titlu despăgubiri civile reprezentând prejudiciu rămas nereparat şi suma de 15 lei părţii civile cumpărător de bună-credinţă HD, reprezentând preţ achitat şi nerestituit.

 S-a respins acţiunea civilă formulată de SC AT A SA – Sucursala Bistriţa-Năsăud.

 S-a stabilit în favoarea avocatului CF suma de 1.200 lei cu titlul de onorarii avocaţiale pentru apărătorii din oficiu pentru inculpaţii FD, CFM, BSD.

 S-a stabilit în favoarea avocatului BEC, suma de 1.600 lei cu titlul de onorarii avocat desemnat din oficiu pentru inculpaţii OC, BG, AM, TGI.

 A fost obligat în solidar, pe inculpatul BSD şi părţile responsabile civilmente BS şi CE (fostă B),, să plătească statului suma de 1.600 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

 A fost obligat în solidar, inculpatul OC şi partea responsabilă civilmente BA să plătească statului suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

 A fost obligat în solidar, inculpatul CFM şi partea responsabilă civilmente AE, să plătească statului suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

 A fost obligat inculpatul AM, să plătească statului suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

 A fost obligat inculpatul BG, să plătească statului suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

 A fost obligat inculpatul FDA, să plătească statului suma de 900 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Partea vătămată BCD se afla în Bistriţa în cursul lunii februarie  în scopul de a desfăşura  diferite activităţi în calitate de muncitor necalificat în construcţii.

Partea vătămată s-a deplasat la Restaurantul A. situat în zona Gării, s-a aşezat la o masă şi a început să consume băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate.

 La un moment dat la masa  părţii vătămate s-a aşezat numitul  HM şi l-a întrebat dacă nu doreşte să întreţină relaţii sexuale cu o femeie în schimbul unei anumite sume de  bani. Partea vătămată a fost de acord, astfel că la masa acesteia a fost chemată minora VMI, care a venit însoţită de minorul LDI.

 Partea vătămată a comandat mai multe băuturi alcoolice şi răcoritoare cu care i-a cinstit pe cei care se aflau la masă, ocazie cu care VMI a observat că are bani asupra lui. Imediat aceasta a ieşit afară din local şi i-a spus inculpatului BSD despre acest lucru, hotărându-se împreună să-i sustragă banii părţii vătămate. VMI a intrat în localul respectiv  şi i-a comunicat despre acest lucru şi minorului LDI.

 Partea vătămată a început să negocieze cu VMI preţul serviciilor sexuale pe care aceasta urma să i le ofere, între timp LDI comunicând cu aceasta şi cu BSD în scopul de a sustrage bunuri de la partea vătămată.

 Inculpatul BSD şi cei doi minori au stabilit ca VMI să o atragă pe partea vătămată într-un loc mai ferit situat în zona Gării sub pretextul de a întreţine relaţii sexuale şi profitând de starea de ebrietate în care se afla partea vătămată, să-i sustragă banii pe care îi avea asupra sa. De asemene, aceştia au mai stabilit şi ca în caz că planul  nu ar fi reuşit, să intervină ei doi pentru a face acest lucru.

 La scurt timp după ce au pus la punct acest plan, VMI a chemat-o pe partea vătămată să întreţină relaţii sexuale, conducând-o în locul indicat de către LDI şi cerându-i acesteia suma de 20 lei, sumă pe care partea vătămată i-a dat-o.

 În timp VMI o conduce pe partea  vătămată la locul stabilit,  în zonă au apărut inculpaţii CFM şi FDA. LDI l-a întrebat  pe CFM dacă vrea să vină cu ei, iar în caz afirmativ dacă are curajul să ia un par de lemn pentru a o lovi pe partea vătămată în scopul sustragerii bunurilor pe care le avea asupra sa.

 CFM a fost de acord să-i însoţească pe cei doi şi să participe la activitatea infracţională, astfel că a luat parul din lemn şi s-a deplasat în urma acestora, ajungând cu toţii într-un loc de unde puteau să-i vadă pe VMI şi partea vătămată.

 Inculpatul FDA, după i s-au adus la cunoştinţă cele ce urmau să se întâmple, s-a aşezat pe o bancă situată în apropiere locului faptei pentru a asigura paza, ulterior avertizându-i pe inculpaţi că de ei se apropiau mai multe persoane.

 Datorită faptului că VMI nu a reuşit să o deposedeze pe partea vătămată de bani, le-a făcut semn inculpaţilor, iar aceştia au intervenit. Astfel, inculpatul BSD s-a deplasat la partea vătămată şi i-a aplicat mai multe lovituri  cu pumnii şi picioarele, imediat venind  şi minorul LDI care a început să-i aplice şi el mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. După ce i-au fost aplicate  primele lovituri părţii vătămate, VMI i-a sustras  acesteia portmoneul care conţinea acte şi suma de 1.150 lei, a luat banii, i-a ascuns în indispensabilii ei şi apoi a aruncat portmoneul. La un moment dat inculpatul BSD i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu piciorul  în zona capului, lucru care i-a produs acesteia pierderea cunoştinţei, după care a intenţionat să plece de acolo, însă mai înainte de a face acest lucru s-a întors şi i-a sustras părţii vătămate telefonul mobil marca Samsung cu carcasă de culoare neagră, după ce a fost îndemnat să facă acest lucru de către inculpatul FDA care asigura paza.

 La agresarea părţii vătămate de către inculpatul BSD şi LDI, inculpatul CFM a participat pasiv, în sensul că doar a asistat la actele de violenţă şi la sustragerea bunurilor părţii vătămate, însă în acest timp avea asupra sa parul din lemn pe care îl luase de la LDI pentru a-l folosi împotriva părţii vătămate şi pe care l-a aruncat după ce au încetat actele de violenţă.

 După ce partea vătămată a fost agresată şi i s-au furat bunurile, autorii s-au îndreptat spre gară, cu ei venind şi inculpatul FDA şi BM. Aceasta din urmă a întrebat-o pe VMI dacă a sustras banii de la partea vătămată şi deoarece răspunsul a fost negativ a controlat-o cu forţa şi a găsit banii ascunşi în indispensabilii acesteia.

 Pentru a păstra tăcerea cu privire la cele întâmplate BM a primit suma de 60 lei, după care a plecat, ulterior cheltuind această sumă la jocuri de noroc.

 Inculpatul CFM a primit suma de 7 lei, pentru că a participat la săvârşirea acestei infracţiuni, după care acesta a plecat înspre localitatea de domiciliu.

 Inculpaţii BSD şi FDA, împreună cu minorii VMI şi LDI au plecat împreună pe str. A. unde s-au oprit la un chioşc şi au consumat băuturi alcoolice şi răcoritoare şi unde a fost activată în telefonul sustras cartela SIM aparţinând inculpatului FDA acesta primind de la inculpatul BSD suma de 25 lei ca urmare a asigurării pazei. Ulterior, telefonul mobil a rămas în posesia inculpatului BSD, iar banii sustraşi au fost cheltuiţi de către aceştia pe mâncare şi băutură.

 La scurt timp autorii faptei au fost depistaţi de către organele de  poliţie şi conduşi la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa pentru cercetări.

 După ce şi-a revenit, partea vătămată a solicitat ajutorul Serviciului de Ambulanţă, fiind transportat la Spitalul Judeţean  Bistriţa-Năsăud – Secţia Urgenţe, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind prezentat spre control medicilor din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud. Cu această ocazie s-a dispus  efectuarea unei constatări  medico-legale, din raportul de constatare  medico-legală, rezultând faptul că partea vătămată a suferit leziuni care s-au putut produce în data de 24.08.2008 prin lovire cu corp dur, vindecabile  în 14-16 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei. De asemenea, s-a întocmit o planşă fotografică prin care se relevă leziunile suferite  de către partea vătămată.

 Prejudiciul creat părţii vătămate de către inculpaţi a fost de 600 lei din care s-au recuperat aproximativ 400 lei.

 Partea vătămată BCD a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 12.000 lei, sumă ce reprezintă cuantumul prejudiciului creat, cheltuieli de spitalizare şi daune morale, iar partea civilă Spitalul Judeţean Bistriţa s-a constituit parte civilă cu suma de 356 lei.

1. În noaptea de 5/6.04.2008 minorul VMF s-a deplasat pe Aleea G. unde era parcat autoturismul Daewo Cielo, cu numărul de înmatriculare … În autoturism, pe bancheta din spate se afla o cutie de carton în care era un motofierăstrău. Folosind o cheie potrivită, minorul VMF a deschis portiera autoturismului, a luat cutia şi s-a deplasat la Cofetăria Magnolia, unde-l aştepta inculpatul TGI, căruia i-a spus că a furat motofierăstrăul şi i-a cerut să-l ajute să-l vândă. Acesta a vândut motofierăstrăul unei persoane necunoscute cu o sumă pe care nu şi-o aminteşte (150 sau 200 lei) din care i-a dat 50 lei făptuitorului VMF. 

 2. În noaptea de 27/28.04.2008 inculpatul TGI s-a deplasat pe strada TV din Bistriţa unde a văzut autoutilitara marca Fiat Diablo, cu numărul de înmatriculare … Cu ajutorul unei şurubelniţe pe care o avea asupra sa, a forţat încuietoare uşii din spate  şi din interior a sustras o trusă de scule în care se aflau: maşină electrică de găurit, două rulete, catere, briceag,  şurubelniţe, piuliţe, patent, şuruburi, pistol pentru lipit, chei tubulare. Tot din autoturism a mai luat şi o pungă de plastic în care se aflau două acceptoare, o maşină de găurit cu acumulatori marca Bosch. Cu bunurile sustrase s-a deplasat la domiciliu. O parte din bunuri au fost înstrăinate martorului MAC, cu suma de 60 lei.  Acesta a înstrăinat mai departe maşina de filetat marca Bosch cu suma de 90 lei iar restul bunurilor au fost ridicate şi restituite părţii vătămate.

3. În noaptea de 29/30.04.2008 inculpatul TGI şi numitul MFn s-au deplasat pe strada VA, unde văzând autoutilitara marca Iveco-Deily cu numărul de înmatriculare … s-au hotărât să sustragă bunuri din interior. Astfel, inculpatul TGI a forţat uşa culisabilă din partea dreaptă şi în timp ce MF asigura paza a urcat în interior şi de pe bord a smuls un detector radar marca Cobra. Când a coborât a fost văzut de martorul ST care îi cunoştea pe amândoi, astfel că aceştia au fugit. Bunul a fost vândut martorului MAC cu suma de 40 lei, acesta necunoscând provenienţa acestuia. În cursul cercetărilor bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate PTI. 

 4. În noaptea de 05/06.05.2008 inculpatul TGI a văzut parcată pe strada P. rulota cu numărul de înmatriculare …, aparţinând părţii vătămate IE care avea un geam întredeschis. A forţat acest geam şi a pătruns în interior de unde a sustras două maşini de găurit electrice marca Bosch, un aparat electric de înşurubat-filetat, o trusă de chei de diferite mărimi, în valoare totală de 2.400 lei, pe care le-a vândut unor persoane necunoscute.

5. În noaptea de 13/14.05.2008 făptuitorul minor VMF a sustras, din autoturismul VW Golf cu numărul de înmatriculare ….., aparţinând părţii vătămate LA, parcat pe strada G., un buletin de identitate, în coperta căruia se afla permisul de conducere şi un card emis de B.C.R., bunuri pe care i le-a dat inculpatului TGI. Deoarece pe un bilet era trecut codul PIN al cardului, inculpatul a extras de pe card suma de 1.800 lei, după care a aruncat respectivele documente.

6. În data de 28.07.2008, în jurul orei  14, inculpatul TGI s-a întors la domiciliul său de pe str. D, nr.39. În curte a observat-o pe partea vătămată VC, care-l lovea pe fratele inculpatului, TFA. În aceste condiţii a luat un lemn din curtea comună în care aceştia locuiesc şi l-a lovit-o pe partea vătămată în zona capului şi  genunchiului drept, până când acesta din urmă a căzut jos.  Urmare loviturilor primite părţii vătămate i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-13 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.2118/I/a/552 din 30.07.2008.

 7. În noaptea de 17/18.08.2008 inculpatul TGI şi inculpatul minor OC s-au deplasat pe strada R. Aici s-au hotărât să sustragă bunuri dintr-un magazin aparţinând părţii vătămate S.C. L S.R.L. Bistriţa. Au escaladat amândoi gardul împrejmuitor şi s-au deplasat în spatele chioşcului, unde au încercat să deschidă o uşă, trăgând amândoi de ea. Nu au reuşit, fiind depistaţi de un echipaj de poliţie.

8. În cursul lunii august 2008 inculpatul TGI s-a întâlnit cu inculpatul AM în zona Staţiei C.F.R. Bistriţa-Nord, care i-a spus că ar putea sustrage bunuri din hotelul S.C. G Prodcom S.R.L., situat în apropierea gării. Au pătruns în subsolul clădirii şi apoi în camere unde au văzut că există diferite bunuri. În aceeaşi zi inculpatul TGI s-a întâlnit în zona gării cu inculpaţii minori OC şi BSD, deplasându-se toţi la subsolul hotelului. Au intrat apoi în sala de internet unde au luat păturile cu care erau acoperite calculatoarele şi au amenajat un culcuş, unde cei doi minori au dormit peste noapte.

A doua zi TGI, AM, OC şi BG, s-au întâlnit în zona gării. În jurul orei 19.30 aceştia s-au deplasat la hotelul aparţinând S.C. GPROD S.R.L. pentru a sustrage bunuri. În timp ce inculpatul BG asigura paza, ceilalţi învinuiţi au urcat la etajele clădirii, şi forţând încuietorile uşilor a două camere au dus la subsol mai multe bunuri, respectiv: televizoare, tacâmuri, pahare, lejerii de pat, frigidere, pături, prosoape, două cuptoare cu microunde, etc. 

 După terminarea operaţiunii arătate mai sus, la subsolul hotelului a venit şi inculpatul minor BSD. 

 Inculpatul AM s-a deplasat la staţia de taxi de lângă gară unde i-a solicitat martorului GM să-i transporte nişte bunuri din faţa hotelului, arătând că acestea provin din magazinul K. Martorul s-a deplasat la locul indicat de inculpat şi înainte de a efectua transportul a ajuns la o înţelegere cu inculpatul Adam Matei, prin care acesta urma să-i vândă mai multe bunuri, contra sumei de 100 lei. Astfel, martorul GM a cumpărat 7 seturi de tacâmuri, un set de 12 linguri, o oală şi un televizor marca Vestel. Aceste bunuri au fost recuperate în cursul cercetărilor şi au fost restituite părţii vătămate.

 După încheierea tranzacţiei inculpaţii au încărcat în taximetru alte bunuri sustrase, pe care le-au transportat într-o centrală termică situată lângă locuinţa inculpatului BG. Acesta din urmă a luat un calculator şi un televizor. Ulterior inculpatul BG a constatat că acel calculator era defect şi l-a aruncat. Televizorul i l-a luat AM şi l-a înstrăinat, aşa cum a făcut şi cu alte bunuri depozitate în centrala termică. S-a menţionat că inculpatul BG a primit suma de 100 lei de la AM, obţinuţi din vânzarea televizorului.

 A doua zi, inculpaţii TGI şi OC au luat din centrala termică un televizor marca Vestel, pe care l-au vândut martorei VDAA cu suma de 100 lei. Bunul a fost recuperat în cursul cercetărilor şi predat părţii vătămate. Inculpatul BG a vândut un televizor marca Vestel cumpărătorului de bună-credinţă GRM, contra sumei de 80 lei. Şi acest bun a fost recuperat şi predat părţii vătămate.  Cumpărătorul de bună-credinţă GRM s-a constituit parte civilă faţă de acest inculpat cu suma de 80 lei.

 De asemenea, inculpaţii TGI şi OC au vândut martorului DS două televizoare marca Vestel şi un covor persan, contra sumei de 80 lei. Bunurile nu au putut fi recuperate deoarece au fost înstrăinate ocazional de cumpărător la persoane neidentificate.

 În aceeaşi zi inculpatul TGI a luat legătura telefonic cu martorul BMV căruia i-a oferit spre vânzare mai multe bunuri, spunându-i că le-a primit din Germania. Fiind de acord să cumpere bunurile, cumpărătorul a venit în jurul orei 21.30 în municipiul Bistriţa, fiind însoţit de martorii PP şi NM. Inculpatul TGI i-a condus în apropierea hotelului şi împreună cu inculpaţii OC şi BSD au încărcat în autoutilitara cu care au venit cei trei arătaţi mai sus, mai multe bunuri, respectiv: două frigidere Arctic, două cuptoare cu microunde, seturi de prosoape, pahare, o cutie cu 4 contoare electrice, o cutie cu contoare pentru apă, o casă de marcat, un ventilator cu picior, scrumiere, un set de farfurii, 4 cearşafuri, 6 feţe de pernă şi un televizor marca Samsung. După ce au încărcat bunurile în autoutilitară, toţi cei arătaţi mai sus s-au deplasat la domiciliul martorului BMV din localitatea Dumbrava, comuna Livezile, unde au descărcat bunurile.

 În schimbul bunurilor arătate mai sus, inculpaţii au primit suma de 450 lei, urmând să mai primească 150 lei. Martorului BMV a vândut o parte din bunuri în pieţe, obţinând suma de 900 lei. O parte din bunurile arătate mai sus au fost recuperate şi restituite părţii vătămate.

 Prin fapta arătată mai sus a fost cauzat un prejudiciu total de 30.393 lei (23.783 lei – bunuri sustrase şi 6.610 lei – distrugeri provocate).

 Ca urmare a recuperării unor bunuri, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 25.850 lei.

 9. Începând cu luna iulie 2008 inculpatul minor BSD a întreţinut raporturi sexuale normale cu minora VAM în vârstă de 13 ani, cu acordul acesteia. Cu ocazia cercetărilor efectuate minora a fost prezentată medicului legist care, prin raportul de constatare medico-legală nr. 2559/II/c/23 din 18.09.2008, a concluzionat că partea vătămată VAM este virgină din punct de vedere anatomic, la data examinării. De asemenea s-a stabilit că aceasta prezintă un himen complezant, care permite desfăşurarea unui raport sexual fără deflorare şi că aceasta nu prezenta leziuni traumatice la data examinării. S-a mai stabilit şi faptul că partea vătămată prezintă o conformaţie psihosomatică corespunzătoare vârstei biologice de 12-13 ani. Inculpatul a recunoscut săvârşirea acestei fapte, arătând că a întreţinut raporturi sexuale cu minora.

1. În noaptea de 07/08.12.2008, inculpaţii BSD şi TGI s-au întâlnit în jurul orelor 24:00 în localul E situat în zona Gării din municipiul Bistriţa. După ce au stat o perioadă de timp în acel local, la un moment dat inc. TGI i-a propus inc. BSD să-l însoţească pentru a face rost de bani, fără a-i da mai multe amănunte, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord.

Deoarece inc. BSD era însoţit de prietena sa VAM, care însă nu a auzit planurile celor doi pentru că era în stare de ebrietate şi a adormit, cei doi inculpaţi s-au deplasat mai întâi pe str. G. Ş. nr. 8 pentru a o conduce pe aceasta la domiciliul ei, după care s-au deplasat pe str. V. A. unde TGI afirma că sunt beciuri din care pot sustrage bunuri.

Astfel, cei doi inculpaţi s-au oprit în faţa imobilului cu nr. 4 şi văzând că uşa de acces în scara blocului prevăzută cu interfon este deschisă, au intrat în beciul clădirii. Aici au spart lacătele a trei boxe, în prima dintre ele negăsind niciun bun, în cea aparţinând părţii vătămate TR găsind aproximativ 20 kg carne, 5 table de slănină, un set vase de bucătărie, un robot bucătărie, un prăjitor pâine, o cuctă şi 4 sticle cu ţuică, iar în cea aparţinând părţii vătămate VR găsind mai multe sticle cu ulei comestibil şi cu băuturi alcoolice, cafea, zahăr, suc şi produse de curăţat.

Inculpaţii au pus bunurile găsite într-un sac şi în două sacoşe de culoare închisă găsite în cele doua boxe.

Una dintre sacose  a fost scoasă afară din beciul imobilului şi ascunsă în spatele acestuia de către inc. BSD. Inculpatul TGI a transportat cealaltă sacoşă până aproape de casa scării unde a abandonat-o pentru a-l ajuta pe celalalt inculpa să iasă din scara blocului în siguranţă, urmând a se întoarce după aceasta şi după sacul rămas în beci.

Deoarece uşa de acces în scara blocului, prevăzută cu interfon, s-a blocat după ce inculpaţii au ieşit din scara blocului şi în zonă au apărut nişte locatari, inculpaţii nu au mai reuşit să scoată şi celelalte bunuri astfel că le-au abandonat, inclusiv sacoşa scoasă afară din bloc, şi au plecat acasă.

În dimineaţa zilei de 08.12.2008 inculpatul BSD s-a întors singur după geanta pe care a ascuns-o în spatele imobilului cu nr. 4 de pe str. V. A. şi a transportat-o pe str. G. Ş., nr. 8, unde locuieşte fără forme legale. Bunurile sustrase au fost împărţite între cei doi inculpaţi, cu excepţia sticlelor de ulei.

Ulterior, cei doi inculpaţi s-au deplasat având asupra lor sacoşa în care erau sticlele de ulei comestibil în zona gării din Mun. Bistriţa, iar în localul E le-au valorificat la preţul de 3 lei sticla martorelor DAG şi VM, banii obţinuţi folosindu-i în interes personal.

Prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei a fost în valoare de aproximativ 3.200 lei, din care s-au recuperat bunuri în valoare de aproximativ 2.700 lei.

Partea vătămată VR arată că nu a recuperat bunuri de aproximativ 250 lei, din prejudiciul total ce i-a fost creat şi prin urmare se constituie parte civilă în cauză cu această sumă.

Partea vătămată TRV a arătat că prejudiciul creat în dauna sa a fost recuperat în totalitate şi prin urmare nu se constituie parte civilă în cauză.

 2. În data de 12.12.2008 făptuitoarea minoră VAM împreună cu inculpatul BSD s-au deplasat în incinta complexului comercial W, iar după ce s-au plimbat un timp pe la magazinele aflate în clădirea respectivă au coborât la raioanele cu bijuterii şi tot de la magazinul aparţinând SC FD SRL BISTRIŢA făptuitoarea minoră a sustras două inele din argint, fără ca BSD să vadă acest lucru.

 După ce au ieşit din complexul comercial, VAM i-a arătat inculpatului BSD cele două inele sustrase aducându-i la cunoştinţă provenienţa acestora.

 Inculpatul a luat cele două inele sustrase de către făptuitoarea minoră şi împreună cu aceasta s-au deplasat la barul E unde au oferit spre vânzare cele două inele cumpărătoarei HD şi care a fost de acord să cumpere unul dintre inele cu suma de 15 lei fără să cunoască provenienţa acestuia. Inelul a fost ridicat de organele de poliţie  de la cumpărătoare. Celălalt inel a rămas la inculpatul BSD, fiind şi acesta ulterior ridicat de către organele de poliţie.

 Cumpărătoarea de bună-credinţă HD a arătat că se constituie parte civilă în cauză faţă de inculpat cu suma de 15 lei. 

Administratorul SC FD SRL BISTRIŢA a arătat că deoarece prejudiciul creat a fost recuperat parţial (144 lei) nu doreşte să se constituie parte civilă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii BSD, TGI şi BG, precum şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

Apelurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, astfel încât, în baza dispoziţiilor art.379 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală vor fi respinse ca atare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma  motivelor de apel invocate de cei trei inculpaţi, tribunalul constată că, în baza materialului probator administrat, prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt, a dat încadrări juridice corespunzătoare faptelor deduse judecăţii, a aplicat pedepse în limite legale  şi just individualizate, soluţionând temeinic şi legal şi latura civilă a cauzei.

În raport de cei trei inculpaţi este de observat că, deşi se află la o vârstă fragedă, inculpatul BSD fiind minor la data comiterii faptelor, aceştia au comis un număr mare de  acte antisociale (5 infracţiuni inculpatul BSD şi 6 infracţiuni inculpatul  TGI) caracterizate printr-un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul  BG are antecedente penale.

Gradul sporit de pericol social al inculpaţilor BSD şi TGI mai este relevat de perseverenţa infracţională a acestora, evidenţiată de faptul că aceştia au continuat să comită fapte de natură penală cu toate că erau cercetaţi pentru parte din faptele săvârşite, manifestând dispreţ pentru dispoziţiile legale încălcate  pentru normele şi valorile protejate prin acestea, dar şi indiferenţă pentru consecinţele faptelor lor.

Aceeaşi perseverenţă infracţională şi sfidare faţă de normele sociale se evidenţiază şi în raport cu inculpatul BG care a fost condamnat de alte trei ori pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat – comise în perioada minoratului – în prezent fiind judecat pentru alte fapte penale, concurente cu fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză.

Faţă de toate aceste împrejurări, tribunalul apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate, atât sub aspectul întinderii cât şi sub cel al modalităţii de executare, o reducere a acestora nefiind justificată. Dimpotrivă, în raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor dar şi de cele reale ale cauzei, se poate conchide că, prin diminuarea sancţiunilor aplicate nu s-ar mai realiza scopul pedepsei – ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a condamnaţilor – acela de a preveni săvârşirea de noi  infracţiuni, astfel cum este acesta definit în cuprinsul art.52 alin.2 Cod penal.

Pe de altă parte însă, apelul parchetului este întemeiat sub ambele aspecte invocate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.191 alin.2 Cod procedură penală, referitoare la plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare, „când sunt mai mulţi inculpaţi, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare”.

În ciuda acestui fapt, prima instanţă a omis să dispună obligarea inculpatului TGI la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu toate că i-a aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

Sub cel de-al doilea aspect este de observat că, în conformitate cu dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice  Judiciare, prelevarea probelor biologice de la  persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare.

Potrivit alin.2 al aceluiaşi text legal, prelevarea probelor biologice de la persoanele mai sus menţionate, se realizează la eliberarea din penitenciar.

Printre infracţiunile pentru care trebuie dispusă măsura prelevării probelor biologice – cuprinse în anexa la lege – se numără şi  infracţiunile de tâlhărie, prev. de art. 211 Cod penal (pentru care au fost condamnaţi, în diverse forme de participaţie, inculpaţii BSD, FDA, CFM) şi cea de raport sexual cu un minor, prev.de art.198 Cod penal (faptă pentru care a fost condamnat inculpatul BSD).

Din  economia textelor legale invocate rezultă că prelevarea probelor biologice trebuie dispusă în raport cu persoanele condamnate cu executarea  pedepsei în regim de detenţie deoarece, prelevarea acestor probe se face la eliberarea din penitenciar (art.7 alin.2 din lege).

În cauză, dintre cei trei inculpaţi condamnaţi pentru infracţiunile prev. de art. 211 Cod penal şi art. 198 Cod penal, doar inculpaţii BSD şi FDA au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate, faţă de inculpatul CFM făcându-se aplicarea dispoziţiilor art.81 şi urm. Cod penal, referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În consecinţă, în raport de cele mai sus menţionate, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. ”a” Cod procedură penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa va fi admis, hotărârea atacată va fi desfiinţată în parte, sub aspectul aplicării dispoziţiilor Legii nr.76/2008 şi cel al cheltuielilor judiciare şi rejudecând în aceste limite, în baza dispoziţiilor art.7 din actul normativ mai sus menţionat se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii FDA şi BSD.

Totodată, se va dispune obligarea inculpatului TGI la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare la fond , în favoarea statului, din care suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu.

În cauză se va menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţii BSD şi TGI, iar în baza dispoziţiilor art.88 Cod penal se va deduce din pedepsele aplicare reţinerea de 24 de ore, din data de 25.08.2008 faţă de inculpatul BSD, precum şi reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 23.01.2009, la zi, faţă de ambii inculpaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, constatând însă că nu există şi alte  temeiuri pentru desfiinţarea hotărârii atacate.

Ca urmare, celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate vor fi menţinute.