Plangerea contraventionala

Sentinţă civilă 1374 din 18.05.2010


INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 189/2010 la 05.03.2010, petenta S.C. F S.R.L. B a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu organul constatator  Inspectoratul teritorial de munca V (ITM V), sa dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria VS nr. 16.02.2010. In subsidiar, petenta a solicitat inlocuirea amenzii cu avertisment.

In motivarea plangerii petenta a aratat ca verificarea s-a facut in lipsa persoanei abilitate de a da relatii si date reale privind societatea, respectiv administratorul societatii. Petenta a mai aratat ca la ora controlului in societate se afla DD, o cunostinta care il inlocuia pe RC, unul dintre cei doi salariati ai unitatii, care fusese invoit. In ceea ce priveste registrul de evidenta al salariatilor in format electronic, petenta a aratat ca cel care putea face dovada existentei lui era contrabilul, care tine evidenta societatii, insa nici acesta nu era prezent. Petenta a mai aratat ca procesul verbal este lovit de nulitate pentru nerespectarea prevederilor art. 16 si art. 19 din O.G. nr. 2/2001, deoarece a fost incheiat in lipsa reprezentantului legal al societatii si nu au fost indeplinite obligatiile de a asigura prezenta a cel putin un martor, iar consemnarea din procesul verbal in sensul ca persoanele de fata la incheierea procesului verbal au calitatea de agenti constatatori este tendentioasa, daca se are in vedere locul incheierii „Municipiul B”.

In drept au fost invocate prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

La dosarul cauzei a fost atasata procesul-verbal seria VS nr. 16.02.2010 (f. 4-6).

Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar in baza art. 15 lit. i) din Legea 146/1997.

La data de 08.04.2010, organul constatator a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale. Intimatul a aratat ca in urma controlului s-a constatat ca o persoana, DD, desfasura activitate pentru societatea petenta fara a avea incheiat in forma scrisa contract individual de munca. Intimatul a mai aratat ca verificarea a continuat si in data de 16.02.2010 la sediul punctului de lucru la ITM B si s-au constatat mai multe deficiente. Organul constatator a mai precizat ca motivele de nulitate invocate de petenta sunt nefondate deoarece s-a consemnat in procesul verbal motivul lipsei martorului.

In drept, intimatul a invocat Codul Muncii, H.G. nr. 161/2006, O.G. nr. 2/2001, Codul de proc. civ.

La intampinare, organul constatator a atasat inscrisuri (f. 11-21).

La data de 18.05.2010 petenta a depus concluzii scrise.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul-verbal seria VS nr.X, incheiat in data de 16.02.2010, petenta a fost sanctionata cu sanctiunea avertismentului, cu amenda contraventionala de 3000 lei si cu amenda contraventionala de 2000 lei pentru savarsirea contraventiilor prevazute si sanctionate de art. 276 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, art. 276 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 53/2003, art. 276 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 53/2003 si art. 8 alin. 1 lit. ) din H.G. nr. 161/2006.

Contraventiile au constat in faptul ca la punctul de lucru al societatii a fost depistata o persoana ca desfasura activitate fara a avea incheiat contract individual de munca, petenta nu a respectat prevederile legale cu privire la munca suplimentara si cu privire la acordarea repausului saptamanal de 2 zile consecutiv si in faptul ca petenta nu a infiintat Registrul general de evidenta al salariatilor in format electronic.

Pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la munca suplimentara si cu privire la acordarea repausului saptamanal de 2 zile consecutiv petenta a fost sanctionata cu avertisment.

Pentru contraventia prevazuta de art. art. 276 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 a fost aplicata amenda contraventionala de 3000 lei, iar pentru faptul ca nu a infiintat Registrul general de evidenta al salariatilor in format electronic societatea a fost amendata cu 2000 lei.

Plangerea contraventionala formulata vizeaza amenda contraventionala in cuantum total de 5000 lei.

Procedand la verificarea legalitatii procesului verbal contestat, in conformitate cu dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor imperative ale  art. 17 din acelasi act normativ.

In ceea ce priveste motivele de nulitate invocate de petenta, instanta nu le va retine pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

In primul rand, instanta subliniaza ca exceptia de nulitate invocata de petenta nu va fi retinuta si solutionata ca veritabila exceptie deoarece, exceptiile procesuale vizeaza neregularitati procedurale privitoare la compunerea instantei, competenta acesteia ori la actele de procedura sau lipsuri referitoare la dreptul material la actiune, si prin invocarea lor se urmareste, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii. In cauza, motivele de nulitate invocate de petenta nu privesc procedura, ci vizeaza aspecte de drept material si au in vedere fondul plangerii, prin invocarea lor petenta urmarind sa obtina anularea procesului verbal. Desi petenta a invocat motivele de nulitate pe cale de exceptie, instanta apreciaza ca nu este vorba de veritabile exceptii procesuale ci de aparari de fond formulate de petenta pentru a motiva anularea procesului verbal de contraventie.

Instanta apreciaza ca nefondat motivul de nulitate referitor la incalcarea art. 19 din O.G. nr. 2/2001, deoarece in procesul verbal este consemnat motivul pentru care a fost incheiat in lipsa unui martor, respectiv faptul ca persoanele prezente aveau calitatea de agent constatator, astfel ca au fost respectate prevederile art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, in procesul verbal este consemnat faptul ca a fost incheiat la sediul ITM, astfel ca mentiunea din procesul verbal este justificata.

Lipsa obiectiunilor din cuprinsul procesului verbal de contraventie poate atrage sanctiunea nulitatii relative, iar pentru ca aceasta sanctiune sa fie incidenta petenta trebuia sa faca dovada vatamarii pe care a suferit-o ca urmare a acestei omisiuni si care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului verbal, dovada care nu a fost facuta in cauza. De altfel, aceasta nulitate a fost acoperita prin introducerea plangerii contraventionale, in cadrul careia petenta a putut indica toate motivele de nulitate si netemeinicie ale procesului verbal. In conditiile in care procesul verbal s-a incheiat in lipsa reprezentantului petentul nu a existat posibilitatea fizica pentru organul constatator de a-i aduce la cunostinta acestuia dreptul de a face obiectiuni.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contraventie, instanta are in vedere probele administrate in cauza.

In ceea ce priveste sanctiunea aplicata petentei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 276 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, instanta are in vedere inscrisurile depuse la dosar.

Declaratia scrisa data de DD in prezenta inspectorilor ITM contrazice apararile formulate de petenta. In aceasta declaratie DD arata ca a fost angajat de societate la data de 01.01.2010 pe postul de barman ospatar.

Astfel, nu poate fi retinuta apararea petentei in sensul ca aceasta persoana inlocuia un alt angajat.

Desi lucra pentru societate de mai bine de o luna, acestui angajat nu i s-a intocmit contract de munca in forma scrisa, fiind astfel incalcate prevederile art. 276 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003.

Faptul ca angajatul a declarat ca se afla in perioada de proba nu este de natura de a o exonera de raspundere pe petenta, deoarece potrivit art. 31 alin. 5 din legea nr. 53/2003, pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.

Avand in vedere aspectele retinute mai sus, instanta apreciaza ca petenta se face vinovata de savarsirea contraventiei prevazute de art. 276 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003.

In ceea ce priveste sanctiunea aplicata petentei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 8 alin. 1 lit. ) din H.G. nr. 161/2006, instanta are in vedere faptul ca petenta nu a depus nici un inscris doveditor al apararilor sale.

In plangerea formulata petenta a invocat faptul ca cel care putea face dovada existentei Registrului electronic de evidenta a salariatilor era contabilul societatii, care nu a fost prezent la control.

Cu toate aceste, petenta nu a depus la dosar nici o dovada a faptului ca a infiintat acest registru si ca a efectuat inregistrarile referitoare la contractele de munca ale angajatilor sai.

Pe de alta parte din verificarile facute de inspectorii ITM a rezultat ca in evidenta acestei institutii nu figureaza registrul electronic al societatii petente, deci a fost incalcat art. 8 alin. 1 lit. ) din H.G. nr. 161/2006.

Avand in vedere aceste aspecte, instanta apreciaza ca petenta se face vinovata de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa.

In ceea ce priveste proportionalitatea pedepselor cu abaterile retinute, instanta constata ca amenzile aplicate sunt in cuantumul minim prevazut de lege, iar pentru doua abateri a fost aplicata sanctiunea avertismentului. Avand in vedere ca in urma controlului au fost depistate mai multe nereguli la legislatia din domeniul relatiilor de munca in activitatea petentei, aspect care rezulta din procesul verbal de control (f. 17), si doar pentru o parte din acestea a primit sanctiuni, instanta apreciaza ca agentul constatator a avut in vedere prevederile art. 21 din O.G. nr. 2/2001, aplicand sanctiuni proportionale cu gradul de pericol social al faptelor.

Din aceste motive, instanta va respinge plangerea formulata de petenta impotriva procesului verbal de constare a contraventiei seria VS nr. 16.02.2010 incheiat de catre Inspectoratul teritorial de munca V, ca nefondata.

1