Plângere împotriva solutiei de netrimitere în judecata a procurorului. Accident rutier soldat cu decesul partii vatamate minore. Consecintele solutionarii cauzei în prima instanta de catre un alt complet decât cel specializat în solutionarea cauzelor...

Decizie 822 din 17.09.2007


Prin sentinta penala nr.2704/15.12.2006 pronuntata de Judecatoria  Constanta în dosarul penal nr.1847/212/2006, a fost respinsa plângerea formulata de petentul P.M. împotriva ordonantei nr. 6195/P/2004 din 25.08.2006 a Parchetului  de pe lânga Judecatoria Constanta, ca nefondata.

S-a mentinut solutia din ordonanta atacata.

In temeiul art.192 al.2 Cod pr.penala, a fost obligat petentul P.M. la plata catre stat a sumei de 20 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunta susmentionata sentinta penala, prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin ordonanta  nr 6195/P/2004 din 25.08.2006 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta s-a dispus scoaterea de sub urmarire  penala a învinuitului A.A.S. pentru  infractiunea  prev de art 178 alin 1,2 cod penal, întrucât  exista o cauza care înlatura caracterul penal al faptei.

Împotriva acestei rezolutii petentul P.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, plângere ce a fost respinsa ca nefondata prin rezolutia nr. 1805/II/2/2006 din 31.10.2006.

In aceste conditii  petentul a formulat plângere la instanta potrivit  disp art 278/1 cod pr penala.

Examinând actele si lucrarile  dosarului de urmarire penala instanta a constatata ca solutia dispusa de procuror  prin rezolutia nr 6195/P/2004 din 25.08.2006 este legala si temeinica, urmând a fi mentinuta ca atare,pentru urmatoarele considerente :

Rapoartele de expertiza tehnica auto efectuate în cauza de catre expertii M.S. si N.I.  sunt în vadita  contradictie cu celelalte probe  administrate în cauza, asa încât în mod corect procurorul a înlaturat concluziile  acestora.

De asemenea, în mod corect a fost înlaturata si declaratia martorului H.I. cu privire la faptul ca victima s-a aflat pe acostament în premomentul producerii accidentului, având în vedere faptul ca pe acostament nu au fost identificate urme ale autovehiculului condus de catre învinuit, urmele de frânare descoperite la fata locului, precum si pozitionarea avariilor suferite de autovehiculul implicat în accident.

Raportul de expertiza întocmit de C.G. si cel al Laboratorului Interjudetean de Expertize  Criminalistice confirma faptul ca victima se afla pe carosabil în momentul  producerii accidentului .

In ceea ce priveste  culpa învinuitului A.A.S., prima instanta a retinut concluziile expertizelor efectuate de C.G. si Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice, a apreciat ca acesta a circulat regulamentar, iar în conditiile concrete ale derularii evenimentelor nu putea evita producerea  accidentului.

Astfel, potrivit expertizelor efectuate învinuitul circula cu o viteza de aproximativ 70 Km/h( valorile stabilite de experti sunt cuprinse între 67 - 72,99 Km/h), ceea ce  înseamna cu 20Km/h mai putin decât viteza maxima admisa pre sectorul de drum respectiv.

Învinuitul s-a angajat în depasirea unui  alt autovehicul ce circula  în fata sa, iar în timpul efectuarii  acestei manevre este "orbitz" de luminile unei masini ce circul din sens  opus( prezenta autovehiculului  ce circula  din sens opus este  confirmata de toti martorii audiati în cauza).

In aceste împrejurari, învinuitul initiaza manevra de revenire pe banda sa, moment în care loveste victima P.B., care circula pe carosabil si a carui prezenta nu a fost  sesizata de învinuit, din  motivul aratat mai sus, si nici de conducatorul vehiculului depasit de învinuit.

Potrivit expertizelor efectuare de C.G. si Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice, aparitia  starii de pericol a fost determinata de prezenta pe carosabil a victimei, care cel mai probabil intentiona sa traverseze  strada, iar  învinuitul nu putea evita producerea accidentului, deoarece timpul necesar pentru oprirea autovehiculului era mai mare decât timpul de care a dispus pentru luarea acestei masuri.

In consecinta, în mod corect  procurorul a apreciat  interventia unei împrejurari fortuite , constând în comportamentul imprevizibil al victimei, care  nu putea fi prevazut de catre  învinuit.

Sustinerile petentului potrivit cu care învinuitul -  cunoscator  al zonei, trebuia sa prevada ca pe carosabil se pot  deplasa pietoni, nu  au putut fi retinute având în vedere  ca din  probele administrate a rezultat ca în zona respectiva  exista  acostament, iar potrivit art 205 al.2 din H.G. nr.85/2003, de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, în vigoare la data producerii accidentului, în afara localitatilor pietonul trebuie sa circule pe potecile laterale sau pe acostamentele  drumurilor publice si numai în lipsa acestora, pe marginea din stânga a partii carosabile în sensul lui de mers.

Nu s-a putut retine nici faptul ca învinuitul nu a avut  un comportament  preventiv, în sensul de a adapta  viteaza la conditiile de drum, astfel cum prevad  disp.art. 48 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, câta vreme viteza cu care  acesta se deplasa era mult sub limita maxima admisa de lege.

Fata de cele expuse, instanta a apreciat ca solutia de scoatere de sub urmarire  penala a învinuitului A.A.S. pentru  infractiunea prev de art.178 alin. 1, 2 Cod penal este legala si temeinica, întrucât în  cauza exista o cauza  care înlatura caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit.

In consecinta, prima instanta a respins ca nefondata plângerea  formulata de petentul P.M. împotriva rezolutiei nr 6195/P/2004 emisa  la 25.08.2006 de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta.

Împotriva sentintei penale nr.2704/15.12.2006 pronuntata de Judecatoria Constanta, în termen legal, a declarat recurs petentul P.M.

În sustinerea recursului petentul a aratat ca hotarârea atacata este nula în raport de relatiile solicitate de la Judecatoria Constanta, impunându-se casarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi solutionata de complet specializat în solutionarea cauzelor cu minori, având în vedere ca infractiunea care face obiectul cauzei a fost savârsita asupra unei persoane minore iar decesul a intervenit în urma accidentului de circulatie.

Examinând legalitatea si temeinicia recursului, instanta constata urmatoarele :

În urma relatiilor solicitate de catre  instanta de recurs, referitoare la completul de judecata care a pronuntat sentinta penala nr.2704/15.12.2006, judecatoria a comunicat urmatoarele : dosarul penal 1847/212/2006 având ca obiect plângerea împotriva rezolutiei procurorului a fost repartizat în sistem aleatoriu completului penal P1, complet care nu este specializat în solutionarea cauzelor cu minori.

La înregistrarea dosarului pe rolul instantei nu s-au avut în vedere repartizarea acestuia la completul specializat întrucât în cauza nici una dintre parti nu era minora. Infractiunea ce face obiectul cauzei a fost savârsita asupra unei persoane minore, însa scopul urmarit de legiuitor prin înfiintarea completelor specializate este acela al ocrotirii intereselor legale ale minorului, interese care au încetat sa existe odata cu decesul victimei.

Potrivit art.371 din Legea nr.247/2005, care a modificat art.40 din Legea nr.304/2004, completele si sectiile specializate pentru minori si familie, precum si tribunalele specializate pentru minori su familie judeca atât infractiunile savârsite de minori cât si infractiunile savârsite asupra minorilor.

Din lecturarea acestui text de lege se poate observa ca legiuitorul nu a facut decât distinctia între calitatea de minor atribuita subiectului activ sau pasiv al infractiunii, nu si între situatiile în care minorul este în viata sau decedat, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Ar fi excesiv sa interpretam vointa legiuitorului, în sensul ca a înteles sa protejeze din punct de vedere procedural doar pe minorul în viata, situatie în care s-ar pune problema echitatii.

Întrucât prima instanta a solutionat cauza cu ignorarea art.371 din Legea nr.247/2004, se impune a se admite recursul si a se trimite cauza la prima instanta, Judecatoria Constanta, pentru a solutiona cauza cu respectarea acestor dispozitii.

În baza art. 192 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramâne în sarcina acestuia.

Opinie separata la decizia penala nr.822/17.09.2007

a Tribunalului Constanta

Contrar punctului de vedere exprimat prin opinia majoritara, consideram ca recursul trebuia respins ca nefondat, neputându-se retine existenta unor elemente de nelegalitate sau netemeinicie ale sentintei penale atacate, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.40 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciara, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005, completele si sectiile specializate pentru minori si familie, precum si tribunalele specializate în aceasta materie judeca infractiunile savârsite de catre minori si infractiunile savârsite asupra minorilor.

Textul trebuie interpretat din punct de vedere rational, ca referindu-se la acele cauze în care, datorita specificului acestora, se impune ocrotirea minorilor împotriva oricaror consecinte negative decurgând din procedurile judiciare, fapt ce impune abordarea diferita a cercetarii judecatoresti si o pregatire speciala a magistratului.

Necesitatea specializarii judecatorului în acest gen de cauze decurge din faptul ca persoanele înzestrate cu aptitudinea de a întelege inculpatii sau partile vatamate minore trebuie atent selectionate dintre acei magistrati care dovedesc reale aptitudini de apreciere asupra starii psiho-fizice a minorului si de a alege, dintre masurile prevazute de lege, pe cele mai adecvate în atingerea scopului prevazut de lege.

Prin urmare, participarea altor judecatori la instrumentarea acestor cauze se poate rasfrânge în mod negativ asupra bunei desfasurari a procesului penal, astfel încât sanctiunea care intervine este aceea a nulitatii absolute prevazuta de art.197 alin.2 Cod de procedura penala, ca urmare a nesocotirii normelor referitoare la compunerea instantei.

Interpretând prin metoda teleologica dispozitiile art.40 din Legea nr.304/2004, rezulta ca în acele cazuri în care nu putem vorbi despre necesitatea respectarii garantiilor procesuale instituite în favoarea minorului, textul de lege sufera o nuantare cât priveste aplicarea sa, motiv pentru care apreciem ca nu se poate retine o nulitate a hotarârii pronuntate.

Asa fiind, în situatii, cum este cea de fata, în care infractiunea a avut ca rezultat moartea minorului, nu se pune problema de a asigura judecarea cauzei de un complet specializat, întrucât interesul ocrotit a încetat a fiinta.

Mai mult decat atât, dispozitiile art.40 din Legea nr.304/2004 trebuie corelate cu cele ale art.483 Cod de procedura penala, deoarece numai cauzele cu inculpati minori se judeca de judecatori anume desemnati, potrivit legii, ceea ce înseamna ca în solutionarea cauzelor cu parti vatamate minore, trebuie facuta o distinctie logica, dupa cum exista sau nu un interes ce se impune a fi protejat, fie si în conditiile în care legea nu cuprinde o asemenea diferentiere.

Iata de ce, în lumina celor de mai sus, apreciem ca motivul de recurs întemeiat pe încalcarea prevederilor art.40 din Legea de organizare judiciara nu putea atrage casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.

Pe fondul cauzei, asa cum am aratat la începutul expunerii, consideram ca recursul urma a fi respins ca nefondat, situatia de fapt retinuta de catre prima instanta fiind în mod corect stabilita, iar solutia adoptata de catre procuror fiind legala si temeinica.

Sub acest aspect, în mod corect s-au retinut concluziile expertizelor efectuate de C.G. si Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice, prin care se apreciaza ca faptuitorul a circulat regulamentar, iar în conditiile concrete ale derularii evenimentelor nu putea evita producerea accidentului.

Astfel, potrivit expertizelor efectuate, învinuitul circula cu o viteza de aproximativ 70 km/h (valorile stabilite de experti sunt cuprinse între 67 - 72,99 km/h), ceea ce înseamna cu 20 km/h mai putin decât viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv.

De asemenea, s-a apreciat ca, în efectuarea manevrei de depasire, aparitia starii de pericol a fost determinata de prezenta pe carosabil a victimei, care cel mai probabil intentiona sa traverseze strada, iar învinuitul nu putea evita producerea accidentului, deoarece timpul necesar pentru oprirea autovehiculului era mai mare decât timpul de care a dispus pentru luarea acestei masuri.

Mai mult, din probele administrate a rezultat ca în zona respectiva exista acostament, iar potrivit art.205 alin.2 din H.G. nr.85/2003 de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, în vigoare la data producerii accidentului, în afara localitatilor pietonul trebuie sa circule pe potecile laterale sau pe acostamentele drumurilor publice si numai în lipsa acestora, pe marginea din stânga partii carosabile în sensul lui de mers.

În legatura cu acest aspect, în mod corect a fost înlaturata declaratia martorului H.I., cu privire la faptul ca victima s-a aflat pe acostament în premomentul producerii accidentului, având în vedere faptul ca pe acostament nu au fost identificate urme ale autovehiculului condus de catre învinuit.

De altfel, raportul de expertiza întocmit de C.G. si cel al Laboratorului Interjudetean de Expertize Criminalistice confirma faptul ca victima se afla pe carosabil în momentul producerii accidentului.

Nu se poate retine nici faptul ca învinuitul nu a avut un comportament preventiv, în sensul de a adapta viteza la conditiile de drum, astfel cum prevad dispozitiile art.48 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, câta vreme viteza cu care acesta se deplasa era mult sub limita maxima admisa de lege.

Pe cale de consecinta, este incontestabila aparitia unui eveniment neprevazut în cursul efectuarii manevrei de catre conducatorul auto, eveniment asimilat cazului fortuit, constând în comportamentul imprudent al victimei, ce justifica solutia de netrimitere în judecata.

Ca atare, solutia pe care ne-o însusim era aceea de respingere a recursului, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cpp, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

 Red.jud.C.C

6