Chiar dacă, interpretat literal, textul de lege (64 din Legea nr. 18/1991) nu se referă expres la situaţia de fapt concretă din speţă, instanţa apreciază că, pentru identitate de raţiune, în baza acestui text de lege, în cazul în care comisia locală ...

Sentinţă civilă 2335 din 10.12.2010


Chiar daca, interpretat literal, textul de lege (64 din Legea nr. 18/1991) nu se refera expres la situatia de fapt concreta din speta, instanta apreciaza ca, pentru identitate de ratiune, în baza acestui text de lege, în cazul în care comisia locala de fond funciar refuza sa procedeze la întocmirea documentatiei premergatoare emiterii titlului de proprietate, persoana nemultumita poate face plângere la instanta de judecata, cu atât mai mult cu cât deja exista o hotarâre a unei instante prin care comisiile au fost obligate la emiterea titlului de proprietate.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bals la data de 21.09.2010 sub nr. 2618/184/2010 reclamantii O I si O Elena le-au chemat în judecata pe intimatele Comisia Locala  de Aplicare a Legilor Fondului Funciar G si Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Olt, solicitând modificarea titlului de proprietate nr. 15922/52 din 11.02.1999 în sensul completarii acestuia cu suprafata de 2080 mp în intravilanul comunei G.

În motivarea actiunii reclamantii au aratat ca titlul de proprietate aratat a fost emis pentru o suprafata totala de 2 ha si 1800 mp, din care 3353 mp teren situat în intravilanul comunei G, în mod legal si în conformitate cu registrele agricole din perioada 1959-1963 si cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de autorul comun al reclamantilor, decedat între timp.

Au mai aratat reclamantii ca prin sentinta civila nr. 48/16.01.2006 a Judecatoriei Bals s-a dispus scoaterea din titlu a unei suprafete de 2080 mp situate în intravilanul comunei B (actualmente G), în T 123, P 12, si adaugarea acesteia pe titlul altei persoane, reclamantii ramânând în deficit cu aceasta suprafata.

În drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 18/1991. 

Pentru dovedirea actiunii reclamantii au depus la dosar, în copie, titlul de proprietate nr. 15922/52 din 11.02.1999, sentinta civila nr. 48/16.01.2006 a Judecatoriei Bals, filele din registrul agricol pe anii 1959-1963 pe numele autoarei O G. M, certificat de nastere pe numele O I, certificat de casatorie pe numele O P si O Elena, certificat de deces pe numele O P.

Cererea reclamantilor este scutita de taxa de timbru.

Fiind legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare si nici nu si-au trimis reprezentantii legali în fata instantei. Totusi, Comisia Locala  de Aplicare a Legilor Fondului Funciar G, prin adresa nr. 2476/29.09.2010 a aratat ca nu detine toate documentele premergatoare emiterii titlului de proprietate atacat, acestea aflându-se la Primaria Comunei B. A mai aratat ca nu poate completa suprafata de teren din titlul de proprietate nr. 15922/52 din 11.02.1999 cu suprafata de 2080 mp asa cum solicita reclamantii. A depus la dosar copii de pe filele din registrul agricol pe anii 1959-1963 pe numele autoarei O G. M si anexa 3 la Legea nr. 18/1991. Prin adresa nr. 2854/10.11.2010 intimata a comunicat faptul ca nu detine rezerva de teren intravilan, iar prin adresa nr. 3106/07.12.2010 a comunicat faptul ca a stabilit ca reclamantii sa primeasca teren extravilan în T 14, în suprafata de 2080 mp, categoria de folosinta arabil.

La solicitarea instantei, Comisia Locala  de Aplicare a Legilor Fondului Funciar B a trimis la dosar copii de pe cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor formulata de numitii O Ilie si O P si anexa 2a la Legea nr. 18/1991.

La data de 11.11.2010 a formulat cerere de interventie în interes propriu numitul O Ilie, cerere care a fost respinsa ca inadmisibila prin încheierea din data de 12.11.2010, cu motivarea aratata în respectiva încheiere.

La termenul din data de 26.11.2010 reclamantii, prin avocat, si-au precizat actiunea aratând ca obiectul acesteia este reprezentat de plângere împotriva refuzului Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar G de a proceda la emiterea titlului de proprietate.

În cauza a fost încuviintata si administrata proba cu înscrisurile aflate la dosar, fiind atasat si dosarul nr. 3197/2005 al Judecatoriei Bals.

 Analizând ansamblul actelor aflate la dosar instanta retine urmatoarele:

Reclamantii sunt mostenitorii autorului O P, decedat ulterior emiterii titlului de proprietate nr. 15922/52 din 11.02.1999, dupa cum reiese din actele de stare civila aflate la dosar (filele 38-39).

În data de 11.02.1999 intimata Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Olt a emis pe numele autorului O P, în calitate de mostenitor al defunctei O M, titlul de proprietate cu numarul 15922/52, pentru o suprafata totala de 2,18 ha situata în comuna B, satul Brosteni, jud. Olt. Aceeasi intimata a emis la data de 17.05.2001 titlul de proprietate nr. 15959/13 pe numele O Ilie, pentru suprafata totala de 2,75 ha pe raza aceleiasi localitati.

Ulterior, prin sentinta civila nr. 48/16.01.2006 a Judecatoriei Bals (filele 6-7) s-a dispus anularea celor doua titluri de proprietate aratate si emiterea altor titluri de proprietate, cu înscrierea suprafetei de 2080 mp din T 123, P 12 din titlul de proprietate emis pe numele autorului O P, în titlul de proprietate care se va emite pe numele O Ilie.

Dupa pronuntarea sentintei aratate intimatele nu s-au conformat dispozitiilor acesteia si nu au procedat la emiterea titlurilor de proprietate asa cum a dispus instanta.

 Din copia filelor din registrul agricol pe anii 1959-1963 pe numele autoarei O G. M (fila 8) reiese ca aceasta detinea în proprietate o suprafata de 2,18 ha, aceeasi suprafata impunându-se sa se regaseasca si pe titlul de proprietate emis pe numele mostenitorului acesteia O P.

Fata de împrejurarile de fapt retinute, instanta constata ca devin aplicabile dispozitiile art. 64 din Legea nr. 18/1991, în conformitate cu care, în situatia în care comisia locala refuza înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiva în posesie, persoana nemultumita poate face plângere la instanta în a carei raza este situat terenul. Chiar daca, interpretat literal, textul de lege (64 din Legea nr. 18/1991) nu se refera expres la situatia de fapt concreta din speta, instanta apreciaza ca, pentru identitate de ratiune, în baza acestui text de lege, în cazul în care comisia locala de fond funciar refuza sa procedeze la întocmirea documentatiei premergatoare emiterii titlului de proprietate, persoana nemultumita poate face plângere la instanta de judecata, cu atât mai mult cu cât deja exista o hotarâre a unei instante prin care comisiile au fost obligate la emiterea titlului de proprietate.

Instanta arata ca, în cazul de fata, fiind vorba de executarea unei sentinte judecatoresti, devin incidente garantiile prevazute de dispozitiile art. 6 din Conventia Europeana  a Drepturilor Omului, Curtea de la Strasbourg pronuntându-se deja în acest sens. Astfel, în cauza Tacea c. României din 29 septembrie 2005, în paragraful 26 Curtea a aratat ca neglijenta autoritatilor de a se conforma, într-un termen rezonabil, unei hotarâri definitive poate antrena o încalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie, mai ales atunci când obligatia de a executa hotarârea în cauza revine unei autoritati administrative.

În ceea ce priveste termenul de introducere a plângerii, instanta arata ca, data fiind pasivitatea comisiei locale, care nu a comunicat, printr-una din modalitatile prevazute de lege, refuzul de a pune în aplicare dispozitiile sentintei civile nr. 48/16.01.2006 a Judecatoriei Bals, persoana nemultumita poate face plângere oricând, neputându-se pune problema tardivitatii plângerii sale.

În lumina considerentelor expuse, vazând si raspunsul comunicat de catre intimata Comisia Locala  de Aplicare a Legilor Fondului Funciar G prin adresa nr. 3106/07.12.2010, instanta urmeaza sa admita plângerea reclamantilor si sa oblige intimata Comisia Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar G sa procedeze la întocmirea documentatiei premergatoare emiterii titlului de proprietate în favoarea autorului O P, pentru o suprafata totala de 2,18 ha, în care sa se includa si suprafata de 2080 mp teren, situat în extravilan, în tarlaua 14, în respectarea dispozitiilor sentintei civile nr. 48/16.01.2006 a Judecatoriei Bals. Totodata, va obliga intimata Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Olt ca dupa întocmirea documentatiei aratate de catre intimata Comisia Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar G sa procedeze la eliberarea titlului de proprietate catre reclamanti.

Vazând si dispozitiile art. 274 C.proc.civ., instanta va lua act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Data publicarii pe site: 02.06.2011