Contestaţie în anulare

Sentinţă penală 378 din 20.06.2012


Sentinta penala nr.378

Data : 20.06.2012

Autor: Ivan Popa Daniela

Domeniu asociat: Contestaţie în anulare

Asupra contestaţiei în anulare de faţa:

Prin cererea adresata acestei instanţe si înregistrata sub nr. 2608/105/2012 contestatoarea SC I.cu sediul în com. C.sat I. judeţul Prahova prin reprezentant D.M. domiciliat în P. str. C. nr. 21,  judeţul P., a formulat contestaţie în anulare  împotriva  deciziei penale nr. 821/13.10.2010 pronunţată de T.P. prin care a fost respins recursul formulat  recurenta petenta  S. A. I. SA prin reprezentant D.M.  împotriva  sentintei penale nr.76/21 mai 2010 a Judecătoriei Mizil, ca nefondat.

Contestatorul  nu a arătat în concret cazurile de contestaţie în anulare pe care isi întemeiază cererea, făcând referiri la fondul cauzei.

Instanta  a dispus ataşarea dosarului nr. 6388/105/2010 al J. M. fiind depusa la dosar si copia deciziei penale nr. 821/13.10.2010 pronuntata de T. P. in  dosarul nr. 2376/259/2009, prin care s-a respins recursul formulata de recurenta împotriva sentinţei penale nr. 76/21mai 2010 a J. M.

Analizând în conformitate cu disp.art. 391 al.1. c.p.p. admisibilitatea în principiu a contestaţiei  în anulare, tribunalul constată următoarele :

Prin sentinţa penala nr. 76/21.05.2010 a J. M. în baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a) C.proc.penala a respins plângerea  formulată de de petenta S.A. I., cu sediul în  comuna C. sat I., judeţul P.  împotriva făptuitorilor B.V.,  domiciliată în comuna C. sat I., jud. P.,  O.V. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  N. N. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  I.G. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,G. I., domiciliat în comuna C. sat I., jud. P., D. I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., P. I., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., E. A., domiciliat în comuna C. jud. P., T.I. domiciliat în comuna C., jud. P.,  J. F., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P. , C.M. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., D. T., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., S.M., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., O.I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  P. V., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  M.L., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., I. G., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  S. I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., G. A., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  A.D. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  N. I.G. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  O. P., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., N.E., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., M. F., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  M.G., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  O. T., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., G. I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., D.I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  T. D., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  O. G., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., C. S., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  A. D. I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. Prahova, M. C., domiciliat în com.C., sat I., jud. P., E. M., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P.,  I.P.,  domiciliat în comuna C., jud. P.,  S. G. domiciliat în comuna C., sat V., jud. P., M. V. , domiciliată în comuna C., jud. P., I. D. I. domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., N. E., domiciliat în comuna C., jud. P.,  N. C., domiciliat în comuna C., jud. P.,  O. G., domiciliat în comuna C., sat I., jud. P., T. M., domiciliată în comuna A., sat M., jud. Prahova, ca nefondată.

Petenta a fost obligată  la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

A fost menţinută soluţia dispusa prin rezoluţia atacata.

In baza art.192 alin.2 C.proc.penală a fost obligata petenta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul D. M., solicitand  admiterea recursului si casarea hotărârii pronunţata de prima instanţa.

Petenta nu a  arătat motivele de fapt sau de drept pentru care solicita admiterea recursului.

Prin decizia penală nr 821/13.10.2010 s-a respins  recursul  formulat de recurenta petenta S.A.I. împotriva s.p. nr. 76/21.05.2010 a J. M., ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei.

Împotriva acestei decizii contestatoarea S.A.I. SA, prin reprezentant D. M., a formulat contestaţie în anulare, iar  T.P. prin decizia penala nr.871/28 dec.2011 pronunţată a respins ca nefondata contestaţia în anulare formulata de contestatoarea S.A. I. SA, fiind obligata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa aceasta decizie, tribunalul a constatat că motivele pe care se sprijină aceasta contestaţie nu se regăsesc în niciunul dintre cele prev. de disp.art. 386 c.p.p. ,iar in sprijinul contestaţiei nu s-a depus la doar si nici nu s-a invocat dovezi care sa conducă instanţa la admiterea contestaţiei în anulare formulate.

Astfel, in privinţa cazurilor prev. de art. 386 lit.a si b c.p.p. se constata ca petenta a fost legal citată pentru termenul când s-a judecat cauza in recurs (citaţia fiind semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, fila 16 ds. recurs) astfel încât existenta cazurilor de  contestaţie în anulare , prevăzute de aceste texte de lege nu se regăsesc în cauza, întrucât nu se poate pune problema ca procedura de citare a parţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de instanţa  de recurs nu ar fi fost îndeplinita, iar partea ar fi fost in imposibilitatea de a se prezenta, ori de a încunoştinţa instanţa despre aceasta împiedicare.

Totodată, în cauza nu se pune problema existentei a doua hotărâri definitive pentru aceiaşi fapta, iar la dosar nu exista cauze de încetare a procesului penal, aşa cum prevăd disp.art. 386 lit.c. c.p.p., acest lucru nefiind nici posibil din moment ce obiectul cauzei îl formează o plângere în condiţiile prev. de art. 278/1 al.1. c.p.p.

De asemenea, în cauza nu exista nici cazul prev. de art. 386 lit.e. c.p.p., întrucât fata de obiectul spetei, si anume, o plângere exercitata in condiţiile art. 278/1 al.1. c.p.p.nu se pune problema audierii inculpatului , ascultarea intimaţilor nefiind obligatorie in astfel de cazuri, recursul judecându-se numai pe baza probelor existente la dosar si a înscrisurilor noi depuse in recurs.

Constatând ca în cauza motivele pe care se întemeiază contestaţia în  anulare formulata de societatea petenta nu se regăsesc în acelea prevăzute de disp.art. 386 lit .a-e c.p.p., tribunalul a respins contestaţia în anulare formulata de contestatoarea S A I. împotriva deciziei penale nr. 821/13.10.2010 pronunţată de T.P. ca nefondata.

Potrivit disp. art. 386 C.p.p., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împrejurare; c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f-i1 C.p.p., cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. 1 c.p.p.

În cauză ipotezele legale prevăzute de acest text nu se regăsesc.

Astfel, lit. a din art. 386 C.p.p. prevede lipsa de procedură pentru termenul la care s-a judecat recursul.

Recursul s-a judecat în cauză la termenul din data de 13.10.2010, pentru când procedura de citare  a recurentei petente  a fost îndeplinita în mod legal.Nu este incident nici cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 C.p.p. lit. b, care prevede ipoteza imposibilităţii de prezentare şi de înştiinţare a instanţei.

În privinţa cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. c c.p.p., acesta presupune o judecată pe fond, în care există o acţiune penală pusă în mişcare, or obiectul dosarului nr.2376/259/2009 l-a constituit o plângere împotriva soluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C.p.p., în care practic nici nu se putea pronunţa soluţia încetării procesului penal.

De asemenea, nici cazurile de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. d şi e nu sunt incidente în cauză, nu s-au pronunţat două hotărâri definitive împotriva unei persoane pentru aceeaşi faptă iar legea nu prevede obligativitatea ascultării părţilor în cadrul procedurii prev. de art. 2781 C.p.p.

De altfel, contestatoarea nu a indicat  în concret nici un motiv de contestaţie în anulare, iar împotriva aceleiaşi decizii nr.821/13.10.2010 a T. P.a mai formulat o contestaţie în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. 6388/105/2010 al acestei instanţe, contestaţie în anulare ce a fost respinsă ca nefondată prin decizia penala nr. 871/28.dec.2011.

Faţă de considerentele expuse, întrucât contestaţia în anulare nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute de lege, tribunalul urmează să o respingă, ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. 2 c.p.p., contestatorul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

1