Insolvenţă.Cerere de antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei în baza art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006 respinsă ca nefondată.

Art.138 din Legea nr.85/2006 – circumscrie limitat situaţiile în care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană fizică ajuns în insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această stare.

Fapta ce se impută pârâtei este cea prev.  de art.138 lit. d.

Textele indicate precizează că judecătorul sindic poate să dispună ca o parte a pasivului debitoarei ajunsă în stare de insolvenţă să fie suportat de membrii organelor de supraveghere sau conducere dacă:

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu lege

Pe de altă parte, potrivit art.1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârşirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârşite faptele ilicite expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a – g din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolvenţă a debitorului prin faptele expre şi limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, şi anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvenţă, faptă care să se încadreze în cel puţin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile şi culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.

Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceştia au săvârşit cel puţin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor respective, precum şi legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi ajungerea debitorului în situaţia încetării de plăţi.

Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege presupune existenţa unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-şi realiza creanţele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/ conducere sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvenţă, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile băneşti disponibile.

Raportul cauzal are în vedere legătura dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea 85/2006 şi ajungerea debitorului persoană juridică în stare de insolvenţă.

Prejudiciul se produce direct în patrimoniul debitorului persoană juridică şi indirect în patrimoniul creditorilor acestuia şi constă în aceea că patrimoniul debitorului se caracterizează printr-o insuficienţă a fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Ca atare, este necesar să se dovedească în mod ferm raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe dintre faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 şi prejudiciu care constă în aducerea în insolvenţă a patrimoniului debitorului şi nu doar a unei simple împrejurări care a favorizat apariţia insolvenţei.

Răspunderea administratorilor în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este instituită pentru faptele enumerate limitativ de art. 138 din lege şi numai în situaţia în care persoanele interesate fac dovada existenţei raporturilor de cauzalitate între fapta administratorului şi prejudiciu.

Doctrina românească a ajuns la concluzia că răspunderea pentru insuficienţa activului poate fi angajată numai dacă acest prejudiciu a rezultat direct din greşeala de gestiune, iar la încetarea plăţilor societăţii a contribuit şi administratorul prin faptele sale culpabile.

Existenţa raportului de cauzalitate între culpa(greşeala de gestiune a administratorului), starea de încetare de plăţi a societăţii şi lipsa unei părţi din activ, trebuie astfel dovedită în faţa judecătorului, nefiind prezumată.

În speţă, lichidat jud. nu a administrat niciun  fel de dovezi din care să rezulte existenţa raportului de cauzalitate între culpa pârâtelor, ca administratori de fapt ai societăţii debitoare şi starea de încetare de plăţi a societăţii, în cererea de antrenare a răspunderii acestora creditoarea invocând doar dispoziţiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 fără însă a argumenta şi a proba vreuna dintre faptele incriminate de textele de lege ca fiind săvârşite de pârâţi.

Prin urmare, cum din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă fapte culpabile, prin care s-a ajuns la starea de insolvenţă, nefiind dovedită culpa directă a acestora la incapacitatea de plată, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Funcţie de aceste considerente judecătorul sindic urmează a respinge cererea, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare