pretenţii
Analizând actele dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:
Prin acţiunea adresata Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 21.03.2007 reclamanta SC Farmec SRL Agenţia de Paza Top Guard a chemat in judecata pe pârâta SC TPSUT Mehedinţi solicitând obligarea acestei la plata contravalorii serviciilor prestate si a penalităţilor aferente.
Prin sentinţa nr. 392/C/26 iunie 2007 Judecătoria Dr.Tr.Severin a respins acţiunea ca prematur formulată deoarece nu parcursese procedura prealabilă a concilierii directe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta care a fost soluţionat de Tribunalul Mehedinţi prin decizia nr.100/R/COM/20.11.2007 prin care a admis recursul, a casat sentinţa si a trimis cauza spre rejudecare Judecătorii Dr.Tr.Severin, reţinând ca reclamanta parcursese procedura concilierii directe.
Instanţa reţine ca intre părţi s-a încheiat contractul nr. 17/01.02.2001 prin care reclamanta se obliga sa presteze pârâtei servicii de asigurarea a pazei patrimoniului beneficiarei, conform planului de paza întocmit de prestator împreuna cu beneficiarul si avizat de Inspectoratul de Politie a judeţului Mehedinţi. In schimbul acestor servicii prestate pârâta s-a obligat sa plătească un tarif de 0,53 USD/oră/post, achitaţi in termen de 10 zile de la data prezentării facturii de către prestator.
Reclamanta a emis factura nr. 6602351 din 31.01.2004 pentru serviciile prestate in luna ianuarie 2004, iar pentru serviciile prestate in perioada 01.02.2004-19.02.2004 a emis factura fiscala nr. 6602400/20.02.2004, ambele facturi fiind acceptate la plata.
Conform art. 969 C.civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.”, iar art. 1073 C.civ. prevede ca „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”
Instanţa apreciază ca acţiunea formulata de reclamant este întemeiata deoarece a prestat servicii de paza pârâtei, îndeplinindu-si obligaţiile contractuale, fără insa ca pârâta să-şi îndeplinească obligaţia corelativa de a plăti contravaloarea acestor servicii. In ceea ce priveşte excepţia neexecutării obligaţiilor contractuale invocata de pârâta, instanţa nu o poate retine deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite de practica, si anume condiţia ca sa existe o neexecutare a obligaţiilor, chiar parţiala dar suficient de importanta din partea reclamantei. Din actele aflate la dosar reiese ca furtul a fost săvârşit intr-o noapte de către un fost angajat al reclamantei in timpul sau liber, ulterior nemaifiind astfel de incidente pentru a considera ca este îndeplinita condiţia menţionata mai sus. De altfel, prin semnarea facturilor fiscale emise de către reclamanta după ce fapta a fost săvârşita, pârâta a acceptat implicit ca aceasta si-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
In ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, instanţa retine ca prin decizia nr. 100/R/COM/20.11.2007 s-a stabilit ca prin introducerea somaţii de plata de către reclamanta s-a îndeplinit procedura concilierii directe, motiv pentru care urmează ca aceasta excepţie sa fie respinsa.
In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, instanţa retine ca cursul prescripţiei a fost întrerupt prin introducerea somaţiei de plata de către reclamanta, motiv pentru care urmează a respinge aceasta excepţie.
Având in vedere aceste considerente, instanţa apreciază întemeiata acţiunea formulata de către reclamanta, urmând a o admite si a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 13192,88 lei reprezentând c/valoare servicii prestate si 22310,62 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Văzând si dispoziţiile art. 274 C.pr.civ, pârâta fiind in culpa procesuala urmează a fi obligata la plata cheltuielilor de judecata suportate de reclamanta – taxa timbru, timbru judiciar, onorariu avocat.
Tribunalul Satu Mare
Acţiune în restituire plata nedatorată efectuată în baza unui contract de achiziţie publica. Prejudiciu constatat de Curtea de Conturi
Curtea de Apel Iași
Legea nr. 10/2001. Acţiune în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Notificare soluţionată anterior adoptării Legii nr. 247/2005. Admisibilitate
Curtea de Apel Târgu Mureș
Plata despăgubirilor civile în cazul infracţiunii de tăinuire
Tribunalul București
Sentinta Civila
Judecătoria Mediaș
Cheltuieli de judecată pretinse prin acţiune separată