Analiza elementelor răspunderii civile delictuale

Sentinţă civilă 3775 din 08.09.2011


  

         Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. --- la data de 02.05.2011, reclamanţii O. A.  şi G. C.  în contradictoriu pârâtul M. D., au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa sa dispună obligarea paratului la plata către reclamanţi a sumei de 1375,00 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta acestuia după cum urmează: suma de 375 lei reclamantului O. N. A. si suma de 1000 lei reclamantului G. C. C..

În motivarea cererii, reclamantul O. A., a arătat ca, in data de 13 octombrie 2010, ca urmare a unei declaraţii abuzive data de către paratul M. D. in fata organului de cercetare penala din cadrul IPJ Mehedinţi – Serviciul Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase, cum ca in data de 10.10.2010 l-ar fi văzut pe un fond de vanatoare pe fiul reclamantului, O. A.  respectiv O. A. împreuna cu reclamantul G. C. C. având fiecare asupra lor armele de vanatoare ale reclamantului susmenţionat, i s-au ridicat acestuia din domiciliu de către organele de politie permisul de vanatoare, permisul de arma, armele de vanatoare precum si muniţia.

La dosarul cauzei au fost ataşate, in copie: permis de arma seria -----, CI O. A., permis de vanatoare seria nr. ---, carnet de membru O. A., declaraţie O. A., plic comunicare, adresa nr.----, adresa nr. ----, chitanţele nr. -----, nr.---, nr. ----, comunicare soluţie din 17.02.2011 dosar nr. ------, ordonanţa din 16.02.2011 pronunţata in dosar nr. -----, proces verbal încheiat la data de 06.04.2011, autorizaţie de vanatoare colectiva tip B, proces verbal pentru instruire, participare la vanatoare, recoltarea vânatului, proces verbal încheiat la data de ----, adresa nr. ------, CI si certificat de naştere G. C., sentinţa civila nr. pronunţata de Judecătoria Drobeta Turnu Severin in dosar nr. ----, decizia civila nr. -----pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosar nr. -------, chitanţe.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 Cod civil.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. ------ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, având un număr de 35 file.

Paratul M.D.a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că nu a săvârşit pretinsa faptă ilicită, solicitând obligarea reclamanţilor la plata  cheltuielilor de judecata determinate de prezentarea sa la instanţă.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 115 Cpc.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 167 alin. 1 c.p.civ., a încuviinţat pentru părţi administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosar, cuprinzând şi actele îndeplinite în dosarul nr. ------ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin şi cu martorul T. M. D., apreciindu-le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.

Analizând cererea reclamanţilor prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză şi văzând dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine  următoarele:

La data de 08.02.2010, prin rezoluţia dispusă în dosarul de urmărire penală nr. -----) s-a dispus începerea urmăririi penale privind pe reclamantul G. C-. şi pe O. Ş. A., fiul reclamantului O. A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 138 din Legea 295/2004 rap. la art. 279 alin. 1 c.p.

Anterior, organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, cu referire la săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni cu arme şi muniţii şi respectiv vânătoarea fără autorizaţie legală, potrivit fişei infracţiunii sesizate (----------), coroborat cu procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 13.10.2010 (f.5).

Pe parcursul urmării penale, au fost audiate mai multe persoane, printre care şi pârâtul M. D. (f.7).

La finalul cercetărilor, prin ordonanţa din data de 16.02.2011 (f.35 ------0) a fost infirmată rezoluţia de începere a urmăririi penale, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de cele două persoane mai sus menţionate.

Aşadar, instanţa constată că afirmaţia reclamanţilor, în sensul că temeiul cercetărilor penale pornite în cauză a constat într-o declaraţie dată de pârât în faţa organelor de urmărire penală este neîntemeiată, întrucât organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, potrivit art. 221 c.p.pen.

Instanţa reţine că potrivit art. 998 coroborat cu art. 999 c.civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, care de principiu trebuie întrunite cumulativ sunt fapta ilicită, prejudiciul (moral sau material), vinovăţia şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, iar în lipsa unui singur element al răspunderii, aceasta nu poate fi reţinută.

În speţă, instanţa constată că reclamanţii nu au făcut dovada pretinsei fapte ilicite comise de pârât în condiţiile impuse de art. 1169 c.civ., potrivit cu care cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, atâta timp cât sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut din oficiu, iar în data de 13.10.2010 au fost audiate în calitate de martori si alte persoane (A. M. – f.6 şi M. D.– f.9), care au relatat aceleaşi aspecte cu cele învederate de pârât.

Aşadar, în condiţiile în care instanţa reţine că lipseşte fapta ilicită, element obligatoriu al răspunderii civile delictuale, pe cale de consecinţă urmează a respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE  : 

 

Respinge ca neîntemeiată acţiunea în pretenţii  formulată de reclamanţii O. A.  şi G. C., ambii domiciliaţi in ----------- în contradictoriu pârâtul M. D., domiciliat in -----------..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2011.