Stabilire program vizitare minor

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect – stabilire program vizitare minor – formulată de reclamantul G.C.M. în contradictoriu cu pârâta B.R.I.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat A.E. pentru reclamantul care lipseşte, pârâta asistată de avocat N.L. şi martorul U.G. – propus de pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care :

În temeiul art. 186-192 Cod procedură civilă, a fost audiat martorul U.G. – propus de pârâtă, depoziţia acestuia fiind consmenată într-un proces verbal separat, care a fost ataşat la fila 40 dosar.

Întrebate fiind, părţile arată că nu mai au de formulat alte cereri.

În temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă introdus prin Legea 202/2010, instanţa pune în discuţie competenţa sa generală, materială şi teritorială în soluţionarea cauzei.

Părţile prezente nu invocă excepţii privind aceste competenţe.

În temeiul art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 5 Cod procedură civilă instanţa se consideră competentă să soluţioneze cauza, din punct de vedere : general, material şi teritorial, după care :

Nemaifiind excepţii de invocat, cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa constată procesul în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Învocând temeiurile art.14,16 din Legea 272/2004, ale art. 98,99 şi 43 din Codul Familiei, şi faptul că reclamantul şi-a asumat răspunderea pentru creşterea şi educarea copilului în sensul că nu a întârziat niciodată plata pensiei de întreţinere, acesta dorind ca şi în continuare să se implice mai mult în acest sens, apărătoarea reclamantului – avocat A.E. – solicită admiterea acţiunii – aşa cum a fost formulată, respectiv stabilirea în favoarea sa, a dreptului de a lua copilul la locuinţa sa, conform programului expus şi prezentat în cererea de chemare în judecată.

Apărătoarea pârâtei – avocat N.L. – precizează că este de acord cu admiterea în parte a acţiunii, nu aşa cum a fost formulată întrucât aceasta porneşte de la o premisă eronată, respectiv concluziile reclamantului potrivit cărora, pârâta i-ar fi interzis să viziteze minorul, fapt neadevărat, întrucât pârâta nu s-a opus niciodată ca reclamantul să-şi vadă copilul.

Mai mult, consideră momentul ales de reclamant pentru a formula o astfel de acţiune ca fiind absolut neprielnic, dată fiind vârsta minorului şi legătura acestuia cu reclamantul - care, până la promovarea acţiunii a manifestat dezinteres aproape total faţă de copil, astfel încât în acest moment nu se poate spune că între ei ar exista o legătură propriu-zisă de ataşament.

Astfel, recunoscând dreptul reclamantului de a menţine legătura şi de a se implica concret în creşterea şi educarea copilului, aceeaşi apărătoare apreciază că acesta poate fi exercitat, deocamdată, prin vizitarea copilului la domiciliul unde locuieşte, şi bineînţeles, în prezenţa mamei.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. – pune concluzii de admitere a acţiunii.

După deliberare,

I N S T A N Ţ A 

Asupra cauzei de faţă, constată că :

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 3342/227/2011 din 01 noiembrie 2011, reclamantul G.C.M. a chemat în judecată pe pârâta B.R.I. – pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţată, să i se permită să aibă legături personale cu minorul născut din relaţia de căsătorie cu pârâta, în sensul stabilirii unui drept de vizitare.

În fapt, arată că s-a căsătorit cu pârâta la data de 10.09.2006, căsătoria fiind înregistrată la Starea Civilă din cadrul Primăriei Municipiului F., judeţul S. sub nr. 198 din aceeaşi dată, ulterior, părţile divorţând, prin Sentinţa Civilă nr. 960/07 mai 2009 pronunţată în dosarul cu nr. 3179/227/2008 al Judecătoriei . căsătoria dintre părţi a fost desfăcută, copilul născut în timpul căsătoriei – I.Ş. (ns.la 03.10.2006) fiind încredinţat spre creştere şi educare mamei, iar reclamantul obligat la plata în favoarea minorului, a unei pensii de întreţinere lunară.

Menţionează că după pronunţarea divorţului, a rupt legătura cu fosta soţie, nu însă şi cu minorul, legătură pe care doreşte să o păstreze prin vizitarea şi luarea minorului pentru perioade scurte de timp, la locuinţa şi a bunicilor paterni.

Precizează că a încercat să ia legătura cu minorul însă întâmpină dificultăţi din partea pârâtei despre care a auzit că ar fi călătorit împreună cu minorul în Italia, fără acordul său în calitate de tată.

Susţine că minorul este afectiv legat de el, întrebând-o pe mama sa de el şi consideră că legăturile cu familia sa sunt necesare copilului pentru creşterea educarea şi dezvoltarea sa armonioasa, conferindu-i acestuia siguranţă şi stabilitate emoţională, în sensul că nu este diferit de ceilalţi copii cu părinţi şi bunici  şi că aparţine unei familii care îl doreşte şi îl iubeşte şi pe care se poate baza.

Solicită ca legăturile cu minorul să-i fie încuviinţate astfel : luarea copilului de la grădiniţă sau locuinţa mamei, o dată la 2 săptămâni, în week-end, de vineri ora 16,00 până luni dimineaţa ora 9,00 când îl va duce la grădiniţa cu program prelungit sau la locuinţa mamei sale (în timpul vacanţei şcolare); luarea minorului în perioada vacanţei de vară pentru o lună de zile integral, în perioada vacanţei de iarnă pentru una sau 2 săptămâni în care să fie inclusă Sărbătoarea de Crăciun ori cea a Anului Nou, la alegerea mamei şi minorului şi în perioada vacanţei de primăvară pentru o săptămână; precum şi posibilitatea de a-l însoţi pe minor, cu acordul acestuia, la stomatolog, controale medicale regulate la 6 luni sau măcar o dată pe an.

În drept, a invocat prevederile art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, în care sunt recunoscute dreptul la respectarea vieţii de familie care presupune în mod primordial,dreptul de a menţine legături personale cu copilul, invocând în acest sens speţe internaţionale, în materie, dispoziţiile art. 14 şi 16 alin.2 din Legea 272/2004 şi cele art. 97, 98 alin.1 şi 43 alin. 3 din Codul Familiei.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 7-10) şi a solicitat admiterea probei testimonială cu M.A. şi U.G.

Prin întâmpinarea depusă la dosar (filele 23-25), pârâta a arătat că este acord cu admiterea în parte a acţiunii, în sensul de a i se încuviinţa reclamantului să aibă legături personale cu minorul I.Ş., prin vizitarea acestuia la domiciliul ei.

În fapt, pârâta nu contestată dreptul reclamantului de a întreţine legături personale cu minorul rezultat din căsătoria lor, însă apreciază că în raport cu stadiul actual al relaţiilor dintre tată şi fiu şi în raport şi de interesul superior al minorului, acest drept se impune a fi exercitat prin vizitarea minorului la domiciliul sau actual iar nu prin luarea copilului la domiciliul reclamantului pe diferite perioade de timp.

În speţă, luarea minorului la domiciliul actual al reclamantului nu corespunde interesului superior al copilului, existând motive temeinice de natură a crea suspiciunea ca această măsură ar putea periclita dezvoltarea minorului care are vârsta de numai 4 ani şi 5 luni iar de la data naşterea sa şi până în acest moment, pârâta este cea care împreună cu bunicii materni, s-a ocupat în exclusivitate de creşterea şi educarea minorului, reclamantul neimplicându-se în nici un mod în această activitate nici măcar în perioada convieţuirii dintre părţi.

În acest context şi având în vedere că la data despărţirii de reclamant, minorul avea o vârstă fragedă, şi că după separarea părţilor, reclamantul nu a manifestat nici o preocupare pentru a se apropia de copil şi a-i câştiga afecţiunea, minorul aproape ca nu-1 cunoaşte ca fiind tatăl său, dând dovadă de reticenţă şi chiar de teamă în relaţia cu acesta.

Mai mult, urmare a celor constatate, recomandarea psihologului vizează evitarea situaţiilor tensionate sau conflictuale la care ar putea fi expus copilul, păstrarea climatului pozitiv de creştere şi educare oferit de mamă şi bunicii materni, fără schimbarea mediului actual de îngrijire pentru perioade mai îndelungate, precum şi vizitarea copilului de către tată la domiciliul minorului, tocmai pentru a se preîntâmpina manifestările emoţionale negative.

Deosebit de cele mai sus expuse, reclamanta a mai precizat că minorul fiind  îngrijit doar de ea şi părinţii ei, întrucât acesta a locuit în permanenţă cu ea, după despărţirea de reclamant, minorul s-a adaptat unui anumit mediu şi anturaj, dezvoltând sentimente puternice de ataşament faţă de mamă şi bunicii materni, în prezenţa cărora se simte în siguranţă.

Astfel, luarea copilului la reclamant pe diferite perioade de timp ar fi de natură să îl destabilizeze din punct de vedere emoţional şi să-i inducă sentimente de instabilitate socio-familială sau de insecuritate, ca urmare a despărţirii de persoanele pe care le cunoaşte şi în preajma cărora se simte în siguranţă.

De asemenea, arată că mai trebuie avut în vedere că relaţia fireasca dintre tata şi copil nu s-a putut stabili şi dezvolta nu din cauza atitudinii mamei – susţinere fără temei a reclamantului – ci datorită dezinteresului manifestat de acesta, care nu a efectuat decât câteva vizite sporadice la domiciliul minorului şi care nu a depus nici o diligenţă pentru a se apropia de copil şi a-i câştiga afecţiunea şi încrederea.

În final, pârâta învederează faptul ca reclamantul nu are o locuinţă stabilă, acesta locuind într-un apartament închiriat în Municipiul S., nefiind în această situaţie, în măsură să ofere copilului un mediu stabil şi sigur de îngrijire.

Fără a nega necesitatea întreţinerii şi dezvoltării relaţiilor dintre reclamant şi minor, solicită ca instanţa să reţină ca legăturile lor personale se pot realiza în mod optim, cel puţin pentru început, prin vizitarea copilului la domiciliul său actual, sens în care, susţine pârâta, că şi-a exprimat permanent disponibilitatea de a permite efectuarea unor astfel de vizite, urmând ca, în măsura în care reclamantul va reuşi să câştige încrederea şi afecţiunea copilului şi să deprindă aptitudinile necesare pentru a-1 îngriji, programul de vizită să fie modificat în aşa fel încât să fie respectat atât dreptul tatălui de a întreţine nestingherit relaţii cu fiul sau, cât şi interesul superior al copilului.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 26-28) şi a solicitat admiterea probei testimoniale cu R.A. şi G.A., precum şi efectuarea unei anchete sociale la locuinţa actuală a reclamantului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Părţile au fost căsătorite iar prin sentinţa civilă nr. 960/7 mai 2009, pronunţată în dosarul cu nr. 3179/227/2008 al Judecătoriei F., această căsătorie a fost desfăcută, minorul I.Ş. (născut la data de 3 octombrie 2006) fiind  încredinţat spre creştere şi educare - mamei.

Conform art.2 al din Legea 272/2004 al (2)  Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal, iar conform al.(3) „Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

Totodată în art. 14 al. (1) al aceluiaşi act normativ se prevede dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care acesta a dezvoltat legături de ataşament.

Nu în ultimul rând instanţa apreciază că cererea reclamantului este în acord cu art.8 din Convenţia europeană a drepturilor omului intitulat „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” care prevede în paragraful 1 că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie …”.

În speţă de faţă, legătura strânsă dintre reclamant şi copilul său constituie „viaţă de familie ”în accepţiunea convenţiei, chiar dacă părţile în calitate de părinţi ai copilului nu mai locuiesc împreună.

Stabilirea unui program de vizitare a minorului numai la domiciliul pârâtei şi în prezenţa acesteia, nu este de natură să asigure realizarea unei relaţii afective între tată şi copil.

Nerecunoscând dreptul tatălui de a avea legături personale fireşti cu minorul, limitându-i programul de vizitare la câteva ore şi în prezenţa celuilalt părinte, s-ar face doar aplicare formală a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei.

Pe de altă parte nu s-a făcut dovada faptului că stabilirea unui program prin luarea copilului la domiciliul tatălui ar pune în pericol dezvoltarea acestuia.

Mai mult decât atât, din cuprinsul referatului de evaluare psihologică coroborat şi cu declaraţia martorului U.G., reiese că minorul îl denumeşte pe tată” nenea”.

În acest context, este firesc să se realizeze o relaţie bazată pe afecţiune între tată şi copil astfel încât să poată fi depăşite şi barierele de comunicare.

Nu se poate asigura intimitatea necesară relaţiei dintre copil şi reclamant, cu atât mai mult cu cât minorul a pierdut obişnuinţa relaţiei cu tatăl său, presupunându-se, prin reluarea comunicării, chiar într-un cadru minimal, să se recupereze pe cât posibil firescul acesteia.

Impunerea vizitelor în domiciliul pârâtei ar presupune că relaţia trebuie să se desfăşoare sub supravegherea mamei,  dispoziţia de limitare în acest mod a dreptului fiind contrară finalităţii măsurii. De asemenea, impunerea vizitelor în domiciliul pârâtei ar conduce la apariţia unor tensiuni ce nu pot fi în beneficiul consolidării relaţiei dintre tată şi copil.

 În speţă, minorul, care nu a împlinit încă vârsta de 5 ani, nu este obişnuit să stea perioade mari de timp cu tatăl lui astfel că, până la închegarea unor relaţii fireşti între cei doi, instanţa apreciază că întâlnirile trebuie să se realizeze moderat şi pentru durate mai scurte de timp, motiv pentru care cererea va fi admisă în parte, în sensul stabilirii în favoarea reclamantului a unui program de vizitare a minorului astfel : la sfârşitul primei săptămâni şi la sfârşitul celei de a treia săptămâni, în fiecare lună, de vineri orele 16,00 până duminică orele 18,00 la domiciliul reclamantului şi obligaţia de a fi readus minorul în domiciliul pârâtei ; în cea de a doua zi şi a treia zi de Crăciun între orele 10,00-18,00 cu posibilitatea luării minorului în locuri de agrement şi obligaţia de a fi readus minorul la domiciliul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII :

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite în parte cererea principală – formulată de reclamantul G.C.M., în contradictoriu cu pârâta B.R.G.I.

Încuviinţează reclamantului următorul program de vizitare minor : la sfârşitul primei săptămâni şi la sfârşitul celei de a treia săptămâni, în fiecare lună, de vineri orele 16,00 până duminică orele 18,00 la domiciliul reclamantului şi obligaţia de a fi readus minorul în domiciliul pârâtei ; în cea de a doua zi şi a treia zi de Crăciun între orele 10,00-18,00 cu posibilitatea luării minorului în locuri de agrement şi obligaţia de a fi readus minorul la domiciliul pârâtei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 20.06.2011.

Domenii speta

Spete similare