Sucursala, neavând personalitate juridică, nu poate fi subiect activ al răspunderii contravenţionale, procesul verbal fiind lovit de nulitate absolută

Sentinţă civilă 305 din 22.04.2009


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei, petenta B.C. R. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimata A.N.P.C. - O.J.P.C. Brăila, plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii seria XXX nr. 0xxxxxx, încheiat la data de 11.03.2009, solicitând anularea acestuia.

 În motivarea cererii, petenta a invocat trei motive de nelegalitate şi a contestat procesul verbal şi sub aspectul temeiniciei.

 Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri, instanţa reţinând următoarea situaţie de fapt:

 Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria XXX nr. 0xxxxxx din data de 11.03.2009, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 7 lit.c liniuţa 3 din O.G. nr. 21/1992 şi sancţionate de art. 50 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ, reţinându-se că în data de mai sus, în urma unui control efectuat la Agenţia I., s-a constatat că banca încasează comisioane de la persoanele care achită ratele din contractele de credit ale altor persoane, comisioane care nu sunt prevăzute în contractele de credit şi despre care titularul de contract nu a fost înştiinţat. S-a mai menţionat că verificarea a fost efectuată în urma reclamaţiilor numiţilor M. G., D. I. şi T. I.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001, necuprinzând toate menţiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Subiect activ al contravenţiei poate fi doar o persoană fizică sau o persoană juridică, iar persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, conform prevederilor art. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Instanţa reţine că prin procesul verbal s-a constatat că fapta contravenţională a fost săvârşită în cadrul Agenţiei BCR I., sancţiunea fiind aplicată Sucursalei BCR Brăila, identificată în procesul verbal prin datele aparţinând acesteia (CUI 2241951, număr RC J09/48/1992, adresa din Brăila, Calea Călăraşilor, nr.17, jud. Brăila).

Conform art. 43 alin.1 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Prin urmare, în speţă, sancţiunea contravenţională nu putea fi aplicată Sucursalei BCR Brăila, deoarece această subunitate face parte din organizarea societăţii mamă, fiind lipsită de personalitate juridică. Nefiind persoană juridică, Sucursala BCR Brăila nu poate fi subiect activ al răspunderii contravenţionale, ceea ce face ca procesul verbal prin care a fost sancţionată să fie lovit de nulitate absolută.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa a constatat că nu mai este necesar să se analizeze şi celelalte motive de nelegalitate invocate în plângere sau aspectele ce ţin de temeinicia actului atacat, a admis plângerea, a anulat procesul verbal atacat, cu consecinţa exonerării petentei de plata amenzii ce i-a fost aplicată.