Constatare nulitate act

Sentinţă civilă 16 din 19.01.2012


Dosar nr. (…) constatare nulitate act

R O M A N I A

JUDECATORIA INTORSURA BUZAULUI

SENTINTA CIVILA NR.

Sedinta publica de la 19 ianuarie 2012

Instanta constituita din :

Presedinte : (…)

Grefier : (…)

 Pentru astazi fiind amanata pronuntarea in cauza civila avand ca obiect „constatare nulitate act” privind pe reclamanta (...) reprezentata legal prin administrator si judiciar prin avocat (...) in contradictoriu cu parata (...)

 La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile, nici la prima, nici la a doua strigare.

 Procedura legal indeplinita.

 S-a facut referatul cauzei, dupa care :

Concluziile si sustinerile partilor au fost consemnate in Incheierea de sedinta din 12.01.2012, incheiere care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta in vederea deliberarii a amanat pronuntarea pentru 19.01.2012.

 Instanta in urma deliberarii, a pronuntat sentinta de mai jos.

INSTANTA,

 Asupra cauzei civile de fata, constata :

 Prin cererea inregistrata sub nr. (…), reclamanta (...) reprezentata legal prin administrator si judiciar prin avocat (...) in contradictoriu cu parata (...) a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de inchiriere nr. (…) incheiat intre partile litigante asupra unei suprafete de tern de 200 mp, restituirea platilor efectuate cu titlu de chirie, incepand cu luna ianuarie 2009 si pana in prezent, precum si dobanda legala aferenta acestor chirii, precum si cheltuieli de judecata.

 In fapt, in motivarea actiunii s-a aratat, in esenta, ca parata in calitate de locatoare a terenului aferent cladirii, denumit contractual „curtea din spatele complex” si arogat calitatea de proprietar. In considerarea acestei calitati si a bunei credinte, reclamanta a achitat chirie pana in luna aprilie 2011. Ulterior acestui moment in urma verificarii la cartea funciara s-a constatat ca parata nu este proprietar, neavand astfel dreptul de a percepe chirie, punandu-se acesteia in vedere sa comunice titlul asupra terenului in caz contrar considerand ca reziliat de plin drept contractul in cauza.

 Fata de cele mai sus s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de inchiriere, acesta fiind lipsit de obiect si avand o cauza ilicita si imorala.

 In drept au fost invocate dispozitiile art. 948, 962, 966-968 C.civ.

 Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 534 lei (f. 37) si timbru judiciar in suma de 3 lei (f. 37 verso).

 In dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.

 Astfel la dosar au fost depuse, in copie : contractul de inchiriere nr. (…) (f. 4-5), extras CF nr. (…) Sita Buzaului (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 34 sita Buzaului) nr. top. 9042 (f. 6-7), corespondenta dintre partile litigante (f. 8-14) si inscrisuri privind procedura de conciliere (f. 15-19).

 Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata aratand ca aceasta are un drept de folosinta faptica asupra terenurilor inscrise in CF nr. (…) Sita Buzaului. In continuare se arata ca (...) este urmasul in drept al Uniunii Judetene a Cooperativelor de Consum si ca potrivit adresei nr. (…) si-a dat acordul in sensul trecerii dreptului de folosinta inscris in CF nr. (…) Sita Buzaului in favoarea paratei, urmand a fi facute demersurile necesare in acest sens la cartea funciara.

 De asemenea, parata arata ca aceasta are calitatea necesara pentru a putea incheia in mod valabil un contract de inchiriere, iar contractul in cauza indeplineste toate conditiile de valabilitate cerute de lege.

 In drept au fost invocate dispozitiile art. 966, 968 si 967 C.civ.

 In dovedirea actiunii, parata a solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.

 Astfel la dosar au fost depuse, in copie : extrase CF nr (…) Sita Buzaului (provenita din conversia de pe hartie a CF nr. (…) sita Buzaului) nr. top. 9042 si 9043 (f. 27-28), adeverinta nr. (…) emisa de Primaria comunei Sita Buzaului (f. 29), declaratia de stabilire a impozitului pe cladiri pe anul 1988 (f. 30-31), declaratie de impunere (f. 32), adresa nr. (…) emisa de (...) (f. 33) si istoricul modificarilor (...) (f. 34-35).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: 

 In fapt, in data de 05.02.2009 intre parata (...), in calitate de locator si parata (...) in calitate de locatar (chirias) s-a incheiat contractul de inchiriere nr. (…), avand ca obiect spatiul – teren din localitatea Sita Buzaului, (…), judetul Covasna, intitulat de parti „curtea din spatele complex.”, in suprafata de 200 mp. Durata contractului de mai sus a fost stabilita de la data de 01.01.2009 pana la data de 31.12.2011, inclusiv, chiria fiind de 300 lei lunar.

 Din extrasul CF nr. (…) Sita Buzaului nr. top. 9043, teren de constructie, WC, magazie, in suprafata de 1.340 mp (f. 27) si din extrasul CF nr. (…) Sita Buzaului nr. top. 9042, teren de constructie, magazin universal, bar, magazie, in suprafata de 479 mp (f. 28), instanta retine ca proprietar asupra terenului este Statul Roman, Uniunea Judeteana a Cooperativelor de Consum Sfantu Gheorghe (succesorul in drept al (...), astfel cum rezulta din istoricul modificarilor (...) – f. 34-35) are un drept de folosinta asupra terenului, iar parata are un drept de proprietate asupra constructiilor.

 Din adresa nr. (…) emisa de (...) (f. 33), instanta constata ca aceasta a recunoscut dreptul de folosinta al paratei asupra suprafetelor de teren mai sus amintite, mai mult decat atat a declarat ca este de acord cu notarea in cartea funciara a acestui drept in favoarea paratei.

 Nu in ultimul rand, din adeverinta nr. (…) emisa de Primaria comunei Sita Buzaului (f. 29), declaratia de stabilire a impozitului pe cladiri pe anul 1988 (f. 30-31) si declaratie de impunere (f. 32), instanta retine ca inca din 1988 pana in prezent impozitul privind terenurile de mai sus a fost achitat de parata.

 In drept, raportat la motivele de nulitate absoluta invocate de reclamanta, instanta retine faptul ca pentru valabila incheiere a unui contract trebuie intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 948 C.civ. : capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil exprimat, un obiect determinat si o cauza licita si morala.

 Dintre conditiile de fond ale actului juridic civil, reclamanta a invocat faptul ca lipseste obiectul contractului de inchiriere nr. (…) si totodata ca acesta are o cauza ilicita si imorala.

 Privitor la prima cauza de nulitate absoluta, in speta, lipsa obiectului contractului in cauza, instanta retine ca pentru valabila incheiere a unui contract, ca si conditie primordiala acesta trebuie sa existe.

 In prezenta cauza obiect al contractului de inchiriere nr. (…), il reprezinta spatiul – teren din localitatea Sita Buzaului, nr. (…), judetul Covasna, intitulat de parti „curtea din spatele complex.”, in suprafata de 200 mp. Din inscrisurile depuse la dosar de ambele parti rezulta dincolo de orice dubiu rezonabil ca terenul in cauza a existat atat anterior momentului incheierii contractului, cat si la momentul incheierii acestuia, precum si ulterior.

 Reclamanta nu a facut in niciun fel dovada ca obiectul contractului de mai sus nu ar exista, motiv pentru care instanta constata ca motivul invocat de acesta nu constituie o cauza de nulitate absoluta a contractului de inchiriere nr. (…).

 Asupra celui de-al doilea motiv de nulitate absoluta invocata de reclamanta, instanta, in primul rand constata, ca prin cauza (scop) al actului juridic civil se intelege obiectivul urmarit de parti la incheierea contractului.

 Printre cerintele de valabilitate ale cauzei, instanta raportat la dispozitiile art. 966 C.civ. retine ca este nul contractul care are o cauza ilicita si imorala.

 Conform art. 966 alin. 1 C.civ., instanta retine ca este ilicita cauza care este prohibita de legi si care este contrara bunelor moravuri si ordinii publice. Raportat la practica judiciara, precum si la literatura de specialitate, instanta mai retine ca cerinta cauzei de a fi morala atunci cand este prevazuta de lege, este de fapt o componenta a cauzei licite care vizeaza concordanta cu legea. Conform art. 5 C.civ., cauza poate imorala si atunci desi nu contravine dispozitiilor legale exprese contravine ordinii publice si bunelor moravuri.

 Similar primului motiv de nulitate absoluta invocat de reclamanta, instanta retine ca aceasta nu a facut dovada ca scopul (cauza) contractului de inchiriere nr (…) ar fi ilicit sau imoral.

 Astfel, instanta constata ca prin incheierea contractului, parata a urmarit un scop licit si moral, acela de a transmite folosinta terenului in cauza, in schimbul chiriei, neincalcand nicio dispozitie legala expresa in acest sens, precum si nicio norma expresa sau nu privind ordinea publica si bunelor moravuri.

 Nu in ultimul rand, privitor la calitatea in baza careia parata a incheiat contractul in cauza, instanta retine astfel cum rezulta din adresa nr. (…) emisa de (...) (f. 33 si 40), ca desi aceasta nu si-a inscris pana in prezent in cartea funciara dreptul de folosinta asupra terenurilor mai sus amintite, (...) a aratat ca parata a achitat impozitul privind terenul inca de la momentul edificarii constructiilor asupra carora are un drept de proprietate si ca in fapt a exercitat posesia si folosinta asupra terenului inca din momentul edificarii constructiilor, in speta 1980, si mai ales ca este de acord cu inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara.

 In final, fata de cele mai sus aratate, instanta urmeaza a respinge actiunea formulata de reclamanta (…) in contradictoriu cu parata (...), ca neintemeiata. Pe cale de consecinta urmeaza a fi respinse si celelalte petite.

 In baza art. 274 C.pr.civ., instanta va respinge petitul privind acordarea cheltuielilor de judecata solicitate de reclamanta.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

 Respinge actiunea formulata de reclamanta (...) reprezentata legal prin administrator si judiciar prin avocat (...), cu sediul in (…) in contradictoriu cu parata (...), cu sediul in (…), ca neintemeiata.

 Respinge petitul privind cheltuielile de judecata, ca neintemeiat.

 Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

 Pronuntata in sedinta publica, azi, 19.01.2012.

PRESEDINTE, GREFIER,

(…) (…)

RED. jud. G.S.

TEHNORED. gr. B.A.P.

4 ex./19.01.2012

- 1 -