Plângere contraveţionala

Sentinţă civilă 210 din 12.06.2012


DOSAR NR. (…)

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI

JUDEŢUL COVASNA

SENTINŢA CIVILĂ NR.210

Şedinţa publică din 12 iunie 2012

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : (…)

GREFIER : (…)

Pe rol fiind judecarea plângerii împotriva procesului verbal  de contravenţie formulată de petenta (…) reprezentată prin director (...) în contradictoriu cu  intimata (…) .

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reprezentantul (…),  consilier juridic (…), directorul  (…) d-nul (…) şi  reprezentantul intimatei consilier juridic (…) .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefier , după care  se constată depuse la dosar următoarele înscrisuri: delegaţie consilier juridic (…) şi din partea (…),  o cerere de intervenţie accesorie în interesul  d-lui (…).

Se comunică  un exemplar din  cererea accesorie reprezentantului intimatei  consilier juridic (...).

Petenta depune la dosar memoriu nr. (…) adresat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 Întrebat fiind de instanţă, reprezentantul petentei  (…)  consilier juridic (...) menţionează că înţelege să  invoce  excepţia conexităţii între prezentul  dosar nr.  (…) înregistrat la data de 11.04.2012  privind pe petenta (…)  şi dosarul  nr. (…)înregistrat  la data de 19.04.2012 privind pe petentul (...)  în contradictoriu cu acelaşi intimat  (…),  având în vedere că prin  procesul  verbal  de contravenţie seria (…) nr. (…) d-nul (…) a fost  sancţionat în calitate de persoană  fizică , iar  în  cel  de-al  doilea proces-verbal  de contravenţie înregistrat sub  aceeaşi  serie şi  nr.  d-nul  (...) a fost sancţionat  în  calitate de director  al  (…).

Reprezentantul  intimatei  consilier juridic (...) invederează instanţei că au invocat prin întâmpinare şi  excepţia tardivităţii introducerii plângerii contravenţionale, întrucât plângerea a fost  formulată cu  încălcarea termenului de 15 zile  prevăzut de  art. 31 şi următoarele  din OG  2 /2001 şi în consecinţă această excepţie are prioritate faţă de excepţia conexităţii invocate de către petenţi.

Având  în vedere solicitarea intimatului de  soluţionare cu  prioritate a excepţiei  tardivităţii invocate  în  prezentul dosar şi  având  în vedere  excepţia conexării invocată  de petenţi, instanţa apreciază  că nu poate  analiza  excepţia tardivităţii plângerii  înainte de excepţia conexităţii, întrucât prezentul  complet de judecată 2 nu a fost investit cu soluţionarea excepţiei tardivităţii, invocate în dosarul nr. (…) în faţa completului de judecată 3, astfel încât  pentru a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii plângerii, acest complet de judecată 2 ar trebuie să fie investit a o soluţiona, împrejurare  care ar fi posibilă numai dacă s-ar admite excepţia conexităţii celor două dosare.

În consecinţă, instanţa apreciază că prioritate între cele două excepţii invocate are excepţia conexităţii.

În continuare asupra excepţiei conexităţii invocate de către petenţi, instanţa reţine că potrivit art. 164 al. 1 Cod  procedură  civilă pentru conexarea celor  două dosare trebuie să existe două sau mai multe litigii distincte ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt  aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi, dar al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.

De asemenea instanţa mai  reţine că  scopul conexării  constă în evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii, care chiar dacă nu au una faţă de cealaltă autoritatea de lucru judecat , ar face dificilă sau chiar imposibilă executarea lor silită.

În speţa de faţă, instanţa constată  că  nu  este îndeplinită  condiţia referitoare la identitate de  părţi  şi  chiar  nici la scopul  conexării, neexistând posibilitatea pronunţării unor hotărâri  contradictorii, existând părţi diferite în ambele dosare, motiv pentru care va respinge excepţia conexităţii invocate de către petenţi.

Nemaifiind alte cereri  prealabile , instanţa  pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a petenei, invocată de către intimat şi acordă  cuvântul  pe excepţia formulată.

 Consilierul juridic al intimatei (…) invocă lipsa calităţii procesuale  active întrucât sancţiunea s-a aplicat persoanei  (...) şi nu  instituţiei (…) , deci  cererea a fost  introdusă  de  o persoană lipsită  de  calitate  procesuală  activă.

Reprezentantul petentei ,consilier  juridic (…)  învederează  instanţei  că a  doua  plângere contravenţională  este formulată  împotriva aceluiaşi proces - verbal  de  contravenţie întrucât au  fost  sancţionaţi  şi  directorul (…)  şi  şcoala şi  deoarece fondurile au  fost  blocate nu au posibilitate  să  angajeze  personal  administrativ  care să  se  ocupe cu această problemă.

Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei.

J U D E C Ă T O R I A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.04.2012 sub dosar nr. (...) petenta (…)  în contradictoriu cu intimatul (…),  a solicitat  modificarea sancţiunii aplicate din amendă contravenţională în cuantum de 2500 lei în avertisment,  întrucât faptele reţinute prin procesul verbal de contravenţie seria (…) nr. (…) nu prezintă un pericol social suficient de mare pentru a aplica o sancţiune.

S-au anexat plângerii  urnătoarele înscrisuri: proces verbal de contravenţie (fila 5), înştiinţare de plată (fila 6), proces verbal de control nr. (…) (filele 7- 10).

Prin Serviciul Registratură al Judecătoriei Întorsura Buzăului s-a depus la data de 08.05.2012 de către intimat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii  ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei invocate intimatul  arată că prin  art.19 lit.l din Legea 307/2006 este reglementată obligaţia aministratorului sau a conducătorului instituţiei de a asigura verificarea şi întreţinerea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor .

Faţă de această împrejurare se apreciază că petenta nu are calitate procesuală activă, neexistând o identitate între petentă şi titularul dreptului afirmat, în condiţiile în care în litigiul dedus judecăţii nu a fost sancţionată  (…) , ci petentul  (...).

Pe fondul cauzei , intimatul consideră că procesul verbal este legal încheiat, neexistând nici o cauză de nulitate a procesului verbal prevăzută de OG 2/2001.

S-au anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: Norme de prevenire şi stingere a incendiilor (filele 16- 17), proces verbal de control nr. (…) (filele 18- 24).

Prtin Serviciul Registratură s-a depus  la data de 01.06.2012 de către petentă o cerere de intervenţie accesorie în interesul d-lui (...) (filele 32- 36) solicitând admiterea în principiu , aceasta îndeplinind condiţiile justificării unui interes , precum şi faptul că cererea are legătură cu cererea principală.

La termenul de judecată instanţa a respins excepţia conexităţii pentru motivele expuse mai sus.

Analizând actele şi lucrările dosarului din prisma excepţiei lipsei calităţii proceswuale active invocate de către intimate, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria (…) nr. (…) emis la data de 27.03.2012  numitul (...) a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 1 pct.3, lit.p  din HG 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Potrivit art.1 pct.3 lit.p din actul normativ menţionat  se sancţionează cu amendă de la 1000-2500 lei neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, conform normelor tehnice specifice.

Conform art.19 li.l din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, administratorul sau conducătorul unităţii, după caz, are obligaţia de a asigura utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate dfe proiectant.

Rezultă din textele legale menţionate mai sus că  administratorul (…) are  calitatea  de subiect activ al contravenţiei  constând în neefectuarea lucrărilor de îmntreţinere şi reparare a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.

Având în vedere că în cauza dedusă judecăţii, calitate de petentă o are (…), iar calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute prin procesul verbal atacat o are administratorul şcolii, instanţa constată că nu există identitate între calitatea de petentă şi calitatea de subiect activ al contravenţiei, şi în consecinţă admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei  (…).

Faţă de modul de soluţionare al excepţiei , instanţa va respinge plângerea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei  (…) invocată de către intimatul  (…).

Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta (…)  cu sediul în (…)  în contradictoriu cu intimatul  (…) cu sediul în (…), ca fiind introdusă de o persoană  lipsită de calitate procesuală activă.

  Fără cheltuieli de judecată.

  Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 12.06.2012.

PREŞEDINTE GREFIER

(…) (…)

Red. (…)

Tehnored. (…)/4ex/