Oug 119/2007 Lipsa conditii de admisibilitate. Comtract in sensul de intrumentum

ROMÂNIA

Judecătoria Ineu, Judeţul AradOperator  2826

Dosar nr. …

ÎNCHEIERE nr….

Şedinţa publică din data de ..

Preşedinte: ...

Grefier: ..

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub numărul … în data de .. creditoarea SC S.C.Z. a solicitat emiterea somaţiei de plată şi obligarea debitoarei SC C.L. SRL la plata sumei de … lei şi dobânda legala calculata de la scadenţă până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, creditoarea a arătat că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale conform contractului nr…., iar în baza acestuia a fost emisă o factură fiscală recepţionată de către debitoare, dar neachitată până la data introducerii cereri. Prin urmare, cererea întruneşte condiţiile prevăzute de O.U.G nr.119/2007, creanţa de faţă fiind certă, lichidă, exigibilă şi recunoscută de către pârât.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.U.G nr.119/2007.

Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Debitoarea nu a depus întâmpinare, dar prin concluziile scrise (filele 20-21) depuse la termenul de astăzi şi-a precizat poziţia procesuală, solicitând respingerea cererii astfel cum  a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esenţă, a arătat că nu şi-a însuşit obligaţia de plată a sumei solicitate deoarece nu a încheiat nici un contract cu creditoarea deoarece contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar nu este semnat de către debitoare, nu există nici un aviz de însoţire a mărfii care să facă dovada achiziţionării cantităţii de lemn, iar factura fiscală nu este acceptată lipsind semnătura. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile legale cu privire la creanţă, aceasta nefiind certă, lichidă şi exigibilă şi nici cu privire la contract, din moment ce acesta nu există în sensul de instrumentum şi nu poate face dovada pretenţiilor solicitate. Astfel, debitoarea nu recunoaşte creanţa dedusă judecăţii, considerând că cererea este introdusă cu rea credinţă.

În drept, au fost invocate  dispoziţiile O.U.G nr.119/2007.

Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de .. creditoarea a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. .. (filele 5-6) având ca obiect vânzarea de … m3 material lemnos către beneficiara SC C.L. SRL contra sumei de … lei. Cu toate acestea, contractul depus în probaţiune nu poartă semnătura beneficiarului, anume debitoarea SC C.L. SRL (fila 6). La data de … a fost emisă factura fiscală seria … nr. .. (fila 7) pentru suma de … lei din care rămâne un rest de plată de …lei, factură fiscală care însă nu poartă semnătura sau ştampila debitoarei.

În drept, art. 2 alin.1 din O.U.G nr.119/2007 prevede că  procedura specială reglementată de acest text normativ se aplică „creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.” De asemenea, art. 1 pct.1 din acelaşi text defineşte contractul comercial ca reprezentând „contractul încheiat între comercianţi (…) având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani.”

Pentru emiterea unei somaţii de plată în cauză, instanţa trebuie să verifice condiţiile cumulative prevăzute expres de aceste texte legale. De asemenea, instanţa trebuie să verifice dacă eventuala creanţă certă, lichidă şi exigibilă rezultă dintr-un contract comercial.

Astfel, conform art. 379 C.proc.civ., creanţa creditorului este certă atunci când existenţa ei rezultă din actele depuse la dosar, în cazul de faţă contractul comercial şi factura fiscale. Caracterul cert al creanţei există numai în cazul în care este imposibilă din punct de vedere juridic contestarea de către debitor a acestor acte deoarece acestea emană de la debitor ori sunt recunoscute de către acesta.

Spre deosebire de prevederile legale, în cazul de faţă instanţa nu poate reţine caracterul cert al creanţei pentru suma solicitată din cauză că actele de la dosar nu sunt semnate, deci acceptate de către debitoare. Prin urmare, existenţa creanţei faţă de debitorul chemat în judecată nu poate fi stabilită numai pe baza înscrisurilor existente la dosar, fiind necesară administrarea unu probatoriu complex pentru a concluziona cu privire la asumarea obligaţiei de către beneficiarul contractului. Mai mult, existenţa unei creanţe trebuie stabilită faţă de un anumit debitor pentru ca acesta să poată fi obligat la plata acesteia. Astfel, caracterul cert al creanţei se raportează şi la principiului relativităţii contractelor. Este necesar pentru stabilirea existenţei creanţei faţă de pârâtul chemat în judecată ca aceasta să îi fie opozabilă, respectiv creanţa să existe faţă de această parte contractantă individualizată prin însuşi contractul încheiat. În cazul de faţă această determinare a persoanei obligate la plata preţului lipseşte deoarece înscrisul nu este semnat şi nici nu poartă ştampila persoanei juridice chemate în judecată.

Faţă de cele arătate instanţa constată că lipeşte caracterul cert al creanţei deduse judecăţi.

De asemenea, astfel cum arată şi debitoarea, este imperios necesar ca obligaţia de plată să aibă ca izvor juridic un contract valabil încheiat. Mai mult, acest contract trebuie să îndeplinească şi condiţiile de valabilitate în sensul de instrumentum pentru a face deplina probă a creanţei.

Conform legii şi jurisprudenţei, un contract este valabil încheiat când acordul părţilor este exprimat şi materializat cu respectarea condiţiilor legale şi există  ca instrumentum atunci când înscrisul constatator, ca suport material, al actului juridic poate face proba deplină a pretenţiilor asumate. În cauza de faţă instanţa observă că înscrisul depus la dosar nu îndeplineşte, de sine stătător, condiţiile legale din moment ce acesta nu este semnat de către persoana ce se obligă, respectiv de către beneficiar. Prin urmare, instanţa nu poate stabili, numai în baza acestui înscris, dacă debitorul chemat în judecată a participat la realizarea acordului de voinţă şi dacă şi-a materializat un eventual acord în vederea însuşirii obligaţiei de plată. Astfel, instanţa constată că nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 1 pct.1 din O.U.G nr. 11972007 privind obligativitatea existenţei unui „contract încheiat”. 

Conform celor arătate mai sus, în baza art. 9 alin. 3 din O.U.G nr.119/2007 instanţa va respinge cererea privind emiterea somaţiei de plată.

Conform art. 274 C.proc.civ., instanţa va obliga creditoarea la plata către debitoare a cheltuielilor de judecată dovedite prin înscrisurile de la dosar (filele 22-23), respectiv suma de … lei, dată fiind culpa procesuală a creditoarei datorată respingerii cererii.

Domenii speta

Spete similare