Pretentii

Dosar nr. 1808/244/2012 - pretenţii -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUŞI – JUDEŢUL VASLUI

Sentinţa civilă nr. 305/2013

Şedinţa publică din 20 Martie 2013

Completul constituit  din:

PREŞEDINTE A. A.

Grefier G. M.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulată de  reclamantul D. F. în contradictoriu cu  pârâtul N.C. având ca obiect pretenţii-restituire împrumut.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată că se prezintă  reclamantul D. F. şi pârâtul  asistat de  av. C. A. cu împuternicire avocaţială nr. 020160/14.01.2013. Se prezintă şi martorul  M. V., propus de pârât.

Procedura de citare  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei faptul că a fost amânată cauza în vederea administrării probatoriului.

Instanţa procedează la audierea martorului  M. V. sub  prestare de jurământ, declaraţiile acestuia fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Pârâtul, prin apărător, depune la dosar copia  contractului de împrumut încheiat  de părţi la data de 14.04.2010. 

Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de invocat  instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi  acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul, reclamantul  solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei reprezentând suma împrumutată conform contractului de împrumut din data de 18.01.2010, încheiat la Biroul av. C. L. C. precum şi dobânda legală calculată asupra debitului  începând cu data scadenţei şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.

 Astfel se susţine că, i-a solicitat pârâtului în repetate rânduri să-i restituie suma împrumutată  însă acesta nu  a dat curs solicitării sale.

Pentru aceste motive reclamantul solicită admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 15.000 lei şi a dobânzilor legale aferente acesteia.

Pârâtul, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii formulată de reclamantul Dumitru Fănică.

Se arată că, în luna septembrie 2009 părţile având o relaţie de prietenie, au încheiat o înţelegere verbală cu privire la împrumutul sumei de 5.000 lei  ce urma a fi restituită de pârât într-un an cu o dobândă aferentă de 1.500 lei.

În acest sens pârâtul, prin apărător, arată  că având în vedere relaţia de prietenie cu reclamantul, nu a preconstituit un înscris nici pentru suma împrumutată, nici pentru dobândă.

În continuare, se precizează că i-a restituit reclamantului  până  în luna ianuarie 2010, suma de 2.000 lei  din cei 5.000 lei împrumutaţi. Ulterior la insistenţele reclamantului  a încheiat contractul  de împrumut din 18.01.2010, la Biroul av. C. L. C.,  ca o garanţie pentru restituirea sumei de 6.500 lei.

În aceeaşi ordine de idei, se arată că în luna aprilie 2010 pârâtul a  restituit suma de 4.500 lei şi se  apreciază că  probele administrate în cauză au făcut  dovada că a fost încheiat contractul de împrumut, doar ca o garanţie.

Faţă de aspectele invocate anterior, pârâtul, prin apărător, solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

Cu cheltuieli de judecată.

Instanţa declară dezbaterile închise şi lasă cauza în pronunţare.

După deliberare dându-se prezenta hotărâre;

I N S T A N Ţ A

Asupra acţiunii civile de faţă;

Prin cererea înregistrată la această instanţă la nr.1808/244/2012 reclamantul D. F. a chemat în judecată pe pârâtul N. C. pentru a fi obligat la plata sumei de 15000 lei reprezentând  c/v împrumutului acordat acestuia la data de 18.01.2010,cu dobânzi legale, şi care nu a fost restituit la scadenţă.

 În motivarea acţiunii reclamantul arată că la data de 18.01.2010 s-a încheiat un contractul de împrumut intre reclamant şi parat, contract semnat la Cabinet de Avocat L-C. C., înregistrat sub nr. 1/18.01.2010, pentru suma de 15.000 lei, cu obligaţia paratului de restituire a sumei în totalitatea sa până la data de 18.05.2010, data exigibilităţii sumei împrumutate.

Deşi a solicitat în numeroase rânduri paratului să îi restituie suma acesta nu a dat curs solicitării sale. Întrucât pârâtul lucrează la Inspectoratul Judeţean al Politiei de Frontiera, s-a adresat şi acestei instituţii care prin adresa nr. 60948/17.11.2011 a confirmat cele susţinute ( respectiv faptul ca N. Cristian îi datorează o suma de bani), dar îndrumându-l să se adreseze instanţelor de judecată depuse, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea paratului la restituirea către reclamant a sumei de 15.000 lei si a dobânzii legale aferente acesteia.

 În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar  copie după contractul de împrumut încheiat între cele două părţi la data de 18.01.2010 şi a solicitat administrarea probei cu martori.

Pârâtul N. C.  a depus la dosar întâmpinare în care se arată următoarele:

Cererea reclamantului nu poate fi primită ca fiind întemeiată, având în vedere  că modul în care s-au derulat faptele în realitate diferă foarte mult de varianta prezentată de acesta.

În fapt, îl cunoaşte pe reclamant de multă  vreme  şi arătă că între ei există o relaţie de prietenie.  In luna septembrie 2000  având nevoie urgentă de o sumă de bani l-a rugat să-i împrumute suma de 5.000 de lei, pe care să îi  restituie în termen de 1 an. Acesta a fost  de acord însă dat fiind termenul îndelungat de restituire, i-a solicitat şi o dobânda de 1.500 lei. Având în vedere relaţia  lor de prietenie nu a preconstituit un înscris nici pentru suma împrumutată şi nici pentru dobândă.

Precizează că până în luna ianuarie 2010 i-a restituit reclamantului suma de 2.000 de lei din cei 5.000 de lei împrumutaţi, moment în care invocând o scrie de probleme financiare, acesta i-a solicitat restituirea întregii sume precum şi a dobânzii. Reamintindu-i termenii înţelegerii lor verbale, i-a precizat reclamantului că nu dispun de 4.500 de lei şi l-a rugat să îl aştepte până cel târziu în luna aprilie 2010, când va putea obţine suma şi i-o va restitui. Deşi a acceptat, reclamantul i-a solicitat, cu titlu de garanţie să semneze cu el un contract de împrumut, din cuprinsul căruia rezulta că el a împrumut de la el suma de 15.000 lei sumă ce urma să i-o restituie la data de 18.05.2010, iar în cazul depăşirii termenului de scadenţă urma să plătească şi o penalizare egală  cu 1% din suma de restituit.

Arată că acest contract de împrumut  a fost încheiat doar  ca o garanţie pentru reclamant că îi va restitui diferenţa de 4.500 lei, împrumutaţi  în anul 2009.

Astfel, dacă el nu-i  restituia  diferenţa amintită, acesta folosea contractul semnat în ianuarie 2010 drept sancţiune.

Iniţial a refuzat să semneze acel contract, însă la insistenţele reclamantului şi la  argumentele sale că se  cunoşteau  şi că nu-l va folosi împotriva sa  a acceptat. De  asemenea, înţelegerea era că dacă pană în luna aprilie 2010 el îi restituie suma de 4.500de iei,  acesta va rupe actul de împrumut întocmit la avocat.

Acesta fiind conţinutul înţelegerii, în dala de 18.01.2010 a încheiat cu reclamantul  în mod fictiv, un contract de împrumut (suma descrisă de 15.000 lei nefiindu-i niciodată remisă).

În luna aprilie 2010 a împrumutat o stimă de bani de la un alt amic şi i-a achitat reclamantului diferenţa de 4.500 lei. Potrivit înţelegerii lor în momentul în  care îi achita diferenţa de bani reclamantul trebuia să rupă contractul încheiat cu titlu de garanţie,  care se prevalează în prezenta cauză 

În ciuda acestui fapt deşi a primit banii D. Fănică nu a rupt contractul de împrumut, motivând că nu-l mai găseşte şi că este posibil să-l fi pierdut. Oricum, l-a asigurat că nu-l va folosi niciodată împotriva sa deoarece suntem buni prieteni.

O lungă perioadă de timp nu a mai discutat cu reclamantul însă în cursul anului 2011 D. F. i-a solicitat în mai multe rânduri să-l împrumute cu sume mici de bani motivând că are probleme financiare, astfel că din luna februarie şi pană în luna octombrie i-a  împrumutat lunar câte 100 lei. De fiecare dată însă îi aducea aminte de rezilierea contractului de împrumut iar el îl  asigura că nu vor fi probleme. La un moment dat pentru a se convinge că nu va folosi  contractul împotriva sa  a mers împreună la avocatul care l-a întocmii pentru a redacta un act de reziliere al acestuia, dar din nefericire pentru  el avocatul în  cauză nu era la sediul cabinetului.

În luna noiembrie 2011 D. Fănică l-a  rugat să-l împrumute cu suma de 500 lei însă  a refuzat pe motiv că nu a reziliat  contractul de împrumut. In acel moment acesta s-a supărat şi i-a spus că îi va  părea rău că nu îl ajută. La scurt timp i-a făcut o sesizare  scrisă la locul de muncă, el fiind agent în cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Vaslui, la care i s-a răspuns că problema este de competenţa instanţei de judecata.

Ulterior acesta a sesizat instanţa de  judecată introducând  prezenta cerere.

Având în vedere modul în care sau petrecut faptele, solicită respingerea acţiunii creditorului ea neîntemeiată.

Precizează că  în realitate el nu a împrumutat şi nici nu a primit de la Dumitru Fănică suma de 15.000  lei, iar contractul de împrumut de care se prevalează acesta a fost încheiat doar ca garanţie pentru achitarea sumei de 5.000 de lei, pe care a recunoscut că a împrumutat-o de la el în anul 2009, dar pe care i-a restituit-o cu tot cu dobânda de 1.500 de lei, în luna aprilie 2010.

A depus la dosar copie după un contract de împrumut din 14.04.2010 şi a solicitat administrarea probei cu martori.

În cauză au fost audiaţi martorii F. C. şi M. V..

Din actele şi lucrările dosarului de faţă instanţa constată următoarele:

Între D. F. şi N. C. s-a încheiat un contract de împrumut având ca obiect suma de 15000 lei,sumă ce urma să fie restituită la data de 18.05.2010.

În contract s-a stipulat că, în caz de nerestituire la scadenţă a sumei împrumutate, împrumutatul va fi obligat să achite penalizări de 1% calculate de la data scadenţei şi până la plata efectivă a sumei totale. Nu s-a precizat modalitatea de calcul a penalizărilor stabilite,respectiv dacă acestea urmau să fie plătite pentru fiecare zi de întârziere la termenul de scadenţă sau într-o altfel de modalitate.

Din înscrisurile depuse la dosar dar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că pârâtul nu a restituit reclamantului  la scadenţă  suma de bani împrumutată.

Potrivit art.3 din legea 71/2011 privind punerea în aplicare a legii 287/2009 privind codul civil,actele şi faptele juridice încheiate ori,după caz,săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,după caz,a săvârşirii ori producerii lor.

Observând că contractul între părţi a fost încheiat la data de 18.01.2010,dată la care era în vigoare Codul civil din 1864,instanţa constată că îi  sunt aplicabile regulile prevăzute de acest cod în ceea ce priveşte efectele specifice acestui contract.

Potrivit disp. art.1576 Cd.civ. din 1864,împrumutul de consumaţie este un contract prin care o persoană,numită împrumutător,transmite unei alte persoane,numită împrumutat, o câtime de lucruri fungibile şi consumtibile, cu obligaţia pentru împrumutat de a restitui la scadenţă o cantitate egală de lucruri de acelaşi gen şi calitate.

În cauza de faţă, contractul de împrumut încheiat între cele două părţi îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată şi în condiţiile în care acesta are ca obiect o sumă de bani sau o câtime  de lucruri fungibile şi este unilateral,înscrisul doveditor al contractului,pentru a avea deplină forţă probantă ca înscris sub semnătură privată,trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puţin acesta să adauge,la finele actului, formula ,,bun şi aprobat” menţionând în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să semneze.

Sancţiunea nerespectării acestei formalităţi cerute de art.1180 Cd.civ. este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenţia ca act juridic, ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă, pentru că, deşi nul ca înscris, acesta constituie totuşi un început de dovadă scrisă.

Neregularitatea înscrisului se acoperă şi prin executarea voluntară a obligaţiei de către împrumutat,în limita acestei executări,ori recunoaşterea expresă sau tacită a obligaţiei.

În cauza de faţă,contactul de împrumut încheiat între cele două părţi nu este scris în întregime de către împrumutat şi nu cuprinde formula ,,bun şi aprobat ,,însă nu s-a contestat de către pârât existenţa lui. Pârâtul a arătat doar că scopul încheierii acestui contract nu a fost împrumutul sumei de 15000 lei,ci constituirea pentru reclamant a unei,,garanţii,,pentru restituirea unei sume de 4500 lei, ce a făcut obiectul unui contract de împrumut în anul 2009.

Aceleaşi reguli sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte proba executării obligaţiei de  restituire de către împrumutat, adică în privinţa chitanţei liberatorii semnată de împrumutător Se va avea în vedere dacă există o imposibilitate de a se  cere o asemenea chitanţă,precum şi faptul că art.1180 Cd.civ. cu privire la formalitatea ,,bun şi aprobat,,  se referă numai la naşterea obligaţiei, nu şi la executarea ei.

Reclamantul afirmă că suma ce i-a fost împrumutată pârâtului nu i-a fost restituită,cu toate că acesta din urmă nu recunoaşte nici faptul  că a împrumutat suma de 15000 lei. Aşa cum s-a arătat,pârâtul nu contestă faptul că s-a încheiat contractul de împrumut ce face obiectul cauzei de faţă, însă arată că acest contact a fost încheiat doar fictiv, ca o ,,garanţie,,neprimind cu titlu de împrumut suma de 15000 lei.

Pe lângă faptul că contractul de împrumut încheiat între părţi are caracter obligatoriu potrivit principiului,, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante,, interpretarea acestuia se face după intenţia comună a părţilor contractante (art.977 Cd.civ.).

Rezultă, aşadar, că interpretarea ce urmează să i se dea contractului trebuie să se facă pornindu-se de la voinţa reală,de la acordul real al voinţelor părţilor şi nu după alte elemente extrinseci contractului.

Potrivit disp. art.973 Cd.civ ,,convenţiile n-au efect decât între părţile contractante,,.Acesta este principiul relativităţii contractului care presupune că drepturile născute din contract aparţin şi profită părţilor contractante, care au calitatea de titulare ale lor.

Între părţi,sub aspect probatoriu,proba contractului urmează a se face după regulile referitoare la dovada actelor juridice, adică,peste valoarea de 250 lei va fi necesară prezentarea unui înscris.

  Reclamantul a făcut dovada, cu înscrisul sub semnătură privată  depus la dosar, a contractului de împrumut încheiat între părţi, dovedind  astfel existenţa obligaţiei pârâtului.

  În condiţiile în care pârâtul-debitor pretinde că această obligaţie nu există sau că a fost stinsă prin plată trebuie să dovedească tocmai inexistenţa ei sau faptul efectuării plăţii.

Plata  nu înseamnă numai executarea voluntară a obligaţiei ci poate fi considerată un act juridic, o convenţie între cel care execută şi cel care o primeşte. Este un act juridic animo solvendi, făcut cu intenţia de a executa o obligaţie.

În aceste condiţii părţile unui contract vor trebui, din punct de vedere probatoriu, să respecte regulile referitoare la dovada actelor juridice, adică când acestea au o valoare de peste 250 lei,nu se poate folosi proba cu martori pentru a dovedi existenţa, pentru a combate existenţa sau pentru infirmarea chiar în parte a contractului (art.1191 al.1 şi 2 Cd.civ).

Prin urmare,  aspectele relatate de către pârât cu privire la inexistenţa contractului de împrumut sau declaraţia martorului  M. Valerică cu privire la lichidarea unui împrumut anterior, nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei de faţă, deoarece ,aşa cum s-a arătat,nu se poate dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris(în cauza de faţă, contractul de împrumut încheiat între cele două părţi),în condiţiile în care nu este aplicabilă nici una din excepţiile prev. de art 1191 al.3 Cd.civ.

Debitorul nu a dovedit nici existenţa unei prezumţii absolute de liberare a împrumutatului,prezumţii reglementate de art.1138 Cd.civ. privitoare la remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului sau remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului.

Nu s-a dovedit nici existenţa unei chitanţe liberatorii prin care să se ateste plata efectuată.

Se poate concluziona,astfel, că pârâtul-împrumutat nu a achitat la scadenţă împrumutul acordat de către reclamantul-împrumutător.

Potrivit disp. art.1578 Cd.civ. în cazul împrumutului de bani, la scadenţă, trebuie să fie restituită suma împrumutată,putând fi plătite şi daune moratorii echivalente cu  dobânda legală.

Aşa cum s-a arătat mai sus, contractul încheiat între părţi  produce efecte conform clauzelor inserate,fără a prezenta relevanţa celelalte motive avute în vedere de părţi la încheierea contractului şi în condiţiile în care aceste motive nu au fost inserate în contract.

Concluzionând, instanţa constată că acţiunea formulată este întemeiată urmând să fie admisă.

În baza art.1576-1578 Cd. civ. instanţa va obliga pârâtul să restituie reclamantului suma 15000 lei,cu dobânzi legale datorate de la data formulării cererii de chemare în judecată,2.10.2012, şi până la achitarea integrală a debitului.

Potrivit art. 2 din OG 13/2011privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar,, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea,,.

Potrivit art.1088 Cd.civ.(aplicabil la data încheierii contractului),,la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare,daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală,afară de regulile speciale în materie de comerţ,fideiusiune şi societate,,,

Aceste daune se cuvin creditorului fără ca  acesta să fie ţinut a justifica vreo pagubă.

Dobânda legală reprezintă,de fapt,daune interese moratorii,iar în condiţiile răspunderii contractuale,vor fi datorate ,de regulă,din ziua chemării în judecată şi în continuare, de la data pronunţării instanţei şi până la achitarea debitului.

Dobânda legală nu curge de drept,deoarece raporturile dintre părţi  nu au fost de natură comercială, ci civilă.

Potrivit art.18 din OUG 51/2008 cheltuielile pentru care partea a beneficiat de ajutor public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi,dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea care a căzut în pretenţii va fi obligată la plata către stat a cestor sume.

În cauza de faţă pârâtul N. C. a căzut în pretenţii şi, în baza dispoziţiilor legale arătate mai sus îl va obliga să restituie statului c/v ajutorului public judiciar acordat reclamantului  sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă de  983,26 lei prin plata acestei sume către bugetul administraţiei publice locale de la domiciliul fiscal al pârâtului,respectiv  mun. Huşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul D. F. cu în contradictoriu cu  pârâtul N. C..

Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma 15000 lei,cu dobânzi legale datorate de la data formulării cererii de chemare în judecată, 2.10.2012, şi până la achitarea integrală a debitului.

În baza art.18 din OUG 51/2008 obligă pârâtul N. C. să restituie statului c/v ajutorului public judiciar acordat reclamantului  sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă de  983,26 lei prin plata acestei sume către bugetul administraţiei publice locale de la domiciliul fiscal al pârâtului,respectiv  mun. Huşi.

  Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,  20.03.2013

Preşedinte, Grefier,

 A. A. G. M.

Red. A.A.

Tehnored. A.A./G.M.

4 ex/8.04.2013

Domenii speta

Spete similare