Rejudecare dupa casare. Probele in rejudecare

Dosar nr. 2348/241/2007

JUDECĂTORIA HOREZU JUDEŢUL  VÂLCEA

SENTINŢA  CIVILĂ Nr. 1334 din 3 decembrie 2008

Rejudecare după casare prin admiterea recursului pentru motivul privitor la incompatibilitatea judecătorului şi la greşita soluţionare a cererii de recuzare de către un judecător incompatibil. Probele în rejudecare.

I N S T A N Ţ A :

Deliberând, constată următoarele :

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu sub nr.2031/25.05.2004 reclamanţii B.Gh., B.O., P.V., B.N., C.E., N.V. şi M.L. au chemat în judecată pe pârâta Z.V. pentru ca , prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i despăgubească cu contravaloarea a 5 plute însuşite pe nedrept de pe proprietatea lor , a căror valoare o estimează numai în vederea timbrării la suma de 10.000.000 lei (ROL).

S-au solicitat de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost timbrată legal.

În motivare, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii unui teren în suprafaţă de 6.300 m.p., situat pe raza satului Păsculeşti,  pentru care li s-a emis proces verbal de punere în posesie ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate de pe urma autorului lor L.Gh. .

Reclamanţii au mai arătat că în data de 12.05.2003, organele de poliţie din localitate s-au sesizat din oficiu că pârâta a tăiat de pe terenul lor mai multe plute, astfel că se impune recuperarea prejudiciului creat prin această faptă ilicită.

Cererea se întemeiază în drept pe disp. art. 480 şi 998 c.civ.

Pârâta Z.V. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională (filele 27-28),  prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât terenul de pe care reclamanţii pretind că s-au tăiat plutele nu le aparţine în proprietate. Reconvenţional, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a proceselor verbale de punere în posesie eliberate reclamanţilor, în limita suprafeţelor ce aparţin pârâtei, în baza actului primar de proprietate, respectiv partajul de ascendent din 18.04.1936 .

De asemenea, se solicită de către aceeaşi pârâtă obligarea Comisiei locale Lădeşti să înainteze şi să prezinte spre aprobare şi validare Comisiei judeţene Vâlcea situaţia definitivă şi documentaţia necesară pentru eliberarea unui titlu de proprietate suplimentar, având ca obiect diferenţa de suprafaţă din punctul „Acasă” ce rezultă din actele primare, faţă de actele de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv  suprafaţa de  8.000 m.p. din actul primar de proprietate şi 6376 m.p. conform titlului de proprietate nr.886/47073/24.12.2002; obligarea comisiei locale la punerea în posesie asupra diferenţei solicitate, toate aceste obligaţii urmând a fi executate sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere .

S-a mai solicitat, de asemenea, obligarea comisiei judeţene să valideze propunerea comisiei locale împreună cu proiectul de delimitare şi parcelare şi să emită titlu de proprietate suplimentar pentru cererea validată, tot sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea reclamanţilor – pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta a arătat că este moştenitoarea defunctului C.I., care a avut în proprietate, printre alte terenuri, şi pe cel din punctul „Acasă” în suprafaţă totală de 8.000 m.p., conform actului primar de proprietate, respectiv partajul de ascendent din 18.04.1936, dar i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi i s-a emis titlu de proprietate în punctul respectiv numai pentru suprafaţa de 6.376 m.p.

De asemenea, pârâta – reclamantă susţine că în mod ilegal diferenţa de suprafaţă dintre cei 8.000 m.p. din actul primar şi cei 6.376 m.p. din titlul de proprietate a fost atribuită de Comisia locală Lădeşti reclamanţilor  - pârâţi prin emiterea proceselor verbale de punere în posesie, apreciind că aceştia nu erau îndreptăţiţi la o astfel de reconstituire.

Cererea reconvenţională este întemeiată în drept pe disp. art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 (în redactarea  anterioară modificării sale prin Legea nr.247/2005 întrucât cererea a fost formulată anterior acestei modificări), precum şi pe disp. art. 5 şi 6 din HG nr.1172/2001 (în vigoare la acea dată), art. 1073, 1075 şi 1080 C.civ.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională (fila 32), reclamanţii au invocat disp. art. 119 alin. 3 C.pr.civ., susţinând că cererea reconvenţională nu a fost depusă în termen, respectiv cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, când trebuia depusă şi întâmpinarea .

De asemenea, s-a invocat faptul că obiectul cererii reconvenţionale  trebuie să îl constituie pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită în speţă .

Astfel, reclamanţii au solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei prin obligarea la plata despăgubirilor  pentru arborii sustraşi de pe terenul proprietatea lor, în timp ce cererea reconvenţională este formulată în contradictoriu cu nişte terţi faţă de persoanele  din cererea de chemare în judecată .

Prin întâmpinare ( filele 56-57), pârâta Comisia locală Lădeşti a solicitat, de asemenea, respingerea cererii reconvenţionale, arătând că pârâta –reclamantă a fost pusă în posesie pe o suprafaţă totală de 51.389 ha , din care în punctul „Acasă” pe suprafaţa de 6.376 m.p. compusă din trei parcele, una de 1152 m.p. –curţi ; alta de 504 m.p. –arabil şi cea din urmă de 4.420 m.p. fâneţe.

Se mai arată că pârâta – reclamantă a acceptat punerea în posesie prin semnarea procesului verbal, pe care nu l-a contestat în termen legal. Ulterior a fost emis titlul de proprietate nr. 886/47073/24.12.2002 pe care de asemenea pârâta nu l-a contestat .

Comisia locală mai susţine că actul primar provenit de la autorul pârâtei este lipsit total de date precise pentru că nu se precizează dimensiunile clare ale terenului şi nici suprafaţa, menţionându-se doar o suprafaţă de cca  8.000 m.p.

Comisia locală mai consideră că a respectat vecinătăţile menţionate în actul primar de proprietate, respectiv apa Bârluiului (hududoiul) pe latura vestică a terenului  din pct. „Acasă”, iar în actul primar de proprietate pârâta nu figurează vecină cu reclamanţii în partea de  vest.

În ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, se susţine de către aceeaşi comisie că li s-a emis proces – verbal de punere în posesie  pentru suprafaţa de 300 m.p. ce face parte dintr-o suprafaţă mai mare, iar prin punerea în posesie se observă că vecinul din partea de est a terenului acestora este apa Bârluiului şi nu pârâta, cele două proprietăţi fiind despărţite de hududoi.

Se mai arată că şi actul primar de proprietate al reclamanţilor menţionează  un teren de  dimensiuni aproximative, dar precizează clar în vecinătatea estică apa Bârluiului şi moşt. C.M., însă într-un punct puţin mai îndepărtat.

La termenul din 31.01.2005 (fila 84) reclamanţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei Z.V. în cererea reconvenţională, întrucât nu a dovedit că i s-a reconstituit  dreptul de proprietate pentru diferenţa de suprafaţă solicitată prin cererea reconvenţională .

Prin încheiere din 31.01.2005 ( fila 84) , instanţa a unit cu fondul această excepţie .

În cauză a fost administrată proba testimonială, proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică.

Astfel, au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesele verbale din 167.05.2003 şi 12.05.2003 întocmite de un agentul de poliţie din cadrul Postului de poliţie Lădeşti  (filele 5 -6 ) şi schiţa aferentă acestora ( fila 7), proces verbal de punere în posesie nr. 36/24.10.2003  (fila 8), act de  donaţie din 31.01.1945 ( fila 9) , titlul de proprietate nr.886/470073/24.12.2002  (fila 37), partaj de ascendent din 1936 ( filele  38-41), adeverinţa nr. 1007/29.01.992  ( fila 53), proces verbal de punere în posesie emis pe numele autoarei C.I. ( filele 58-59) , proces verbal de punere în posesie nr. 37/24.10.2003  ( fila 60) , titlul de proprietate nr. 1236/09.03.2005 ( fila 122).

Expertiza tehnică de specialitate  topografie cadastru a fost efectuată de către  expert S.I. ( filele 110 – 119) .

Volumul şi valoarea materialului lemnos pentru care s-a solicitat despăgubiri au fost calculate de expert D.E. ( fila 118) .

În urma administrării acestui probatoriu Judecătoria Horezu a pronunţat sentinţa civilă nr. 874/26.09.2005,  prin care a fost respinsă acţiunea  principală şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională, în sensul că a fost obligată  comisia locală să înainteze comisiei judeţene documentaţia necesară în vederea validării pârâtei pentru diferenţa de teren de 1962 m.p. în punctul „Acasă”, iar comisia judeţeană să emită pârâtei - reclamante titlul de proprietate  suplimentar pentru această suprafaţă.

A fost respins capătul de cerere  reconvenţională prin care s-a solicitat  constatarea nulităţii proceselor verbale de punere în posesie eliberate reclamanţilor, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei – reclamante Z.V. .

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria a reţinut că, în speţă, nu s-a dovedit că pârâta a tăiat lemnele de pe terenul reclamanţilor, ci de pe terenul ei, astfel că reclamanţii nu au suferit nici un prejudiciu; între actele de reconstituire a dreptului de proprietate emise părţilor nu există suprapunere, fiecare  parte fiind pusă în posesie pe vechiul amplasament, ţinându-se cont şi de  schimbarea cursului pârâului Bârlui, dar şi că pârâta a dovedit că autorul său a deţinut  în punctul „Acasă”  8.000 m.p., iar nu doar suprafaţa pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, diferenţa de 1.962 m.p. rezultată în urma  măsurătorilor efectuate de expert fiind liberă şi putând fi reconstituită; din acest considerent a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei – reclamante.

Împotriva sentinţei civile nr. 874/26.09.2005  au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi comisia locală.

Reclamanţii  au criticat sentinţa sub aspectul modului în care s-a derulat procesul în faţa instanţei de fond, care a nesocotit regulile procesuale, primind peste  termen şi în dispreţul legii o întâmpinare  şi mai ales o cerere reconvenţională care nu are nici o legătură cu cererea de chemare în judecată. De asemenea a fost criticată expertiza  de specialitate topografie cadastru, arătându-se că în mod nepermis expertul a audiat martori cu privire la schimbarea  cursului râului, iar instanţa a avut în vedere acest aspect fără nici o fundamentare.

În motivele de recurs formulate de Comisia locală au fost reluate  susţinerile şi argumentele pe care această parte le-a invocat în întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 34/R/19.01.2006 pronunţată în dosarul nr.3525/CV/2005, Tribunalul Vâlcea a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond .

Prin decizia de casare instanţa de recurs a statuat că în mod corect şi legal, la termenul din 11.10.2004, Judecătoria Horezu a statuat că cererea reconvenţională a fost depusă de pârâtă în termen în conformitate  cu disp. art. 119 pct. 3 C.pr.civ. .

De asemenea a fost  apreciată corectă dispoziţia  instanţei de fond de soluţionare împreună a cererii reconvenţionale cu cererea de chemare în judecată, întrucât, prin contestarea  titlului reclamanţilor,  se susţine că  plutele au fost tăiate de pe terenul pârâtei.

Tribunalul a constatat că este fondat  motivul de recurs referitor la modul în care a fost efectuată expertiza tehnică, întrucât expertul a efectuat  o lucrare superficială, întemeiată pe anumite informaţii despre care a pretins că le-a obţinut  din afirmaţiile  pârâtei – reclamante şi a unor terţe persoane .

Instanţa de recurs a statuat  că se impune refacerea raportului de expertiză  pentru a se identifica pe schiţă terenul proprietatea reclamanţilor, dovedită cu actul de punere în posesie  şi cu actele primare de proprietate, identificarea cioatelor  plutelor  tăiate, cu precizarea dacă cele 5 plute s-au aflat pe terenul  pe care reclamanţii au fost puşi în posesie, instanţa de fond urmând a se pronunţa asupra cererii principale  numai în  raport  de titularului dreptului de proprietate  asupra terenului.

De asemenea, s-a dispus ca expertiza să aibă în vedere şi constatările la faţa locului  consemnate în procesele verbale  de la filele 5-6 dosar .

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională tot instanţa de recurs a statuat că expertul trebuie să verifice  dacă, în raport de actele primare , de suprafaţa solicitată a-i fi restituită, de titlul de proprietate  deja emis, pârâta – reclamantă mai este sau nu îndreptăţită la validarea vreunei suprafeţe, iar instanţa de fond să aibă în vedere şi susţinerile Comisiei locale Lădeşti  din motivele de recurs, care nu au fost analizate de prima instanţă, deşi au fost invocate şi prin întâmpinare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub un nou număr pe rolul Judecătoriei Horezu,  respectiv 971/241/2006 ( număr în format vechi 353/2006).

Pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de recurs, instanţa de fond, prin încheierea din 29.04.2006  ( fila 21), a dispus completarea probatoriului, în sensul că s-a solicitat  comisiei locale să înainteze la dosarul cauzei  actele care au stat la baza emiterii proceselor verbale de punere în posesie nr. 36 şi 37/24.10.2003  emise reclamanţilor precum şi cele care au stat la baza titlului de proprietate  emis pârâtei şi să explice din ce cauză pârâta  a fost pusă în posesie  doar pe suprafaţa de 6373 m.p.  în pct. „Acasă” şi nu pe 8.000 m.p. cât rezultă că a deţinut autorul său  în actul primar de proprietate  şi dacă suprafaţa ce rezultă din diferenţa dintre 8.000 m.p. şi 6.373 m.p. a fost solicitată .

De asemenea, s-a pus în vedere reclamanţilor să depună la dosarul cauzei acte de stare civilă pentru a se verifica dacă sunt moştenitorii autorului L.Gh. .

Întrucât probele astfel dispuse au fost contestate de reclamanţi prin apărătorul lor, sub aspectul depăşirii cadrului analizei ce trebuie făcută în rejudecare, în condiţiile în care cererea reconvenţională fusese respinsă şi pârâta reclamantă nu a atacat sentinţa (deci, s-a stabilit, implicit, că titlul reclamanţilor atacat de pârâta reconvenientă este valabil), instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 311 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit cu care „hotărârea casată nu are nici o putere”, ceea ce înseamnă  că în rejudecare instanţa de fond trebuie să cerceteze din nou pricina asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept  şi să se pronunţe asupra  tuturor cererilor şi excepţiilor formulate de părţi.

De asemenea, instanţa a reţinut că, potrivit disp. art. 315 alin. 1 C.pr.civ. „În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs  asupra problemelor de drept  dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului .”

În acest sens, prin încheierea de şedinţă din 3.05.2006 ( fila 49), instanţa a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză prin care să se răspundă obiectivelor stabilite de instanţa de recurs.

Cu adresa nr.698/12.04.2006 ( fila 29), comisia locală a înaintat la dosarul cauzei cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 128/20.03.1991 (fila 31) , extrasul de rol agricol al autorului C.I. ( fila 32) , Anexa 2 A şi Anexa A 42 ( filele 34 şi 35), cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 413/22.03.1998 ( fila 35), hotărârea de validare nr. 5242; 5780/11.07.2002 (fila 36) , adresa nr. 1024/19.06.2002 ( fila 37), cererea de reconstituire a dreptului de proprietate  nr.683/bis/19.03.1991 ( fila 39), procesul verbal de punere în posesie .

Expertiza tehnică de  specialitate topografie – cadastru a fost efectuată de expert L.I. (filele 80-86), în cauză fiind admişi ca experţi observatori expert S.I. pentru pârâtă şi V.I. pentru reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr. 851/4.07.2007, Judecătoria Horezu a respins acţiunea reclamanţilor, cum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei reconveniente, a admis în parte cererea reconvenţională, obligând pe cele două comisii de fond funciar să emită pârâtei actele de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o diferenţă de 288,26 m.p. identificată cu notaţia S5 pe schiţa anexă la raportul de expertiză de la fila 86 din dosar, a respins cererea aceleiaşi pârâte privind constatarea nulităţii absolute parţiale a proceselor verbale de punere în posesie a reclamanţilor şi cererea privind plata de daune cominatorii, a constatat că titlul de proprietate nr.886/47073/24.12.2002 cu privire la parcelele 1943/1,1943/2 şi 1946 din punctul Acasă cuprinde în realitate suprafaţa de 7385, 27 m.p. , astfel cum a reieşit din măsurătorile efectuate de expert L.I. şi nu de 6376 m.p., cât este menţionat în titlul de proprietate şi a obligat pe reclamanţi şi pe cele două comisii la plata cheltuielilor de judecată către pârâta reconvenientă.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, în baza probatoriului administrat  atât în prima instanţă cât şi în rejudecare,  precum şi a susţinerilor părţilor din faţa instanţei de recurs, a  reţinut următoarele:

Prin procesul verbal din 12.05.2003, organele de poliţie din comuna Lădeşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numita Z.V. din satul Găgeni , comuna Lădeşti a tăiat 4 plute de pe terenul lui B.O. din aceeaşi localitate şi, contactând-o personal, aceasta a declarat că lemnele au fost tăiate de pe terenul său din punctul „Acasă” situat pe raza satului Păsculeşti , cătunul Bârlui dar nu a prezentat proces verbal de marcare .

Lemnele au fost identificate de cei doi poliţişti la locuinţa numitului M.Gh.

În data de 16.05.2003, un agent de poliţie s-a deplasat la faţa locului, însoţit de primar şi de tehnicianul agricol, întocmind proces verbal cu privire la cele constatate (fila 5) .

Reclamanţii au obţinut un prim proces verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 0,63 ha din punctul „În Vâlcea” de pe raza satului Păsculeşti , cu vecinătăţile: la Nord – C.I. şi S.I.; la Sud – moşt. defunctului D.V. şi moşt. defunctului D.M., la Est- drum exploatare şi la Vest – rest proprietate ( fila 8 dosar prima instanţă ), iar pe cel de-al doilea pentru suprafaţa de 0,03 ha în acelaşi punct cu vecinătăţile: la Nord – C.I.; la Sud – moştenitori D.V.; la Est – Hududoi Bârlui; la Vest – drum exploatare.

În cuprinsul celor două procese verbale s-a făcut menţiunea că la punerea în posesie s-a avut în vedere actul de donaţie  nr. 2057/31.021.1945 şi registrul agricol.

Prin actul de donaţie din 31.01.1945 (fila 9 dosar primă instanţă) numitul I.M.L. a donat fiilor săi Gh.I.M.L. şi D.I.P. nuda proprietate  asupra terenului situat în hotarul comunei Ciumagi , numită În Valea Bîrluiului , zisă ,, În Vâlcea ” , lungă de cca 1000 m.p. şi lată de 100 m.p. , cu lipsă şi  spor, vecină la răsărit şi miazănoapte cu moştenitorii lui M.C. şi apa Bârluiului , la apus cu I.M.N.M. şi la miază zi cu moştenitorii V.Gh.D şi alţii .

Menţiunea din actul de donaţie „cu lipsă şi spor” indică faptul că terenul din punctul „În Vâlcea „ avea o formă neregulată .

Dintre cei doi fraţi beneficiari ai donaţiei sus - menţionate , numai L.Gh.  a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate  (cererea nr. 683/19.03.1991- fila 29) pentru suprafaţa totală de 6,21 ha, din care 1 ha pădure, printre terenurile agricole fiind solicitate mai multe suprafeţe în punctul „În Vâlcea „ de 0,50 ha – neproductiv , 0,15 ha fâneţe ,0,12 ha fâneţe ,0,15 ha neproductiv , 0,84 ha neproductiv , menţionând că a intrat în CAP cu suprafaţa de 5,21 ha .

Conform extrasului de rol agricol ( fila 42) L.Gh. a figurat înregistrat în registrul agricol în anii 1959-1960 cu 3,52 ha din care în punctul „În Vâlcea” cu 0,50 ha arabil , 0,5 ha  păşune ,0,12 ha livezi şi 1,15 ha neproductiv, acesta a fiind validat cu suprafaţa totală de 6,11 ha, ulterior fiind emise procese verbale de punere în posesie sus – menţionate  şi titlul de proprietate .

În ceea ce priveşte pe pârâtă, aceasta a invocat ca act primar  de proprietate partajul de ascendent  din 1936, prin care E.C. şi M.C. au împărţit în plină proprietate fiilor lor bunurile imobile situate în hotarul comunei Ciumagi .

În lotul nr. 4, fiului I.C.  i-au revenit mai multe terenuri, printre care şi jumătate  de teren din grădina casei şi anume partea de miază zi ,lungă de la răsărit din drum spre apus până în cumpărătura de la  I.M. , vecină la miază zi cu I.L. şi la miază noapte cu V.C., teren în suprafaţa de cca 8.000 m.p.

Cu privire la terenurile ce au aparţinut lui  I.C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate soţia supravieţuitoare a acestuia, C.I. (aşa cum rezultă din cererea de reconstituire nr.1284/30.03.1991 – fila 31), fiind validată pe anexa 3 (fila 33) cu suprafaţa de 3,22 ha prin H.C.J. nr. 15/15.08.1991  pe anexa 3 şi 15 ( din care 0,75 ha pădure), aşa cum rezultă din adeverinţa provizorie de proprietate nr.  1007/29.01.1992 ( fila 53 dosar primă instanţă) .

După adoptarea Legii nr. 169/1997, tot C.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma aceluiaşi autor C.I. pentru încă 3 ha conform cererii nr. 413/22.03.1998 (fila 35). În suprafaţa totală de 3,20 ha ( 2,58 ha agricol şi o,62 ha  pădure ) a fost solicitată şi o suprafaţă de 0,80 ha păşune din pct. „Acasă”, menţionându-se  în cerere ca act primar de  proprietate „act de dotă nr.85/1936 pct. nr. 4”.

Comisia locală a soluţionat această cerere propunând comisiei judeţene validarea suplimentară a numitei C.I. cu suprafaţa de  2,77 ha, iar prin H.C.J. nr. 5242 ; 5780 /11.07.2002 (fila 30) s-a  validat suprafaţa propusă .

Prin adresa nr. 698/12.06.2006 (fila 29), Comisia locală a învederat că această propunere de validare pentru suprafaţa de 2,72 ha s-a efectuat ţinându-se cont de validarea  anterioară în baza Legii 18/1991  (în suprafaţă de 2,37 ha agricol) şi de măsurătorile efectuate, în urma cărora s-a identificat suprafaţa totală de 5,14 ha ( 51366 m.p.) teren agricol (2,37 +2,77 = 5,14 ) .

  Ulterior a fost emis proces verbal de punere în posesie  (fără număr şi dată) pentru suprafaţa de 51386 ( filele 58 -59 dosar primă instanţă )  în care se identifică terenul din pct. Acasă în suprafaţă totală de 6.376 m.p. compusă din trei parcele , respectiv nr. 1993/2 de 504 m.p. cu vecinătăţile: la Nord – rest proprietate ; la Sud – drum ; la Est – D.S ; la Vest – rest proprietate ; nr.1993/1 de 4720 m.p. cu vecinătăţile: la Nord – C.E. ; la Sud – drum acces; la Est – rest proprietate ; la Vest – Hududoi şi nr. 1946 de 152 m.p. cu vecinătăţile: la Nord – C.E. ; la Sud- rest proprietate ; la Est –D.S.; la Vest rest proprietate .

Titlul de proprietate nr. 886/47073/24.12.2002 ( fila 37) include toate cele 3 parcele şi a fost şi a fost emis pentru întreaga suprafaţă pentru care s-a efectuat punerea în posesie, adică 5,1386 ha .

Pârâta din prezenta cauza este fiica numitei C.I., care a formulat cerere de  reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce au aparţinut soţului său şi pe numele căruia s-au emis toate actele de reconstituire inclusiv titlul de proprietate .

Pârâta justifică atât interesul, cât şi calitatea procesuală activă de a formula cerere reconvenţională prin împrejurarea că este moştenitoarea persoanei căreia i s-au emis acte de reconstituire pentru terenul litigios, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de reclamanţi urmează a fi respinsă.

Martorii audiaţi în primă instanţă au fost propuşi de reclamanţi şi au arătat că pârâta a tăiat plutele dintr-un loc situat aproape de locuinţa sa . 

În soluţionarea cauzei, instanţa a apreciat că cel mai edificator este raportul de expertiză efectuat de expert L.I. ( fila 80-86) şi însuşit şi de expertul observator S.I. .

Astfel, expertul a aplicat pe teren atât actele primare de proprietate  deţinute de părţi, cât şi cele de reconstituire a dreptului de proprietate emise acestora; pe schiţa anexă la raportul de expertiză de la fila 86 , colorat cu portocaliu a fost prezentat terenul în suprafaţă de 8.000 m.p. din actul de partaj de ascendent din 1936 şi se observă că în prezent este delimitat parţial  în partea vestică  de un drum , care în 1936 nu era menţionat (cel mai probabil acesta a fost creat în timpul colectivizării).

La aplicarea pe teren a titlului de proprietate  nr.886/47073/24.12.2002, respectiv cele trei parcele de 1.152,00 m.p. ,504,00 m.p. şi 4720 m.p. din punctul „Acasă” care însumează 6.376,00 m.p. , efectuând măsurătorile corespunzătoare  între vecinătăţile menţionate în titlul de proprietate , acesta a constatat  că de fapt suprafaţa pe care a fost pusă în posesie reclamanta este mai mare de 6.376,00 m.p. Suprafaţa măsurată este alcătuită din S.1,S.2 şi S.3 de 170,83 m.p. ,6994,99 m.p. şi 219,45 m.p. însumând 7.385,27 m.p.

Expertul a arătat că măsurătorile efectuate de comisia locală s-au realizat cu ruleta , iar suprafeţele  s-au calculat ca medii ale loturilor ceea ce este incorect . Parcelele pentru care s-au emis procesele verbale nr.36 şi 37/24.102003 au fost identificate pe aceeaşi schiţă ( fila 86) cu contur violet.

Plutele tăiate de pârâta Z.V. au fost reprezentate cu cercuri roşii numerotate cu cifre de la 17 la 23 în suprafaţa S.3 de 219,45 m.p. care este inclusă în titlul de proprietate emis pe numele autorilor săi ( C.I. ) .

Într-adevăr , această suprafaţă are ca vecină în partea de sud- vest parcela pentru care a fost emis reclamanţilor proces verbal de punere în posesie nr.37/24.10.2003 (haşurată cu roşu pe schiţă ) şi care este despărţită de suprafaţa de 6300 m.p. pentru care s-a emis proces verbal de punere în posesie nr,. 36/24.10.2003 de drumul de exploatare ) .

Expertul a considerat că pârâta comisia locală a efectuat puneri în posesie  fără să ţină seama de actele primare de proprietate astfel că suprafeţele S.4 şi S.5 ( 253,54 m.p. + 288,26 m.p.= 541,80 ) aparţin tot pârâtei Z.V. .

Prima suprafaţă de 253,54 m.p. este cea pentru care s-a emis reclamanţilor proces verbal de punere în posesie nr. 37/24.10.2003 şi expertul a considerat că reclamanţii nu justifică această suprafaţă cuprinsă între drumul de exploatare şi Valea Bârlui  pentru că în actul primar de proprietate se menţionează la răsărit ca vecin moştenitorii lui M.C. şi apa Bârluiului pe o distanţă de 100 m .

Cea de-a doua suprafaţă despre care expertul consideră că aparţine tot pârâtei este situată tot în afara titlului de proprietate emis acesteia şi este cuprinsă între  apa Bîrluiului ( la Est) , drum de exploatare – la Vest , C.E. la Nord şi la Sud parcela atribuită reclamanţilor prin procesul verbal nr. 37/24.10.2003 .

Expertul şi-a justificat concluzia prin raportarea la actele primare de proprietate al pârâtei în care se menţionează ca vecinătate vestică a terenului de 8.000 m.p. din pct. „Acasă” o cumpărătură de la I.M. .

La acest raport de expertiză au formulat obiecţiuni reclamanţii, iar prin încheierea din 20.12.2006 ( filele 127,128) instanţa a dispus efectuarea unui nou raport de  expertiză numai în raport de aplicarea pe teren a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a fi mai evidentă diferenţa faţă de situaţia ce a rezultat din aplicarea actelor primare de proprietate .

Prin răspunsul la obiecţiunile formulate de reclamanţi ( fila 189) expertul titular L.I. şi expertul observator S.I. şi-au menţinut punctul de vedere exprimat în expertiza iniţială arătând că s-au verificat planurile parcelare care au stat la baza eliberării actelor de reconstituire a dreptului de proprietate  emise părţilor din prezentul litigiu şi că acestea nu se pot aplica pe teren pentru că măsurătorile au fost efectuate de comisia locală cu mijloace rudimentare fără reducere la orizontală în condiţiile în care terenurile părţilor aveau forme geometrice neregulate, acoperite cu vegetaţie ceea ce impune efectuarea măsurătorilor cu aparatură topografică .

De asemenea , calculul suprafeţelor, arată experţii, a fost efectuat empiric fără a se ţine cont de formulele matematice.

Coroborând concluziile celor două rapoarte de expertiză, instanţa a constatat că, datorită măsurătorilor defectuoase efectuate de comisia locală, în titlul de proprietate emis autoarei pârâtei (C.I.) a fost menţionată o suprafaţă mai mică decât există în realitate, respectiv 6376 m.p. în loc de 7835,27 m.p. cât a rezultat din măsurătoarea experţilor .

De asemenea, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate a autorilor părţilor din prezenta cauza s-a făcut pe vechiul amplasament, comisia locală era obligată să respecte amplasamentul şi vecinătăţile din actele primare ale acestora, în respectarea prevederilor art. 27 alin . 2 din legea nr. 18/1991.

Din simpla lecturare a celor două acte de proprietate, se constată că în actul de donaţie din 31.01.1945 terenul din pct. „În Vâlcea” era vecin „ la răsărit şi miază noapte cu moştenitorii lui M.C. şi apa Bârluiului” , iar în actul din 1936 se menţiona terenul din pct. „Acasă”  ,, lungă de la răsărit din drum spre apus până în cumpărătura de la I.M..” (fapt remarcat şi de experţi prin raportul de expertiză efectuat în cauză ) .

Or, în titlul de proprietate emis autoarei pârâtei (nr.886/47073/24.12.2002), în latura de vest  a parcelei nr. 1943/1 de 4270 m.p. este menţionat hududoiul (apa Bârlui) astfel cum s-a constatat  şi prin raportul de expertiză  efectuat în cauză , ceea ce înseamnă că suprafaţa S.5 de 288,26 m.p. identificată pe schiţa de la fila 86 cuprinsă la est de hududoi ( apa Bârlui) şi la Vest de drum de exploatare aparţine tot pârâtei conform actului primar de proprietate şi pentru care autoarea sa a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate .

În pus, această suprafaţă S.5 corespunde şi în prezent ca vecinătate în partea de nord şi sud cu cele menţionate în anul 1936  respectiv ; C.E. la Nord (moştenitoare a lui V.C. din 1936) şi la sud cu moştenitorii lui I.L. , adică reclamanţii din prezenta cauză , justificându-se astfel emiterea procesului verbal de punere în posesie nr. 37/24.10.2003 , identificat pe schiţa de la fila 86 ca fiind suprafaţa S.4  de 253,54 m.p. haşurată cu  dungi roşii.

Avându-se în vedere faptul că în actul primar de proprietate din 1936 nu se susţine nicăieri că terenul din pct. „Acasă „ ar fi avut ca vecin pe latura vestică apa Bârluiului rezultă că acest pârâu străbătea proprietatea autorului pârâtei şi nu o delimita .

În aceste condiţii nimic nu justifică nevalidarea autoarei pârâtei care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă din punctul Acasă şi pentru diferenţa de teren de 288,26 m.p. neinclusă în titlul de proprietate .

În ceea ce priveşte capătul de cerere din cererea reconvenţională prin care se solicită obligarea comisiei locale la plata daunelor cominatorii , acesta urmează a fi respins ca inadmisibil întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. 2 din legea nr. 18/1991, în cazul admiterii plângerii împotriva refuzului comisiei locale de a pune efectiv în posesie, primarul este cel care trebuie să suporte sancţiunea daunelor cominatorii. Or, în speţă, primarul, în calitatea sa de preşedinte al comisiei locale, nu a fost chemat în judecată .

Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a proceselor verbale de punere în posesie nr. 36 şi 37 /24.10.2003 emise autorului reclamanţilor , se constată că acesta este neîntemeiat .

Din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constat că nici unul din procesele verbale de punere în posesie a căror nulitate absolută de solicită a se constata în prezenta cauză nu se suprapun peste titlul de proprietate emis autoarei pârâtei .

Totodată, instanţa nu poate constata decât că punerea în posesie prin procesul verbal nr. 37/24.10.2003 nu se suprapune nici peste actul primar de proprietate al pârâtei, astfel că va fi respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute ca neîntemeiate .

Ceea ce a rezultat indubitabil în speţă este faptul că pârâta a tăiat plutele de pe o suprafaţă inclusă atât in actul său primar de proprietate cât şi în titlul de proprietate nr. 886/47073/24.12.2002 şi nu de pe terenul proprietatea reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, din nou, recurs reclamanţii, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie; astfel, s-a arătat de către reclamanţi că hotărârea atacată este lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea disp. art. 260, 261 c.pr.civ., întrucât dezbaterile au avut loc la termenul din 22.06.2007, instanţa a amânat pronunţarea 7 zile, iar hotărârea apare în data de 4.07.2007, în mod ilegal, în afara termenului maxim permis de art.260 c.pr.civ.; pe parcursul rejudecării cauzei, aceiaşi reclamanţi au formulat două cereri de recuzare împotriva judecătorului, cereri care au fost soluţionate, în mod nelegal, de către un judecător incompatibil, respectiv cel care soluţionase cauza în primă instanţă şi a cărui hotărâre a fost casată cu trimitere spre rejudecare, existând astfel prezumţia de interes în cauză pentru menţinerea actelor de procedură nelegale efectuate în cauză; instanţa de fond a analizat toate actele de proprietate ale recurenţilor reclamanţi, pe care le-a considerat greşite şi pe care le-a ignorat, deşi în privinţa acestora se stabilise cu putere de lucru judecat că erau valabile, prin respingerea cererii de constatare a nulităţii lor.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 1502/R/30.10.2007, a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, considerând ca fondat motivul de recurs privitor la incompatibilitatea judecătorului şi la greşita soluţionare a cererii de recuzare de către un judecător incompatibil, care îşi spusese părerea în fond cu privire la pricină, apreciind astfel că soluţia primei instanţe nu a fost pronunţată în condiţii legale şi lăsând în sarcina rejudecării analiza obiecţiunilor formulate de reclamanţi la raportul de expertiză, expuse în motivele de recurs.

În rejudecare, cauza s-a înregistrat din nou pe rolul Judecătoriei Horezu la data de 13.12.2007, sub număr dosar 2348/241/2007.

Având în vedere specificul speţei – dat de considerentele deciziei de casare şi de efectele casării ( Tribunalul stabilind că soluţionarea unor cereri de recuzare împotriva judecătorului care pronunţase sentinţa recurată, s-a făcut de către un judecător incompatibil, ceea ce, în opinia tribunalului, conducea la pronunţarea sentinţei în afara condiţiilor legale, în rejudecare s-a impus clarificarea problemei dacă probele deja administrate (impuse, şi ele,  de prima decizie de casare cu trimitere spre rejudecare) sunt sau nu lovite de nulitate şi dacă, în consecinţă, ele trebuie refăcute sau nu.

Prin încheierea din 27.02.2008, instanţa a apreciat probele administrate în faţa instanţei a cărei hotărâre a fost casată nu sunt lovite de nulitate, ci rămân câştigate cauzei, aceasta constituind, în definitiv, regula în cazul casării sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Numai dacă, în dispozitivul şi/sau considerentele deciziei de casare, se apreciază ori se statuează că probele ( sau numai unele dintre acestea ) trebuie refăcute, instanţa de rejudecare le va reface, în tot sau în parte, în considerarea dispoziţiilor art. 315, alin.1. c.pr.civ.

În acelaşi plan al analizei, dacă s-ar interpreta că judecata trebuie să reînceapă de la actul de procedură anulat şi că hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale ( art. 315, alin.2. c.pr.civ), respectiv greşita soluţionare la instanţa de fond a unor cereri de recuzare a judecătorului care în final a pronunţat hotărârea, s-ar ajunge la concluzia că judecata ar trebui să înceapă de la soluţionarea cererilor de recuzare respective la instanţa de rejudecare, împotriva aceluiaşi judecător, ceea ce este un non-sens, întrucât, casându-se cu trimitere cauza, ea nu va mai fi, oricum, repartizată aceluiaşi judecător vizat de respectivele cereri de recuzare, el aflându-se de această dată într-un alt motiv de incompatibilitate – acela prev. de art. 24, alin.1. c.pr.civ, astfel că reluarea ”procedurii” de soluţionare a acestei cereri – raportate la motivele de recuzare iniţial invocate – ar rămâne fără obiect.

Ceea ce se poate, deci, deduce (în specificul speţei) este numai ideea că, decizia de casare neanulând vreun act de procedură, singurul act care a fost anulat ( desfiinţat) este numai hotărârea pronunţată de judecător, precedată de dezbateri, iar nu şi probele administrate. Aceasta întrucât în recurs nu s-a hotărât că cererea de recuzare s-a respins pe nedrept (în sensul art. 34 alin.3.c.pr.civ.) pentru ca actele de procedură îndeplinite ulterior recuzării să fie lovite de nulitate; de altfel, dacă s-ar fi constatat că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, instanţa superioară de fond reţinea pricina şi rejudeca fondul, refăcând ea însăşi actele şi dovezile astfel administrate (art. 34 alin.3. c.pr.civ.), în respectarea cerinţelor art. 297, alin.2. teza a II – a c.pr.civ, aplicabile şi în recurs, conform art. 316 din acelaşi cod. Or, în speţă, nu aceasta a fost soluţia adoptată de tribunal, în consecinţă nici interpretarea dată art. 315 alin.2. nu poate fi, în speţă, aceea a obligativităţii refacerii probelor.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat, luând în considerare şi nemulţumirile reclamanţilor exprimate constant pe parcursul procesului, că, faţă de probele deja administrate, ar fi necesară chemarea celor 3 experţi care şi-au expus punctele de vedere în lucrările pe care le-au efectuat, spre a da noi lămuriri, în condiţiile art. 211 c.pr.civ, urmând ca, în funcţie de acestea, să hotărască dacă ar fi necesară o nouă expertiză ori întregirea ( completarea) celei efectuate ( art. 212 alin.1. c.pr.civ.).

Astfel, experţii (cel căruia i-a fost încredinţată lucrarea, L.I., şi experţii observatori ai părţilor – S.I. şi V.I.) au fost convocaţi în instanţă şi le-au fost cerute lămuriri vizând, în mod deosebit, modalitatea în care, din punct de vedere tehnic, ei au înţeles să aplice în teren actele părţilor ( cele de reconstituire a dreptului de proprietate şi – potrivit celor statuate în prima decizie de casare cu trimitere – a actelor primare), pentru că în funcţie de aceste aspecte se putea aprecia dacă lucrarea expertului numit este sau nu aptă să răspundă obiectivelor stabilite de instanţă (de instanţă de casare) şi să lămurească aspectele de fapt pentru care s-a încuviinţat proba şi se putea trage concluzia dacă punctul de vedere al expertului observator al reclamanţilor era cel corect. Răspunsurile experţilor au fost consemnate în scris la filele 73 – 74 din prezenta cauză ( cu precizarea că audierea acestora a fost întreruptă , în şedinţa din 07.05.2008, prin formularea unei cereri de recuzare a completului, de către apărătorul reclamanţilor, însă nu s-a mai dispus re- chemarea experţilor, întrucât aspectele esenţiale pentru care fuseseră chemaţi au fost deja expuse şi consemnate înainte de formularea cererii de recuzare).

Faţă de lămuririle şi explicaţiile experţilor, instanţa nu a considerat necesară refacerea ori completarea expertizei, şi, socotindu-se lămurită ( art. 150 c.pr.civ), a reţinut cauza spre soluţionare.

Pe fond, cererea reclamanţilor este neîntemeiată.

Prin acţiunea lor, aceştia au solicitat repararea unui prejudiciu cauzat prin tăierea, de către pârâtă, a celor 5 arbori de pe terenul agricol, proprietatea lor, invocându-se prevederile art. 480 c.civ, ce ocroteşte dreptul de proprietate, şi prevederile art. 998 c.civ care obligă pe acela care, prin fapta sa culpabilă, a adus altuia un prejudiciu, să-l repare.

În realitate, însă, probele administrate nu confirmă dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului de pe care s-au tăiat arborii şi, prin urmare, nici existenţa unui prejudiciu în patrimoniul acestora. După aplicarea în teren a actelor deţinute de părţi (actul primar al reclamanţilor – donaţia din 31.01.1945 de la fila 9 din primul dosar – procesele verbale de punere în posesie ale autorului reclamanţilor, L.Gh., cu nr. 36 şi 37 din 24.10.2003 – filele 8,60 din primul dosar, titlul de proprietate al reclamanţilor din 09.03.2005 – fila 122 - , actul primar al pârâtei , respectiv partajul de ascendent al tatălui său C.M. – fila 38-41 din primul dosar , titlul de proprietate al pârâtei din 24.123.2002 – fila 37 din primul dosar – procesele verbale de punere în posesie ale pârâtei – filele 58,59) expertiza a conchis că arborii au fost tăiaţi de pe terenul cuprins în titlul de pârâtei ( emis încă din anul 2002, înainte de tăierea arborilor), iar nu de pe terenul reclamanţilor.

Schiţa şi explicaţiile expertizei întocmite de L.I. privind aplicarea în teren a actelor pentru porţiunea în litigiu (filele 80 – 86 din prima rejudecare ) au fost contestate de către reclamanţi , care au susţinut că în mod tendenţios expertul nu a înfăţişat situaţia ce rezultă din actele de reconstituire a dreptului de proprietate (care, în cazul lor, au fost confirmate prin hotărârea Tribunalului ) şi nu a ţinut cont de vecinătatea cu apa Bârluiului (care , după actele de reconstituire a dreptului de proprietate, constituie limita proprietăţilor reconstituite, respectiv limita estică a proprietăţii lor şi limita vestică a proprietăţii pârâtei), cerând, astfel, efectuarea unei noi expertize, prin care să se aplice pe teren în mod corect actele de reconstituire.

Această cerere, vizând efectuarea unei noi expertize, a fost respinsă de instanţă, considerându-se că ea ar prelungi în mod inutil procesul, câtă vreme instanţa, având la îndemână schiţa expertizei ( în care s-au poziţionat atât cursul apei Bârluiului, cât şi drumul de exploatare din apropriere – colorat cu galben pe schiţă), cât şi vecinătăţile înscrise în actele de reconstituire, ca şi explicaţiile experţilor asupra modului de aplicare a actelor, poate aprecia dacă expertul numit a poziţionat, sau nu, în mod corect actele de reconstituire emise părţilor din proces şi, respectiv, până la ce limite ( funcţie de reperele fixe din teren – drumul de exploatare şi apa Bârluiului) aceste acte trebuie să fie luate în considerare, pentru fiecare în parte. Sub acest aspect s-au avut în vedere dispoziţiile art. 150 C. pr. Civ.

Analizând astfel expertiza efectuată, se constată că expertul a pornit de la aplicarea în teren mai întâi a actelor primare deţinute de părţi, precizând că, pe de o parte, aceste acte nu pot fi, actualmente, aplicate aşa cum au fost întocmite (cu referire la actul reclamanţilor din anul 1945, fiind imposibile de reconstituit o lăţime  a terenului de la sud la nord de 100 m , aşa cum menţionează actul), iar pe de altă parte, punerea în posesie şi întocmirea planurilor parcelare s-a făcut de către comisia locală cu superficialitate, bazate pe măsurători empirice şi necorelate nici cu actele primare şi nici cu reperele existente în teren (reclamanţii nejustificând, în opinia expertului, terenul dintre drumul de exploatare şi apa Bârluiului, terenul respectiv cuvenindu-se pârâtei, după actul primar al acesteia din anul 1936, lăţimea terenului atribuit reclamanţilor nu poate avea, în capătul estic, lângă drumul de exploatare, o lăţime de 34 m, cât indică planul parcelar, întrucât s-ar suprapune peste proprietatea vecinului de la sud - fila 84 dosar primă rejudecare.

Observaţiile expertului (susţinute nemijlocit în faţa instanţei - filele 73 – 74 din ultimul dosar) nu sunt lipsite  de suport real; dacă se compară schiţa întocmită de expert cu planul parcelar de la fila 72 din ultimul dosar şi vecinătăţile din acte, se constată că toate aceste neajunsuri sunt just sesizate. Cu toate acestea,  în lucrarea expertului s-a greşit aplicarea titlului de proprietate al reclamanţilor (emis în timpul procesului, în anul 2005 – fila 122 din primul dosar), titlu întemeiat pe cele două procese verbale de punere în posesie nr. 36 şi 37 din 24.10.2003 (filele 8 şi 60 din primul dosar), în sensul că, într-adevăr, aceste acte de reconstituire emise reclamaţilor nu se limitează la drumul de exploatare spre est ( limita conturului violet) , ci trece dincolo de acest  drum, până la apa Bârluiului, aşa cum aceasta îşi are cursul, deci la est de drumul sătesc titlul reclamanţilor nu cuprinde numai porţiunea haşurată pe schiţă, ci şi porţiunea pe care s-au identificat cioatele plutelor, până la hududoiul Bârluiului.

Dacă este corectă sau nu această reconstituire, este cu totul altă chestiune, însă actele emise de comisiile de fond funciar sunt, fără îndoială, în configuraţia de mai sus, cu limita estică urmărind cursul apei Bârluiului, în aceste sens fiind mai corectă aprecierea expertului observator al reclamanţilor, V.I. (filele 93-94 dosar prima rejudecare).

Astfel, fiind evident că actul primar al reclamanţilor nu poate fi aplicat ca atare, în dimensiunile (lungime, lăţime) indicate, aşa cum corect a învederat expertul numit, punerea în posesie a părţilor trebuia să fie făcută cu recunoaşterea reciprocă a proprietarilor învecinaţi, în toată zona respectivă şi cu luarea în consideraţie a vecinătăţilor din actele primare, aşa încât aceste acte primare să rămână totuşi, pe cât posibil, la baza reconstituirii dreptului de proprietate.

În ce priveşte titlul pârâtei din anul 2002, expertul numit l-a poziţionat pe schiţă în limitele conturului portocaliu (cu excluderea porţiunii haşurate şi trecând, spre vest, dincolo de cursul Bârluiului). În titlul de proprietate însă (fila 37 din primul dosar), terenul atribuit pârâtei în pct. „Acasă” cuprinde 3 parcele (prima, de 4720 mp. în tarlaua 81, parcela 1943/1, a doua de 504 mp. în tarlaua 81, parcela 1943/2 şi cea de - a treia de 1152 mp , în tarlaua 1946 toate însumând 6376 mp), din descrierea cărora se deduce în mod clar că limita vestică a terenului astfel atribuit este cursul apei Bârluiului (hududoiul , aşa cum apare la parcela 1943/1); ca şi în cazul titlului reclamanţilor, la transpunerea în teren a titlului pârâtei expertul a greşit în legătură cu vecinătatea cu apa Bîrluiului. După actele de reconstituire, terenurile părţilor sunt, practic, hotărnicite de acest curs de apă ( hududoi). În modalitatea în care cele două titluri au fost transpuse în schiţă, expertul a avut la bază în primul rând argumentarea (justă de altfel, aşa cum s-a arătat deja) că ele au fost emise în mod eronat din punct de vedere tehnic, fiind totodată cu neputinţă să se respecte, în configuraţia actuală a terenurilor deţinute de cetăţenii din zonă, dimensiunile actelor primare ale reclamanţilor.

Considerându-se, deci, că actele de reconstituire au în vedere graniţa dintre proprietăţile părţilor ca fiind cursul apei Bârluiului, urmează a se stabili dacă această modalitate de atribuire este corectă sau nu.

Ţinând cont de vecinătăţile din actele primare, precum şi de depoziţiile martorilor (cu specială referire la cea de4 la fila 77 din primul dosar), se constată că, de fapt, întinderea corectă a reconstituirii dreptului de proprietate este dată de chiar contururile pe care expertul le-a trasat considerând că aşa au fost emise titlurile (contur violet pentru titlul reclamanţilor şi, respectiv , contur portocaliu pentru titlul pârâtei), configuraţie în care porţiunea haşurată rămâne reclamanţilor, însă porţiunea de pe care s-au tăiat arborii (în realitate, neinclusă în titlul pârâtei) s-ar cuveni acesteia. În actul primar al reclamanţilor nu se menţionează în mod ferm care este vecinătatea nordică şi care este cea estică, ci se menţionează doar că se învecinează spre răsărit şi miază – noapte cu moştenitorii M.C. şi apa Bârluiului. Or, observând cursul apei Bârluiului între punctele 37 – 35 – 33 – 31, precum şi prezenţa proprietăţii pârâtei spre nord şi est ( între punctele 48 – 37 şi 15 – 33, această interpretare este cea mai apropiată de menţiunile actului: atât apa Bârluiului, cât şi moştenitorii M.C. se învecinau, în 1945, atât spre nord, cât şi spre est cu terenul reclamanţilor dobândit prin acel act. Dacă terenul lui L.Gh. ar fi fost învecinat numai cu apa Bârluiului (aşa cum a fost emis titlul), actul ar fi menţionat aceasta, însă tocmai cursul nelinear al acestui fir de apă şi prezenţa unei porţiuni a proprietăţii moştenitorilor C. pe acea parte a apei a făcut ca vecinătăţile din act să fie consemnate cumulat, pe cele două puncte, pentru a acoperi toată linia de vecinătate.

În plus, unul dintre martorii audiaţi oferă un element important, care sprijină argumentaţia de mai sus: în apropierea locului de unde s-a tăiat plutele se află casa veche, părintească, a pârâtei, terenul aparţinând familiei acesteia (fila 77 din primul dosar). Aşadar, terenul cuprins în titlul reclamanţilor (cel de pe care s-au tăiat plutele) nu este cuprins în titlul pârâtei, dar se cuvenea acesteia potrivit actelor primare.

Consecinţa de aici este aceea că, dacă se acceptă ideea că reclamanţii revendică, de fapt, productele terenului respectiv, ei sunt ţinuţi să facă dovada că dreptul lor de proprietatea asupra respectivului teren este corect reconstituit, căci numai aşa un astfel de drept are valenţele reglementate de art. 480 c.civ şi este apt să fundamenteze acţiunea în revendicare. În cazul în speţă, pentru porţiunea litigioasă, dreptul reclamanţilor nu este corect reconstituit, căci respectiva porţiune nu le-a aparţinut.

Pe de altă parte, nici invocarea dispoziţiilor art. 998 c.civ privind repararea unui prejudiciu (separat de prevederile art. 480 c.civ care asigură legătura dintre prejudiciu şi patrimoniu) şi invocarea calităţii de posesor nu fac ca acţiunea reclamanţilor să poată fi admisă întrucât, la momentul tăierii arborilor (luna mai 2003), reclamanţii nu aveau încă acte de punere în posesie, această operaţiune fiind îndeplinită abia cu circa 6 luni după aceea, la 24.10.2003 (prin procesele verbale de punere în posesie nr. 36 şi 37 /2003). Or, până la emiterea procesului verbal de punere în posesie, dreptul reclamanţilor nu era încă materializat, nu era individualizată suprafaţa reconstituită, deci nici prejudiciul nu îndeplineşte condiţiile de reparaţie vizate de textul art. 998 c.civ.

Cu toată opoziţia reclamanţilor (manifestată încă din primul ciclu procesual – fila 84 din primul dosar) în privinţa analizării actelor primare, o astfel de analiză era imperios necesară, dovadă fiind prima decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, instanţa de control judiciar  casând prima hotărâre, a statuat că dreptul de proprietate se impune a fi analizat şi clarificat atât în funcţie de actele de reconstituire, cât şi în funcţie de actele primare, sens în care a impus instanţei de rejudecare refacerea expertizei şi aplicarea în teren a tuturor acestor acte. Nu se poate invoca împrejurarea că, fiind respinsă cererea reconvenţională a pârâtei şi aceasta neatacând hotărârea, titlul reclamanţilor a rămas valabil, căci casarea hotărârii a fost totală, iar nu parţială şi potrivit art. 311 , alin.1. c.pr.civ , hotărârea casată nu are nici o putere , deci nici puterea lucrului judecat nu se naşte dintr-o astfel de hotărâre.

În schimb, datorită extinderii principiului „ non reformatio in pejus” şi la faza rejudecării în fond după casare, reclamanţilor nu li se poate crea o situaţie mai grea decât dacă nu ar fi declarat recurs (art. 315 al.4. c.pr.civ ), în consecinţă nu poate fi admisă, în rejudecare, cererea reconvenţională a pârâtei pentru porţiunea de teren inclusă în titlul reclamanţilor, dacă în ciclul procesual anterior această cerere a fost respinsă şi numai reclamanţii au declarat recurs.

De altfel, în a doua rejudecare concluziile în fond ale pârâtei prin apărător nu s-au mai referit decât la parcela notată S5 – pentru care s-a solicitat admiterea cererii reconvenţionale.

Se observă , însă, de pe schiţa expertizei că această porţiune nu are nimic în comun cu titlul reclamanţilor, ea aflându-se la nord de terenul acestora, iar  pe de altă parte, această porţiune de teren este, în realitate, inclusă în titlul pârâtei, dar nu în tarlaua 81, ci în tarlaua 84, parcela 2162/10 (în suprafaţă totală de 2000 mp, exact atât cât a pretins pârâta în cererea reconvenţională, aşa încât (numai sub acest aspect) concluziile comisiei locale de la filele 144 – 146 din ultimul dosar sunt corecte.

Nu sunt, însă, corecte argumentele reclamanţilor şi Comisiei Locale (filele 56, 57 din primul dosar) care au considerat că pârâta reconvenientă nu are calitate procesuală activă în formularea cererii sale, neavând reconstituit dreptul de proprietate. Dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu impun o astfel de condiţie persoanei care, făcând cererea de reconstituire, nu şi-a văzut reconstituit dreptul, ci mai mult, a constatat că terenul solicitat a fost atribuit altei persoane; este firesc ca acestei persoane ( care a solicitat, conform art. 8 şi urm. din Legea nr. 18/1991) să i se recunoască posibilitatea de a demonstra în justiţie – în contradictoriu cu comisiile de fond funciar şi cu beneficiarul titlului sau actului de reconstituire – îndreptăţirea ei la reconstituirea dreptului de proprietate, demers ce nu poate fi disociat de componenta esenţială a dreptului la liberul acces la justiţie consfinţit de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Pentru aceste considerente, excepţia lipsei calităţii procesuale active urmează a fi respinsă.

Faţă de cele expuse, văzând şi disp.art. 274, 277 c.pr.civ,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de repunere pe rol.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei reconveniente.

Respinge acţiunea reclamanţilor B.Gh, B.O., B.N., C.E., N.V., M.L., în contradictoriu cu pârâta Z.V.,  cât şi cererea reconvenţională a pârâtei Z.V., ca neîntemeiate.

Compensează cheltuielile de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,  3 decembrie 2008.

PREŞEDINTE, GREFIER,

1

Domenii speta

Spete similare