Contestaţie la executare. Renunţarea la beneficiul de discuţiune şi diviziune. Clauză abuzivă în contractul de garanţie bancară.

SENTINŢA CIVILĂ

NR3234/21.05.2008

Contestaţie la executare

Contestaţie la executare. Renunţarea la beneficiul de discuţiune şi diviziune. Clauză abuzivă în contractul de garanţie bancară.

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 26.11.2007 sub nr.10526/236/2007 contestatorul M.R. a formulat în contradictoriu cu intimata Banca, contestaţie la executare împotriva executării silite pornită dosarul de executare de executorul bancar, solicitând anularea formelor de executare, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatorul a motivat că la data de 09.11.2007 a primit somaţia nr.203/29.10.2007 prin care i se cererea să achite datoria de 1.309 lei RON din care credit 1.217 lei RON datorie care ar rezulta din contractul de credit încheiat de intimată şi numitul B.M. cu privire la acordarea unui împrumut, în vedere cumpărării unui autovehicul.

Contestatorul a mai arătat că, contractul nu îi este opozabil, la rubrica giranţi figurând un anume M.M. şi nu M.R. şi de asemenea nu rezultă faptul că intimata ar fi procedat la executarea debitorilor şi că aceştia ar fi insolvabili, astfel că invocă beneficiul de discuţiune şi diviziune, creditoarea având obligaţia de a se îndrepta mai întâi împotriva debitorului.

S-a mai arătat că, clauza din contract prin care fidejusorii renunţă la beneficiul de discuţiune şi diviziune este nulă, fiind introdusă abuziv, astfel că executarea silită împotriva sa putea fi pornită numai în situaţia în care s-ar fi încheiat un proces verbal de insolvabilitate a debitorului sau a moştenitorilor acestuia.

În drept au fost invocate prevederile art.399 şi următoarele C.proc.civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicita respingerea contestaţiei la executare întrucât acesta a girat conform contractului de credit împrumutul solicitat de B.M., renunţând la beneficiul de discuţiune şi diviziune.

A fost ataşat la dosar dosarul de executare silită.

Procedând la judecarea cauzei instanţa a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar şi interogatoriul intimatei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că la data de 05.11.2007 a fost emisă de către executorul bancar o somaţie în dosarul de executare silită din care rezultă că, se cere contestatorului M.R. în calitate de girant să achite în termen de 1 zi datoria a cărei valoare este de 1.309 lei, conform contractului de credit încheiat între intimata Bancă şi B.M. cu privire la acordarea unui împrumut pentru suma de 113.283.300 lei ROL pe o durată de 60 luni, în vederea cumpărării unui autovehicul marca Dacia 1307, întrucât debitorul principal nu a achitat datoria respectivă.

Potrivit art.399 alin.1 teza I C.proc.civ. „Împotriva executării silite precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare” iar potrivit art.399 alin.3 C.proc.civ. „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu”.

În acest context, instanţa constată că titlul executoriu în baza căruia s-a procedat la executare silită este contractul de credit, iar creditoarea a procedat la executarea silită a girantului, fără însă ca anterior să fi încercat executarea debitorului principal şi numai dacă acesta ar fi fost insolvabil să treacă la executarea silită a giranţilor – fidejusori, în speţă fiind vorba despre o garanţie personală şi nu reală care ar fi exclus orice discuţie de acest gen.

Creditoarea şi-a motivat începerea executării silite în acest fel pe faptul că, prin contractul semnat de părţi s-a renunţat la beneficiul de discuţiune şi diviziune, astfel că aceasta se poate îndrepta fie împotriva debitorului principal fie a debitorilor accesorii, după opţiunea sa, pentru a-şi realiza creanţă.

O astfel de practică a societăţilor bancare pe lângă faptul că încalcă orice principiu de echitate şi morală, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate şi impunând cerinţe şi condiţii favorabile creditorilor.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că, clauza prin care giranţii au renunţat la beneficiul de discuţiune şi diviziune este lovită de nulitate absolută, nefiind negociată direct şi creând în detrimentul acestora şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, mai exact între obligaţia pe care aceştia şi-au asumat-o prin semnarea în calitate de giranţi a contractului de credit şi modalitatea de interpretare a acesteia de către bancă.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000 republicată în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008 „Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”.

Prin urmare, este evident că noţiuni de genul „beneficiul de discuţiune” sau „beneficiul de diviziune”, în lipsa unor clauze de interpretare pe înţelesul consumatorilor, sunt străine acestora şi, în speţă, nu au fost înţelese de către contestator efectele asumării unei asemenea obligaţii, acesta nefiind calificat pentru a înţelege astfel de noţiuni.

Chiar şi în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, potrivit art.1 alin.2 din acelaşi act normativ, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind inechitabil ca girantul, respectiv contestatorul din prezenta cauză să fie obligat la plata unei datorii pe care acesta a înţeles să o achite numai dacă debitorul principal B.M. ar fi insolvabil şi nu de drept, în locul său.

În raport de toate considerentele arătate, instanţa constată, fără echivoc, faptul că, clauza prin care girantul a renunţat la beneficiul de discuţiune şi de diviziune este lovită de nulitate absolută şi ca atare începerea în acest mod a executării silite de către creditoare fără a trece mai întâi la urmărirea debitorului principal sau a moştenitorilor săi, este nelegală.

Mai mult, instanţa constată că la rubrica giranţi la punctul 1 este trecută o persoană pe nume M.M. şi nu contestatorul M.R., astfel că şi această clauză asupra căreia există dubiu poate fi interpretată în favoarea contestatorului, putându-se aprecia că, contractul nu îi este opozabil.

De asemenea, din actele existente, deşi acest fapt este negat de creditoare prin răspunsurile la interogatoriu, la momentul încheierii contractului de credit s-a încheiat şi o asigurare de viaţă care este de natură a acoperi tocmai riscul contractului în caz de deces al debitorului principal şi ca atare plata ar fi trebuit făcută de asigurător; chiar şi în ipoteza îndepărtată în care s-ar accepta ideea că nu s-a încheiat o astfel de asigurare, culpa aparţine intimatei.

Pentru motivele expuse, instanţa va admite contestaţia la executare şi pe cale de consecinţă va anula formele de executare pornite în dosarul executorului bancar.

În baza art.274 alin.1 C.proc.civ. va obliga intimata să plătească contestatorului suma de 113 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, instanţa reţinând culpa procesuală a intimatei care a fost de natură a atrage efectuarea acestor cheltuieli de către contestator.

Domenii speta

Spete similare