Plângere contraventionala

Sentinţă civilă 341 din 17.05.2012


Tip speta -Sentinta  Civila NR. 341/17.05.2012

Domeniu-plângere contraventionala

Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanta retine urmatoarele:

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Macin sub nr.1336/253/2010, petenta SC A.  NG SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria ATR nr. 0140429/04.11.2010 întocmit de intimat Autoritatea Rutiera Româna  - A.R.R. - Agentia Tulcea.

În motivarea plângerii, petenta a aratat ca procesul verbal a fost întocmit de un functionar necompetent deoarece desi fapta a fost savârsita în jud. Tulcea, aceasta a fost constatata de catre un inspector din cadrul ARR Galati, împrejurare care se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a acestui act. Pe fondul cauzei, s-a aratat ca interpretând gresit disp.art.38 alin.3 pct.3 din HG nr.1175/2007, agentul constatator a considerat ca petenta a savârsit aceasta contraventie. Astfel, asa cum rezulta din procesul verbal contestat, la bordul vehiculului se aflau doua stingatoare functionale cu masa de 9,7 kg iar ceea ce sanctioneaza actul normativ indicat este nedetinere la bord a unor extinctoare functionale. În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertismentul, fata de împrejurarea ca petenta detinea la bord extinctoare cu o masa sensibil apropiata de cea de 12 kg, astfel încât fapta ar fi de o gravitate redusa.

În drept plângerea a fost întemeiata pe disp.OG nr.2/2001, HG nr.1175/2007.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar în copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AIR nr. 0161388/18.08.2011, extras cont, proces verbal de instruire si anexa 1.

Legal citata, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii plângerii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata.

În drept, intimatul a invocat prev. art. 115-118 Cod proc. civ., O.G. nr. 2/2001, HG nr.1374.

La termenul din 19.04.2012, instanta a respins ca neîntemeiata exceptia tardivitatii formularii plângerii contraventionale invocata de intimata prin întâmpinare pentru considerentele aratate în încheiere.

Pentru solutionarea cauzei, instanta a încuviintat la cererea partilor proba cu înscrisuri. Din oficiu, instanta a solicitat intimatei sa depuna la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza încheierii procesului verbal, intimata înaintând în acest sens, dovada comunicarii procesului verbal catre petenta si buletinul de control seria BCADR nr.0063651/04.11.2010 (filele 38, 60). De asemenea în baza art.33 alin.1 din OG nr.2/2001 s-a dispus citarea martorului asistent G. D..

Din materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul verbal de contraventie contestat, petenta a fost sanctionata cu masura amenzii contraventionale în cuantum de 5000 lei, în temeiul dispozitiilor art. 38 alin.3 pct.3 si art.40 alin.2 din HG nr.1175/2007, retinându-se în sarcina sa faptul ca în data de 04.11.2010, la controlul efectuat asupra auto GL 44 ANG proprietatea  SC A. NG SRL, care efectua transport de marfa periculoasa - motorina, s-a constatat ca existau numai doua stingatoare fiecare în greutate de 3,7 kg fiecare, fapt ce contravine cap.8.1.4 din ADR deoarece la bord trebuia sa existe extinctoare în greutate de 12 kg.

Conform dispozitiilor normative indicate în cuprinsul procesului verbal de contraventie:

Art.38 din HG nr.1175/2007 - (3) Constituie contraventii din categoria a II-a de risc urmatoarele fapte: 3. la bordul vehiculului nu exista toate stingatoarele de incendiu functionale conform cerintelor prezentelor norme. Un stingator de incendiu poate fi considerat ca fiind functional daca este utilizabil, dar lipsesc doar sigiliul prescris si/sau termenul de valabilitate. Nu este considerat functional stingatorul de incendiu care este în mod evident inutilizabil, cum ar fi cel la care indicatia manometrului este aproape "zero".

Art. 40 din HG nr.1175/2007 - (2)  Contraventiile prevazute la art. 38 se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 7.000 lei, aplicabila expeditorului si/sau transportatorului.

În urma examinarii din oficiu a procesului verbal de contraventie din perspectiva cauzelor de nulitate expresa si absoluta prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat ca acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanta a trecut la analiza sustinerilor petentului privind  nelegalitatea si netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

În plângere au fost invocate atât motive de nelegalitate a procesului verbal contestat motivat de faptul ca a fost întocmit de un functionar necompetent cât si motive de netemeinicie a procesului verbal fata de care petenta solicita anularea acestuia, în sensul ca organul constatator a interpretat eronat disp.art.38 alin.3 pct.3 din HG nr.117572007, astfel încât petenta nu se face vinovata de savârsirea contraventiei retinuta în sarcina sa.

Analizând motivele de nelegalitate  invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauza si prin raportare la dispozitiile normative incidente, instanta le gaseste neîntemeiate pentru considerentele urmatoare:

Referitor la împrejurarea ca procesul verbal ar fi fost întocmit de un functionat necompetent în conditiile în care, desi fapta a fost savârsita în jud. Tulcea, ea a fost constata de catre un inspector din cadrul ARR Galati, instanta retine disp. art.31 lit. a din HG nr.1175/2007 potrivit carora controlul respectarii normelor instituite de actul normativ mentionat se realizeaza de catre personalul cu atributii de control împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor, în traficul rutier, la sediile întreprinderilor si în punctele de trecere a frontierei de stat. Or, din continutul procesului verbal rezulta ca acesta a fost încheiat de un inspector de trafic din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii -ARR-Agentia Galati.

În acest context, instanta constata ca motivul indicat de catre petenta, respectiv întocmirea procesului verbal de catre un functionar necompetent teritorial, nu este prevazut de lege drept cauza de nulitate expresa, pentru a atrage nulitatea procesului verbal, fara sa fie necesara dovada unei vatamari.

Cu exceptia mentiunilor prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa oricaror alte mentiuni (enumerate de art. 16 din O.G. nr. 2/2001) poate atrage numai nulitatea virtuala a procesului verbal, nulitate care este conditionata de dovada unei vatamari. Cum petenta nu a facut dovada existentei unui vatamari care sa nu poata fi înlaturata decât prin anularea procesului verbal, motivele invocate nu atrag nulitatea procesului verbal contestat.

Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauza si prin raportare la dispozitiile normative incidente, instanta le gaseste neîntemeiate pentru considerentele urmatoare:

În ceea ce priveste sustinerea petentei ca nu se face vinovata de savârsirea faptei prev. de art.38 alin.3 pct.3 din HG nr.1175/2007 deoarece la momentul efectuarii controlului la bordul vehiculului se aflau doua stingatoare functionale, dispozitiile mentionate sanctionând nedetinerea unor extinctoare functionale, instanta apreciaza ca este neîntemeiata si nu poate conduce la anularea procesului verbal de contraventie. Aceasta deoarece petenta a fost sanctionata în temeiul art. 38 alin.3 pct.3 din HG nr.1175/2007, potrivit caruia constituie contraventie fapta de a nu exista  la bordul vehiculului toate stingatoarele de incendiu functionale conform cerintelor prezentelor norme. Or conform cerintelor HG nr.1175/2007, respectiv art. 19 lit.a, pe lânga obligatiile prevazute în alte acte normative, vehiculele utilizate pentru transportul rutier de marfuri periculoase trebuie sa  corespunda si prevederilor cap. 8.1 din anexa B la A.D.R..

Acordul european privind transportul rutier international de marfuri periculoase - ADR, în CAPITOLUL 8.1 intitulat PRESCRIPTII GENERALE REFERITOARE LA UNITATILE DE TRANSPORT SI LA ECHIPAMENTUL DE BORD, art. 8.1.4.1 lit e, prevede ca sunt necesare echipamente suplimentare pentru unitatile de transport cu o masa maxima admisibila mai mare de 7,5 tone, respectiv unul sau mai multe extinctoare portabile, pentru clasele de inflamabilitate A, B si C, cu o capacitate totala minima de 12 kg pudra (sau de capacitate echivalenta pentru un alt agent extinctor acceptabil), din care cel putin unul trebuie sa aiba o capacitate minima de 6 kg.

Cum în cauza, la bordul vehiculului petentei existau, la momentul efectuarii controlului, doar doua stingatoare în greutate de 3,7 kg fiecare, în mod corect sanctiunea a fost aplicata acesteia.

În ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, în raport cu dispozitiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanta retine ca amenda contraventionala aplicata în cuantum de 5.000 lei, reprezentând minimul prevazut de lege, este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinând seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, precum si de circumstantele personale ale contravenientei.

Prin urmare, având în vedere dispozitiile legale evocate si situatia de fapt retinuta, instanta apreciaza ca probele administrate nu au fost de natura sa rastoarne prezumtia de veridicitate si legalitate a procesului-verbal de contraventie contestat, ci, dimpotriva, ca acestea conduc la concluzia retinerii vinovatiei petentei în savârsirea contraventiei pentru care a fost sanctionata. Pentru aceste motive, instanta urmeaza sa mentina dispozitiile procesului-verbal si, în consecinta, sa respinga plângerea contraventionala formulata, ca neîntemeiata.

 

3

1

Domenii speta