Răspundere civilă delictuală. Coliziune autovehicule.

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 761/C DIN DATA DE 03.04.2008

Răspundere civilă delictuală. Coliziune autovehicule.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la  06.08.2007 reclamantul I.L.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.D. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 11.310,17 lei reprezentând contravaloarea pagubei provocate de acesta autoturismului proprietate personală a reclamantului, la plata daunelor reprezentând lipsa de folosinţă a autovehiculului şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 28.03.2007, pârâtul, care se afla în localitatea Constanţa la volanul autoutilitarei cu numărul de înmatriculare CT 06 …, a schimbat fără să se asigure direcţia de mers efectuând un viraj la stânga. La efectuarea acestei manevre, pârâtul nu s-a asigurat dacă există vreo maşină în depăşirea lui şi a intrat în coliziune directă cu autoturismul proprietatea reclamantului, provocându-i pagube importante.

Prin procesul – verbal seria AY nr. 0240106, a susţinut reclamantul, s-a stabilit că vina aparţine în totalitate conducătorului auto A.D., iar, când i s-a cerut să prezinte poliţa de răspundere civilă obligatorie, pârâtul a prezentat o poliţă expirată, astfel că s-a obligat în mod expres să plătească despăgubirile produse la autoturismul B-97-…..

Considerând că pârâtul îşi va respecta obligaţia asumată, a mai arătat reclamantul, s-a prezentat la data de 02.05.2007 cu autoturismul avariat la service-ul P. R., care a evaluat reparaţiile la suma de 11.310,17 lei pe baza unei oferte de deviz valabilă până la data de 09.05.2007.

Cum pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată şi nu a dat curs solicitărilor sale de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă, deşi l-a convocat la conciliere directă în conformitate cu dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă, reclamantul a promovat prezenta acţiune.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 112 din Codul de procedură civilă şi ale art. 998 – 999 din Codul civil.

Prin sentinţa civilă nr. 12076 din 16.10.2007 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtul A.D. prin cererea depusă la dosar şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, în considerentele hotărârii reţinându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură civilă.

Dosarul a fost înregistrat, sub acelaşi număr, pe rolul Judecătoriei Mangalia, iar, la data de 28.01.2008, reclamantul a depus o cerere prin care declara că renunţă la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor reprezentând lipsa de folosinţă a autovehiculului, astfel că instanţa, văzând dispoziţiile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va lua act prin hotărârea finală de manifestarea de voinţă a acestuia.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, pârâtul a arătat că, la data de 28.04.2007, ora 10, în timp ce se deplasa pe strada P. din Mangalia, din direcţia sens giratoriu către bulevardul 1 Decembrie 1918, a dorit să efectueze un viraj stânga pentru a intra pe strada M. V.; în acest scop, a oprit autoutilitara, a semnalizat schimbarea direcţiei de mers şi a acordat prioritate de trecere autoturismelor care circulau din sens contrar.

Fiind aglomerată banda de circulaţie contrară, a susţinut pârâtul, a aşteptat circa 2 minute să poată efectua virajul la stânga, iar, în tot acest timp, autoturismele din spatele său erau oprite, deoarece nu aveau loc să efectueze alte manevre (ocolire dreapta şi mers înainte) fiind doar o singură bandă de mers şi îngustă. În momentul în care a putut să efectueze virajul la stânga (semnalizarea fiind activată), a demarat (demararea fiind lentă deoarece este vorba de o autoutilitară de 3 tone), s-a deplasat circa 0,5 m şi, atunci, autoturismul B 97-… a ieşit în mare viteză din spatele său, iar, în încercarea de a efectua şi el viraj către stânga, l-a acroşat pe partea stângă.

Pârâtul a arătat că reclamantul, conducător al autoturismului B 97 -…, a apreciat în mod greşit distanţa dintre cele două autovehicule şi, efectuând manevra pe fondul unei stări de grabă, a intrat în coliziune cu el.

Procesul – verbal de care face vorbire reclamantul, a mai arătat pârâtul, nu stabileşte culpa vreunui conducător auto, ci doar descrie împrejurarea în care s-a produs coliziunea, pârâtul fiind sancţionat contravenţional doar pentru că nu avea asigurare obligatorie civilă RCA valabilă, fiind expirată cu 2 zile în urmă, şi, mai mult, a fost anulat de instanţa de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei cu martori şi a probei cu expertiza tehnică auto având ca obiectiv identificarea şi evaluarea prejudiciilor produse la autoturismul său.

Instanţa a admis proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială, apreciind că acestea sunt pertinente şi utile, însă, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de şedinţă din 27.03.2007, a respins ca neconcludentă proba cu expertiza tehnică auto.

Pentru combaterea acţiunii, pârâtul a propus proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba testimonială, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost încuviinţate de instanţă.

Instanţa a procedat la administrarea probei cu interogatoriile părţilor (şi la audierea martorilor.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

În ziua de 28.04.2007, în jurul orelor 1000, pârâtul A.D. conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare CT 06-… pe strada P. din Mangalia, deplasându-se din direcţia sensului giratoriu către bulevardul 1 Decembrie 1918; la un moment dat, a dorit să efectueze un viraj la stânga pentru a intra pe strada M V, iar, în acest scop, a semnalizat schimbarea direcţiei de mers, a oprit autoutilitara şi a acordat prioritate de trecere autoturismelor care circulau din sens contrar.

În spatele maşinii conduse de pârât se aflau alte două autoturisme, care au aşteptat efectuarea manevrei de virare către stânga, iar în spatele acestora se mai aflau alte autoturisme; când pârâtul s-a angajat în executarea virajului, primul dintre acestea, având numărul de înmatriculare B 97 …şi fiind condus de către reclamantul I.L.A., a efectuat o manevră de depăşire a celor două maşini interpuse între el şi autoutilitara pârâtului şi a intrat în coliziune cu aceasta din urmă, ambele vehicule suferind avarii.

Prin procesul – verbal de contravenţie din 28.04.2007 întocmit de Serviciul Poliţiei Rutiere – Formaţiunea Mangalia, s-a constatat natura avariilor produse celor două autovehicule implicate în accident şi s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face pârâtul A.D., care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei şi nu a observat că în depăşirea sa se află autoturismul condus de către reclamant.

De asemenea, s-a reţinut că pârâtul avea asigurarea auto expirată din data de 13.04.2007 şi s-au consemnat susţinerile acestuia, atestate prin semnătură, în sensul că este de acord să achite despăgubirile produse la autoturismul cu numărul de înmatriculare B 97….

Procesul – verbal de contravenţie din 28.04.2007 a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1677/C din 27.09.2007 a Judecătoriei Mangalia, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar art. 999 din acelaşi act normativ prevede că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

Aceste dispoziţii legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile acesteia şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

În speţa dedusă judecăţii, faţă de cauza pretenţiilor reclamantului, respectiv coliziunea dintre autovehiculele părţilor, care se deplasau pe drumurile publice din municipiul Mangalia, soldată cu avarierea acestora, este indiscutabil că examinarea condiţiilor răspunderii civile delictuale nu se poate face decât prin prisma regulilor stabilite în actele normative care reglementează o astfel de activitate, şi anume OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Regulamentul de aplicare a acesteia, aprobat prin HG nr. 1391/2006.

Instanţa apreciază că, faţă de temeiul juridic al acţiunii, invocat de către reclamant, anularea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a procesului – verbal de contravenţie din 28.04.2007 nu prezintă relevanţă câtă vreme aceasta nu este opozabilă reclamantului, care nu a fost parte în cauza respectivă.

În egală măsură, însă, şi pentru aceleaşi considerente care vizează temeiul de drept al acţiunii, instanţa constată că nici reclamantul nu poate valorifica în prezentul proces actul de constatare întocmit de Serviciul Poliţiei Rutiere – Formaţiunea Mangalia, prin care se reţine culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului de circulaţie, urmând să examineze condiţiile răspunderii civile delictuale prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale care reglementează activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice.

Or, din declaraţiile martorilor reiese că pârâtul avea semnalizarea pornită înainte de efectuarea virajului către stânga şi că a aşteptat circa două minute pentru efectuarea manevrei deoarece din sensul opus veneau mai multe maşini, împrejurări care atestă faptul că pârâtul şi-a respectat obligaţiile pentru a vira la stânga în condiţii de siguranţă.

Susţinerile reclamantului în sensul că pârâtul ar fi pornit semnalizarea în premomentul efectuării virajului, chiar confirmate de martori, nu pot fi reţinute ca fiind dovedite cu certitudine. Aceasta întrucât unul din martori conducea autoturismul aflat în spatele maşinii reclamantului, iar celălalt se afla în autoturismul acestuia din urmă, fiind posibil ca nici martorii şi nici reclamantul să nu fi putut observa luminile de semnalizare ale autoutilitarei conduse de pârât în condiţiile în care între aceasta şi autoturismul reclamantului se interpuneau alte două maşini.

Pornind de la această ultimă împrejurare, recunoscută de reclamant la interogatoriu şi confirmată de toţi martorii audiaţi în cauză, instanţa constată că reclamantul însuşi a încălcat reguli referitoare la efectuarea manevrei de depăşire care îmbracă, în planul răspunderii civile delictuale, forma faptei victimei înseşi, ca şi împrejurare care înlătură vinovăţia.

Astfel, art. 45 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 prevede că „depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial”, iar potrivit alineatului al doilea al aceluiaşi articol „conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră”.

Din interpretarea logică a acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia că depăşirea a două sau mai multe vehicule ori obstacole deodată nu constituie o manevră regulamentară din moment ce legiuitorul, folosind sintagme precum „altui vehicul sau obstacol” ori „vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui”, condiţionează efectuarea acestei manevre de trecerea înaintea unui singur vehicul sau obstacol.

Concluzia instanţei este întărită şi de dispoziţiile art. 118 lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 care prevăd că un conducător de vehicul care efectuează o depăşire este obligat să se asigure că acela (şi nu aceia) care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare.

Opţiunea legiuitorului pentru definirea manevrei de depăşire se explică prin aceea că numai realizându-se în această modalitate, şi anume prin trecerea succesivă înaintea fiecărui vehicul (în ipoteza în care sunt două sau mai multe) dintre cele care preced autoturismul care efectuează manevra, aceasta se poate face în condiţii de vizibilitate maximă şi în scopul desfăşurării în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, astfel cum este definit acesta în art. 1 alin. (2) din OUG nr. 195/2002.

Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din acelaşi act normativ, „conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”.

Această dispoziţie legală, reţinută de organele de poliţie drept temei al culpei pârâtului în producerea accidentului de circulaţie, trebuie coroborată, în opinia instanţei, cu dispoziţiile referitoare la efectuarea manevrei de depăşire, anterior evocate; or, încercând să depăşească trei autoturisme deodată (incluzând şi autoutilitara condusă de pârât) reclamantul nu a respectat regulile privind efectuarea în siguranţă a manevrei de depăşire, iar nerespectarea acestor obligaţii are natura faptei victimei înseşi, ca şi cauză care înlătură vinovăţia pârâtului (conducătorul auto al celuilalt vehicul implicat în accident).

Împrejurarea că, la momentul producerii accidentului, pârâtul, recunoscându-şi o presupusă vină (stabilită de lucrătorii de poliţie sub aspectul răspunderii contravenţionale), a declarat că este de acord să achite despăgubirile produse la autoturismul reclamantului nu prezintă relevanţă pe tărâmul răspunderii civile delictuale, ale cărei condiţii au fost analizate de instanţă în prezenta cauză.

Pentru toate considerentele expuse, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă a autovehiculului şi a respins ca neîntemeiată acţiunea sub aspectul celorlalte capete de cerere, respectiv cel privind obligarea pârâtului la plata sumei de 11.310,17 lei reprezentând contravaloarea pagubei provocate de acesta autoturismului proprietate personală a reclamantului şi petitul referitor la obligarea pârâtului plata cheltuielilor de judecată, subsidiar celuilalt capăt de cerere.

Domenii speta

Spete similare