Contestaţie la executare

HOTĂRÂREA CIVILĂ NR. 688/26.01.2015

Şedinţa publică din data de 26.01.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE:

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe contestatorul intimatul SC ………… SA, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică părţile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din data de 12.01.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile şi concluziile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12.01.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat iniţial pronunţarea la data de 19.01.2015, iar ulterior a amânat pronunţarea pentru azi, 26.01.2015.

INSTANŢA

DELIBERÂND,

Constată că pe rolul acestei instanţe s-a înregistrat la data de 23.09.2014 contestaţie la executare formulată de către contestatorul …….. în contradictoriu cu intimatul SC ……… SA.

Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat admiterea contestaţia la executarea silită efectuată în dosarul execuţional nr. ….. al BEJ …….., ca urmare a cererii de executare formulată de către creditorul SC …….. SA şi anularea tuturor actelor  de executare silită efectuate şi a executării însăşi şi constatarea nulităţii absolute a prevederilor art. 13 din Condiţiile Generale de Leasing Financiar ale Contractului de Leasing Financiar. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, arată că între părţi s-a încheiat la data de ……….  Contractul de ………, având ca obiect autoturismul …, cu preţ de achiziţie de 8.398,32 Euro, din care 6.718,66 Euro fiind valoarea finanţată de către creditor. Arată că a achitat un avans de 1.679 Euro, dar din cauza faptului că i s-au redus brusc veniturile nu a reuşit să achite întreaga valoare, astfel că la data de 19.05.2009 a predat autoturismul …, încheindu-se un proces-verbal în care s-a constatat că suma restantă este de 3.224,26 lei. Prin dosarul execuţional nr. ……. al BEJ …… a fost executat silit pentru suma de 5.530,06 lei, reprezentând debitele restante către creditorul SC ……. SC, conform Contractul de Leasing Financiar nr. 24004. La data de 09.09.2014 i s-a comunicat somaţia nr. …….. din data de 02.09.2014 prin care i s-a adus la cunoştinţă că este din nou executat silit la cererea creditorul SC Impuls …… SC în baza aceluiaşi titlu executoriu, respectiv Contractul de Leasing Financiar nr. 24004, pentru suma de 34.622,44 lei, reprezentând rate restante şi prime de asigurare CASCO neachitate şi finanţare neacoperită.

Cererea e motivată în drept pe prev art. 702, art. 704, art. 705 şi urm., art. 711 şi urm. Cpc, OG nr. 51/1997, Legea 193/2000 repubicată, iar în probaţiune se depun înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.10.2014, intimatul SC ……..SA a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, respingerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a prevederilor art. 13 din Condiţiile Generale de Leasing Financiar ale Contractului de Leasing Financiar. Solicită cheltuieli de judecată.

Arată în fapt modul în care s-a desfăşurat relaţia cu contestatorul şi articolele contractuale incidente ce dau dreptul intimatei la executare silită. În esenţă arată că ulterior valorificării autovehiculului, suma nu a acoperit capitalul rămas de facturat la contractul de leasing nr. …….. astfel că a iniţiat la 18.02.2014 procedura de executare pentru suma de 34.622, 44 lei.

Cu privire la cursul prescripţiei, intimata susţine că termenul curge de la 13.12.2013 data emiterii calculului de închidere în cazul bunurilor recuperate şi valorificate, termen ce nu a fost împlinit în speţă.

Întâmpinarea e motivată în drept pe prev. art. 205 alin. 2, art. 622 şi urm. Cpc, OG nr. 51/1997 modificată prin Legea nr. 287/2006.

Analizând cererea formulată prin prisma probelor administrate şi a normelor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

În fapt, împotriva contestatorului s-a pornit la iniţiativa intimatei procedura de executare silită în dosarul execuţional nr……../E/2014. Titlul executoriu este reprezentat de contractul de leasing nr. ………., suma de executat fiind de 34.622,44 lei reprezentând rate restante, rate prime de asigurare CASCO neachitate, finanţare neacoperită şi cheltuieli conform contractului de leasing.

Prin încheierea nr. ………/2014 s-a încuviinţat de către Judecătoria Oradea, executarea silită a contestatorului.

Anterior, în dosarul execuţional nr. ……. contestatorul a fost executat silit pentru suma totală de 5530,06 la care se adaugă cheltuieli în baza aceluiaşi titlu executor.

Faţă de apărările formulate de contestator, instanţa reţine următoarele:

În ce priveşte articolul 13 din contractul de leasing, instanţa reţine că titlul executor este reprezentat de un contract de leasing, astfel că în baza art. 712 alin. 2 Cpc, astfel că se va analiza pe fond capătul ce cerere privind nulitatea absolută a acestei prevederi din contract.

Astfel clauzele art. 13 din Contractul de Leasing Financiar nr. 24004/27.11.2008, instanţa apreciază că acestea sunt lovite în parte de nulitate absoluta, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, conform OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, în cazul leasingului financiar, pentru creditul acordat finanţatorul beneficiază de dobândă, a cărei rată este convenită prin acordul părţilor şi care se adaugă la cota parte din valoarea de intrare a bunului.

Potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997 „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.”

Cele două părţi au integrat în contractul încheiat cazul de reziliere reglementat de art. 15 din OG nr. 51/1997, pentru neplata a doua luni consecutive a ratei de leasing, calculata de la scadenta, sub forma unui pact comisoriu de gradul IV.

Părţile pot să convină sau nu, ca în cazul neplăţii timp de doua luni consecutive a ratei de leasing calculata de la data scadentei, sa intervină rezilierea contractului, sub acest aspect textul legal fiind dispozitiv.

Daca părţile au convenit totuşi în contractul de leasing asupra acestui caz de desfiinţare, textul legal amintit este si devine imperativ cu următoarele consecinţe: „finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.”

Cum textul de lege (art. 15 din OG nr. 51/1997) nu descrie exhaustiv sintagma „toate sumele datorate” rămâne ca instanţa să decidă dacă în această formulare sunt incluse toate „obligaţiilor financiare prevăzute în sarcina utilizatorului”, respectiv „toate creanţele ce decurg din contract” astfel cum apar descrise la art. 13 din contract, sau acestea depăşesc limitele sintagmei legale din art. 15 din OG 51/1997.

Conform art. 13 din contract în sintagma „toate creanţele ce decurg din contract” sunt incluse şi dobânda de prefinanţare neachitată şi valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neachitate.

Ori aceste obligaţii de plată a ratelor se adaugă la cele plătite deja şi la toate sumele datorate până la data la care debitorul a restituit bunul, astfel că se ajunge la situaţia ca finanţatorul să ceară de fapt executarea anticipată a obiectului obligaţiei contrar naturii succesive a acesteia. Un contract nu poate fi concomitent şi în fiinţă şi reziliat, iar clauza care conţine o astfel de posibilitate este lipsita de cauza, fiind lovita de nulitate absoluta in baza art. 666 cod civil. din 1864.

De esenţa sa, contractul de leasing este un contract cu executare succesivă, locatarul putând opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni; periodicitatea scadentei lunara a ratelor de leasing este stabilită legal, iar la aceasta nu se poate renunţa convenţional, în sensul ca prin efectul rezilierii, ratele devin automat scadente şi plătibile imediat astfel cum statuează clauza în speţă, câtă vreme deşi conform art. 8 din ordonanţă, contractul de leasing este titlu executoriu, creditorul nu a optat pentru executare ci pentru desfiinţarea contractului.

Totodată, instanţa consideră că, aplicând clauzele contractuale analizate, finanţatorul se îmbogăţeşte fără justă cauză, în detrimentul debitorului principal, prin aceea că redobândeşte şi bunurile acordate în regim de leasing, dar încasează şi ratele de leasing viitoare, rămase de achitat până la finalul contractului.

În acest mod se ajunge la situaţia absurdă ca finanţatorul să prefere neexecutarea contractului de către beneficiar în locul executării, ceea ce este inadmisibil.

Este de menţionat că, potrivit 10 din O.G. nr. 51/1997, printre obligaţiile expres prevăzute de lege în sarcina utilizatorului unui contract de leasing se numără la lit. d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul şi la termenele menţionate în contract, iar la lit. j: j) să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing, neexistând nici o normă legală care să prevadă obligaţia acestuia ca, la încetarea contractului de leasing, deşi bunul este restituit finanţatorului, utilizatorul să plătească în continuare ratele de leasing până la expirarea duratei contractuale stabilite iniţial.

Într-adevăr potrivit art. 969 al. 1 C. civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, însă trebuie avute în vedere şi prevederile art. 970 al. 2 C. civ., conform cu care convenţiile „obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”.

Chiar în situaţia in care s-ar retine ca prevederile contractuale analizate nu ar fi lovite de nulitate, raportat la faptul că art. 13 din contract este intitulat „consecinţele apariţiei unui caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale” instanţa reţine că aceste reglementări pot fi asimilate unei clauze penale.

Ori în acest caz s-ar putea proceda la reevaluarea judiciară a cuantumului daunelor interese stabilite prin clauza penala, care presupune determinarea în prealabil a naturii juridice a acestei clauze.

Astfel, instanţa va retine ca legiuitorul a consacrat acestei instituţii reglementări cuprinse în două capitole diferite : despre diferitele tipuri de obligaţii ( capitolul VI- secţiunea a VI-a ) şi despre efectele obligaţiilor ( capitolul VII ).

 În art. 1066-1072 C.civ. se consacră obligaţia cu clauză penală, este definită aceasta şi se conturează regimul său juridic, în timp ce art. 1087 C.civ. este cuprins în capitolul referitor la răspunderea contractuală şi daunele-interese ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate de către debitor.

Reflectarea prin dispoziţii distincte a aceleiaşi instituţii juridice este de natură să imprime particularităţi cu privire la cauza, obiectul şi natura prestaţiei executate de către debitor în situaţiile consacrate de cele două categorii de reglementări. Astfel, primul grup de dispoziţii se stipulează în vederea asigurării executării unei obligaţii relevând caracterul coercitiv-sancţionator al clauzei penale ce o apropie de originile sale din dreptul roman, în timp ce a doua categorie se referă la o etapă ulterioară- neexecutarea obligaţiilor şi acoperirea unui prejudiciu – reflectând caracterul reparatoriu al acesteia.

Conexiunea dintre cele două categorii de reglementări este dată de art. 1069 C.civ. potrivit căruia clauza penală este o compensare a daunelor-interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale. Natura mixtă a clauzei penale impune luarea în considerare a faptului că deşi cocontractantul este îndreptăţit să obţină ce s-a stipulat în cuprinsul clauzei penale fără a i se pretinde să dovedească existenţa unui prejudiciu şi întinderea lui, acestea reprezintă în acelaşi timp cauza şi limita până la care pot fi acordate.

Concluzia se impune întrucât art. 1085 şi 1086 C.civ. prevăd în mod expres că debitorul răspunde numai de daunele-interese care sunt consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei, chiar şi în ipoteza în care vinovăţia îmbracă forma dolului.

Tocmai de aceea, nu trebuie exclusă de plano posibilitatea instanţei de judecată de a reduce sau majora cuantumul daunelor-interese stabilite (de părţi printr-o clauza penală) atunci când între prejudiciul real suferit de către creditor şi suma stipulată există o disproporţie vădită.

O asemenea intervenţie nu este de natură să înfrângă principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreţionară de a contracta.

Un contract are putere de lege între părţi întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credinţă şi utilitate pentru părţile contractante. Forţa juridică deplină este recunoscută numai acelor convenţii care nu intră în conflict cu principiul constituţional al bunei-credinţe şi cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părţilor, terţilor sau instanţei de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis că art. 969 C.civ. nu are o existenţă de sine stătătoare în ansamblul dispoziţiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 C.civ., executarea cu bună-credinţă a obligaţiilor fiind rezultatul firesc al obligativităţii contractului.

Un contract rămâne legea părţilor numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună ştiinţă îndatoririle care îi revin potrivit asumării şi executării cu bună-credinţă a prestaţiilor.

Aşa fiind, în speţa dedusă judecăţii, instanţa reţine că bunul ce a constituit obiectul contractului de leasing a fost restituit intimatei, aceasta la rândul său valorificându-l către o altă persoană.

Cauza asumării obligaţiei de plată a ratelor de leasing de către debitor a constituit-o tocmai folosinţa exercitată asupra lor şi posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate în viitor.

Se reţine că în prealabil, contestatorul a fost executat silit pentru suma de 5530,06 lei plus cheltuieli în dosarul execuţional nr. …………/E/2011, suma reprezentând „preţul folosinţei bunului până la momentul predării acestuia”.

Obligarea contestatorului la plata tuturor ratelor de leasing eşalonate pe parcursul perioadei stabilite iniţial la care se adaugă cheltuielile suplimentare stipulate de părţi reprezintă o triplă dezdăunare pentru acelaşi prejudiciu izvorât din neexecutarea obligaţiilor. Or, după cum s-a arătat anterior orice daună-interes trebuie să fie consecinţa directă a neîndeplinirii obligaţiei de către debitor.

Chiar dacă nu poate fi anihilată componenta sancţionatorie, represivă pe care o presupune orice clauză penală, ea nu trebuie să ducă la crearea unui dezechilibru major între cele două părţi întrucât s-ar contraveni principiului executării cu bună-credinţă a obligaţiilor. În absenţa unui prejudiciu real reţinerea exclusivă a caracterului punitiv al clauzei penale ar duce la negarea naturii sale mixte consacrate de legiuitor.

Din această perspectivă instanţa consideră că executarea clauzei penale astfel cum a fost ea stabilită de către părţi contravine art. 970 C.civ. şi solidarităţii contractuale care trebuie să însoţească părţile pe parcursul desfăşurării raporturilor juridice izvorâte din contract.

Principiul forţei obligatorii a contractului trebuie examinat şi interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esenţa contractului este alcătuită nu numai din voinţa părţilor contractante, ci şi din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

De altfel, pornind de la această premisă art. 1070 C.civ. prevede că penalitatea poate fi diminuată de către judecător când obligaţia principală a fost executată în parte.

Chiar dacă prin art. 1087 C.civ. s-ar părea că legiuitorul a abolit această posibilitate, nu trebuie omis că acest articol, deşi este imperativ, nu este de ordine publică întrucât prin intermediul său se urmăreşte protejarea unui interes individual şi numai în subsidiar a unuia general.

În considerarea argumentelor mai sus arătate, instanţa va constată că art. art. 13 din Contractul de Leasing Financiar nr. ………., este în parte lovit de nulitate absolută, respectiv va declara lovită de nulitate sintagma „dobânda de prefinanţare neachitată, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neachitate” dacă aceste se referă la perioade ulterioare predării bunului ce au făcut obiectul contractului de leasing.

Având în vedere lipsirea de efecte în parte a Contractului de Leasing Financiar ce constituie titlu executor, ca urmare a declarării nulităţii clauzelor înscrise la art. 13, instanţa constată că executarea silită demarată împotriva contestatorului în temeiul acestor clauze este în parte lipsită de suport legal sau contractual.

În ce priveşte intervenţia prescripţiei, instanţa reţine următoarele:

Din înscrisul emis de intimată (calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate şi valorificate – fila 16) se reţine că intimata a vândut bunul la data de 04.11.2009. Faptul că acest calcul a fost emis la data de 13.12.2013 nu are relevanţă în ceea ce priveşte termenul de prescriere de trei ani, neexistând vreun temei legal în sensul arătat de intimată, iar contractual o asemenea convenţie este nulă. Astfel, intimata putea executa încă din anul 2011, în notificarea către contestator de la acea vreme intimată făcând referire la valorificarea prevederilor art. 13 din contract. Dar chiar şi în condiţiile în care fără valorificarea bunului ce a făcut obiectul leasingului nu se putea cunoaşte întinderea debitului, acest bun a fost valorificat la data de 04.11.2009, astfel că apărarea aceasta nu poate fi primită în condiţiile în care în dosarul ………/2011 (primul dosar de executare silită pentru suma de 5530,06 lei plus cheltuieli) executarea silită împotriva contestatorului s-a pornit la data de 25.10.2011.

Faţă de acestea, instanţa constată că fără a mai face referire la întinderea sumei executate silit în dosarul execuţional nr. …….E/2014 ce face obiectul prezentei contestaţii (parte din suma execută silit fiind netemeinică ca urmare a declarării în parte a nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 13 din contractul de leasing) va reţine că raportat la data solicitării executării silite (18.02.2014) pentru pretenţiile solicitate a se executa silit a trecut mai mult de trei ani de la data în care puteau fi solicitate, astfel că în baza art. 705 Cpc, a intervenit prescripţia dreptului de a mai obţine executarea silită.

Faptul că în prezentul dosar execuţional s-au calculat penalităţi raportat la data plăţii unor debite executate silit în celălalt dosar execuţional nu schimbă data de la care curge termenul de prescripţie pentru aceste sume.

În consecinţă, pentru toate aceste motive de fapt şi de drept, instanţa va admite conform dispozitivului, respectiv va dispune anularea tuturor actelor şi formelor de executare emise în dosarul execuţional nr. …..E/2014 al BEJ ………….

Având în vedere că urmează a admite cererea, constatând culpa procesuală a intimatei, o va obliga pe aceasta la plata către contestator a sumei de 2000 lei din care 1000 lei taxă judiciară de timbru şi 1000 lei onorariu avocat, cu titlu de cheltuielile de judecată.

DISPUNE

Admite contestaţia la executarea silită efectuată în dosarul execuţional nr. ……./E/2014 al BEJ ………., astfel cum a fost formulată de contestatorul ……cu domiciliul în com. ……. ……. jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ……… SA cu sediul procedural ales ….

Dispune anularea tuturor actelor şi formelor de executare emise în dosarul execuţional nr. ……/2014 al BEJ ………..

Obligă intimata să achite contestatorului suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.01.2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

…………

Red. .

Dact. …..

4ex/ 24.02.2015

2 com/ …………….

Domenii speta

Spete similare