Pretenţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost precizată (f 57) reclamantul W.K. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta M.A.S. , să stabilească termenele de restituire a şapte împrumuturi, susţinând că le-a acordat acesteia din urmă în perioada 10 octombrie 2000 – 3 octombrie 2008.

În ceea ce priveşte contractele din datele de 10.10.2000, 02.03.2011, 08.09.2002, 21.11.2002, prin încheierea de şedinţă de la 07.09.2011 instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel încât, contrar susţinerilor reclamantului, respectiva excepţie nu mai poate fi repusă în discuţie şi soluţionată, ţinând cont de faptul că încheierea prin care se soluţionează o excepţie procesuală are caracter interlocutoriu, iar prin Decizia nr 2794/R/01.11.2012 a Tribunalului Bucureşti a fost casată sentinţa de declinare a competenţei şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii.

Pe fond, se reţine că, pentru stabilirea termenului de restituire instanţa trebuie să verifice, pe baza probelor administrate, existenţa obligaţiei de restituire.

Întrucat pârâta a contestat validitatea contractelor de împrumut, instanta urmeaza a examina cu prioritate motivele invocate de aceasta.

Astfel, prin întâmpinarea formulată, parata a invocat faptul ca nu a semnat contractele de împrumut ce fac obiectul prezentei cauze.

Din concluziile raportului de expertiza grafoscopica (f 71-78 dosar), rezultă că documentele redactate în limba germană, cu referire la diferite sume exprimate în valută,  datate 10.10.2000, 02.03.2001, 08.09.2002, 21.11.2002, 08.05.2008, 06.09.2008 şi 03.10.2008, au fost semnate de pârâta MS-A. 

Sustinerile paratei din cuprinsul obiectiunilor ( f 85), în sensul că expertul nu a luat în considerare faptul că toate contractele (cu excepţia celui de la fila 83 dosar)  au semnătura executată în acelaşi loc şi sunt executate cu acelaşi pix, nestabilindu-se dacă semnăturile de pe contracte au fost aplicate de pârâtă la datele la care se pretinde că s-ar fi încheiat fiecare din contracte nu pot fi primite, raportul de expertiză întocmit pe baza materialelor de comparative puse la dispoziţie  stabilind cu certitudine faptul că respectivele înscrisuri au fost semnate de pârâtă; în aceste condiţii, pârâta trebuia să facă dovada faptului că, la datele menţionate în respectivele înscrisuri nu a fost posibil să le semneze întrucât, de exemplu, părţile nu se aflau în aceeaşi localitate; de asemenea, apărarea pârâtei în sensul că suporturile de hârtie purtând semnătura sa ar fi putut fi obţinute în mod fraudulos şi folosite de către  reclamant pentru a crea documentele depuse în instanţă nu are suport probator or, potrivit art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Sub aspectul apărărilor pârâtei în sensul că, încă de la data de 27.02.2009 reclamantul a declarat în mod expres că orice pretenţii financiare împotriva pârâtei sunt considerate inexistente, operand astfel remiterea de datorie, instanţa reţine următoarele:

Remiterea de datorie este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului să îşi valorifice creanţa pe care o are împotriva debitorului său; astfel, prin remiterea de datorie obligaţia debitorului se stinge şi acesta va fi exonerat de executarea ei.

În ceea ce priveşte proba remiterii de datorie, creditorul poate elibera debitorului o chitanţă fictivă, prin care recunoaşte faptul efectuării plăţii când în realitate aceasta nu s-a făcut sau părţile întocmesc un înscris care să conţină tocmai convenţia de remitere de datorie.

În speţă, prin declaraţia din data de 27.02.2009  (anexa 6 la întâmpinare) reclamantul a arătat că nu deţine şi nu a deţinut niciodată creanţe financiare sau pretenţii din împrumuturi sau alte contribuţii în bani sau obiecte faţă de pârâta S.-A. M., iar împrumuturile semnate eventual de doamna dr M.  nu au fost niciodată acordate.

În aceste condiţii,  din modul în care se exprimă reclamantul, s-ar putea deduce şi faptul că ar fi existat o iertare de datorie, dar şi că nu s-au acordat acele împrumuturi (caracterul fictiv al acestora), însă, în oricare dintre ipoteze, obligaţia de restituire nu subzistă.

Astfel, în condiţiile în care respectiva declaraţie a fost întocmită ulterior contractelor de împrumut ce fac obiectul cauzei, aceasta invalidează toate actele anterioare.

Pentru considerentele anterior expuse, ţinând cont de modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la contractele din datele de 10.10.2000, 02.03.2011, 08.09.2002, 21.11.2002, instanţa va respinge, ca prescrisă, cererea privind aceste contracte şi va respinge în rest cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Pe cale de consecinta, în cauza devin incidente disp. art.274 al.1 C.p.c., potrivit carora, din moment ce a cazut în pretentii,  reclamantul trebuie obligat  la plata cheltuielilor de judecata ocazionate pârâtei de solutionarea prezentului litigiu, deoarece este în culpa procesuala, iar în speta s-a formulat o cerere expresa în acest sens.

În cauza,  pârâta a depus la dosar dovada achitarii onorariului avocatial (în cuantum de 8224,73 lei).

Instanta apreciaza  însa ca aceasta din urma suma este disproportionat de  mare în raport cu in raport cu complexitatea, cuantumul pretentiei si durata cauzei.

Ca urmare, instanta apreciaza ca situatia de fapt mai sus expusa se circumscrie ipotezei reglementate de disp.art.274 al.3 Cpc, urmând  asadar sa  reduca onorariul avocatial la plata caruia va fi obligat reclamantul la suma de 5000 lei,  restul acestui onorariu ramânând în sarcina  reclamantului, şi să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecata, care se  ridica la suma de 5000 lei, reprezentând onorariu avocatial.

Domenii speta

Spete similare