Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.1890 Cod civil – pentru teren şi art.488 Cod civil pentru casa de locuit

Sentinţă civilă 1732 din 12.08.2015


Civil – uzucapiune – Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.1890 Cod civil – pentru teren şi art.488 Cod civil pentru casa de locuit

Sentinţa civilă  1732/ 2015

din  12.08.2015

Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art.82 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil „ dispoziţiile art.930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei”.

Aşadar, văzând dispoziţiile mai sus menţionate şi data începerii posesiei, instanţa constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale prin posesia neîntreruptă asupra unui imobil pe o perioadă şi în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art.1890 Cod civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire a proprietăţii trebuie să îndeplinească doua condiţii: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, anume 30 de ani şi posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuităţii, violenţei, clandestinităţii si echivocului. Potrivit art.1847 Cod civ. „Pentru a se prescrie se cere o posesie continua, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.

Deci, cel ce invocă prescripţia nu este obligat să producă vreun titlu şi nu i se poate opune reaua credinţă.

Prin urmare, simplul fapt al împlinirii termenului de 30 de ani duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, adică starea de fapt se transformă într-o stare de drept şi se consolidează în drept de proprietate.

Potrivit art.1860 Cod civ. ”Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesia sa cu posesiunea autorului său.“

Deci pentru invocarea joncţiunii posesiilor este necesară îndeplinirea a două condiţii şi anume: să fie vorba despre două sau mai multe posesii utile, iar posesia să fie transmisă în baza unui raport juridic valabil.

Dreptul la opţiune cu privire la joncţiunea posesiilor a fost instituit de legiuitor din aceleaşi raţiuni pentru care a recunoscut şi dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, respectiv consolidarea situaţiilor de fapt prin transformarea lor în situaţii de drept în scopul creşterii gradului de securitate a circuitului civil.

Din ansamblul materialului probator existent în cauză, rezultă că reclamanta ocupă un teren de 470 mp. situat în T, str. P nr., jud. G iar pe teren sunt edificate o construcţie şi o anexă, în suprafaţă de 104 mp. şi respectiv 22 mp, identificate în planul de amplasament şi delimitare a imobilului, depus la dosar.

Înaintea reclamantei, terenul a fost ocupat de către fam. P, din declaraţiile martorilor audiaţi reieşind că aceştia au stăpânit terenul de aprox.40 ani, teren pe care au construit şi casa de locuit, familia P figurând în evidenţele Primăriei T cu terenul în suprafaţă de 470 mp.şi construcţia de 102 mp.+anexa.

Conform testamentului autentificat sub nr.1662/26.04.1990 de Notariatul de Stat Local Tecuci, P P a lăsat toată averea sa soţiei P A, iar aceasta din urmă, a lăsat toată averea sa, soţilor S (C-decedat la data de ….. şi I iar conform certificatului de moştenitor nr.73/18.09.2014-f.53 S I este unica moştenitoare a soţului său S C), conform testamentului autentificat sub nr.1661/26.04.1990 de Notariatul de Stat Local Tecuci.

Aşadar, din probele administrate rezultă că imobilul a fost ocupat în mod continuu, paşnic şi sub nume de proprietar de către reclamantă si de către autorii săi.

Imobilul, teren, nu face parte din domeniul public şi nici privat al oraşului, conform adresei emisă de Primăria Mun.T nr.20664/Pj/R/05.06.2014 (f.10).

În cauza de faţă, atât posesia reclamantei cât şi posesia autorilor acesteia, P P şi P A sunt două posesii utile, iar reclamanta a dobândit posesia în baza calităţii sale de legatară universală, conform testamentelor autentificate de Notariatul de Stat Local T, mai sus menţionate.

Referitor la prima dintre condiţiile enunţate anterior, instanţa reţine din declaraţiile celor trei martori audiaţi în cauză, conform cărora autorii reclamantei au exercitat acte materiale cu privire la terenul in litigiu, constând din edificarea unei construcţii. În consecinţă, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanţa constată că, urmare a aplicării prezumţiei instituite de art.1854 Cod civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intenţional, prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovada contrară, reclamanta a probat exercitarea posesiei timp de 30 de ani, de către ea şi autorii săi.

În privinţa celei de a doua condiţii a uzucapiunii de 30 de ani, instanţa reţine că posesia este utilă, fiind exercitată în mod continuu şi public, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi în mod paşnic, nefiind administrate în cauza probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violenţă. De asemenea, instanţa constată că posesia reclamantului a fost exercitată şi fără echivoc.

Astfel, din declaraţiile martorilor rezultă faptul că, terenul este împrejmuit pe toate laturile sale, nu a fost niciodată modificat şi nu a existat nici un fel de neînţelegeri legate de acest imobil, nicio persoană nu a venit să revendice acest teren.

În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite în cauză cele doua cerinţe prevăzute de art.1890 Cod civ., instanţa apreciază ca întemeiata acţiunea formulată de către reclamantă în privinţa constatării dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 470 mp., astfel cum a fost identificat prin planul de amplasament şi delimitare a imobilului (f.50,51).

În ceea ce priveşte casa de locuit edificată pe teren, instanţa reţine că accesiunea constă în încorporarea materială a unui lucru considerat mai puţin important într-un lucru considerat mai important.

Principiul accesiunii este înscris în art.488 Cod civ. potrivit căruia”tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”.

Potrivit prevederilor art.492 Cod civ. „Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui şi ca sunt ale lui până ce se dovedeşte din contra”.

Acest text de lege instituie o prezumţie legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcţie edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu si pe cheltuiala sa.

În concepţia legiuitorului lucrul mai important îl reprezintă terenul, aşa încât proprietarul terenului devine prin accesiune şi proprietar al construcţiei, plantaţiei sau altei lucrări edificate pe terenul respectiv – superficies solo cedit.

Astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că pe suprafaţa de teren în litigiu a fost edificată o construcţie (casă de locuit şi anexă).

Se constată astfel că,  referitor la construcţia menţionată sunt incidente dispoziţiile art.492 Cod civ. şi, având în vedere că prezumţia de proprietate asupra construcţiilor respective în favoarea reclamantei nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară, instanţa reţine că reclamanta a dobândit prin efectul accesiunii imobiliare şi dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate în suprafaţă de 104 mp. şi anexa în suprafaţă de 22 mp, conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului (f.50,51).

Faţă de cele expuse instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1847, 1890 şi 492 Cod civ. astfel că va admite acţiunea şi va constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 470 mp situat în T, Str.P nr…, cu vecinii: la N-S R, la E-SP, la S-DC, la V-MA., astfel cum a fost identificat prin documentaţia tehnică cadastrală (f.50,51), prin efectul uzucapiunii de lungă durată şi al joncţiunii posesiilor şi dreptul de proprietate asupra construcţiei şi anexei edificate pe terenul anterior menţionat, în suprafaţă de 104 mp. şi respectiv 22 mp., prin efectul accesiunii imobiliare.

Instanţa reţine că, potrivit dispoz.art.502 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă „în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri au drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.”

Văzând cuantumul ajutorului public judiciar de 1935,5 lei de care reclamanta a fost scutită şi valoarea bunurilor imobile dobândite (terenul în suprafaţă de 470 mp.*90 lei/mp, conform grilelor notarilor publici, rezultă o valoare numai a terenului de 42.300 lei), constatând că această valoare este de 10 ori mai mare decât cuantumul ajutorului public de care a beneficiat, în temeiul art.502 din OUG nr.51/2008 va obliga pe reclamantă să restituie statului suma de 1935,5 lei, reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru pentru care a obţinut ajutor public judiciar