Procedura insolvenţei

Sentinţă civilă 204 din 24.02.2015


Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, „Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă […] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.

Ascunderea de către lichidatorul iniţial a unor înscrisuri care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat respingerea cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, trebuie asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa părţii şi deschide debitoarei calea revizuirii împotriva hotărârii pronunţate în baza lor, în condițiile art. 509 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă.

Prin Decizia civilă nr. 571/16.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de debitoarea SC L.L. SRL – prin lichidator judiciar AG IPURL împotriva sentinţei civile nr. 204/24.02.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5437/108/2014, a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că admite cererea de revizuire formulată de debitoarea SC L.L. SRL – prin lichidator judiciar AG IPURL împotriva încheierii civile nr. 2248/16.07.2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5663/108/2013 şi în consecinţă: a fost schimbată încheierea atacată şi a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei SC L.L. SRL, formulată de lichidatorul SCP I. IPURL şi a fost respins apelul declarat de petenţii V.A.M. şi V.M.  împotriva sentinţei civile nr. 204/24.02.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5437/108/2014, fără cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 204/24.02.2015, pronunţată în dosarul nr. 5437/108/2014, Tribunalul Arad a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul AG IPURL Arad, în calitate de lichidator judiciar  al debitorului SC L.L. SRL, împotriva încheierii civile nr.2248/16.07.2013 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 5663/108/2013.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că invocarea incidenţei art. 509 al.1 pct. 5 Cod procedură civilă este nejustificată pentru următoarele considerente:

Astfel, a arătat că, prin Rezoluţia nr.392/26.03.2013, Directorul Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad a numit în calitate de lichidator al debitorului SC L.L. SRL Arad pe SCP I IPURL Arad - f.6 dosar nr.5663/108/2013; în aplicarea art.1 al.2 lit.e din Legea nr.85/2006, lichidatorul SCP I IPURL Arad a solicitat deschiderea procedurii simplificate, prin cererea înregistrată în data de 3.06.2013, în susţinerea căreia a prezentat şi indicatorii din situaţiile financiare anuale la 31.12.2011, regăsite pe site-ul MF - potrivit cărora debitoarea avea datorii de 1.276.998 lei - f.16-17 dosar nr.5663/108/2013.

Judecătorul sindic a mai arătat că, deşi corespunde realităţii faptul că ulterior înregistrării cererii, respectiv în data de 4.07.2013, s-a înregistrat la Oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad şi raportul prevăzut de art.260 al.4 din Legea nr.31/1990 (f.31-32), deschiderea procedurii simplificate în condiţiile art.1 al.2 lit.e din Legea nr.85/2006 nu este condiţionată de depunerea respectivului raport, ci doar de dovedirea stării de insolvenţă.

Mai mult, a constatat că, prin notele de şedinţă prezentate în data de 16.07.2013, asociaţii VM, VAM şi DMV s-au intitulat creditori ai debitoarei şi au arătat că sunt de acord cu deschiderea procedurii simplificate, prezentând în susţinerea poziţiei lor mai multe documente contabile - f.34-83 dosar 5663/108/2013; totodată, a reţinut că, după deschiderea procedurii insolvenţei, asociaţii VM, VAM şi DMV au înregistrat la dosar şi declaraţii de creanţă (f.93-203), astfel că este de neînţeles poziţia acestora în susţinerea cererii de revizuire.

Faţă de considerentele expuse, judecătorul sindic a apreciat că înscrisurile invocate în susţinerea cererii de revizuire nu au relevanţă faţă de probaţiunea administrată pentru soluţionarea cererii de deschidere a procedurii astfel că, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.509 al.1 pct.5 Cod procedură civilă, a procedat la respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât debitoarea SC L.L. SRL prin lichidator judiciar AG IPURL, cât şi petenţii VAM şi VM.

Prin apelul declarat de debitoarea SC L.L. SRL s-a solicitat schimbarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire şi, în consecinţă, schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, fără cheltuieli de judecată.

În susţinerea apelului, practicianul în insolvenţă a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală, pentru următoarele motive:

Astfel, învederează că a formulat si susţinut cererea de revizuire a încheierii civile nr. 2248 din 16.07.2013, pronunţata de Judecătorul Sindic in dosarul nr. 5663/108/2013, evidenţiind faptul ca SCP I IPURL a formulat cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului SC L.L. SRL, cu încălcarea unor prevederi legale incidente in materie, respectiv:

Lichidatorul SCP I IPURL nu a dat curs dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 260*, alin 4) din Legea 31/1990, republicata, care prevăd că, „în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului, un raport privind situaţia economică a societăţii. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplineşte condiţiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are obligaţia de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului"; ori, arată că cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului SC L.L. SRL a fost formulată de SCP I IPURL şi înregistrată Tribunalul Arad la data de 03.06.2013, fără a fi îndeplinită condiţia prealabilă a înregistrării raportului prevăzut la art. 260* din Legea 31/1990; acest raport a fost înregistrat Ia ORC Arad în data de 04.0.72013, fapt confirmat prin Rezoluţia nr. 8397/05.07.2013 dată de ORC Arad în dosarul nr. 26664/04.07.2013.

 În raportul privind situaţia economico-financiară şi în cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, SCP I IPURL a inserat o serie de neadevăruri şi informaţii care au indus in eroare Judecătorul Sindic cu privire la starea de insolvenţă a SC L.L. SRL, respectiv:

-  a menţionat că ar fi solicitat Primăriei Arad să comunice lichidatorului dacă debitoarea a deţinut sau deţine bunuri mobile sau imobile in proprietate şi dacă societatea are datorii către această instituţie, dar a depus în susţinerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului - fila 12 din vol I al dosarului 5663/108/2013 - notificarea adresată Primăriei Localităţii Vladimirescu, deşi debitoarea are sediul în municipiul Arad; în aceasta situaţie, este evident ca nu a primit un răspuns favorabil cu privire la identificarea unor bunuri în averea debitorului; aceasta, în condiţiile în care, la data deschiderii procedurii insolventei, SC L.L. SRL era înregistrată în evidenţele fiscale ale Primăriei Municipiului Arad cu bunuri imobile supuse impozitării (filele 216 - 219, Voi I dosar), iar pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la 31.12.2012, societatea era înregistrată cu active imobilizate în valoare totală de 6.701.229 lei (fila 17, vol. I, dosar nr. 5663/108/2013);

- a precizat că nu a identificat sume de bani în averea debitoarei, fără a menţiona demersurile efectuate pentru identificarea conturilor; aceasta, în condiţiile în care în contul societăţii era disponibilă suma de 41.970,65 lei, astfel cum rezultă din extrasul de cont pentru perioada 01.07.2013 - 31.07.2013;

- a afirmat că, în ceea ce priveşte starea de insolvenţă, a constatat că societatea nu şi-a putut plăti datoriile scadente, fără a menţiona cum a ajuns la aceasta concluzie si care ar fi respectivele datorii.

In aceste condiţii, actualul lichidator judiciar al debitoarei solicită a se constata că cererea de deschidere a procedurii simplificate s-a făcut împotriva unei societăţi care nu era în stare de insolvenţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute in Legea 85/2006, art. 3 alin. 1, care statuează că „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”.

În ceea ce priveşte argumentul invocat de prima instanţă - în sensul că  deschiderea procedurii simplificate prevăzută de Legea 85/2006 împotriva SC L.L. SRL, in condiţiile art. 1, alin.2, lit.e din Legea 85/2006, nu este condiţionată de depunerea raportului prevăzut la art. 260 alin.4 din Legea 31/1990, ci doar de dovedirea stării de insolvenţă - arată că a formulat şi susţinut cererea de revizuire tocmai motivat de împrejurarea că, ulterior preluării unor acte şi înscrisuri de la fostul lichidator judiciar, a identificat şi extrasul de cont pentru perioada 01.07.2013 -31.07.2013, din care rezultă că la data deschiderii procedurii falimentului debitoarea SC L.L. SRL deţinea in cont suma de 41.970,65 Iei. Astfel, învederează că în cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului SC L.L. SRL, înregistrată de SCP I IPURL Ia Tribunalul Arad în data de 03.06.2013, s-a invocat faptul că debitoarea nu şi-a plătit, în 90 de zile de la scadenţă, datoriile faţă de creditorul AFP Arad, în condiţiile în care în tabelul creanţelor SC L.L. SRL, acest creditor este înscris cu o creanţă în cuantum de 360 lei; în atare situaţie, apreciază ca fiind evident faptul că, deţinând în contul bancar suma de 41.970,65 lei, SC L.L. SRL avea disponibilităţi băneşti pentru plata creanţei certe, lichide si exigibile în cuantum de 360 lei; prin urmare, solicită a se constata că societatea nu era în stare de insolvenţă, astfel încât nu-i puteau fi aplicate prevederile art. 32 din Legea 85/2006.

În fine, cu referire la împrejurarea că asociaţii VM, VAM şi D.M.V. au formulat cereri de admitere a creanţelor reprezentând creditare firmă, arată că dacă aceştia nu ar fi procedat astfel, s-ar fi expus sancţiunii instituite de Legea 85/2006, art. 76, alin.(1) – în conformitate cu care, „Cu excepţia cazului in care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase"; dimpotrivă, arată că asociaţii V.M., V.A.M. şi D.M.V. sunt interesaţi de admiterea cererii de revizuire si pentru faptul ca Sentinţa Civila nr. 916 din 22.11.2012, pronunţata in dosar 7423/108/2012, prin care s-a dispus dizolvarea SC L.L. SRL, a fost atacata cu contestaţie in anulare, iar prin Sentinţa Civila nr. 558/16.09.2013, pronunţata in dosar nr. 6648/108/2013, s-a admis contestaţia.

Nu în ultimul rând, consideră relevant şi faptul că ceilalţi creditori din dosar, respectiv SC M.I.C. SRL si AJFP Arad, au formulat concluzii de admitere a cererii de revizuire a încheierii Civile nr. 2248 din 16.07.2013 din dosar nr. 5663/108/2013.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466, art. 470, art. 479, art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedura Civila

Prin apelul declarat de petenţii V.A.M. şi V.M. au solicitat schimbarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire şi, în consecinţă, schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, reiterând, în esenţă, aceleaşi argumente invocate şi de lichidatorul judiciar în susţinerea propriului apel.

Examinând apelurile declarate în cauză, Curtea reţine următoarele:

1. Cu referire la apelul declarat de debitoare – prin lichidatorul judiciar AG IPURL, Curtea constată că acesta este fondat şi se impune a fi admis, pentru considerentele ce succed.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, „Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă […] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.

În speţă, deşi aparent, lichidatorul judiciar SCP I IPURL reprezenta interesele debitoarei în formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, aşa încât trecerea, de către acesta, sub tăcere a unor înscrisuri relevante pentru cauză  ar părea că îi este imputabilă debitoarei înseşi, în realitatea lucrurile nu stau aşa, iar fostul lichidator judiciar apare, în raporturile cu debitoarea, ca un terţ – de vreme ce, prin conduita sa, acesta din urmă nu numai că nu a lucrat în reprezentarea debitoarei, ci, dimpotrivă, a acţionat în dauna intereselor acesteia.

Prin urmare, Curtea acceptă susţinerea debitoarei – în sensul că ascunderea de către lichidatorul iniţial a respectivelor înscrisuri care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat respingerea cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, trebuie asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa părţii şi deschide debitoarei calea revizuirii împotriva hotărârii pronunţate în baza lor, în condiţiile art. 509 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte relevanţa probatorie a înscrisurilor invocate în susţinerea cererii de revizuire, Curtea constată că acestea infirmă starea de insolvenţă prezumată a societăţii, de vreme ce dovedesc că debitoarea avea disponibilă în conturi, în perioada de referinţă, suma de 41.970,65 lei (astfel cum rezultă din extrasul de cont pentru perioada 01.07.2013 - 31.07.2013), deţinea active imobilizate în valoare totală de 6.701.229 lei (fila 17, vol. I, dosar nr. 5663/108/2013) şi avea datorii către teţi (exceptând asociaţii) de doar 360 lei (creanţă cu care s-a înscris în tabel creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în considerarea căreia s-a solcitat deschiderea procedurii).

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cod procedură civilă, apelul debitoarei a fost admis, potrivit celor mai sus arătate.

2. În ceea ce priveşte apelul declarat de petenţii V.A.M. şi V.M., împotriva aceleaşi sentinţe pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5437/108/2014, Curtea constată că acesta nu poate fi primit, întrucât apelanţii nu au calitatea de parte în procedura desfăşurată în faţa instanţei de fond – finalizată prin pronunţarea hotărârii atacate.

Or, dispoziŢiile art. 478 alin.1 Cod procedură civilă statuează în termeni expreşi că „Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe”, aşa fiind, apelul petenţilor se va respinge, ca fiind promovat de persoane care nu justifică legitimare procesuală în cauză.