Apel. Procedura insolvenţei. Imposibilitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii administratorului statutar în temeiul dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, de către un creditor, ulterior închiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

Apel. Procedura insolvenţei. Imposibilitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii administratorului statutar în temeiul dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, de către un creditor, ulterior închiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

 - Decizia nr. 1257/C/2016- A din 19.05.2016

 - Dosar nr. 2116/111/C/2014/a1 – A

 - art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa nr. 1383/F din 27.10.2015, Tribunalul B. a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta creditoare A. A. A. S. – A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) cu sediul în B., în contradictoriu cu pârâţii A. C., domiciliat în O., C. V. domiciliată în S., L. M. E. cu domiciliul în O., S. E. domiciliată în O.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut, pe scurt, următoarele:

Cererea a fost formulată de reclamantă în data de 17.09.2014 (data expedierii conform menţiunii de pe plicul poştal), deci după data pronunţării Sentinţei nr. 6677/F/2014 din data de 16.09.2014 a Tribunalului B. prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC E. SRL, iar prin Decizia nr.42/C/2015 – A din 11.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel O. s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta creditoare A. A. A. S..

Închiderea procedurii falimentului, prin efectele pe care le produce, se răsfrânge şi asupra acţiunii în atragere răspundere patrimonială şi constituie un motiv de inadmisibilitate a acestei acţiuni.

Astfel, este obligatoriu şi inevitabil ca stabilirea răspunderii, conform art.138 din Legea nr.85/2006 să fie efectuată înainte de închiderea procedurii. Această împrejurare rezultă cu prisosinţă din destinaţia sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului membrilor organelor de conducere ai debitoarei. Sumele realizate prin măsurile de executare silită vor aparţine averii debitoarei şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitoarei, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului conform art.140 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, prin închiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic se dezinvesteşte.

Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

Prin urmare, câtă vreme cererea de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuţiile judecătorului-sindic conform art. 11 lit. g) din Legea nr.85/2006, rezultă implicit că investirea judecătorului-sindic precum şi soluţionarea unei atare cereri se pot efectua numai înainte de închiderea procedurii şi nu după închiderea procedurii cum s-a întâmplat în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, a respins ca inadmisibilă cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamanta creditoare A. A. A. S. – A.A.A.S. (fosta AVAS) în contradictoriu cu pârâţii A. C., C. V., L. M. E. şi S. E.

Împotriva acestei hotărâri, în termen şi scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a formulat apel A. A. A. S., solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii formulată şi angajarea răspunderii personale a pârâţilor A. C., C. V., L. M. E. şi S. E., în vederea recuperării pasivului rămas neacoperit, în cuantum de 23.363,94 lei.

Astfel, având în vedere că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost comunicată la data de 17.09.2014, când sentinţa de închidere a procedurii debitoarei nu fusese comunicată şi nu rămăsese irevocabilă şi ţinând cont de faptul că raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, publicat în B.P.I. la 03.09.2014, nu cuprindea datele administratorilor debitoarei, de aceste date luând la cunoştinţă abia la 11.09.2014, apelanta arată că s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea.

 Mai mult, invocă reaua-credinţă în solicitarea închiderii procedurii faţă de debitoare, în condiţiile în care, în calitate de creditor majoritar şi-a exprimat punctul de vedere şi intenţia de a formula cererea în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, încă din 25.07.2014, prin adresa P/14/11024/ 25.07.2014, prin care a solicitat informaţiile necesare în acest sens.

În consecinţă, solicită soluţionarea fondului cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a asociaţilor debitoarei, în conformitate cu dispoziţiile legale, arătând că, astfel cum rezultă din raportul amănunţit, reprezentanţii debitoarei nu au depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ceea ce atrage incidenţa art. 138 alin. 1 lit. d) din aceeaşi lege.

În acest sens, apelanta susţine că în cazul răspunderii civile instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prejudiciul creditorilor este unul prezumat, dovedirea faptului făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată. Aşadar, creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existenţă certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăţi şi că împotriva ei a fost declanşată procedura falimentului.

Ţinând cont şi de faptul că nici până la data formulării cererii de apel, documentele contabile ale debitoarei nu au fost predate lichidatorului judiciar şi ca urmare, nu s-a făcut dovada ţinerii contabilităţii în condiţiile legii, apelanta apreciază că foştii asociaţi se fac vinovaţi de săvârşirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. În acest sens invocă şi minuta întâlnirii din 19.03.2008 dintre conducerea C.S.M. şi Membrii Comisiei privind „Unificarea practicii judiciare”.

Pe de altă parte, prin modul de folosire a sumelor, respectiv a împrumuturilor luate de debitoare, apelanta apreciază că foştii asociaţi se fac vinovaţi de utilizarea de mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, faptă prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 85/2006.

În consecinţă, faţă de cele susţinute prin cererea de apel, solicită admiterea acestuia şi obligarea asociaţilor debitoarei SC I. L. P. SRL, la plata pasivului rămas neacoperit, în cuantum de 23.363,94 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii A. C. şi C. V., au solicitat respingerea apelului ca fiind netemeinic şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

În susţinere, aceştia arată că au deţinut calitatea de asociaţi ai firmei debitore însă nu pe aceea de administrator, acesta fiind L. M. E., astfel încât, apreciază că nu le revenea obligaţia de a păstra documente sau evidenţa contabilă a societăţii.

În fapt, precizează că societatea debitoare şi-a încetat activitatea în anul 2002 şi a fost dizolvată în anul 2005, moment la care, aceasta nu înregistra nicio datorie, „datoria prezumată”, fiind reprezentată de impozitul forfetar impus de către stat unei firme dizolvate, care nu a mai desfăşurat niciun fel de activitate.

De asemenea, apreciază că criticile apelantului nu sunt susţinute de niciun fel de probe, făcând trimitere la raportul depus de către lichidatorul judiciar, care menţionează că nu s-au identificat persoane sau fapte care să se identifice cu sfera de aplicare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, faţă de cele prezentate, cei doi intimaţi apreciază că se impune respingerea apelului formulat, având în vedere că nu sunt îndeplinite niciuna dintre reglementările normative care condiţionează răspunderea, prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Instanţa de apel analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate a reţinut că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art. 480 Noul Cod procedură civilă şi art. 8 din Legea nr. 85/2006 să dispună respingerea lui pentru următoarele considerente:

Societatea debitoare SC I. L. P. SRL a intrat în procedura insolvenţei prin încheierea nr. 620/29.04.2014, pronunţată de Tribunalul B., după ce anterior, în anul 2005, a intrat în dizolvare de drept.

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză a procedat la analizarea activităţii desfăşurate de societate, a stabilit masa pasivă şi a analizat incidenţa prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, solicitând, din cauza lipsei fondurilor băneşti şi bunurilor din averea debitoarei, închiderea procedurii, în temeiul prevederilor art. 131 din lege.

Solicitarea lichidatorului judiciar a fost admisă de judecătorul sindic prin sentinţa nr. 6677/16.09.2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 42/11.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel O.

După pronunţarea sentinţei de închidere a procedurii insolvenţei, creditoarea apelantă a formulat la data de 17.09.2014, cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a intimaţilor pârâţi.

Din interpretarea şi analiza prevederilor art. 138-142 din Legea nr. 85/2006, privitoare la antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societăţii aflate în insolvenţă ori a altor persoane care, prin faptele lor au cauzat insolvenţa societăţii, condiţiile în care se poate dispune antrenarea, titularii cererii şi modul de executare a hotărârilor pronunţate în temeiul acestor dispoziţii legale, rezultă că aceste cereri se formulează şi se soluţionează în cadru dosarului de insolvenţă formulat pentru societatea falită, fiind o procedură contencioasă ce vizează aspecte legale de insolvenţă societăţii şi culpa celor vinovaţi de producerea ei.

Datorită acestor caracteristici ale cererii de antrenare, aceasta intră în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic, fiind analizată prin prisma elementelor rezultate din parcurgerea etapelor prevăzute de lege în desfăşurarea procedurii insolvenţei, doar executarea silită a hotărârilor pronunţate asupra acestor cereri putând avea loc în afara procedurii insolvenţei.

Drept urmare, aceste cereri trebuie a fi formulate până la momentul la care procedura insolvenţei societăţii este în curs de desfăşurare deoarece, ca efect al închiderii, judecătorul sindic şi ceilalţi participanţi la procedură sunt descărcaţi de orice îndatorire şi obligaţii legate de procedură, fapt care duce şi la încetarea atribuţiilor judiciare legate de orice altă chestiune litigioasă ce vizează aspecte legate de insolvenţa societăţii şi culpa persoanelor ce au produs această stare de insolvenţă.

În consecinţă, în mod judicios a reţinut judecătorul sindic că apelanta creditoare ar fi trebuit să formuleze cererea de antrenare a răspunderii anterior închiderii procedurii insolvenţei, formularea ei ulterioară ducând la inadmisibilitatea cererii, câtă vreme hotărârile pronunţate de judecătorul sindic sunt executorii, iar prin închiderea procedurii, acesta este dezinvestit de la soluţionarea oricăror altor chestiuni litigioase legate de insolvenţa societăţii.

Nu poate fi reţinută ca fondată apărarea apelantei, în sensul că la momentul formulării cererii de antrenare a răspunderii nu era soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei de închidere a procedurii, câtă vreme cererea trebuia formulată anterior pronunţării sentinţei de închidere a procedurii şi nu ulterior, moment la care, judecătorul sindic era deja dezînvestit de la soluţionarea dosarului.

De altfel, acest aspect a fost invocat şi pe calea apelului declarat împotriva hotărârii de închidere a procedurii, instanţa de apel considerând că nu se justifică continuarea procedurii insolvenţei în lipsa oricăror bunuri valorificabile şi a refuzului de avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii.

Într-adevăr, închiderea procedurii nu are consecinţe asupra judecării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate anterior închiderii procedurii, însă o asemenea cerere nu poate fi formulată ulterior închiderii procedurii deoarece ar duce la încălcarea prevederilor art. 136 din Legea nr. 85/2006. Tocmai datorită acestor consecinţe produse de închiderea procedurii, participanţii la procedură au obligaţia de diligenţă de a supune analizei judecătorului sindic toate chestiunile litigioase legate de procedură, anterior închiderii procedurii şi până la momentul la care instanţa este legal învestită cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, nu pot fi avute în vedere motivele de apel invocate de creditoare, în sensul greşitei respingeri ca inadmisibile a cererii de antrenare a răspunderii formulate după închiderea procedurii, iar analizarea motivelor de apel ce vizează fondul cererii este superfluă, în condiţiile în care cererea formulată este inadmisibilă.

Pentru considerentele mai sus expuse, curtea a dispus respingerea ca nefondat a apelului şi menţinerea în tot a sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare