Contract de asigurare bunuri; survenire risc asigurat. Suma asigurată. Incidenţa subasigurării

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.14562/86/2012, reclamanta SC A SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC U.A.SA obligarea la plata sumei de 5.981.317 lei, dobânda legală începând cu 07.09.2011 şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în urma incendiului din 9.03.2011 asupra abatorului din localitatea L, sat R în baza poliţei de asigurare BG 100 4439/2010 pârâta, prin consultantul P. R.C. SRL  a agreat suma de 7.848.095 lei despăgubiri plus suma de 323.478 lei pentru degajarea şi curăţarea zonei de incendiu, însă ulterior aceasta i-a achitat doar suma de 2.408.690 lei.

 În drept s-au invocat dispoziţiile art.9 Legea 136/1995 şi  OG 9/20096, art.43 C.Com.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât a achitat cuantumul despăgubirii în valoare de 3 078 567 lei. Astfel, pârâta a arătat că a încheiat poliţa de asigurare sus amintită pentru imobilul abator din oraş L. sat R., judeţul S., imobil distrus în incendiul din 9.03.2011, iar în vederea evaluării prejudiciului s-au întocmit două rapoarte tehnice în valoare de 408.960 şi 2.000.000 lei. Întrucât reclamanta nu a fost de acord cu calculul despăgubirilor a fost efectuată procedura ofertei reale prin BEJ A. pentru suma de 669.877 lei.

Pârâta a mai susţinut că suma asigurată a fost de 6.000.000 lei, astfel că imobilul distrus fiind subasigurat, se aplică dispoziţiile art.28 Legea 36/1995 prin principiul opozabilităţii asigurării. În susţinerea sumei asigurate de 6.000.000 lei şi nu de 18.000.000 lei, cum susţine reclamanta, pârâta a arătat că poliţa anterioară B 1004 439, B 624 146/2005 priveşte suma de 6.514.945 lei şi, prin urmare, fiind vorba de acelaşi imobil care nu cuprindea îmbunătăţiri noi, suma asigurată nu putea creşte, de asemenea prima de asigurare este de 5.700 lei raportată la suma de 6.000.000 lei, dacă era 18.000.000 trebuia să fie de 17.100.

Cum valoarea de înlocuire calculată de expert D. fost stabilită la 9.872.102, pârâta, dat fiind valoarea subasigurată, a procedat la stabilirea procentului de subasigurare la 60,78 pe baza căruia a calculat, conform dispoziţiilor art.4.2, 7.2, 9.1 din contract, îmbunătăţirile suplimentare, uzura, cât şi deşeul valorificabil, astfel că valoarea despăgubirii a fost stabilită la suma de  3.078.567 lei achitată  direct şi prin oferta reală. În probatoriu s-au depus înscrisuri şi s-a efectuat o expertiză tehnică de stabilire a valorii de refacere a imobilului afectat de incendiu.

Prin sentinţa nr.2184 din 9.12.2013 Tribunalul Suceava – secţia civilă a admis, în parte, acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta SC „A” SRL Paşcani în contradictoriu cu pârâta SC „U.A.” SA Bucureşti, obligând-o să achite reclamantei suma de 1.267.287 lei despăgubiri daune, cu dobândă legală aferentă acestei sume începând cu data de 7.09.2011 şi până la achitarea debitului principal, precum şi suma de 176.766 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, între părţi s-a încheiat poliţa de asigurare B 1004 439/2010 pe o perioadă de 36 luni pentru imobilul abator şi dependinţe situat în oraş L., sat R., judeţul S., conform poliţei suma totală asigurată fiind de 18.000.000 lei. Deşi pârâta a susţinut că sumă totală priveşte raportarea sumei anuale de 6000.000 lei la durata contractului, Tribunalul a reţinut că pârâta este un profesionist de domeniul asigurărilor, astfel că la determinarea poliţei de asigurare, ei îi revine sarcina şi obligaţia de a stabili determinarea bunurilor asigurate, sumei  asigurate şi a primelor de asigurare. Chiar dacă pârâta a făcut trimitere la poliţele anterioare, declaraţii de risc sau la valoarea primei, instanţa  nu a reţinut niciun impediment pentru care aceasta să consemneze suma asigurată la valoarea de 6.000.000 lei şi nu de 18.000.000 lei.

Prin urmare conform art.11 din Legea 136/1995, care stipulează că încheierea contractului de asigurare se face cu poliţa de asigurare, Tribunalul a respins susţinerile pârâtei de raportare la actele anterioare sau ulterioare încheierii poliţei (chestionar, declaraţii ale asiguratului), astfel că susţinerile pârâtei de aplicare a principiului proporţionalităţii ca urmare a subevaluării nu pot fi reţinute. La data de 9.03.2011 s-a produs un incendiu la imobilul asigurat conform procesului verbal de intervenţie ISU Sv., reclamanta avizând dauna în dosarul 700.4408.380, pârâta achitând reclamantei suma de 3.078.567 lei.

Cu privire la întinderea prejudiciului, tribunalul a reţinut că potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul C. împreună cu experţii părţilor s-a stabilit că valoarea reparaţiilor şi reconstruirii imobilului este de 4.442.652 lei fără TVA. Cât priveşte opinia separată la raport depusă de expert parte reclamantă B., Tribunalul a înlăturat-o, apreciind că acesta nu face decât să reia obiecţiunile pârâtei care au fost respinse prin încheierea din 3.10.2013. Dacă pentru părţi dispoziţiile legale permit formularea de obiecţiuni, în ceea ce priveşte experţii, tocmai datorită cunoştinţelor de specialitate aceştia sunt chemaţi să dea răspunsuri concrete şi detalii explicite asupra situaţiilor examinate.

Prin urmare, fără a nega dreptul expertului părţii de a avea opinii diferite, revine acestuia să prezinte propriile lui calcule ori opinii asupra obiectului expertizei, ori obiecţiunile expertului privesc întrebări adresate expertului judiciar şi nu propriile calcule, ori atâta timp cât experţii au stabilit împreună valoarea dependinţelor şi a îmbunătăţirilor aduse era obligaţia acestuia a reface calculele raportat la cele invocate în opinia separată, în lipsa acestora Tribunalul nu poate face controlul jurisdicţional, urmând să se raporteze la opinia comună rezultată din raportul de expertiză acceptat de cei trei experţi.

Din valoarea de 4.492.652 lei Tribunalul a scăzut valoarea îmbunătăţirilor aduse suplimentar prin reconstrucţie de 931.528 lei, franciza de 0,5 % şi deşeurile valorificate la Remat de 26.403 lei, de asemenea se va scădea suma de 3.078.567 dar se vor adăuga şi cheltuieli de curăţenie la locul incendiului în valoare de 260.869 lei. Întrucât conform art.5.3 din contractul de asigurare ( f.233) suma asigurată trebuie să cuprindă şi TVA în valorile experţilor nu cuprinde aceasta, urmează a fi reţinut şi procentul de 24 % aferent TVA astfel că diferenţa dintre valoarea stabilită de expertiză şi cele achitate de parte este de 1.267.287 lei care potrivit art.969 Cod civil raportat la art.7 din poliţa de asigurare, Tribunalul a obligat pârâta să o achite. Cum potrivit art.43 Cod comercial obligaţiile comerciale sunt purtătoare de dobândă de la data scadenţei, în cazul asigurător ar fi data avizării daunei, respectiv 7.09.2011 şi până la achitarea debitului principal. Conform art.273 Cod procedură civilă, reţinând culpa pârâtei în purtarea procesului, faţă de limitele de despăgubiri acordate, proporţional cu acestea vor fi acordate şi cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanta SC A. SRL Paşcani – prin administrator P.V. - şi pârâta SC U.A. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a reiterat situaţia de fapt dedusă judecăţii, solicitând, în esenţă, să se admită apelul şi să se modifice în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata unor sume calculate corect în vederea acoperirii întregului prejudiciu suferit.

În susţinerea celor solicitate anterior, a arătat că, singura eroare pe care instanţa de fond a făcut-o în cuprinsul hotărârii atacate vizează modul de stabilire al sumelor reprezentând debitul principal pentru care s-a dispus obligarea pârâtei, aspect faţă de care se impune a se revizui şi valoarea cheltuielilor de judecată aferente întrucât, în opinia sa, valoarea obligaţiei la care trebuie obligată pârâta este mult mai mare; că, greşeala privind modul de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost generată de eroarea în ce priveşte administrarea probatoriului cu expertiza tehnică, comisă de către instanţa de fond care, mai întâi a respins, în mod greşit, obiecţiunile pe care le-a făcut la Raportul de expertiză, după care a interpretat în mod eronat concluziile acestuia din urmă, constatând, în consecinţă, că pârâta datorează o sumă care este mult mai mică decât cea reală, elementele calculului făcut de instanţă fiind corecte, greşite fiind însă valorile pe care aceasta le-a luat în calcul; că, motivele pe care instanţa de fond le-a reţinut în a respinge obiecţiunile la raportul de expertiză, atât în încheierea de şedinţă din 03.10.2013, cât şi în cuprinsul hotărârii, nu au la bază niciun temei legal, fiind aprecieri greşite în ce priveşte administrarea probei cu expertiza tehnică, făcând din aceasta un instrument care nu-şi mai atinge scopul şi dovedeşte utilitatea în dezlegarea pricinii, instanţa încălcându-şi astfel obligaţia soluţionării cauzei sub toate aspectele, precum şi cea a rolului activ şi a aflării adevărului.

Totodată, a mai arătat că este afectat dreptul părţilor la un proces echitabil, convenit şi garantat de stat prin semnarea C.E.D.O., fiind încălcate astfel prevederile art. 6 din tratat; că, nicăieri în Codul de procedură civilă nu se regăseşte, ca şi sancţiune, respingerea obiecţiunilor formulate de partea care are expert asistent, pe motiv că într-o asemenea situaţie este necesară opinia separată a acestuia, cu atât mai mult cu cât, chiar şi în accepţiunea, teoretică, a necesităţii ca punctul de vedere contrar expertizei să fie materializat într-un coraport, nicăieri în cuprinsul Codului de procedură civilă, nu există vreo sancţiune pentru lipsa acestuia, nicidecum una ca decăderea părţii din dreptul de a se stabili cu exactitate o situaţie de fapt, operaţiune care face obiectul strict al expertizei.

Pentru acest considerent, în special şi pentru cele enunţate în critica adusă sentinţei atacate, a apreciat că se impune ca, în vederea atingerii scopului principal al judecăţii, aflarea adevărului, să se realizeze o corectă administrare a probei constând în expertiza tehnică dispusă, sens în care a solicitat instanţei de apel a da curs acelor obiecţiuni lămuritoare pe care le-a formulat la termenul de judecată din 03.10.2013 şi la care expertul, deşi sunt convinşi că are tot interesul a le clarifica, nu a fost solicitat să răspundă.

Prin motivele de apel formulate în scris la dosar, pârâta a solicitat, în esenţă, admiterea apelului şi schimbarea în tot a Sentinţei Civile nr. 2184 din data de 09.12.2013 în sensul respingerii acţiunii, cu consecinţa exonerării de la plata despăgubirilor la care a fost obligată de instanţa de fond; suspendarea efectelor executorii ale Sentinţei Civile nr. 2184 din data de 09.12.2013 până la soluţionarea apelului; întoarcerea executării în cazul în care până la soluţionarea apelului, U. este executată în baza hotărârii instanţei de fond de către A. şi se admite apelul U., precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze. În dezvoltarea acestora, pârâta a reiterat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a precizat că, în mod incorect, instanţa de fond a reţinut valoarea cumulată pe cei 3 ani de asigurare, stabilind la paragraful 2 de la pagina 2, contrar celor stipulate în Poliţa de asigurare B.1004439, că valoarea asigurată a bunurilor este de 18.000.000 lei, condiţii în care motivele arătate de instanţa de fond sunt contradictorii şi nelegale. Mai mult decât atât, a arătat că însăşi reclamanta, prin adresa de convocare la conciliere nr. 358/29.08.2012, a solicitat numai suma de 6.000.000 lei ; că, soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi nu respectă prevederile Contractului de asigurare B. 1004439, pe care ar fi trebuit să-l analizez şi să-l aplice deoarece acesta este legea părţilor.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate argumentele de mai sus şi toate documentele depuse la dosar, a cerut să se constate nelegalitatea hotărârii şi să se reţină că valoarea asigurată a bunurilor este suma de 6.000.000 lei şi nu aşa cum a stabilit instanţa de fond – fără să analizeze documentele – pe care le-a înlăturat analizei printr-o motivare contradictorie, lacunară, superficială şi fără nicio explicaţie juridică/logică/tehnică.

Un alt motiv de apel este acela că, în mod nelegal, instanţa de fond a considerat că nu se aplică subasigurarea în calculul despăgubirilor deşi a reţinut în motivare că valoarea bunurilor era de 6.000.000 lei, fără să facă în considerente o motivare care să lămurească de fapt ce sumă asigurată a reţinut, arătând în acest fel o lipsă totală de interes şi de respect pentru aplicarea unui contract încheiat între părţi; că, buna sau reaua-credinţă a asiguratului nu au, în cazul subasigurării, nici o relevanţă practică, în realitate asiguratul este considerat ca propriul său asigurător în raport cu insuficienţa primelor plătite, precum şi că în cazul de faţă este vorba de o subasigurare, cu consecinţa aplicării prevederilor art. 28 din Legea nr. 136/2000.

O altă critică constă în aceea că instanţa de fond a efectuat un calcul al despăgubirilor care nu respectă nicio prevedere legală sau contractuală, fără a preciza la ce valoare se raportează aplicarea francizei de 5 %. Mai mult decât atât, a arătat că reclamanta nu a depus la societatea de asigurări originalele facturilor de reparaţii şi nici nu a solicitat valoarea TVA-ului aferentă acestor facturi, context în care, prin obligarea la plata TVA, instanţa a acordat ceea ce partea nu a cerut şi nu a ţinut cont de contravaloarea uzurii în cota de 9,5 % care se aplică la valoarea bunurilor, fără îmbunătăţirile suplimentare, reprezentând gradul de uzură al clădirilor în momentul producerii incendiului 09.03.2011 faţă de momentul construcţiei acestora 2007 – 2008, justificarea scăderii gradului de uzură avându-şi temeiul contractual la art. 7.2 lit. b din Condiţiile specifice de asigurare. A mai menţionat că temeiul contractual îşi are izvorul în prevederile legale ale art. 27 din Legea nr. 136/1995, detaliind un calcul corect şi justificativ al despăgubirii raportat la sumele prevăzute în raportul de expertiză judiciară, la prevederile legale şi contractuale aplicabile şi precizând că societatea de asigurare şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a despăgubirii către A. şi a achitat chiar mai mult, ceea ce denotă că sunt îndreptăţiţi să recupereze de la asigurat suma de 1.176.143,33 lei. Mai mult decât atât, a precizat că judecătorul avea obligaţia potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărârii temeinice şi legale.

Având în vedere suma considerabilă ce ar putea face obiectul executării silite exercitată de către intimata A. S.R.L. -  persoană juridică care îşi poate reduce cu uşurinţa valoarea patrimoniului sau poate fi afectată de criza economică de faţă, putându-se confrunta cu situaţia unei insolvenţe – a solicitat să se constate că în mod real există riscul unei imposibilităţi a întoarcerii executării în situaţia în care intimata va declanşa executarea silită a asiguratorului, fapt pentru care nu şi-ar mai putea recupera sumele executate, precum şi întoarcerea executării în cazul în care până la soluţionarea apelului U. este executată în baza hotărârii instanţei de fond de către A. şi se admite apelul formulat de U.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii instanţei de fond a cerut să se observe că urmare a unei motivări de o jumătate de pagina s-a admis o acţiune de milioane de lei; că, hotărârea de fond este contradictorie, insuficient motivată, lacunară, superficială şi nu cuprinde nicio explicaţie juridică/logică/tehnică de unde provine suma pe care a fost obligată societatea ale cărei interese le reprezintă să o plătească; că, motivarea superficială a hotărârii este dată într-un dosar în care s-au administrat multe probe, s-au depus de către U. precizări/explicaţii ample/ trimiteri la texte legale şi contractuale tocmai pentru a lămuri instanţa pe fiecare aspect invocat de către A.; că, nu s-a evidenţiat ce reprezintă cheltuielile de judecată acordate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.03.2014, reclamanta S.C. „A.” S.R.L. a solicitat, în esenţă, respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 2184 pronunţată de Tribunalul Suceava la 09.12.2013; respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind suspendarea executării dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2184 din 09.12.2013, până la soluţionarea apelului; respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind întoarcerea executării silite şi obligarea recurentei – pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ce se vor ocaziona cu această procedură, apreciind că, în mod corect, a stabilit instanţa de fond faptul că valoarea asigurată de 18.000.000 lei nu poate fi tăgăduită; că, susţinerile pârâtei de aplicare a principiului proporţionalităţii ca urmare a subevaluării nu pot fi reţinute, hotărârea fiind corectă sub acest aspect, astfel că valoarea reţinută de asigurare, constatată în baza legii – art. 11 din Legea nr. 136/1995 este de 18.000.000 lei, cum este menţionat în poliţă şi nu de 6.000.000 lei, cum încearcă să inducă în eroare pârâta.

Pe cale de consecinţă, a solicitat respingerea tuturor afirmaţiilor pe care apelanta – pârâtă le face privitor la existenţa subasigurării, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică sub acest aspect, iar în completarea susţinerilor a cerut să fie luate în considerare şi concluziile scrise depuse la instanţa de fond, unde a expus pe larg, cu probatorii şi argumente, punctul lor de vedere, corect reţinut de judecata fondului.

A mai arătat că singura modificare a sentinţei se impune referitor la calculul despăgubirilor raportat la valoarea de reconstrucţie stabilită de expertiza judiciară efectuată în cauză, criticile cu privire la calculul francizei şi la aplicarea sau nu a TVA fiind nefondate, apreciind că textele de lege invocate în ce priveşte TVA nu sunt aplicabile în cauză. Mai mult decât atât, a precizat că originalele facturilor nu le-au fost solicitate niciodată de către asigurător, acestea putându-i fi restituite oricând cu condiţia efectuării plăţii despăgubirii.

Privitor la aplicarea uzurii, a arătat că acest aspect este tratat în conţinutul raportului de expertiză şi este necesar a se reveni asupra lui cu ocazia administrării suplimentului la raportul de expertiză. În ceea ce priveşte motivele de apel vizând calculul corect şi just al despăgubirii, a precizat că acestea sunt o altă dovadă a lipsei oricărui profesionalism a acesteia, neavând niciun temei şi nicio valoare, subliniind o dată în plus totala inconsecvenţă a acesteia în activitatea pe care o desfăşoară ca „garant" al patrimoniilor asiguraţilor săi.

De asemenea, a solicitat respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind suspendarea efectelor hotărârii atacate până la soluţionarea apelului, apreciind că hotărârea ale cărei dispoziţii se solicită a fi suspendate nu este susceptibilă de a fi pusă în executare silită, o cerere a suspendării executării efectelor ei fiind caducă, aspect din care rezultă excepţia lipsei interesului procesual al petentei deoarece nu mai justifică un interes procesual născut şi actual.

În final, a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind întoarcerea executării deoarece nu are niciun temei de drept, în susţinerea acestuia fiind aduse argumente care vizează şi antamează clar fondul apelului, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta U. A. S.A. Bucureşti a solicitat, în esenţă, respingerea apelului promovat de către SC A. SRL ca nefondat, reiterând situaţia dedusă judecăţii şi apreciind că aplicarea principiului proporţionalităţii îşi are temeiul contractual în art. 9.1 din Condiţiile specifice de asigurare. A mai cerut să se observe că susţinerea reclamantei în sensul că instanţa de fond, în mod corect, a înlăturat apărările U. nu este argumentată în niciun fel; că, în mod total eronat şi neargumentat instanţa de fond a considerat că suma asigurată din poliţa de asigurare B 1004439 este de 18.000.000 lei, fără însă a reţine incidenţa subasigurării, în baza principiului proporţionalităţii instituit inclusiv de dispoziţiile legale ; că, în mod nelegal a considerat că se aplică TVA la valoarea despăgubirii,  nu a aplicat coeficientul de uzură al bunurilor imobile, nu a precizat în motivare modalitatea de aplicare a francizei contractuale şi a calculat în mod incorect dobânda legală, aspecte faţă de care atât elementele calculului, cât şi valorile avute în vedere de instanţa de fond sunt ori incorecte, ori imposibil de determinat.

Deosebit de aceasta, a solicitat reducerea cheltuielilor solicitate de reclamanta-apelantă. În final, a precizat că în mod corect instanţa de fond a respins obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamantă, apreciind că acestea nu se încadrează în regulile procedurale.

Analizând apelul dedus spre soluţionare, Curtea a reţinut următoarele:

Este cert faptul că la data de 14.04.2010 a fost încheiat între părţile din prezenta cauză un contract de asigurare, obiectivat prin poliţa seria B nr. 1004439, având ca obiect asigurarea unor bunuri constând în abator, clădire şi dependinţe situate în localitatea L. sat R. jud. S., durata contractului fiind de 3 ani. La data de 09.03.2011 a survenit unul din riscurile asigurate, respectiv un incendiu care a afectat bunurile în cauză, dauna pricinuită nefiind totală. Ulterior, reclamanta-apelantă a procedat la remedierea pagubelor cauzate de incendiu.

În temeiul amintitului contract de asigurare şi subsecvent survenirii riscului asigurat, apelanta-pârâtă a procedat la achitarea unor sume de bani, cu titlu de despăgubire, respectiv 2.408.690 lei (remiterea sumei fiind recunoscută de reclamantă) precum şi suma de 669.877,60 lei ce a făcut obiectul unei oferte reale urmate de consemnaţiune (filele 113-117 ds Tribunal), plată valabilă, fiind apreciate ca îndeplinite exigenţele art. 1115 Cod civil. În consecinţă, suma totală achitată de pârâtă cu titlu de despăgubire este de 3.078.567,60 lei. 

I. O primă problemă aflată în dispută o reprezintă cuantumul sumei asigurate în temeiul menţionatului contract. În acest sens judecătorul fondului a apreciat această sumă ca fiind 18.000.000 lei. În opinia Curţii această statuare nu este una corectă. Astfel, este real faptul că amintita poliţă are consemnată cifra de 18.000.000 lei ca reprezentând suma totală asigurată. Însă, din examinarea aceluiaşi document rezultă că durata convenţie în cauză a fost de 3 ani, în dreptul fiecărui an fiind consemnată o valoare asigurată de 6.000.000 lei. Este contrară logicii o fracţionare a sumei totale asigurate în funcţie de numărul de ani pe durata cărora se desfăşoară contractul, valoarea respectivei sume neputând varia; este rezonabil a se presupune că suma de 18.000.000 lei reprezintă o eroare comisă de reprezentantul pârâtei cu ocazia completării poliţei; simplul fapt că acesta are calitatea de profesionist nu poate duce la concluzia că interpretarea dispoziţiilor din convenţia părţilor ar trebui efectuată trunchiat, fără coroborarea celorlalte menţiuni din cuprinsul actului. În sprijinul menţionatei concluzii cu privire la suma asigurată vin şi menţiunile din cererea-formular depusă în original la dosarul cauzei (apel), unde se menţionează de către reprezentantul apelantei suma asigurată în cuantum de 6.000.000 lei, adresa emisă de către aceeaşi parte indicând aceeaşi sumă ca valoare a bunului asigurat (fila 8 ds I Tb). De asemenea, poliţa anterioară încheiată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi bun asigurat (fila 37 ds I Tb) relevă aceeaşi valoare a sumei asigurate. Prin urmare, în considerarea celor anterior menţionate Curtea a reţinut că suma asigurată în temeiul convenţiei încheiate între părţi este de 6.000.000 lei.

II. O altă problemă în discuţie, neanalizată de judecătorul de primă instanţă ca urmare a concluziilor acestuia referitoare la valoarea sumei asigurate, o reprezintă o potenţială incidenţă a subasigurării, fapt clamat de apelanta-pârâtă. Astfel, este real că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 136/1995 prevăd reducerea indemnizaţiei de asigurare în situaţia existenţei unei disproporţii între valoarea bunului la momentul producerii evenimentului asigurat şi suma asigurată. Proba disproporţiei de valoare incumbă, potrivit art. 1169 Cod civil 1864 (incident în cauză), acelei părţi care reclamă existenţa situaţiei anterior menţionate, respectiv apelanta-pârâtă. Curtea apreciază însă că amintita parte nu a reuşit să producă probe în sprijinul celor afirmate. Astfel, în dovedirea tezei subasigurării partea menţionată a făcut trimitere la expertiza extrajudiciară întocmită de expert D. (fila 63 ds Tb) în iulie 2012 , care indică o valoare de înlocuire la nou a bunurilor asigurate de 10.908.400 lei. Aceeaşi parte depune însă, în susţinerea apărărilor sale (iterate şi în cuprinsul concluziilor scrise fila 218 ds) un alt raport de evaluare extrajudiciar (fila 96 ds apel), întocmit la momentul aprilie 2009, care relevă o valoare de piaţă a bunurilor asigurate de 6.515.000 lei. În acest context, trebuie menţionată valoarea probatorie a expertizelor extrajudiciare în cadrul procesului civil, acestea nefiind opozabile părţii adverse, având a fi considerate ca simple înscrisuri. În cauză se constată că înscrisurile depuse de parte în susţinerea afirmaţiei analizate conţin date contradictorii, neexistând elemente probatorii care să ducă instanţa la concluzia că vreuna din cele doua expertize judiciare ar avea un grad de pertinenţă mai mare. Mai mult decât atât, deşi pârâtei i-a fost încuviinţată de către prima instanţă administrarea probei cu expertiza evaluatorie, acesta nu a solicitat încuviinţarea de către judecător a unor obiective de expertiză vizând stabilirea valorii bunurilor asigurate la momentul producerii incendiului, în vederea susţinerii tezei subasigurării. În concluzie, Curtea a apreciat că nu există suficiente elemente probatorii care să ateste ipoteza subasigurării, astfel încât susţinerile apelantei-pârâte în acest sens nu pot fi primite.

III. Un alt element cu privire la care părţile sunt în dezacord îl reprezintă valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea bunurilor afectate de incendiu la starea acestora de dinaintea surveniri riscului asigurat. În acest sens era imperativ a se proceda la administrarea unei probe cu expertiza evaluatorie a imobilelor afectate, sens în care judecătorul de primă instanţă a şi procedat. Nelegală este însă modalitatea prin care acesta a înţeles să soluţioneze obiecţiunile părţilor cu privire la concluziile expertului, în sensul respingerii acestora ca inadmisibile. Astfel, nu există norme de procedură care să prohibească dreptul părţilor de a formula obiecţiuni faţă de statuările din raportul de expertiză, în situaţia în care instanţa a încuviinţat participarea la lucrări şi a unor experţi desemnaţi de părţi. În consecinţă Curtea, analizând obiecţiunile formulate de părţi, a dispus efectuarea unui supliment la raportul iniţial întocmit, concluziile acestuia fiind depuse la dosarul cauzei. În sensul celor de mai sus trebuie arătat că, prin raportul de expertiză depus în primă instanţă (vol V expertiză), specialistul desemnat a arătat că  valoarea de reparaţie/reconstrucţie a imobilelor afectate de incendiu se ridică la suma de 4.492.652,03 lei, fără TVA, sumă avută în vedere şi de către Tribunal. Analizând obiecţiunile formulate de părţi, expertul a depus la dosarul cauzei suplimentul la raport (filele 167-189 ds apel), document în cuprinsul căruia specialistul a analizat criticile părţilor şi, în anumite cazuri, şi-a reconsiderat poziţia, în sensul modificării corespunzătoare a concluziilor cuprinse în document; faţă de supliment numai apelanta-reclamantă a înţeles să formuleze obiecţiuni. Cu privire la aceste obiecţiuni, Curtea a reţinut că acestea sunt în fapt o reiterare a criticilor raportului de expertiză efectuate în faţa primei instanţe, expertul răspunzând punctual şi lămuritor acestora în cuprinsul suplimentului la raport depus în apel. Un ultim aspect semnalat de către apelanta-reclamantă prin obiecţiuni are a fi lămurit, şi anume modul în care expertul stabileşte, în finalul suplimentului la raport, suma necesară pentru aducerea imobilelor la forma anterioară, respectiv 4.237.464,21 lei, exclusă fiind contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobile cu ocazia reparaţiilor. Cu privire la acest aspect, trebuie arătat că, aşa cum expertul precizează în cuprinsul răspunsului la obiecţiunile SC A. (fila 173 apel), suma anterior menţionată a fost obţinută prin totalizarea sumelor prevăzute la capitolele/subcapitolele 1.2, 1.3, 2, 4.1, 4.2 şi 5.1.1 din devizul general, fiind aduse şi argumente pertinente în favoarea acestei modalităţi de calcul. Prin urmare, având în vedere cele anterior enunţate, Curtea va avea în vedere că suma necesară pentru aducerea bunurilor asigurate la starea acestora de dinaintea survenirii evenimentului asigurat este de 4.237.464,21 lei. În acest sens, susţinerile apelantei-reclamante cu privire la o valoare mult superioară a despăgubirii sunt nefondate, cum nefondate sunt şi susţinerile apelantei-pârâte privitoare la aplicarea unui coeficient de uzură la valoarea bunurilor afectate. Astfel, este real faptul că dispoziţiile art. 7.2 lit. b din condiţiile specifice aferente poliţei de asigurare în cauză prevăd scăderea deprecierii datorate uzurii bunului asigurat din cuantumul despăgubirii, însă, după cum anterior s-a menţionat, prin suplimentul la raportul de expertiză, necontestat de asigurator, expertul a stabilit valoarea despăgubirii având în vedere cheltuielile necesare pentru readucerea bunurilor la momentul anterior izbucnirii incendiului, fiind deci avute în vedere şi eventuale deprecieri apărute ca urmare a uzurii bunurilor. Nu pot fi avute în vede susţinerile din expertiza judiciară efectuată de expert D.I., întrucât, pe de o parte, aceasta nu este opozabilă părţii adverse, şi, pe de altă parte, în cuprinsul amintitei lucrări se face o evaluare la nou a imobilelor în speţă, fără a se lua deci în calcul pretinsa uzură. În plus, chiar dacă s-ar fi luat în calcul acest ultim aspect menţionat trebuie avut în vedere că lucrarea a fost întocmită la momentul iunie 2012, după o perioadă de timp considerabilă de la producerea incendiului, şi, pe de altă parte, o stabilire a uzurii unei construcţii prin aplicarea unui procent nu apare ca fiind o metodă caracterizată de rigoare ştiinţifică, exigenţele unei lucrări de expertiză impunând examinarea concretă a construcţiilor şi identificarea punctuală a eventualelor degradări produse ca urmare a trecerii timpului.

IV. Apelanta-pârâtă iterează în cuprinsul motivelor de apel şi o critică vizând greşita reţinere de către judecătorul de primă instanţă a franşizei contractuale. Din examinarea hotărârii apelate Curtea constată că, într-adevăr, nu reiese cu certitudine modalitatea în care a fost dedusă din calculul despăgubirii valoarea franşizei. Potrivit menţiunilor din poliţă, drepturile asiguratului sunt grevate de o franşiză de 0,5%, procent care are a fi raportat la suma asigurată, date fiind şi prevederile art. 27 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 (forma în vigoare la data încheierii contractului). Prin urmare, cuantumul despăgubirii cuvenite asiguratului are a fi diminuat cu suma de 30.000 lei, reprezentând franşiza.

V. În fine aceeaşi apelantă-pârâtă critică obligarea sa la plata TVA-ului aferent sumei stabilite cu titlu de despăgubire. Curtea a considerat şi aceste critici ca întemeiate; astfel, pe de o parte, este real că apelante-reclamantă nu a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă obligarea pârâtei la plata TVA aferent despăgubirilor cuvenite, deci judecătorul fondului a dat ceea ce nu s-a cerut. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că s-a solicitat inclusiv TVA-ul aferent despăgubirilor, soluţia de admitere a acestei solicitări apare, de asemenea, ca fiind eronată. În primul rând, invocarea dispoziţiilor art. 5.3 din condiţiile specifice de asigurare (fila 232 ds-verso) este greşită. Aceste prevederi fac vorbire despre suma asigurată. În ceea ce priveşte despăgubirea sunt incidente dispoziţiile art. 7.8 din aceleaşi Condiţii (fila 233 ds Tribunal), care exclud de la plată taxele pe care asiguratul are dreptul de a le deduce conform legislaţiei fiscale. În speţă, asiguratul are dreptul de deducere a TVA-ului aferent lucrărilor de reparaţii efectuate. Curtea a ajuns la această concluzie având în vedere dispoziţiile art. 141 alin. 2 lit. b şi  art. 145-147 din Legea nr. 571/2003, interpretarea oferită de organul fiscal acestor norme (fila 132). În plus, reclamanta a recuperat deja o parte din TVA-ul aferent lucrărilor de remediere a daunelor, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 17213/15.10.2014, întocmit de reprezentanţii ANAF (fila 153). Nu în ultimul rând, trebuie arătat că reclamanta nu a făcut dovada că a comunicat pârâtei exemplarele originale ale facturilor achitate subsecvent lucrărilor de reparaţii efectuate, fapt de natură a consolida ideea că partea menţionată a iniţiat sau va iniţia demersuri pentru recuperarea taxei, având în vedere că un asemenea demers presupune depunerea la organul fiscal a originalelor facturilor în cauză, potrivit pct. 46 alin. 1 din HG nr. 44/2004, emise în explicitarea Titlului VI din Legea nr. 571/2003.

Pe cale de consecinţă, având în vedere cele anterior menţionate, Curtea a reţinut  că, subsecvent producerii evenimentului asigurat, suma necesară pentru remedierea avariilor suferite se ridică la 4.237.464,21 lei (conform raportului de expertiză), la care se adaugă suma de 260.869 lei, reprezentând cheltuieli de curăţenie la locul incendiului, efectuate prin intermediul SC A. P. SRL, aspect reţinut de judecătorul de primă instanţă şi necontestat de apelanta-pârâtă. Din totalul celor două sume are a fi scăzută suma de 26.403 lei reprezentând contravaloarea deşeurilor valorificate de apelanta-reclamantă, aspect de asemenea necontestat de apelanta-pârât, precum şi franşiza în cuantum de 30.000 lei. Consecutiv efectuării operaţiunilor aritmetice anterior menţionate şi având în vedere plata în valoare de 3.078.567,60 lei deja efectuată de pârâtă, rezultă o diferenţă de 1.363.362,61 lei, ce are a fi achitată în contul despăgubirilor datorate.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 296 Cod de procedură civilă şi prin prisma considerentelor anterior expuse, Curtea va admite apelurile promovate şi va schimba în parte hotărârea de primă instanţă, în sensul celor menţionate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Curtea reţine că apelanta-reclamantă a efectuat astfel de cheltuieli în cuantum de 28.628 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat (filele 72, 92, 235) în timp ce apelanta-pârâtă a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în valoare de 54.172,85 lei, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar (fila 51). Urmare a admiterii apelurilor are a se da eficienţă dispoziţiilor art. 274 Cod de procedură civilă, cu observarea însă a faptului că, în ansamblu, poziţia procesuală a pârâtei apare ca fiind mai dezavantajată, aceasta beneficiind, practic, numai de o parte din considerentele deciziei ce îi sunt favorabile. Prin urmare, având în vedere şi gradul diferit în care revine culpa procesuală părţilor din speţă, Curtea a apreciat ca echitabil a se face aplicarea dispoziţiilor art. 276 Cod de procedură civilă, cu consecinţa compensării integrale a cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.

Domenii speta

Spete similare