Ordonanţă Preşedinţială

Sentinţă civilă 916 din 27.04.2015


Dosar nr./223/2015

Operator de date cu caracter personal nr.5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI - JUDEŢUL VÂLCEA

SENTINŢA CIVILĂ  NR.916

Şedinţa publică de la  27 aprilie 2015     

Completul compus din:

PREŞEDINTE  I-H L

Grefier D.P.

Pe rol este soluţionarea cererii de autorizare încheiere căsătorie minor,pe cale de ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamanta BC, domiciliată în comuna Amărăşti,sat Amărăşti,judeţul Vâlcea şi cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. Drăgăşani,B-dul I.C.Brătianu nr.61, judeţul Vâlcea (la numitul), în asistenţa numitei AA, în calitate de părinte, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI COMUNEI AMĂRĂŞTI, judeţul Vâlcea.

Cererea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei fiscale nr.314-117-0058 din 27 aprilie 2015, aflată la fila 13 dosar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta, personal şi asistată de mama sa, lipsind pârâta Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei comunei Amărăşti.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care :

La interpelarea instanţei, mama reclamantei, arată că este de acord ca fiica sa minoră, reclamanta Brozboiu Carolina să se căsătorească cu numitul Dănescu Marian-Nicolae.

Depune la dosar declaraţia dată în acest sens la BNP Pîrvu Ioana din mun. Drăgăşani,autentificată sub nr.590 din 26 martie 2015.

Reclamanta depune la dosar copii de pe certificatul său de naştere,certificatul de deces al autorului Brozboiu Vasile-tatăl său, copie C.I.,certificatul de căsătorie actual al mamei sale,certificatele medicale prenupţiale nr.3 şi 4 din 24 aprilie 2015.

Învederează că va împlini vârsta de 18 ani la data de 24 august 2015 şi  că este însărcinată în luna a VII-a.

Nu mai are probe de solicitat în cauză.

Instanţa constată că nu mai sunt cereri noi de formulat, probe de solicitat şi excepţii de invocat, apreciază dosarul în stare de soluţionare şi acordă cuvântul  părţilor pe fondul cauzei.

Reclamanta solicită admiterea cererii, urmând ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să fie autorizată încheierea căsătoriei sale cu numitul Dănescu Marian-Nicolae.

Instanţa, în temeiul 394 NCPC declară închise dezbaterile în fond şi reţine cauza spre soluţionare, pe baza probelor aflate la dosar.

I N S T A N Ţ A:

Deliberând constată următoarele :

Prin cererea formulată la data de 2.04.2015 sub nr.792/223/2015, reclamanta BC, domiciliată în comuna Amărăşti, sat Amărăşti, judeţul Vâlcea în asistenţa mamei sale, cu domiciliul în comuna Amărăşti, sat Amărăşti, jud.Vâlcea, în contradictoriu cu  pârâta Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Comunei Amărăşti, judeţul Vâlcea a solicitat instanţei de tutelă pe cale de ordonanţă preşedinţială autorizarea pentru încheierea căsătoriei sale cu numitul DM.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a împlinit deja vârsta de 16 ani, fiind născută la data de 24 august 1997, în municipiul Drăgăşani, jud.Vâlcea, părinţii săi fiind BV – în prezent decedat şi AA, astăzi identificată sub numele de Apostol Angela.

În anul 2014 a început o relaţie de prietenie cu numitul DM, domiciliat în Drăgăşani, jud.Vâlcea, relaţie care în timp s-a transformat într-una de iubire, şi din care au conceput şi un copil, care se va naşte peste puţin timp.

Menţionează reclamanta că de comun acord cu numitul DM şi cu  încuviinţarea mamei sale au stabilit să încheie căsătoria la o dată anterioară naşterii copilului.

Totodată, arată reclamanta că nu mai locuieşte la domiciliul său din comuna Amărăşti, jud. Vâlcea ci şi locuieşte la domiciliul viitorului soţ din municipiul Drăgăşani, B-dul I.C. Brătianu, nr.61, jud.Vâlcea.

În drept, cererea este întemeiată pe disp. art.  996 NCPC, art. 272 alin. 2 NCC.

Cererii formulate, reclamanta a anexat înscrisuri: C.I. reclamantă, C.I., CI a mamei reclamantei, certificat de naştere reclamantă, alte acte de stare civilă, declaraţie autentificată sub nr. 590/26 martie 2015 la BNP  Pîrvu Ioana dată de mama reclamantei privind încuviinţarea căsătoriei reclamantei cu numitul DM, certificat de deces (tatăl reclamantei), certificate medicale prenupţiale nr. 3 şi 4/24 aprilie 2015 emise de dr. Vîlcioiu Maria.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta BC s-a născut la data de 24 august 1997, fiind în vârstă de 17 ani, iar în anul 2014 a început o relaţie de prietenie cu numitul DM, născut la data de 28 sept. 1985. Cei doi au conceput deja un copil, care urmează a se naşte în scurt timp, reclamanta fiind însărcinată în luna a 7-a.

În prezent, reclamanta locuieşte în domiciliul viitorului său soţ,  DM, împreună cu acesta, în mun.Drăgăşani, B-dul I.C.Brătianu, nr.61, jud.Vâlcea.

De comun acord cu viitorul soţ şi având încuviinţarea mamei sale, reclamanta a hotărât să oficieze căsătoria dintre ea şi numitul DM.

Mama reclamantei, numita AA şi-a exprimat încuviinţarea pentru ca reclamanta să se căsătorească cu numitul DM atât în faţa instanţei cât şi în declaraţia autentificată la nr. 590/26 martie 2015 la BNP Pîrvu Ioana.

De menţionat este faptul că tatăl reclamantei, numitul BV, este decedat la data de 22.09.2006, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la dosar la f.16.

Din certificatul medical prenupţial nr.3/24 aprilie 2015 emis de medicul de familie Vîlcioiu Maria rezultă că reclamanta este aptă de a se căsători şi este clinic sănătoasă.

Căsătoria este definită ca o convieţuire liber consfinţită a două persoane de sex opus, bazată pe afecţiune reciprocă şi exclusivă şi încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii.

Potrivit art. 272 Cod civil „ (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani.

(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi, sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizare instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul.

(3) Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se  află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă”.

Având în vedere că reclamanta are o relaţie de circa un an de zile cu numitul DM, relaţie în care aceştia au conceput deja un copil ce urmează a se naşte, reclamanta fiind însărcinată în luna a 7-a , că reclamanta locuieşte deja cu viitorul soţ în domiciliul acestuia din mun.Drăgăşani, B-dul I.C.Brătianu nr.61, jud.Vâlcea, instanţa apreciază că există motive temeinice în sensul art. 272 alin.2 Cod civil pentru autorizarea căsătoriei acesteia de către instanţa de tutelă.

Văzând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de disp. art. 272 alin.2 din Codul Civil, respectiv: reclamanta a împlinit vârsta de 16 ani, avizul medical eliberat de medicul de familie certifică faptul că reclamanta este aptă pentru căsătorie, părintele în viaţă al reclamantei şi-a dat încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, urmează ca instanţa să admită cererea formulată în sensul că va autoriza încheierea căsătoriei reclamantei cu numitul DM.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite cererea formulată de reclamanta BC, domiciliată în comuna Amărăşti, sat Amărăşti, judeţul Vâlcea şi cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în mun. Drăgăşani,B-dul I.C.Brătianu nr.61, judeţul Vâlcea (la numitul DM), în asistenţa numitei

 Apostol Angela, în calitate de părinte, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA TUTELARĂ DIN CADRUL PRIMĂRIEI COMUNEI AMĂRĂŞTI, judeţul Vâlcea.

Autorizează încheierea căsătoriei reclamantei BC, cu numitul DM.

Executorie.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi  27 aprilie 2015.

Preşedinte,

Grefier,