Contestaţie la executare. Actualizare creanţă. Natura juridică a raportului de expertiză.

Decizie 151 din 19.02.2015


Contestaţie la executare. Actualizare creanţă. Natura juridică a raportului de expertiză. Actualizarea creanţei cuprinsă în titlu executoriu se face prin raportare la rata inflaţiei, astfel încât executorul judecătoresc nu poate stabili alte sume sau alte criterii de actualizare a creanţei. Din enumerarea făcută de legiuitor la art. 628 alin.2 şi 3 NCPC (dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume), rezultă că s-au avut în vedere doar accesoriile unei creanţe principale, nicidecum posibilitatea executorului de a stabili alte creanţe în afara celor prevăzute în titlu executoriu. Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară nu reprezintă un act de executare în sensul art. 711 C.proc.civ. pentru a putea fi supus controlului instanței pe calea contestației la executare

Secţia civilă decizia nr. 151/19.02.2015

Contestatoarea R.A. ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE GALAȚI, în contradictoriu cu intimata SC B SRL, a solicitat anularea actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr. …../2013 de B.E.J.A. M C şi B F. A solicitat și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare. De asemenea, a solicitat restituirea cauțiunii consemnate, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de ….03.2014, Judecătoria Galaţi a admis cererea de suspendare a executării silite, iar prin sentinţa civilă nr. …./09.07.2014 a fost adusă în parte contestaţia, a fost anulate în totalitate încheierea din data de 01.10.2013 privind actualizarea creanței, procesul-verbal de constatare creanță din data de 01.10.2013, încheierea din data de 01.10.2013, privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, precum și, în parte, somația din data de 01.10.2013, cu privire la suma de 451.819 lei.

A fost respins capătul de cerere privind anularea raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expertul contabil T A,  ca neîntemeiat. Tot ca neîntemeiată a fost respinsă cererea de restituire a cauțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. …/11.04.2012 a Judecătoriei Galați, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 23/18.01.2013 a Tribunalului Galați, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea SC B SRL, au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. ………/2009, s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare executării și restituirea de către intimata din respectivul dosar, R.A. ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE GALAȚI, a sumei de 11.244,88 lei, actualizată cu rata inflației de la data de 10.05.2010 până la data plății efective. De asemenea, intimata a fost obligată la plata sumei de 500 euro către contestatoare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În data de 06.09.2013, intimata din prezenta cauză a formulat la B.E.J.A. M C şi B F cerere de executare silită, în baza căreia executorul a emis Încheierea din data de 06.09.2013, prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. …/2013.

La data de 26.09.2013, intimata a formulat, în dosarul de executare, cerere de actualizare a sumelor cuprinse în titlul executoriu, creanța fiind stabilită prin procesul-verbal din data de 01.10.2013 și prin încheierea din aceeași dată, la suma de 440.579 lei, reprezentând debit actualizat, și 500 euro, reprezentând cheltuieli de judecată.

În drept,  prima instanţă a reţinut că potrivit art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, potrivit art. 632 C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Art. 628 C.proc.civ. prevede că (1) Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrări, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu. (2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii. (3) Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume care să poată fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.(4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu.

Instanța a constatat că situația din cauza de față se încadrează în prevederile alin. 3 teza a II-a al textului de lege anterior reprodus, cu singura deosebire că în titlul executoriu s-a menționat expres actualizarea cu rata inflației a sumei de 11.244,88 lei, fapt ce putea fi realizat de către executorul judecătoresc și în lipsa acestei mențiuni, la cererea creditorului.

Instanța  a reținut că, atât în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. …../11.04.2012 a Judecătoriei Galați, cât și în încheierea de încuviințare a executării silite, având nr. ……/12.09.2013, se face referire numai la executarea de către contestatoare a obligației de plată a sumei de 11.244,88 lei, actualizată cu rata inflației, precum și a sumei de 500 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța a observat că BEJA M C şi B F, prin procesul-verbal de constatare creanță din data de 01.10.2013, a stabilit debitul actualizat la suma de 440.579 lei, pe baza concluziilor raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expertul contabil T A. Însă, analizând obiectivele acestui raport, constând în stabilirea valorii patrimoniale a mărfurilor ce fac obiectul contractului de închiriere nr. 31/01.11.2006 și a valorii efortului financiar actual, necesar restabilirii situației anterioare executării, instanța a reținut că acestea nu corespund cu dispozițiile din titlul executoriu.  Astfel, instanța a constatat că executorul judecătoresc trebuia să se limiteze, în procedura executării silite, la a actualiza suma menționată în dispozitiv cu rata inflației. Mai mult decât atât, instanța a constatat că, în actele îndeplinite de executor în procedura execuțională, nu a fost menționată suma de 11.244,88 lei, cuprinsă în titlul executoriu și actualizarea sa cu rata inflației, ci numai suma de 440.579 lei, rezultată din raportul de expertiză.

Prin urmare, instanța a constatat caracterul nelegal al încheierii din data de 01.10.2013 privind actualizarea creanței, precum și a procesului-verbal de constatare creanță din aceeași dată.

Referitor la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, instanța a constatat că acesta nu reprezintă un act de executare în sensul art. 711 C.proc.civ. pentru a putea fi supus controlului instanței pe calea contestației la executare, prin urmare a respins capătul de cerere privind anularea acestuia ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata SC B SRL, solicitând schimbarea ei în parte sau, dacă s-ar impune, anularea ei şi evocarea fondului sau trimiterea spre rejudecare.

Apelanta a invocat prevederile art. 622 CPC, a arătat că intimata RA Administraţia Zonei Libere Galaţi nu a fost de bună-credinţă, neîndeplinind de bună-voie dispoziţiile din titlul executoriu, printre care se regăseşte şi obligaţia întoarcerii executării prin restabilirea situaţiei anterioare executării, ceea ce presupune şi valoarea patrimonială a mărfurilor ce fac obiectul contractului de închiriere nr. …./ 02.11.2006 şi a efortului financiar anual necesar pentru restabilirea situaţiei anterioare, urmare a prejudiciului cauzat de vânzarea la o valoare nejustă a mărfurilor ce fac obiectul contractului de închiriere nr. …../02.11.2006, valori care au fost stabilite prin raport de expertiză extrajudiciară.

A învederat că au fost respectate dispoziţiile CPC referitoare la executarea silită, inclusiv ale art. 628 alin.2 şi 3, care impun executorului să calculeze dobânzile, penalităţile sau alte sume dacă au fost acordate de instanţă prin titlu, fără să fi stabilit cuantumul acestora.

Apelanta a arătat că deşi titlul executoriu şi încheierea nr. …/12.09.2013 a Judecătoriei Galaţi prevăd doar suma de 11.244,88 lei, dispozitivul titlului executoriu este clar, fiind anulate toate actele de executare efectuate de BEJ C D C în dosarul de executare nr. …/2009 şi dispunându-se întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare, astfel încât în mod corect executorul judecătoresc a majorat debitul în temeiul art. 628 alin.3 CPC.

Apelul este nefondat:

Apelanta a învederat că au fost respectate dispoziţiile art. 628 alin.2 şi 3 NCPC, care impun executorului judecătoresc să calculeze dobânzile, penalităţile sau alte sume dacă au fost acordate de instanţă prin titlu, fără să fi stabilit cuantumul acestora, doar aşa fiind adusă la îndeplinire în opinia sa obligaţia întoarcerii executării, prin restabilirea situaţiei anterioare executării, ceea ce presupune şi valoarea patrimonială a mărfurilor ce fac obiectul contractului de închiriere nr. …./02.11.2006 şi a efortului financiar anual necesar pentru restabilirea situaţiei anterioare, urmare a prejudiciului cauzat de vânzarea la o valoare nejustă a mărfurilor ce fac obiectul contractului de închiriere nr. …./02.11.2006.

Instanţa de apel constată că acest motiv de apel este vădit nefondat şi nu poate fi reţinut.

Astfel, într-adevăr, conform art. 628 alin.2 NCPC, în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii. Totodată, dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume care să poată fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri, conform alineatului al treilea al aceluiaşi articol.

În speţă,  în titlul executoriu s-a prevăzut expres întoarcerea executării doar sub forma restituirii sumei de 11.244,88 lei, actualizate cu rata inflaţiei de la data de 10.05.2010 până la data plăţii efective, astfel încât executorul judecătoresc nu putea stabili alte sume sau alte criterii de actualizare a creanţei.

Totodată, din enumerarea făcută de legiuitor la art. 628 alin.2 şi 3 NCPC (dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume), rezultă că s-au avut în vedere doar accesoriile unei creanţe principale, nicidecum posibilitatea executorului de a stabili alte creanţe în afara celor prevăzute în titlu executoriu. De asemenea, actualizarea de care face vorbire art. 628 alin.3 NCPC are în vedere actualizarea valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, nicidecum a altor sume, precum prejudiciul invocat de apelantă că urmare a vânzării mărfurilor ce făceau contractului de închiriere nr. …/02.11.2006, pentru aceste sume sentinţa civilă nr. …./11.04.2012 a Judecătoriei Galaţi neconstituind titlu executoriu.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic a apreciat prima instanță că mențiunea cuprinsă în dispozitivul titlului executoriu, referitoare la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare executării presupune numai restituirea de către contestatoare a sumei de 11.244,88 lei, actualizată cu rata inflației de la data de 10.05.2010 până la data plății efective, și că nu este un capăt de cerere distinct, în acest sens fiind și considerentele sentinţei ce reprezintă titlu executoriu, astfel încât în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, apelul urmează a fi respins ca nefondat.