Executarea clauzelor din contractul colectiv de muncă

1. executarea clauzelor din contractul colectiv de muncă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 12144/63/2008 reclamantul SINDICATUL  DEMNITATEA FORD  ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâta SC  FORD ROMÂNIA SA a solicitat obligarea pârâtei la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei ce se va repartiza  salariaţilor membri de sindicat.

 În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este parte a contractului colectiv de muncă 2005-2009, respectiv reprezentant al salariaţilor din cadrul SC  FORD ROMÂNIA SA.

 Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură –construcţii maşini pe anii 2006-2007 sunt menţionate la capitolul III , art. 64 alin. 5 lit. a  si alte venituri ce se cuvin salariaţilor, respectiv cota parte din profit ce se repartizează salariaţilor , de până la 10%.

 Aceste prevederi au fost menţinute si în CCM unic pentru anii 2007-2010 .

 Având în vedere aceste  prevederi, reclamantul s-a adresat consiliului de administraţie  cu propunere de negociere a capitolului referitor la salarizare în vederea alocării  unui coeficient de 10% din profitul companiei ce se va repartiza salariaţilor.

 Refuzul companiei de a participa la negocieri a fost categoric.

 Clauzele contractelor colective de muncă nu pot stabili drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

 În condiţiile în care prin contractele colective de muncă la nivel de ramură şi la nivel naţional, sunt prevăzute pentru salariaţi şi alte venituri, suplimentare celor salariale, respectiv o cotă parte de 10% din profitul companiei, unitatea angajatoare nu va putea  refuza negocierea pentru stabilirea acestei cote  si acordarea acestor drepturi.

 Negocierea este obligatorie, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile de ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, precum şi pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară , în cazul contractelor colective de muncă.

 In consecinţă, având în vedere prevederile art. 238 alin. 1 şi art. 241 alin. 1 lit. c şi d din Codul Muncii  si prevederile art. 8 alin. 2 şi art. 11 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr.130/1996 a solicitat obligarea pârâtei la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei pentru a se repartiza salariaţilor.

 Reclamantul a depus la dosar înscrisuri si anume:propunerea de negociere, contractul colectiv de muncă 2005-2009.

 La data de 02.07.2008 reclamantul a depus precizare de acţiune, în sensul că îşi menţine obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtelor la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei ce se va repartiza salariaţilor  membri ai sindicatului , pe perioada anului 2007.

 Pârâta a depus întâmpinare la data de 02.07.2008 prin care a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, lipsa calităţii procesuale pasive a SC FORD, prescripţia extinctivă, inadmisibilitatea acţiunii.

 In fapt, pârâta a susţinut că reclamantul nu are calitate procesual activă deoarece în patrimoniul său nu s-a născut obligaţia de plată a 10% din profitul obţinut.

 Salariaţii dobândesc dreptul asupra unei cote părţi din profit numai în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate , negociat si acceptat , la încheierea căruia Adunarea Generală a Acţionarilor angajatorului decide că salariaţii sunt /nu îndreptăţiţi la plata unei părţi din profit, or, lipseşte atât aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor cu privire la acordarea salariaţilor  a unei cote părţi din profit cât şi prevederea în contractul colectiv de muncă  la nivel de unitate a modalităţii de exercitare a acestui drept.

 Neîndeplinirea cumulativă a acestor două condiţii face ca dreptul dedus judecăţii să nu existe în patrimoniul reclamantului , situaţie în care, acesta nu are calitate procesual activă.

 Totodată, a susţinut că nu are calitate procesual pasivă deoarece reclamantul nefiind titularul dreptului pretins rezultă că nu există nici o obligaţie corelativă acestui drept în sarcina pârâtei, iar legea societăţilor comerciale nu îi conferă vreo obligaţie pârâtei, în sensul celor reclamate.

 Acţionarii, în cadrul A.G.A. decid , în acord cu prevederile legale şi cu interesele lor,  asupra modalităţii de repartizare a profitului, pârâta neavând nici o pârghie legală pentru a-l determina să acţioneze într-un sens sau altul.

 A susţinut că termenul de prescripţie aplicabil dreptului la acţiune exercitat de reclamant prin cererea de chemare în judecată  este de 6 luni , acţiunea fiind introdusă după împlinirea acestui termen.

 În altă ordine de idei, pârâta consideră acţiunea inadmisibilă deoarece pretenţia reclamantului putea fi valorificată pe calea conflictului de interese  si nu pe calea conflictului de drepturi.

 Completul investit cu soluţionarea cauzei nr. 8531/63/2008 a respins excepţia de conexitate invocată de către reclamant, cu motivarea că această măsură nu se impune , având în vedere că în dosarul 8531/63/2008 sunt implicate şi alte părţi.

 Reclamantul a depus note scrise cu privire la excepţiile invocate de pârâtă.

 La 17.10.2008 instanţa a dispus unirea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi pasive cu fondul .

 S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu motivarea că  dreptul la acţiune s-a născut la momentul evidenţierii profitului realizat în anul 2007 şi repartizării acestuia,  respectiv la data Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, abilitată în acest sens.

 Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor a fost adoptată la data de 16 mai 2008, dată de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii or, raportat la momentul introducerii acţiunii, 17.06.2008, s-a constatat că nu a operat prescripţia dreptului material la acţiune(fila 85).

 S-a respins proba cu expertiza contabilă pretinsă de reclamant  în vederea determinării cuantumului pretenţiilor solicitate cu motivarea că nu este utilă cauzei.

 Federaţia Sindicală „Automobilul Românesc” a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, la data de 05.11.2008 solicitând admiterea acţiunii .

 A intervenit în interesul reclamantului deoarece acesta este membru  al Federaţiei, pentru a susţine interesele legitime şi drepturile acestuia recunoscute prin contractele colective de muncă încheiate inclusiv la nivel de ramură.

 Faţă de dispoziţiile art. 49 din cod procedură civilă instanţa a încuviinţat în principiu judecarea cererii de intervenţie accesorie alături de cererea principală(fila 100), dispunând conceptarea şi citarea în cauză a intervenientului.

 La dosar s-au mai depus următoarele înscrisuri:proces verbal al AGA nr. 70/16.05.2008, hotărârea 17/2008, propunerea de distribuire a profitului, proces verbal din 10.06.2008 cu ocazia negocierii, tabel cu membrii de sindicat care sustin  reprezentarea lor prin sindicat pentru obţinerea cotei de profit, sentinţa 351/CM/2008 cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, situaţii financiare pentru exerciţiul financiar încheiat la data  de 31.12.2007,  raportul administratorilor pentru acelaşi an, CCM 2005-2009, proces verbal de negociere, sentinţa civilă 436/22.03.2006 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, adeverinţa nr. 551/2008, act adiţional la contractul colectiv de muncă.

 Prin sentinţa nr. 6520/05.12.2008 Tribunalul Dolj a  respins acţiunea şi, ca o consecinţă a respingerii acesteia, a respins şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului  reţinând următoarele:

 În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. 3 din Codul Muncii” conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi  sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă  sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi”.

 În prezenta cauză s-a reclamat  încălcarea obligaţiilor instituite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, privitoare la repartizarea cotei  de profit salariaţilor pârâtei, mai exact a  dispoziţiilor art. 64 alin. 5 lit. a din CCM la nivel de ramură construcţii de maşini pentru anii 2006-2007 raportat. la art. 42 alin. 2 lit. a din CCM la nivel naţional pentru anii 2007-2010, si prin urmare, prezentul litigiu este un conflict de drepturi şi nu de interese  cum a susţinut pârâta.

 Pentru aceste considerente excepţia inadmisibilităţii acţiunii,  pe considerente ce ţin de calificarea acestui  litigiu ca fiind un conflict de interese, a fost respinsă.

 Referitor la excepţiile  lipsei calităţii procesuale active şi pasive instanţa reţine  următoarele:

 In contractul colectiv de muncă  încheiat la nivelul ramurii de construcţii de maşini pentru anii 2006-2007 la art. 64 alin. 5 lit. a  s-a prevăzut  că salariaţii pot  să beneficieze de  „cota de profit care se repartizează salariaţilor  de până la 10%”.

 Cota  parte de profit a fost prevăzută si  în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010  la art. 42 alin. 2 lit. a , această cotă fiind  „de până 10% în cazul societăţilor comerciale şi de până la 5% în cazul regiilor autonome”.

 În privinţa întinderii efectelor contractelor colective de muncă, art. 241 alin. 1 lit. c si d din Codul muncii, statuează în termeni neechivoci  că „acestea produc efecte …pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat  contractul colectiv de muncă la acest nivel”, respectiv „pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară , în cazul contractului colectiv de muncă la nivel naţional”.

 Se poate conchide că sunt obligatorii pentru pârâtă  clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior , chiar dacă în contractul colectiv de muncă  la nivel de unitate nu s-au inserat clauze cu privire la cota de profit cuvenită salariaţilor.

 Dat fiind că  pârâta are obligaţia să acorde salariaţilor săi, toate drepturile ce decurg din  CCM la nivel de ramură şi respectiv la nivel naţional,  acţiunea fiind promovată de sindicat în numele şi în interesul salariaţilor pârâtei,  fără îndoială că  părţile justifică  legitimare procesuală activă  si pasivă, excepţiile  cu acest obiect fiind neîntemeiate.

 Pe fond, instanţa constată că acţiunea este  neîntemeiată.

 Clauzele din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior  nu prevăd, în mod concret,  ce cotă de participare la profit revine salariaţilor, ci stabilesc în mod generic dreptul salariaţilor la o  cotă parte din profit ce  nu poate fi mai mare de 10% din profitul net al societăţii.

Nu s-a negociat un procent concret din profit, iar această chestiune nu poate fi tranşată de instanţă în cadrul procesual configurat de reclamant, ca fiind un conflict de drepturi.

 Or, în lipsa acestor negocieri, nu putem vorbi de un drept individual al fiecărui salariat la obţinerea cotei de profit.

1

Domenii speta

Spete similare